Închiderea procedurii de reorganizare Faliment


ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA COMERCIALĂ

Şedinţa publică

de la 16 Martie 2010

Completul compus din:

JUDECĂTOR SINDIC: Elena Pănoiu

Grefier Elena Luminiţa Butiuc

Pe rol fiind judecarea cererii formulată de administratorul judiciar VLC SPRL desemnat să administreze procedura reorganizării judiciare a debitorului SC B P. N. SRL M având ca obiect închiderea procedurii în contradictoriu cu creditorul DGFP Gorj, P. M. M. şi intimata ORC de pe lângă Tribunalul Gorj.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns administratorul judiciar prin practician in B L şi creditorul DGFP Gorj prin P I, lipsă fiind celelalte părţi.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care constatând dosarul în stare de judecată sa acordat cuvântul părţilor .

Administratorul judiciar prin practician în insolvenţă B L a solicitat admiterea cererii şi închiderea procedurii de reorganizare judiciară ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor dec plată asumate prin plan.

Consilier juridic P I a solicitat închiderea procedurii.

JUDECĂTORUL SINDIC

Constatând că la data de 16.03.2010 administratorul judiciar VLC SPRL desemnat să administreze procedura reorganizării judiciare a debitorului SC B P. N. SRL MOTRU a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor de plată asumate prin planul de reorganizare;

Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin sentinţa nr. 201din 19.02.2008 .

Constatând că prin încheierea din 13.05.2008 a fost admis planul de reorganizare iar prin Sentinţa nr….2009 a fost confirmat acest plan;

Luând în considerare faptul că , potrivit raportului de activitate întocmit şi depus de către administratorul judiciar au fost efectuate plăţile către toţi creditorii înscrişi în tabelul definitiv al creanţelor, la momentul depunerii raportului, planul de reorganizare fiind realizat în proporţie de 100%;

Văzând şi dispoziţiile art.132 alin.1 din Legea 85/2006;

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea formulată de administratorul judiciar VLC SPRL desemnat să administreze procedura reorganizării judiciare a debitorului SC B P. N. SRL M având ca obiect închiderea procedurii în contradictoriu cu creditorul DGFP Gorj, P.M. M. şi intimata ORC de pe lângă Tribunalul Gorj.

În baza art.132 alin.1 din Legea 85/2006 închide procedura reorganizării judiciare ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor de plată asumate prin planul de reorganizare confirmat.

În baza art.136 din Legea 85/2006, descarcă administratorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui.

În baza art.135 din lege , notifică prezenta sentinţă DGFP Gorj şi ORC de pe lângă Tribunalul Gorj pentru efectuarea menţiunii de închidere a procedurii.

Definitivă. Cu recurs.

Pronunţată în şedinţa publică din 16 Martie 2010 la Tribunalul Gorj.

Preşedinte,

Elena Pănoiu

Grefier,

Elena Luminiţa Butiuc

E.P. 23 Martie 2010