Decizia civilă nr. 493 din 14 mai 2009
Prin cererea adresată Tribunalului Bacău – Secţia Comercială şi Administrativ şi înregistrată sub nr. 5312/110/2008, reclamanta SC G. SRL, P.I. şi P.R. au chemat în judecată pe pârâtele Administraţia Finanţelor Publice Bacău şi Activitatea Fiscală din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Bacău, solicitând anularea Decizie nr. 21/18.06.2008 (prin care s-a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamanţilor cu debitoarea SC P. SRL) şi a Deciziei nr. 25/14.07.2008, prin care s-a respins contestaţia reclamanţilor formulată pe cale administrativă. Reclamanţii au arătat că deciziile atacate sunt nelegale şi netemeinice pentru următoarele motive :
– Prin actul adiţional nr. 133/17.07.2007 a încetat calitatea de asociaţi şi administratori ai societăţii P. SRL pentru reclamanţii P.I. şi P.R.;
– Înstrăinarea, la data de 1.11.2005 a unui autocar către SC G. SRL reprezintă un act obişnuit de comerţ, care nu are legătură cu starea de a SC P. SRL, ce a intervenit după trei ani; în aceleaşi condiţii a avut loc şi înstrăinarea autobuzului „Volvo” către o societate din Iaşi;
– Nu s-a dovedit reaua-credinţă a reclamanţilor P.I. şi P.R. şi nu s-au dovedit condiţiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii solidare a reclamanţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 561/5.11.2008, pronunţată în dosarul nr. 5312/110/2008, Tribunalul Bacău a respins acţiunea reclamanţilor ca nefondată, în considerarea următoarelor aspecte :
SC P. SRL a fost înfiinţată în anul 1994 şi a avut ca asociaţi şi administratori reclamanţii P.I. şi P.R. până la data de 17.07.2007, când ambii asociaţi au cesionat părţile sociale terţului L.D.I.
În anul 2000 s-a înfiinţat o altă societate, SC G. SRL La data de 19.02.2004 asociaţi şi administratori ai acesteia devin reclamanţii P.I. şi P.R., care din luna august 2005 devin şi salariaţi, dar societatea nouă preia şi un număr de trei angajaţi ai SC P. SRL.
Totodată o parte din bunurile SC P. SRL au fost preluate de SC G. SRL.
De asemenea, se mai reţine că SC P. SRL a înstrăinat două mijloace de transport, respectiv un autocar şi un autobuz aceleiaşi societăţi SC G. SRL, la un preţ modic şi că, din sumele obţinute nu s-au achitat creanţele bugetare stabilite anterior şi pentru care se emiseseră somaţii încă de la data de 12.06.2007 (nr. 114389).
La data de 27.05.2008 s-a declarat starea de insolvabilitate a SC P. SRL, iar prin Decizia nr. 21/18.06.2008 s-a stabilit angajarea răspunderii solidare a reclamanţilor persoane fizice cu persoana juridică SC G. SRL împreună cu debitoarea SC P. SRL pentru suma de 71.271 lei.
Decizia a fost contestată în termen legal iar prin decizia nr. 25/14.07.2008 s-a respins contestaţia.
Chestiunea de drept dedusă judecăţii, în opinia instanţei de fond, este aceea dacă în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 alin. 1 lit. a şi b coroborate cu art. 28 din Codul de procedură fiscală.
Cu privire la persoana juridică SC G. SRL, datorită faptului că are aceeaşi asociaţi şi administratori ca şi debitoarea SC P. SRL, s-a stabilit că este evident că a controlat activitatea celei din urmă, desfăşurând aceeaşi activitate de transport persoane, iar un număr de trei salariaţi împreună cu cei doi administratori salariaţi au fost preluaţi de la debitoare.
S-a constatat, ca urmare, că în mod corect s-a stabilit răspunderea solidară conform art. 27 alin. 2 Cod procedură fiscală.
Cu privire la persoanele fizice, s-a constatat că au provocat starea de insolvabilitate prin vânzarea bunurilor şi încetarea raporturilor de muncă pentru angajaţi, în acest fel societatea nemaiputând desfăşura obiectul de activitate în vederea realizării de pentru achitarea obligaţiilor bugetare.
S-a apreciat ca lipsit de relevanţă faptul că ulterior provocării insolvenţei cei doi reclamanţi au cesionat părţile sociale, deoarece faptele analizate se circumscriu perioadei în care aceştia au administrat societatea.
Având în vedere că ambii reclamanţi erau concomitent administratori şi asociaţi la ambele societăţi, cunoscând că debitoarea SC P. SRL avea obligaţii bugetare de îndeplinit, tribunalul a reţinut reaua credinţă a acestora în înstrăinarea bunurilor debitoarei.
Instanţa de fond a considerat că nu se impune a analiza „incertitudinea” obligaţiilor fiscale, deoarece debitoarea SC P. SRL nu a atacat decizia de impunere şi nici somaţiile ulterioare pe calea contestaţiei la deşi putea să o facă.
Pentru toate aceste considerente a fost respinsă întreaga acţiune ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii P.I., P.R. şi SC G. SRL Bacău, pentru următoarele motive :
1. – Instanţa de fond nu a analizat motivele contestaţiei referitoare la nelegalitatea declarării insolvabilităţii SC P. SRL, în sensul că recurenţilor-reclamanţi nu li s-a comunicat procesul-verbal de declarare a insolvabilităţii şi actele ce au stat la baza acestuia, astfel că nu au avut posibilitatea de a-şi formula apărări pe acest aspect;
Recurenţii susţin că procesul-verbal de declarare a insolvabilităţii este lovit de nulitate, ceea ce ar atrage anularea actelor administrative contestate şi că aceste apărări se impuneau a fi examinate de tribunal.
2. – Instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt neconformă cu realitatea, atât în ce priveşte numărul de angajaţi preluaţi de SC G. de la SC P. SRL, cât şi în ce priveşte bunurile preluate de la debitoare.
De asemenea, susţin recurenţii, instanţa de fond face grave confuzii atunci când se referă la provocarea insolvenţei SC P., atâta vreme cât în actele administrative se face referire la insolvabilitatea societăţii.
Curtea a dispus completarea probatoriului cu acte, fiind depuse la dosar precizări din partea intimatei-pârâte Administraţia Finanţelor Publice Bacău, cu privire la valoarea bunurilor SC P. SRL, precum şi fişa sintetică privind obligaţiile de plată ale societăţii şi acte privind bunurile societăţii.
Analizând sentinţa recurată, sub aspectul criticilor formulate, în raport de dispoziţiile legale aplicabile, curtea a constatat neîntemeiat recursul de faţă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse :
1. Referitor la primul motiv de recurs, curtea constată că, într-adevăr, prima instanţă nu a examinat apărările reclamanţilor din completarea la acţiune, care vizau nelegalitatea declarării stării de insolvabilitate a SC P. SRL
Curtea are în vedere faptul că aspectele menţionate în completarea la acţiune (f. 115 dosar fond) nu constituie cereri noi, ci argumente pentru care se solicită admiterea acţiunii, astfel că respectivele apărări pot fi examinate de instanţa de recurs.
Se reţine astfel că reclamanţii au susţinut că procesul-verbal nr. 49433/27.05.2008, prin care s-a declarat insolvabilitatea SC P. SRL menţionează un temei juridic greşit, că există o incertitudine cu privire la cuantumul obligaţiilor fiscale neachitate de către debitoare, că există neconcordanţe între constatările din procesul-verbal şi concluziile acestuia în ce priveşte bunurile urmăribile şi valoarea creanţelor, că verificările organului fiscal, privind situaţia bunurilor societăţii a fost superficială, nefiind clar dacă debitoarea se află în situaţia de a nu deţine deloc bunuri şi venituri urmăribile sau în situaţia de a deţine bunuri şi venituri cu valoare mai mică decât cuantumul creanţei.
Curtea constată că în ce priveşte temeiul juridic indicat în procesul-verbal nr. 49433/27.05.2008, în preambulul acestui act se menţionează că starea de insolvabilitate s-a constatat în baza prevederilor art. 176 din O.G. nr. 92/2003.
De asemeni, în cuprinsul procesului-verbal se arată că debitorul este declarat insolvabil întrucât valoarea bunurilor şi veniturilor acestuia este mai mică decât valoarea obligaţiilor fiscale neachitate. Este adevărat că în precizările făcute în faţa instanţei de recurs Administraţia Finanţelor Publice Bacău arată că societatea debitoare nu figurează cu bunuri mobile şi imobile (arătându-se însă că anterior societatea a figurat cu bunuri mobile), în acelaşi sens fiind şi probele depuse la dosar în recurs, respectiv adresele de la filele 57 – 65, din care rezultă că debitoarea nu figurează în evidenţele fiscale cu bunuri mobile şi imobile şi nu are disponibil în conturile bancare.
Aceste neconcordanţe, însă, nu sunt de natură să atragă nulitatea procesului-verbal nr. 49433/2008, fiind o chestiune ce ţine de obligaţiile organului fiscal, de evidenţiere şi executare a creanţelor.
În ce priveşte cuantumul obligaţiilor fiscale neachitate de către debitoare, acesta a fost stabilit în procesul-verbal ca fiind de 71.271 lei, sumă care se regăseşte şi în decizia nr. 21/18.06.2008, privind angajarea răspunderii solidare a reclamanţilor. Este adevărat că în referatul nr. 46601/18.04.2008, ce a stat la baza procesului-verbal nr. 49433/2008 se menţionează valoarea debitului ca fiind de 70.273 lei, dar creşterea acestei sume se explică prin adăugarea accesoriilor fiscale pentru perioada ce a trecut până la încheierea procesului-verbal de insolvabilitate.
2. În ce priveşte situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, curtea constată că susţinerile recurenţilor-reclamanţi sunt neîntemeiate.
Din adresa nr. 248512/4.04.2008 emisă de Primăria Municipiului Bacău – Direcţia de Impozite şi Taxe Locale rezultă că SC P. SRL a deţinut, în perioada 2005 – 2007 doar două mijloace de transport: un autobuz marca „Droegmoeller” şi un autobuz marca „Volvo”. La data de 28.01.2005, societatea P., administrată de recurenţii – reclamanţi P.I. şi R. au înstrăinat autobuzul marca “Volvo” către o altă societate.
La data de 01 noiembrie 2005, societatea, prin aceiaşi administratori, a înstrăinat autobuzul marca “Droegmoeler” către SC G. SRL (având ca asociaţi şi administratori pe P.I. şi R.), în condiţiile în care acesta era singurul mijloc de transport care i-ar fi permis SC P. să-şi desfăşoare activitatea, conform obiectului său de activitate, respectiv – “transporturi terestre de călători”.
Coroborând aceste aspecte cu faptul că SC G. SRL avea acelaşi obiect de activitate (transport persoane) cu societatea debitoare, instanţa de fond a stabilit în mod corect că reclamanţii au înstrăinat bunurile debitoarei cu rea – credinţă, provocându-i astfel insolvabilitatea.
Corecte sunt consideraţiile instanţei de fond şi în ceea ce priveşte preluarea personalului SC P. de către SC G. SRL
Cu fişele fiscale depuse la filele 68 – 79 dosar fond s-a făcut dovada că în luna august 2005 S.C.G a preluat 3 salariaţi de la SC P. SRL
Deşi recurenţii – reclamanţi au susţinut că, sub acest aspect nu ar fi îndeplinită condiţiile prevăzute de art. 27 al. (2) lit. (c) din O.G. 92/2003, nu se susţine că SC P. ar mai fi avut şi alţi angajaţi, în afară de cei trei preluaţi de S.C.G. şi nu se dovedeşte o atare situaţie.
Faptul că unul din angajaţi ar fi plecat ulterior de la S.C.G., sau că această societate avea mai mulţi salariaţi – constituie aspecte care nu au relevanţă în cauză, esenţial fiind faptul că SC G. a avut raporturi de serviciu cu cel puţin jumătate din angajaţii debitoarei, aspect ce a contribuit la insolvabilitatea acestuia.
În ce priveşte ultimul motiv invocat de recurenţi, legat de faptul că instanţa de fond face referire, în motivarea sentinţei, la “insolvenţa” SC P. SRL, curtea constată că este vorba de o simplă eroare de exprimare.
Din conţinutul hotărârii rezultă în mod evident că instanţa de fond a avut în vedere starea de insolvabilitate a debitoarei şi dispoziţiile art. 27, 28 din O.G. nr. 92/2003.
Faţă de considerentele expuse, curtea concluzionează în sensul că motivele de recurs sunt nefondate.
Pe cale de consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 312 al. (1) Cod procedură civilă, recursul reclamanţilor a fost respins ca nefondat.
