Art.581 c.p.civ. Ordonanţă preşedinţială. Aparenţa dreptului. Ordonanţă Preşedinţială


Dosar nr. ….

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia Nr. 459/2012

Şedinţa publică de la 06 Martie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A. împotriva sentinţei civile nr……. pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. ……

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns M E pentru recurenta pârâtă S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A., lipsă fiind intimatul reclamant O Gr. C, reprezentat de avocat A C.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care avocat A C pentru intimatul reclamant O Gr. C a depus la dosar întâmpinare, un exemplar fiind înmânat reprezentantului recurentei pârâte ,care a precizat că nu solicită termen în vederea observării şi constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, recursul fiind în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Consilier juridic M E pentru recurenta pârâtă S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A. a expus motivele de recurs şi a pus concluzii de admitere a recursului , modificarea sentinţei în sensul respingerii cererii de ordonanţă preşedinţială.

Avocat A C pentru intimatul reclamant O Gr. C a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat .

TRIBUNALUL

Asupra recursului de faţă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub numărul …., reclamantul O C a solicitat instanţei de judecată ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să dispună sistarea de către pârâta SC Complexul Energetic Rovinari SA a lucrărilor miniere executate pe terenul în suprafaţă de 1,0220 ha situat în comuna C, judeţul Gorj, în tarlaua 29, parcela 1245/123, UP I, UA 86A, B şi 84B.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că, în urma reconstituirii dreptului de proprietate, a dobândit terenul în suprafaţă de 1,0220 ha, fiindu-i eliberat titlul de proprietate nr. 1502041/08.11.2007 şi că pârâta a început lucrări de tăiere de arbori şi excavaţie în vederea extracţiei de cărbune, pătrunzând fără drept şi astfel deteriorând atât vegetaţia forestiera cât şi terenul în sine.

Reclamantul a apreciat că urgenţa acţiuni este justificată de faptul că prin întârziere s-ar deteriora întreaga suprafaţă de pădure prin tăierea arborilor şi nu ar mai fi cu putinţă a mai evalua corespunzător această suprafaţa cu vegetaţie forestieră, astfel fiindu-i aduse prejudicii incalculabile.

A mai arătat reclamantul că urgenţa acţiuni este justificată şi de faptul că pieirea pădurii şi deteriorarea în totalitate a terenului ar reprezenta o pagubă iminentă care nu s-ar mai putea recupera, apreciind că nu se prejudiciază în nici un fel fondul cauzei prin vremelnicia acestei hotărâri.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 581 C.pr.civ.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulate, având în vedere că Ministerul Economie şi Finanţelor i-a eliberat Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate seria MO 3 nr. 1907/26.03.2008 pentru suprafaţa de 8.672.551,93 mp, care include în totalitate şi terenul din titlul de proprietate al reclamantului iar, prin sentinţa civilă nr. …., pronunţată de către Curtea de Apel Craiova, menţinută prin decizia nr. … a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost respinsă acţiunea prin care reclamantul a solicitat anularea parţială a Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate seria MO 3 nr. 1907/26.03.2008, pentru suprafaţa de teren de 1,020 h, pentru care deţine titlu de proprietate, astfel că, certificatul de atestare fiscală eliberat societăţii pârâte este valabil iar reclamantul nu îi poate opune titlul său de proprietate care nu este opozabil nici măcar terţilor, nefiind înscris în cartea funciară.

Prin sentinţa civilă nr…. pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. … a fost admisă cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul O C, în contradictoriu cu pârâta SC CE.SA.

S-a dispus sistarea de către pârâtă a lucrărilor miniere executate pe terenul în suprafaţă de 1,0220 ha situat în comuna Cîlnic, judeţul Gorj în tarlaua 29, parcela 1245/123, UP I, UA 86A, B şi 84B pentru care a fost emis titlul de proprietate nr. 1502041/08.11.2007.

Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că potrivit art. 581 Cod de Procedură Civilă „instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cu prilejul unei executări”.

Astfel, condiţiile prevăzute de lege în materia ordonanţei preşedinţiale sunt: urgenţa, caracterul vremelnic şi neprejudecarea fondului.

Urgenţa este prima condiţie care justifică folosirea ordonanţei preşedinţiale, iar conform art. 581 Cod de procedură civilă există urgenţă atunci când măsura solicitată este necesară pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu ocazia unei executări.

Astfel pentru încuviinţarea unei ordonanţe este necesar ca instanţa să constate una dintre cele trei situaţii care să justifice elementul esenţial pentru această procedură sumară şi anume urgenţa.

În speţă, instanţa a constatat că reclamantul a solicitat luarea măsurii de sistare de către pârâtă a lucrărilor miniere executate pe terenul în suprafaţă de 1,0220 ha situat în comuna Cîlnic, judeţul Gorj în tarlaua 29, parcela 1245/123, UP I, UA 86A, B şi 84B pentru care a fost emis titlul de proprietate nr. 1502041/08.11.2007.

Pârâta invocă faptul că deţine la rândul său titlu de proprietate cu privire la terenul în litigiu, titlu ce a fost contestat de către reclamant în dosarul nr. … al Curţii de Apel Craiova însă acţiunea reclamantului a fost respinsă irevocabil.

Instanţa a constatat astfel că în prezent există cel puţin indicii suficiente că părţile deţin titluri de proprietate cu privire la terenul în litigiu şi până la soluţionarea fondului litigiului dintre părţi într-o eventuală acţiune în revendicare în care să se compare aceste titluri de proprietate este justificată urgenţa formulării cererii de ordonanţă preşedinţială ce face obiectul prezentului dosar.

S-a apreciat că sunt îndeplinite şi condiţia vremelniciei, măsura de sistare a lucrărilor miniere urmând să dăinuiască până la soluţionarea fondului litigiului dintre părţi în legătură cu dreptul de proprietate cu privire la terenul în litigiu precum şi condiţia neprejudecării fondului, în prezenta cauză şi prin dispunerea unei astfel de măsuri nefiind pus în discuţie fondul litigiului.

Faţă de aceste considerente şi văzând că în cauză sunt îndeplinite cerinţele art. 581 Cod de procedură civilă, instanţa a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul O C în contradictoriu cu pârâta SC Complexul Energetic Rovinari SA şi a dispus sistarea de către pârâtă a lucrărilor miniere executate pe terenul în suprafaţă de 1,0220 ha situat în comuna Cîlnic, judeţul Gorj în tarlaua 29, parcela 1245/123, UP I, UA 86A, B şi 84B pentru care a fost emis titlul de proprietate nr. 1502041/08.11.2007.

Împotriva sentinţei a declarat recurs recurenta pârâtă S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A. , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie .

A susţinut că în mod greşit a fost admisă cererea de ordonanţă preşedinţială , deşi pârâta este proprietară asupra terenului de 1,022 ha în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor cu seria M03 nr. 10907/2008, terenul fiind inclus în suprafaţa totală de 8.672.551,93 mp., ce include şi terenul din titlul de proprietate al reclamantului .

Că, deşi reclamantul O C a solicitat în instanţă anularea parţială absolută a acestui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin sentinţa civilă nr. … a Curţii de Apel Craiova s-a respins acţiunea , fiind respins şi recursul împotriva acestei sentinţe de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia civilă ……

A mai susţinut că ulterior acelaşi reclamant a promovat o nouă acţiune având acelaşi obiect, iar prin sentinţa civilă …. Curtea de Apel Craiova a respins şi a doua acţiune, sentinţa rămânând irevocabilă, iar certificatul de proprietate a fost înregistrat în cartea funciară la numărul 9/10198.

În recurs a depus decizia … a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sentinţa nr. … a Curţii de Apel Craiova şi certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 10907.

Reanalizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate , se constată de către tribunal că prin sentinţa … pronunţată de Curtea de Apel Craiova s-a reţinut ca inadmisibilă acţiunea promovată de reclamant pentru lipsa efectuării procedurii prealabile, procedură administrativă prealabilă reprezentând o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, neîndeplinirea acesteia atrăgând inadmisibilitatea acţiunii conform art. 109 alin. 2 c.pr.civ.

Nu au fost comparate titlurile de proprietate ale părţilor cu prilejul acelei judecăţi şi nici nu s-au produs dovezi că a fost anulat titlul de proprietate nr. 1502041/8.11.2007 emis reclamantului din prezenta cauză, astfel că până în prezent nu s-au produs modificări în ceea ce priveşte aparenţa dreptului şi fiind incidente dispoziţiile art. 581 c.pr.civ., în temeiul art. 312 c.pr.civ., tribunalul urmează a respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă S.C. C E R S.A., împotriva sentinţei civile nr…. din … pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. ….

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Martie 2012 la Tribunalul Gorj .