Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 12.02.2009 sub nr. de mai sus, reclamanţii FS şi FZR au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC E-ON GAZ DISTRIBUTIE SA, pronunţarea unei hotărâri prin care pârâta să fie obligată la plata către reclamantul FS a unei rente lunare egală cu salariul minim pe economie, reprezentând daune materiale şi morale, începând cu data introducerii prezentei acţiuni şi pe toată durata cât va exista starea de nevoie şi respectiv la plata către reclamantul FZR a unei rente lunare egală cu salariul minim pe economie, reprezentând daune morale, începând cu data introducerii acţiunii şi până când va exista starea de nevoie, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că în cursul anului 1987, din culpa pârâtei, la domiciliul reclamanţilor s-a produs o puternică explozie de naturale, în urma căreia fosta soţie FE a decedat, reclamantul FS a suferit arsuri de gradul II, III şi IV pe întinse suprafeţe de corp, faţă şi membre, iar reclamantul FZR, pe atunci în vârstă de 2 ani, a suferit arsuri de o intensitate mai mică decât a părinţilor, rămânând însă orfan de mamă şi cu un tată handicapat.
S-a mai precizat că întrucât situaţia materială precară pe care au avut-o în urma exploziei şi traumele psihice – rămânând fără locuinţă, fără soţie şi mamă – nu le-au permis să se adreseze unui avocat pentru realizarea drepturilor lor, reclamantul FS a solicitat instanţelor de judecată la diferite intervale de timp să oblige intimata doar la plata către acesta a unei rente viagere echivalente cu efortul pe care-l depune în plus, pentru realizarea venitului minim pe economie, iar pentru reclamantul FZR o rentă lunară până la împlinirea vârstei majoratului.
Reclamanţii au învederat că în sistemul comunist nici nu se putea pune problema solicitării de daune morale, această instituţie fiind relativ nouă în practica românească, apărând după anul 1990.
Reclamanţii au precizat că sumele solicitate pârâtei nu sunt în conformitate cu pagubele materiale şi traumele psihice pe care ambii le-au suferit, le suferă şi îi vor marca viaţa pe toată existenţa ei. De asemenea reclamanţii au menţionat că acţiunea în pretenţii pentru daune morale este imprescriptibilă prin recunoaşterea făcută de către pârâtă că este răspunzătoare de pagubele pricinuite, recunoaştere făcută în folosul lor, recunoaştere care subzistă şi în prezent, pârâta necontestând obligaţia sa.
S-a mai arătat că urmare a decesului mamei, reclamantul FZR a rămas orfan la 2 ani, fără sprijin afectiv, iar traumele psihice sunt enorme şi nu se pot descrie, educaţia copilului făcându-se în condiţii deosebite de cele ale copiilor crescuţi de ambii părinţi, în sensul că cineva trebuia în permanenţă să-l supravegheze, iar tatăl nu putea lipsi mult de acasă, în vederea efectuării unor lucrări de anvergură sau pentru a obţine profituri din afaceri, deoarece trebuia să fie mereu lângă minor, fiind singurul care-i purta de grijă.
S-a precizat că şi în prezent reclamantul FZR are un comportament mai reţinut faţă de generaţia sa, în general, şi faţă de colectivul de cunoscuţi, în special.
Totodată s-a învederat că pentru reclamantul FS viaţa a devenit foarte grea după explozia şi decesul soţiei, cauzate din culpa pârâtei, astfel că solicitările anterioare adresate instanţelor doar pentru efortul suplimentar nu au reprezentat, nu reprezintă şi nici nu acoperă nevoile sale prin pierderile suferite pe care le simte în prezent şi pe care le va simţi până la sfârşitul zilelor.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 998 şi urm. Cod civil.
În dovedire reclamanţii au depus copii ale următoarelor înscrisuri: Sentinţa civilă nr. 139/14.01.2002 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş în dosar nr. 9041/2001 (f. 6-8), Sentinţa civilă nr. 6036/27.10.1988 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş în dosar nr. 4096/1988 (f. 44-45).
Pârâta a depus întâmpinare (f. 15 – 16) prin care a arătat că sub aspectul acordării de daune materiale şi/sau morale, de la data la care a avut loc explozia de gaze naturale, respectiv anul 1987, au trecut mai mult de trei ani, orice pretenţie fiind prescrisă, iar sub aspectul obligării la plata unei rente viagere invocă autoritatea de lucru judecat întrucât efectuează deja plata unor sume de bani cu acest titlu. S-a mai arătat că în cazul în care obiectul acţiunii constă strict în majorarea rentei viagere deja plătite de pârâtă, nu se opune solicitării de majorare a acesteia.
În dovedire pârâta a depus adresa nr. 21406/6.12.2004 (f. 22).
Prin concluziile scrise depuse la dosar de către pârâtă (f. 20 – 21) s-a arătat că în ceea ce îl priveşte pe reclamantul FS nu se opune cererii de majorare a rentei viagere stabilite prin sentinţa civilă nr. 139/2002, majorare la nivelul salariului minim pe economie. Referitor la cererea reclamantului FZR pârâta a învederat că în data de 6.12.2004 reclamantul FS a depus adresa înregistrată sub nr. 21406 la Sucursala Mureş prin care comunica faptul că nu se mai impune acordarea rentei lunare către fiul său, având în vedere că acesta a împlinit vârsta de 18 ani şi nu mai frecventează cursurile şcolare.
Reclamanţii au mai depus la dosar răspuns la întâmpinare (f. 27 – 28) şi precizare (f. 50 – 51).
La termenul de judecată din data de 29.01.2010 reclamanţii, prin reprezentant, au arătat că obiectul acţiunii este majorare rentă viageră în privinţa reclamantului FS şi stabilire rentă viageră pentru reclamantul FZR.
La termenul de judecată din data de 21.04.2010 reprezentantul reclamanţilor a precizat că în privinţa reclamantului FZR solicită numai acordarea de daune morale.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:
După cum rezultă din sentinţa civilă nr. 6036 din 27.10.1988, pronunţată de către Judecătoria Târgu-Mureş, pârâta a fost obligată la plata către reclamantul FS a următoarelor sume: 2.285 lei cu titlu de diferenţă de pe perioada 18.10.1987 – 31.03.1988; 486,40 lei reprezentând prestaţia periodică lunară cu începere de la 1 aprilie 1988 şi până când va persista gradul de 40% incapacitate de muncă al acestui reclamant; 10.000 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare a defunctei Filimon Elisabeta. Totodată pârâta a fost obligată la plata către reclamantul FS, reprezentant legal al reclamantului FZR născut la data de 10.10.1985, a sumei de 500 lei lunar prestaţie periodică, cu începere de la 18.10.1988 şi până la împlinirea vârstei de majorat, 10.10.2003. De asemenea pârâta a fost obligată la plata sumei de 23.563 lei cu titlu de despăgubiri în favoarea lui Filimon Petru, reprezentând contravaloarea acelor distrugeri ale casei de locuit, neachitate de ADAS şi la plata sumei de 28.083 cu titlu de despăgubiri în favoarea reclamantului FS şi a lui Filimon Petru reprezentând contravaloarea acelor distrugeri de bunuri mobile din casă, care nu au fost despăgubite de ADAS.
Prin sentinţa sus-menţionată s-a reţinut că în baza art. 1000 alin. 1 Cod civ. pârâta este răspunzătoare de pagubele provocate de lucrările avute în paza ei fizică sau juridică, înţelegându-se prin lucrări şi orice altă conductă de energie, cum este aceea de gaz metan. S-a stabilit astfel că, din expertiza tehnică efectuată, rezultă indubitabil că unica şi exclusiva cauză a exploziei a fost neglijenţa unităţii pârâte de a nu verifica conducta de gaz metan şi de a nu o înlocui la termenele prevăzute în actele normative.
La stabilirea cuantumului rentei periodice datorate reclamantului FS de către pârâtă, instanţa a avut în vedere faptul că, potrivit expertizei medicale, acest reclamant a rămas cu o incapacitate de muncă în proporţie de 40%, suma lunară datorată de pârâtă cu acest titlu fiind stabilită prin raportare la venitul mediu pe ultimele 12 luni ale acestui reclamant, calculat în baza venitului anual impozabil.
La stabilirea cuantumului rentei periodice datorate de către pârâtă reclamantului FS în calitate de reprezentant legal al reclamantului FZR, instanţa a avut în vedere faptul că mama acestui minor a fost casnică, dar se ocupa şi de grădinărit şi ajuta în muncă pe soţul său FS, mic meseriaş, stabilindu-se astfel că putea să ofere cel puţin 500 lei lunar fiului său, care în urma decesului mamei este lipsit de această sumă.
Sumele stabilite în favoarea reclamanţilor cu titlu de rentă lunară periodică au fost majorate succesiv, ultima hotărâre prin care s-a majorat această rentă fiind sentinţa civilă 139/14.01.2002 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş în dosar nr. 9041/2001.
Prin sentinţa civilă 139/14.01.2002 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş s-a dispus majorarea rentei stabilite în favoarea reclamanţilor prin sentinţa civilă nr. 2040/17.02.1998, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantului FS o rentă lunară în sumă de 616.000 lei vechi de la data promovării acţiunii şi până la schimbarea condiţiilor de acordare, iar în favoarea reclamantului FZR o rentă lunară de 350.000 lei vechi începând cu data promovării acţiunii până la schimbarea condiţiilor de acordare.
Instanţa a avut în vedere împrejurarea că reclamantul FS nu era angajat în muncă astfel că acesta putea realiza venituri ce se ridică la nivelul venitului minim pe economie. S-a mai reţinut că, cu ocazia judecării cererii promovate de reclamant în dosarul nr. 732/1995 soluţionat prin sentinţa civilă nr. 5793/5.06.1995 a Judecătoriei Târgu-Mureş, reclamantul a fost supus unei noi expertizări a capacităţii de muncă, concluziile raportului fiind în sensul că în prezent reclamantul suferă de o invaliditate de 20%. Instanţa a stabilit astfel că reclamantul este îndreptăţit să fie despăgubit pentru efortul suplimentar de 20% necesar desfăşurării unei activităţi fizice normale în temeiul art. 1000 alin. 1 Cod civ. care impune obligaţia reparării integrale a prejudiciului. În privinţa minorului FZR s-a avut în vedere că la data decesului mama acestuia nu era angajată în muncă, suma stabilită cu titlu de rentă lunară fiind calculată la ¼ din venitul minim pe economie.
Instanţa reţine astfel că, faţă de prev. art. 1000 alin. 1 Cod civ., pârâta este responsabilă de prejudiciul material cauzat reclamanţilor ca urmare a exploziei ce a avut loc în anul 1987, motiv pentru care aceasta este obligată la repararea, sub aspect patrimonial a consecinţelor negative ale acestui eveniment, care se manifestă sub forma diminuării capacităţii de muncă a reclamantului FS şi a lipsirii reclamantului FZR de aportul mamei sale la cheltuielile de creştere şi educare şi de avantajele patrimoniale de care ar fi beneficiat dacă acest părinte ar mai fi fost în viaţă. Cu alte cuvinte, reparaţia prejudiciului în cauză presupune asigurarea pentru reclamanţi a aceloraşi condiţii de viaţă de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi intervenit evenimentul cauzator al prejudiciului.
Instanţa reţine că în prezent cuantumul venitului minim pe economie s-a modificat, nivelul acestuia fiind de 600 lei potrivit H.G. nr. 1051/2008.
Deşi anterior renta lunară datorată de pârâtă reclamantului FS a fost stabilită în funcţie de procentul reprezentând diminuarea capacităţii de muncă a acestuia, instanţa, văzând acordul pârâtei în sensul majorării sumei stabilite cu acest titlu în favoarea reclamantului la nivelul venitului minim pe economie, va admite cererea formulată de reclamantul FS şi va majora renta la a cărei plată a fost obligată pârâta SC E.ON GAZ DISTRIBUTIE SRL în favoarea reclamantului FS prin sentinţa civilă nr. 139 din 14.01.2002 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş în dosar nr. 9041/2001 de la suma de 61,60 lei lunar la suma de 600 lei lunar începând cu data introducerii cererii (12.02.2009) şi până la modificarea condiţiilor de acordare.
În privinţa reclamantului FZR, instanţa constată că acordarea unei rente lunare cu titlu de daune materiale nu se mai justifică, reclamantul FZR fiind la acest moment capabil să îşi asigure propria întreţinere, fără aportul părintelui. Pentru a concluziona în acest sens instanţa a avut în vedere că acest reclamant a devenit major la data de 10.10.2003, înainte de data introducerii prezentei acţiuni precum şi împrejurarea că acesta nu se află în prezent în continuarea studiilor.
În privinţa daunelor morale solicitate de reclamantul FZR ca urmare a suferinţei psihice cauzate de evenimentul din 1987 în urma căruia mama acestuia a decedat, instanţa constată că reclamantul solicită acordarea cu acest titlu a unei sume lunare, la nivelul venitului minim pe economie.
Având în vedere criteriile care stau la baza stabilirii unor sume datorate cu titlu de daune morale, aspectele care sunt analizate şi care intră în sfera noţiunii de daune morale, instanţa apreciază că poate fi solicitată cu acest titlu doar o sumă globală şi nu o prestaţie cu caracter periodic.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, instanţele au în vedere o serie de criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc. Însă, după luarea în considerare a acestor criterii, se pronunţă o soluţie de obligare a persoanei răspunzătoare de faptul prejudiciabil, la plata unei sume globale, care trebuie să reprezinte repararea integrală a suferinţelor produse. Natura însăşi a prejudiciului moral a cărui reparare se cere influenţează modalitatea de reparare a acestuia, în sensul că se acordă, o singură dată, o sumă globală echivalentă cu suferinţele de ordin moral produse, nefiind permisă obligarea persoanei răspunzătoare la plata periodică de daune morale.
Prin urmare, instanţa apreciază că solicitarea acestui reclamant cu privire la acordarea unor sume cu titlu de daune morale sub forma unor prestaţii periodice este neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare.
În plus, instanţa constată că este prima dată de la producerea evenimentului din 1987 când reclamantul FZR a solicitat acordarea de daune morale. Astfel instanţa reţine că, deşi prejudiciul solicitat este moral (adică nepatrimonial în sine), totuşi repararea patrimonială a unui prejudiciu moral reprezintă o acţiune în justiţie prin care se valorifică un drept de creanţă, deci este o acţiune patrimonială şi personală care trebuie exercitată în interiorul unui anumit termen. Raţiunea care stă la baza acestei soluţii este aceea de a nu lăsa raporturile juridice civile născute din săvârşirea de fapte delictuale, să rămână prea mult timp într-o stare de incertitudine prin pasivitatea subiectului de drept care este îndreptăţit să acţioneze pentru repararea prejudiciului încercat. Acesta este obligat să îşi formuleze pretenţiile în cadrul unui anumit interval de timp, în caz contrar nemaifiind în măsură să obţină concursul forţei coercitive a statului în vederea realizării drepturilor sale. Această soluţie se aplică şi în situaţia în care persoana responsabilă de producerea faptului prejudiciabil a acţionat în sensul reparării acestuia, conform pretenţiilor ridicate de către creditor. Ori, acesta din urmă este ţinut să îşi precizeze toate pretenţiile pe care le formulează cu privire la prejudiciul cunoscut la acel moment. Creditorul nu mai poate să ridice alte pretenţii, la un moment dat ulterior, decât dacă acestea sunt o consecinţa ulterioară şi care nu a putut fi prevăzută la momentul formulării pretenţiilor iniţiale. În aceste condiţii, solicitarea actuală a reclamantului FZR de a primi anumite sume de bani cu titlu de daune morale apare ca fiind evident neîntemeiată, deoarece acest prejudiciu a fost cunoscut încă de la momentul decesului mamei sale, iar reclamantul prin reprezentant legal avea posibilitatea de a obţine repararea sa încă de la acel moment. Afirmaţia reclamanţilor potrivit căreia nu au solicitat daune morale datorită orânduirii de stat existente la acel moment în România nu prezintă relevanţă decât cel mult pentru a justifica pasivitatea lor anterior anului 1990, dar nu explică în vreun fel continuarea acestei pasivităţi de ordin procesual după acel moment, cu atât mai mult cu cât reclamanţii au introdus multiple acţiuni pe rolul instanţelor după anul 1990, nici una dintre acestea neavând ca obiect acordarea de daune morale.
Faţă de toate aceste considerente, instanţa va respinge cererea formulată de reclamantul FZR cu domiciliul în Târgu-Mureş, str. Remetea, nr. 156, jud. Mureş în contradictoriu cu pârâta SC E.ON GAZ DISTRIBUTIE SA cu sediul în Târgu-Mureş, P-ţa Trandafirilor, nr. 21, jud. Mureş ca neîntemeiată.
