Prin sentinţa penală nr.322/19.09.2001 a Tribunalului Galaţi s-a respins ca nefondată contestaţia la formulată de condamnatul C.M.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Galaţi, condamnatul C.M.a formulat contestaţie la executare împotriva sentinţei penale nr. 211/ 03.06.1999 a Tribunalului Galaţi, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, c, Cod penal pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.215 alin 4,5 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a, c, Cod penal şi art. 76 alin 2 Cod penal.
Sentinţa a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1065/15.03.2000 a Curţii Supreme de Justiţie.
A susţinut condamnatul că faţă de modificările aduse Codului penal prin O.U.G. nr.207/2000, noţiunea de consecinţe deosebit de grave a fost redefinită prin acestea înţelegându-se o pagubă mai mare de 1.000.000.000 lei.
Având în vedere că prejudiciul pe care 1-a cauzat prin săvârşirea infracţiunii este mult sub această limită, se impune schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 215 alin. 5 Cod penal şi aplicarea unei pedepse între 3 şi 15 ani închisoare.
Tribunalul a constatat că cererea formulată de condamnat este nefondată.
Contestaţia la executare reprezintă o cale jurisdicţională de soluţionare a incidentelor care intervin în cursul executării pedepsei. Fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea, legea a prevăzut expres în art. 462 Cod procedură penală cazurile în care poate fi folosită contestaţia la executare.
In speţă, contestatorul a indicat cazul prevăzut de art. 461 lit. d Cod procedură penală potrivit căruia se poate face contestaţie la executare când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Contestatorul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. 4, 5 Cod penal reţinându-se că acesta a emis o filă CEC fară acoperire pentru suma de 63.946.300 lei.
S-a reţinut că fapta săvârşită constituie infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave întrucât paguba produsă a fost mai mare de 50.000.000. lei iar potrivit art. 146 Cod penal – în reglementarea existentă la acel moment – prin “consecinţe deosebit de grave” se înţelege o pagubă materială mai mare de 50.000.000 lei.
Este adevărat că, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în timpul executării pedepsei, prin O.U.G. nr. 207/2000, dispoziţiile art. 146 Cod penal au fost modificate în sensul că s-a stabilit că prin “consecinţe deosebit de grave” se înţelege o pagubă materială mai mare de 1.000.000.000 lei.
Faţă de noua reglementare, având în vedere prejudiciul cauzat de condamnat prin săvârşirea infracţiunii, este cert că nu se mai poate vorbi de cauzarea unor consecinţe deosebit de grave astfel încât la acest moment nu s-ar mai putea reţine în sarcina condamnatului infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin 4 şi 5 Cod penal.
Cu toate acestea, faptul că în actuala reglementare fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale unei alte infracţiuni, mai uşoară, pentru care legea prevede alte limite de pedeapsă, evident mai mici, nu înseamnă că ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 461 lit. d Cod procedură penală.
Prin “cauză de micşorare a pedepsei” în sensul avut în vedere de legiuitor se înţelege situaţia in care după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege penală nouă care prevede o pedeapsă mai uşoară decât cea care se execută sau urmează să se execute.
Or, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.207/2000 nu a modificat limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Atât în vechea reglementare cât şi în cea actuală infracţiunea este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Chiar dacă, aşa cum s-a arătat şi mai sus, fapta inculpatului constituie în actuala reglementare o infracţiune mai uşoară, nu se poate ca, pe calea contestaţiei la executare să se dispună schimbarea încadrării juridice şi în acest fel să se ajungă la posibilitatea sancţionării cu o pedeapsă mai blândă.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel condamnatul C.M. criticând-o ca nelegală sub aspectul greşitei respingeri a contestaţiei sale la executare.
Prin decizia penală nr.38A din 30.01.2002 a Curţii de Apel Galaţi s-a respins ca nefondat apelul condamnatului reţinându-se următoarele: Solicitarea condamnatului presupune o schimbare de calificare juridică care nu poate fi rezolvată pe calea unei contestaţii la executare formulată potrivit art. 15 Cod penal şi art. 458 Cod procedură penală sau art. 461 Cod procedură penală ci pe calea unui recurs în anulare.
Prin O.U.G. nr.207/2000 nu au fost modificate limitele de pedeapsă pentru infracţiunea dedusă judecăţii, ci a fost modificat, între altele, art. 146 Cod penal privind înţelesul expresiei “consecinţe deosebit de grave”. Or, pentru aplicarea art. 15 Cod penal şi art. 458 Cod procedură penală este necesar ca legea penală mai favorabilă să prevadă o pedeapsă mai uşoară iar sancţiunea aplicată să fie mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă – ceea ce nu este cazul în speţă.
( decizia penală nr. 38/A/30.01.2002)
