Judecatoria Zimnicea, prin sentinta civila nr. 78 din 20 ianuarie 2011, a respins actiunea formulata de reclamanta, ca lipsita de interes.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca în speta, sunt aplicabile prevederile disp. art. 14 alin. 1 din OG nr. 14/2010 potrivit cu care constatarea ajutorului necuvenit, calculul si individualizarea acestuia se efectueaza de catre organele competente ale institutiei responsabile pentru implementarea ajutoarelor de stat, iar potrivit alin. 2 documentul de constatare, stabilire si individualizare a obligatiilor de plata privind creantele bugetare rezultate din ajutorul necuvenit cuprinde elementele actului administrativ fiscal prev. de OG nr. 92/2003, precum si elemente specifice si reprezinta titlu de creanta.
Potrivit disp. art. 19 din OG nr. 14/2010, creantelor bugetare rezultate din derularea OUG nr. 123/2006 li se aplica prevederile art. 14 – 18 din OG nr. 14/2010 si fata de aceste aspecte, actul încheiat de reclamanta prin care se constata obligatia de restituire a sumei primite de catre pârât reprezinta titlul executoriu.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs, în termen, reclamanta APIA – Centrul Judetean Teleorman, formulând critici pentru nelegalitate si netemeinicie.
A motivat reclamanta ca, în mod gresit instanta de fond a invocat prevederile OG nr. 14/2010, acest act normativ referindu-se la subventiile acordate începând cu anul 2010 si nu pentru cele acordate în toamna anului 2007, acest act normativ neputând fi aplicat retroactiv pentru ajutoare financiare acordate în toamna anului 2007
Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei atacate si retinerea pentru judecare în tot a actiunii, respectiv admiterea actiunii asa cum a fost formulata, mai putin cheltuielile de judecata.
În drept au fost invocate dispozitiile art. 304 Cod procedura civila.
Instanta de recurs, din oficiu, fata de dispozitiile art. 1 Cod proc. civila astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 si art. 299 Cod proc. civila, a invocat exceptia inadmisibilitatii recursului, constatând ca este vorba despre un litigiu al carui obiect are o valoare mai mica de 2000 lei.
În consecinta, fata de considerentele expuse si având în vedere si dispozitiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civila, va respinge recursul declarat, ca inadmisibil