Legea nr. 31/1990, republicată, art. 237, art. 260 alin. (4)
Articolul 237 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 nu condiţionează admiterea cererii de dizolvare de plata creanţelor pe care diverşi creditori le au împotriva societăţii supuse dizolvării.
Nu are nicio relevanţă, raportat la soluţia de dizolvare, faptul că societatea comercială are datorii faţă de alte persoane fizice sau juridice, întrucât intrarea în lichidare are tocmai raţiunea de a permite creditorilor recuperarea creanţelor pe care le au asupra societăţii dizolvate, fie prin aplicarea regulilor lichidării prevăzute de Legea nr. 31/1990, fie în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, dacă sunt întrunite condiţiile cerute de acest din urmă act normativ pentru declanşarea procedurii insolvenţei.
Procedura lichidării administrative sau, atunci când este cazul, lichidarea judiciară creează creditorilor posibilitatea de a-şi recupera creanţele pe care le au împotriva societăţii comerciale dizolvate.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială,
Decizia civilă nr. 1460 din 10 noiembrie 2009
Prin sentinţa civilă nr. 730 din 26 iunie 2009 pronunţată în dosarul nr. 3254/30/2009 Tribunalul Timiş a admis cererea reclamantului O.N.R.C. Bucureşti, reprezentat prin O.R.C. de pe lângă Tribunalul Timiş, dispunând dizolvarea pârâtei S.C. G S.R.L. Timişoara, înscrierea menţiunii de dizolvare în şi publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în condiţiile art. 237 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a apreciat că cererea reclamantului este întemeiată, întrucât art. 237 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, statuează că o societate comercială se dizolvă, la cererea oricărei persoane interesate sau a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, dacă nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situaţiile financiare anuale sau orice alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerţului. În speţă, pârâta nu a făcut dovada depunerii situaţiilor financiare pe anii 2005-2007 la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş. Raportat la art. 35 din Legea nr. 82/1991, republicată, care reglementează termene diferite, cel mai lung fiind de 150 zile de la încheierea exerciţiului financiar, care coincide de regulă cu anul calendaristic, termenele legale de depunere a situaţiilor financiare aferente anilor 2005-2007 au fost 31 mai 2006, 31 mai 2007, respectiv 31 mai 2008, acestea nefiind respectate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petenta S.C. T S.R.L. Timişoara, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul nedizolvării pârâtei S.C. G S.R.L. Timişoara pentru următoarele motive:
În fapt, în perioada 20 noiembrie 1997-1 martie 1998 a împrumutat pârâtei intimate suma de 150.000 D.M., echivalentul a 78.534 euro, care trebuia restituită începând cu data de 14 aprilie 2003. În consecinţă, recurenta are împotriva societăţii debitoare o creanţa certă, lichidă şi exigibilă în cuantum de 78.534 euro (echivalentul a 337.696 lei), conform împuternicii înregistrată sub nr. 772/14.04.2003, document prin care se recunoaşte suma împrumutată şi termenul scadent al plăţii acesteia. Ca urmare a faptului că intimata S.C. G S.R.L. Timişoara are o datorie nerestituită şi recunoscută, recurenta consideră ca aceasta nu poate fi dizolvată până nu-şi achită împrumutul.
Prin decizia civilă nr. 1460 din 10 noiembrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 3254/30/2009 Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat recursul societăţii petente.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că în mod corect prima instanţă a admis cererea formulată de reclamantul O.N.R.C. Bucureşti, reprezentat prin O.R.C. de pe lângă Tribunalul Timiş, dispunând dizolvarea pârâtei S.C. G S.R.L. Timişoara, raportat la prevederile art. 237 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare. Potrivit acestui text de lege, la cererea oricărei persoane interesate, precum şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii în cazul în care societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situaţiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerţului.
Tribunalul a constatat că pârâta S.C. G S.R.L. Timişoara nu s-a conformat acestei obligaţii legale, în sensul că nu a depus la registrul comerţului situaţiile financiare aferente anilor 2005-2007. Nerespectarea acestei obligaţii legale este sancţionată de art. 237 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, prin dispunerea dizolvării societăţii comerciale aflată în culpă.
Soluţia dizolvării S.C. G S.R.L. Timişoara dispusă de prima instanţă este legală şi temeinică întrucât articolul amintit nu condiţionează admiterea cererii de dizolvare de plata creanţelor pe care diverşi creditori le au împotriva societăţii supuse dizolvării. Nu are nicio relevanţă, raportat la soluţia de dizolvare, faptul că societatea comercială pârâtă are datorii faţă de alte persoane fizice sau juridice, întrucât intrarea în lichidare are tocmai raţiunea de a permite creditorilor recuperarea creanţelor pe care le au asupra societăţii dizolvate, fie prin aplicarea regulilor lichidării prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, fie în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, dacă sunt întrunite condiţiile cerute de acest din urmă act normativ pentru declanşarea procedurii insolvenţei. Sub acest aspect, sunt relevante prevederile alin. (4) al art. 260 din Legea societăţilor comerciale, care statuează expres că lichidarea nu liberează pe asociaţi şi nu împiedică deschiderea procedurii de faliment a societăţii în cauză.
Criticile recurentei conform cărora dizolvarea unei este nepermisă atâta timp cât datoria pe care aceasta o înregistrează este certă, lichidă, exigibilă şi recunoscută de reprezentantul legal al persoanei juridice nu pot fi primite pentru că procedura lichidării în temeiul Legii nr. 31/1990 (aşa-numita lichidare administrativă) sau, atunci când este cazul, potrivit Legii nr. 85/2006 (lichidarea judiciară) îi creează posibilitatea de a-şi recupera creanţele pe care le are împotriva societăţii comerciale dizolvate. Chiar dacă textul de lege incident în cauză [art. 237 alin. (1) din Legea societăţilor comerciale] arată că „tribunalul va putea pronunţa dizolvarea”, această formulare nu lasă instanţei de judecată posibilitatea să respingă o cerere de dizolvare atâta timp cât condiţiile cerute de lege pentru dizolvare sunt îndeplinite.
Raţiunea dizolvării conform articolului 237 din , republicată, cu modificările ulterioare, este aceea de a elimina din circuitul comercial acele societăţi care nu mai au activitate sau care nu îndeplinesc cerinţele minime pentru a fiinţa. Or, atâta timp cât societatea în cauză, deşi a fost legal citată, nu a întreprins niciun demers pentru a-şi face publice situaţiile financiare anuale conform legii, prima instanţă a apreciat în mod corect că se impune dizolvarea acesteia. Împrejurarea, reală de altfel, că alineatul 5 al art. 237 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, conferă oricărei persoane interesate posibilitatea de a face recurs împotriva sentinţei de dizolvare nu poate duce automat la concluzia că recursul astfel declarat trebuie admis, admisibilitatea recursului fiind direct legată de netemeinicia şi/sau nelegalitatea hotărârii atacate, ceea ce nu este cazul în speţă.
