Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Prin contestaţia la înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. 28315/245/2009, contestatoarea P.T.E. a solicitat înlăturarea dispoziţiilor potrivnice din dispozitivul sentinţei penale nr. 3875/21.12.2007 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosarul nr. 23537/245/2006 motivat de faptul că asiguratorul de răspundere civilă a fost obligat la plata unor daune către Spitalul Clinic de Urgenţe Iaşi reactualizate în raport cu dobânda de referinţă a BNR, iar în cazul contestatoarei s-a omis a se face aceeaşi menţiune. În acest fel, a fost discriminată, trebuind să i se asigure, în conformitate cu art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului un proces corect şi transparent. Lipsa dispoziţiei de reactualizare poate fi asimilată cu o dispoziţie potrivnică raportat la tratamentul juridic aplicat unei instituţii a statului şi unui cetăţean persoană fizică; în aceeaşi chestiune supusă judecăţii s-a aplicat un tratament diferit.
A fost ataşat dosarul de fond în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 3875/21.12.2007 a Judecătoriei Iaşi.
Referitor la obiectul prezentei cereri, instanţa constată că petentul P.T.E., prin apărător, a precizat ca temei de drept dispoziţiile art. 2811 alin. 1 Cod procedură civilă, referitor la „… înlăturarea unor dispoziţii potrivnice…”. Cu privire la acest temei, instanţa consideră că cererea petentului care se referă la o sentinţă penală nu poate face trimitere la temeiuri de drept prevăzute de atât timp cât există dispoziţii procedurale penale care pot fi aplicabile cauzei. Astfel, având în vedere motivele de fapt ale cererii, aceasta poate constitui o contestaţie la executare cu referire la dispoziţiile civile ale sentinţei penale, contestaţie reglementată de dispoziţiile art. 463 Cod procedură penală.
Articolul 2811 alin. 1 Cod procedură civilă face parte din secţiunea intitulată „Îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii” şi prevede că „în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice”. Corespondentul acestui text de lege în Codul de procedură penală este art. 461 alin. 1 lit. c, care prevede că se poate formula contestaţie la executare atunci „când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare”. Pentru aceste motive, instanţa va interpreta cererea ca fiind o contestaţie la executare.
Cât priveşte înlăturarea unor omisiuni vădite, art. 196 Cod procedură penală prevede că „dispoziţiile art. 195 (referitoare la erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural) se aplică şi în cazul când organul de urmărire penală sau instanţa, ca urmare a unei omisiuni vădite, nu s-a pronunţat asupra sumelor pretinse de martori, experţi, interpreţi, apărători, potrivit art. 189 sau 190, precum şi cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asiguratorii”, ceea ce nu s-a solicitat prin prezenta cerere.
Prin sentinţa penală nr. 3875/21.12.2007 a Judecătoriei Iaşi, modificată prin dec. pen. nr. 14/A/26.01.2009 a Tribunalului Cluj, menţinută şi rămasă definitivă prin dec. pen. nr. 267/R/29.04.2009 a Curţii de Apel Cluj s-a dispus condamnarea numitului R.C. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. şi ped. de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal; în baza art. 14 şi 346 Cod procedură penală raportat la art. 999 şi art. 49 şi urm. din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România a fost obligat asiguratorul de răspundere civilă să plătească părţii vătămate P.T.E. suma de 40.000 de lei cu titlu de daune morale şi au fost respinse restul pretenţiilor solicitate ca neîntemeiate; în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu referire la art. 49 şi urm. din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România a fost obligat asiguratorul de răspundere civilă să plătească părţii civile Spitalului Clinic de Urgenţe Iaşi suma de 52,77 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, actualizată cu dobânda de referinţă a BNR începând cu data de 14.05.2004 şi până la plata debitului.
Deşi modalitatea de individualizare a daunelor acordate celor două părţi civile este diferită, în sensul că părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţe Iaşi urmează a-i fi plătită despăgubirea actualizată cu dobânda de referinţă a BNR începând cu data de 14.05.2004 şi până la plata debitului în timp ce în cazul părţii civile P.T.E. nu s-a dispus plata despăgubirii actualizată, situaţia celor două părţi nu este identică şi nu s-a produs o între acestea.
Astfel, principiul de bază care stă la soluţionarea laturii civile a cauzelor, indiferent de natura lor (civilă sau penală), este acela că instanţa se pronunţă doar în limitele în care a fost investită; ea nu poate acorda mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut. Din compararea celor două cereri de constituire de parte civilă se observă că Spitalul Clinic de Urgenţe Iaşi s-a constituit parte civilă cu suma de 52,77 lei actualizată cu dobânda de referinţă a BNR (fila 184 dosar de fond) în timp ce partea vătămată P.T.E. (prin apărător ales) a solicitat acordarea de daune materiale în valoare de 500.000.000 ROL, 500 euro/lună despăgubire civilă periodică şi 3.000.000.000 ROL daune morale (fila 25 dosar de fond), fără a solicita şi actualizarea acestora.
Se constată astfel că suma reprezentând actualizarea daunelor morale nu a fost solicitată de către parte, asistată de apărător ales, iar pe cale de consecinţă instanţa nu se poate pronunţa asupra a ceea ce nu s-a cerut. Trebuie observat că această cauză a parcurs toate căile de atac (apel şi recurs), iar din analiza cererilor de apel, respectiv recurs, a concluziilor formulate la aceste instanţe, se poate constata că partea civilă nu a solicitat niciodată actualizarea daunelor pretinse, iar instanţele de apel şi recurs s-au pronunţat în aceleaşi limite ca şi instanţa de fond (precizate de partea civilă în cererile formulate în faţa instanţelor).
Acest aspect nu reprezintă o discriminare între o instituţie a statului (Spitalul Clinic de Urgenţe Iaşi) şi o persoană fizică, contestatoarea neputând identifica (întrucât nu există) natura discriminării.
Pentru aceste considerente, instanţa a constatat că cererea contestatoarei P.T.E. este neîntemeiată, nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 461 alin. 1 lit. c Cod procedură penală referitoare la vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută.
