Contestaţie la executare, arestat în baza unui mandat internaţional de arestare Contestaţie la executare


CURTEA MILITARA DE APEL

RECURS

Dosar nr. 49/81/2008

D E C I Z I A Nr.33

?edin?a public? din 19 noiembrie 2008

C U R T E A ,

Prin sentin?a nr.79 din data de 3 mai 2001 pronun?at? de Tribunalul Militar Teritorial Bucure?ti în dosarul nr.596/2000, r?mas? definitiv? prin decizia nr.4617 din data de 20 octombrie 2003 a Cur?ii Supreme de Justi?ie – Sec?ia Penal?, inculpatul L. D., a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru s?vâr?irea infrac?iunii de favorizare a infractorului, prev.de art.264 din C.pen.

În baza acestei hot?râri a fost emis mandatul de a pedepsei închisorii nr.116/2001/25 noiembrie 2003.

Întrucât nu a fost g?sit în România pentru executarea acestui mandat, condamnatul a fost dat în urm?rire interna?ional? în vederea extr?d?rii, prilej cu care, identificat în Fran?a, a fost arestat în vederea extr?d?rii începând cu data de 15 septembrie 2006 ?i pân? la data de 29 septembrie 2006 ?i pus în libertate sub control judiciar în perioada 22 noiembrie 2006 pân? la 4 aprilie 2008.

La data de 7 aprilie 2008 a fost preluat din Fran?a ?i încarcerat la Penitenciarul de Maxim? Siguran?? Rahova.

Prin cererea adresat? Judec?toriei Sectorului 5 Bucure?ti, care a format obiectul dosarului nr.6941/302/2008, condamnatul L. D. a formulat contesta?ie la executare împotriva sentin?ei nr.79 din 3 mai 2001 pronun?at? de Tribunalul Militar Teritorial Bucure?ti, prin care a solicitat deducerea din pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, aplicat? prin sus-ar?tata hot?râre, a perioadei de arestare cuprins? între 15 septembrie 2006 ?i 29 septembrie 2006 ?i a perioadei de „arestare la domiciliu” cuprins? între 22 noiembrie 2006 ?i 4 aprilie 2008.

Aceast? contesta?ie la executare a fost declinat? în favoarea Tribunalului Militar Teritorial Bucure?ti care prin sentin?a nr.55 din data de 6 octombrie 2008 a admis în parte contesta?ia condamnatului ?i a computat din pedeapsa ce se execut? de 2 (doi) ani închisoare, aplicat? prin sentin?a nr.79 din data de 3 mai 2001 pronun?at? de Tribunalul Militar Teritorial Bucure?ti, definitiv? prin decizia nr.4617 din data de 20 octombrie 2003 pronun?at? de Curtea Suprem? de Justi?ie, deten?ia (arestul) executat? în Fran?a în perioada 15 septembrie 2006 – 29 septembrie 2006, inclusiv.

A respins cap?tul de cerere privind deducerea din pedeaps? a perioadei 22 noiembrie 2006 – 4 aprilie 2008 când condamnatul a fost pus de autorit??ile franceze sub control judiciar.

Împotriva acestei hot?râri a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate ?i netemeinicie în ceea ce prive?te refuzul de a i se deduce din pedeapsa de executat perioada de liberare sub control judiciar cuprins? între 22 noiembrie 2006 ?i 4 aprilie 2008.

Critica este neîntemeiat?.

Astfel din actele aflate la dosarul cauzei rezult? c? petentul contestator a fost arestat doar în perioada 15 septembrie 2006 – 29 septembrie 2006 de c?tre autorit??ile franceze, fapt care îndrituie?te la computarea acesteia din pedeapsa închisorii pronun?ate, în conformitate cu dispozi?iile art.18 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciar? în materie penal?, coroborat? cu dispozi?iile art.89 din C.pen.

În ceea ce prive?te libertatea supravegheat? dispus? prin controlul judiciar pronun?at fa?? de condamnat de c?tre Curtea de Apel din Versailles prin hot?rârea nr.865 din 29 septembrie 2006 (fila 3 fond) pentru perioada 22 noiembrie 2006 – 4 aprilie 2008 în a?teptarea derul?rii procedurii de extr?dare, aceasta, nici prin natura sa, nici prin asimilare prin voin?a legii nu se poate considera ca fiind o form? de executare a pedepsei închisorii pentru care Codul penal, prin art.89 ?i respectiv Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciar? interna?ional? în materie penal? prin art.18 s? permit? considerarea ca executat?, prin computare, a pedepsei închisorii pronun?ate.

Pe cale de consecin?? instan?a va aprecia ca netemeinic acest motiv de apel.

Procedând la examinarea cauzei sub toate aspectele, în baza art.3856 alin.(3) din C.pr.pen., instan?a de recurs nu a identificat motive de nelegalitate ?i netemeinicie.

Fa?? de cele mai sus ar?tate Curtea va respinge ca nefondat recursul peti?ionarului L.D. împotriva sentin?ei nr.55 din 6 octombrie 2008 pronun?at? de Tribunalul Militar Teritorial Bucure?ti.

În baza art.192 alin.(2) din C.pr.pen. va obliga recurentul s? pl?teasc? statului suma de 200 (dou?sute) lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul contestator condamnat L. D. împotriva sentin?ei nr.55 din 6 octombrie 2008 pronun?at? de Tribunalul Militar Teritorial Bucure?ti.

Oblig? recurentul s? pl?teasc? statului suma de 200 (dou?sute) lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pronun?at? în ?edin?? public?, ast?zi 19 noiembrie 2008.