Civil – fond funciar – ANULARE TITLU DE PROPRIETATE Fondul funciar


În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a înaintat o cerere către Prefectura Mureş în data de 12.09.2006 pentru redobândirea unui teren în suprafaţă de 0,009 ha, teren asupra căruia are titlu de proprietate nr. 26430/12.07.1996, care este înscris în circuitul civil conform CF extras CF nr. 1826/N/Ceuaş nr. cadastral 763/2/380.

A mai învederat reclamanta că atribuirea terenului menţionat din suprafaţa sa către pârâtul NE constituie o ilegalitate, fiindu-i astfel tulburată posesia.

Reclamanta a menţionat că apreciază soluţia Comisiei Locale de Fond Funciar Ceuaşu de Câmpie ca neîntemeiată şi aceasta cu atât mai mult cu cât nu a analizat situaţia juridică a terenului său.

De asemenea, a subliniat reclamanta că înţelege să ceară anularea titlului de proprietate al pârâtului NE eliberat în anul 1999, faţă de titlul său eliberat în anul 1996, întrucât suprafaţa de 0,90 ha este inclusă şi în titlul său de proprietate , respectiv TP nr. 29430/1996 dar şi în titlul de proprietate eliberat în anul 1999 pârâtului NE, şi folosită de către acesta.

Acţiunea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 141,96 lei şi timbru judiciar în cuantum de 3 lei.

Pârâţii, deşi legal citaţi, nu au depus întâmpinare.

În probaţiune, s-au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: memoriu tehnic justificativ(filele 3-7), titlul de proprietate nr. 29430/24.07.1996 eliberat reclamantei SMM(fila 8), extras CF nr.1826/N/Ceuaşu de Câmpie(fila 12), Titlul de Proprietate nr. 29943/29.12.1999 eliberat pârâtului NE(fila 27), actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate al pârâtului(filele 48-59), raportului de expertiză tehnică topografică(filele 132-138).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Conform Titlului de Proprietate nr. 29430/24.071996 emis de către Comisia Judeţeană Mureş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor(fila 8), reclamantei SMM i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra 10 ha teren situat pe teritoriul satului Cîmpeniţa, comuna Ceuaşu de Cîmpie, judeţul Mureş.

Conform Titlului de Proprietate nr. 29943/29.12.1999 emis de către Comisia Judeţeană Mureş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor(fila 27) pârâtului NE i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra 6700 mp, teren situat situat pe teritoriul satului Cîmpeniţa, comuna Ceuaşu de Cîmpie,judeţul Mureş.

Reclamanta solicită anularea Titlului de Proprietate nr. 29943/29.12.1999 eliberat pe numele pârâtului NE pentru parcela de teren de 0,90 ha, arătând că pentru această parcelă au fost eliberate 2 titluri de proprietate: respectiv titlul eliberat pe numele său în 1996 şi cel eliberat pârâtului în anul 1999.

Potrivit art. III alin. 1 pct iv. din Legea nr. 169/1997, sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripţiuni şi înscripţiuni sau, după caz, întabulat în cartea funciară, precum şi actele de înstrăinare efectuate în baza lor.

Din cuprinsul raportului de expertiză tehnică topografică(filele 132-138), instanţa reţine că, s-au identificat terenurile înscrise în Titlul de Proprietate nr. 29430/24.07.1996 şi în Titlul de Proprietate nr. 29943/29.12.1999, constatându-se că, conform planului cadastral nu există suprapunere între terenul înscris în Titlului de Proprietate nr. 29430/24.071996 emis reclamantei, raportat la terenul înscris în Titlului de Proprietate nr. 29943/29.12.1999 emis pârâtului.

Faţă de cele expuse, constatând că Comisia Judeţeană Mureş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, contrar susţinerilor reclamantei, a emis Titlul de Proprietate nr. 29430/24.071996 şi Titlul de Proprietate nr. 29943/29.12.1999 pentru terenuri distincte, instanţa va respinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SMM în contradictoriu cu pârâţii NE, Comisia Locală de Fond Funciar Ceuaşu de Câmpie şi Comisia Judeţeană Mureş pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.