Calculul făcut de creditoare reprezintă o reactualizare – formularea cererii peste termenul prevăzut de Legea nr. 75/2006 şi întocmirea tabelului consolidat al creditorilor.
Cod procedură civilă; Legea nr. 75/2006; Legea nr. 571/2003; H.G. nr. 1553/2003; OG nr. 92/2003;
– art. 132(2) pct. 2 Cod procedură civilă;
– art. 31 din Legea nr. 75/2006;
– art. 108 din Legea nr. 75/2006;
– art. 2 -Legea nr. 571/2003;
– art. 1 alin. 6 din HG nr. 1553/2003;
Creditor înscris în tabelul creditorilor.
Formularea unei noi cereri prin care solicită un cuantum mai mare ca urmare a aplicării unui calcul de impozitare a sumei de bază , constituie nu co majorare a câtimii şi co reevaluare.
Instanţa nu va avea în vedere această nouă cerere atât timp cât s-a formulat în termenul prevăzut de şi nu a fost contestat tabelul definitiv consolidat al creditorilor şi creanţelor.
Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială,
de administrativ şi fiscal
Decizia civilă nr. 27 din 12.01.2010
Asupra recursului declarat de Consiliul Local – Direcţia Taxe şi Impozite, împotriva sentinţei civile nr. 598/2009, pronunţată de T.N., se reţin următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 598 din 9.06.2009, T.N. a respins ca nefondată cererea creditorului Consiliul Local – Direcţia Taxe şi Impozite.
S-a reţinut de instanţa de fond că, creditorul Consiliul Local – Direcţia Taxe şi Impozite a formulat o cerere de actualizare a creanţei, la care a fost ataşat titlul executoriu nr.3514/E/l 4.05.2008.
Prin sentinţa civilă nr.731/F/l4.10.2008 a fost respinsă ca nefondată cererea de majorare a creanţei, reţinându-se că în fapt sumele solicitate de Consiliul Local reprezintă impozit pentru imobilul ce a aparţinut debitorului şi care a fost valorificat în cadrul procedurii şi s-a dispus verificarea acestei creanţe de către lichidatorul judiciar. Sub acest aspect sentinţa tribunalului a devenit irevocabilă prin decizia nr. 167/24.02.2009 a Curţii de Apel Bacău.
Pentru stabilirea sumei datorate cu titlu de impozit pentru imobilul valorificat în cursul procedurii instanţa a dispus efectuarea unei expertize contabile, raportul întocmit de expert T.R. aflându-se la filele 112-118 vol.7.
Expertul a concluzionat că valoarea impozitului pe clădiri datorat de debitor până la data de 30.04.2008, data valorificării imobilului, este de 13.428 lei, la care se adaugă şi majorări în cuantum de 286 lei.
Aceste concluzii au fost contestate de către Consiliul Local – Direcţia Taxe şi Impozite. A arătat acesta că în mod greşit au fost interpretate de către expert dispoziţiile legale incidente în cauză. Astfel, potrivit Legii 571/2003 impozitul datorat de debitor trebuia calculat prin aplicarea unei cote majorate deoarece clădirea în discuţie nu a fost reevaluată în ultimii trei ani anteriori anului fiscal de referinţă.
Instanţa reţine că potrivit art.l alin.6 din H.G. 1553/2003 agenţii economici care se află în procedură de dizolvare sau de lichidare administrativă conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau în procedură de lichidare judiciară conform Legii nr.64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările ulterioare, nu vor proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale prevăzute la alin. 1.
Aceste dispoziţii legale nu sunt în contradicţie cu Codul fiscal, dimpotrivă chiar normele de aplicare ale acestuia fac trimitere la dispoziţiile privind reevaluarea imobilizărilor corporale.
În consecinţă,de la momentul declanşării procedurii insolvenţei societatea debitoare nu mai avea obligaţia de a proceda la reevaluarea activelor , astfel că impozitul pe clădiri a fost calculat în mod greşit de către Consiliul Local prin aplicarea unei cote de 10% şi 12% din valoarea de inventar.
Împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Neamţ a promovat recurs creditorul Consiliul local considerând-o nelegală pentru considerentele următoare: s-a aplicat greşit legea ignorându-se prevederile Legii nr. 571/2003 şi O.G. nr. 92/2003, cu precizarea că nu se prevede de Codul fiscal, în mod expres, nivelul cotei ce trebuie aplicată asupra valorii de inventar; instanţa s-a pronunţat doar pe baza expertizei contabile fără a fi coroborat şi alte acte din dosar respectiv declaraţia fiscală de impunere, suma la care ajunge expertul nefiind regăsită nici în actele contabile ale societăţii.
Analizând motivele de recurs, sentinţa recurată, precum şi actele dosarului, instanţa – Curtea de Apel Bacău – a reţinut:
Instanţa de fond a reţinut o corectă situaţie de fapt şi de asemenea a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale; astfel, recurenta face referire la OG nr. 92/2003 şi Legea nr. 571/2003 -lege cadru în materie fiscală – fără a analiza şi actul normativ cu aplicare specială în cadrul societăţii comerciale aflate în procedura reorganizării judiciare sau faliment şi care a fost reţinut şi de instanţă – respectiv HG nr. 1553/2003.
În art. 1 alin. 6 din HG nr. 1553/2003 se prevede expres că nu se va proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale prevăzute la alin. 1 – societatea comercială indiferent de forma de proprietate, regie autonomă, societăţile şi corporaţiile naţionale, instituţiile de cercetare şi celelalte categorii de agenţi economici, prevederi ce nu contravin Codului fiscal.
Deşi susţine recurenta că trebuia să se aibă în vedere valoarea de inventar a bunului, aşa cum s-a menţionat şi de fostul administrator prin declaraţia fiscală de impunere, suma mai mare decât ce reţinută de expert, nu constituie un motiv legal şi justificat de critică a sentinţei, atâta timp cât recurenta nu a făcut obiecţiuni asupra cuantumului creanţei de bază (valoare imobil) ci numai în ceea ce priveşte reevaluarea acestuia.
Mai mult, prin decizia civilă nr. 167 din 24.02.2009 Curtea de Apel Bacău a respins cererea de actualizare creanţă, reţinând că aceasta este în cuantum de 19.260 (fila 63 dosar recurs).
În esenţă, recurentul a solicitat o reactualizare a sumei (creanţă), contestând din expertiză doar calculul făcut cu 1%; de altfel, aşa cum s-a menţionat suma a fost deja încasată.
Pe cale de consecinţă, faţă de cele susmenţionate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, instanţa a respins recursul ca nefondat.
