Prin sentinţa civilă nr.2523 din 26 octombrie 2009 a Tribunalului Sălaj, s-a admis cererea debitoarei SC P. SRL JIBOU, societate în , reprezentată de lichidator L.M. şi s-au compensat datoriile debitoarei şi a creditoarei Comuna Crişeni, la nivelul sumei de 55.000 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată în data de 29 mai 2009, lichidatorul judiciar al debitoarei SC P. SRL, a solicitat compensarea datoriilor reciproce dintre debitoare şi creditoarea Comuna Crişeni.
În motivarea cererii se arată că debitoarea a efectuat anumite lucrări de investiţii, în baza contractului de concesiune încheiat cu creditoarea, pe domeniul public.
Creditoarea, la rândul ei are o creanţă faţă de debitoare.
Asupra cererii de faţă tribunalul a reţinut următoarele:
Conform tabelului definitiv de creanţe a debitoarei SC P. SRL, societate în insolvenţă, creditoarea Comuna Crişeni are o creanţă în valoare de 55.969,46 lei.
În baza contractului de concesiune încheiat între părţi nr. 1567/09.06.2003, debitoarea a executat la „Ştrandul Termal Crişeni” domeniul public al statului, aflat în administrarea creditoarei, lucrări de construcţii, cum ar fi: zid de piatră, o fundaţie de beton, un zid de cărămidă, un zid de beton, un gard de piatră, o aducţiune de apă etc., lucrări încorporate în imobilul creditoarei, care nu pot fi ridicate şi valorificate eficient, din cauza cheltuielilor mari, a distrugerii materialelor, valoarea acestora fiind inferioară cheltuielilor de demolare necesare.
S-a reţinut şi faptul că debitoarea nu are nici o sumă în contul de lichidare, nici creanţe de încasat, iar creditorii nu avansează sumele necesare cheltuielilor administrative, nefiind şanse de recuperare nici a creanţelor existente.
Creditoarea nu este proprietara investiţiilor realizate de debitoare pentru căci contractul a fost încheiat în anul 2003, pentru 49 de ani, astfel că nu a ajuns la termen, situaţie în care nu sunt aplicabile prevederile art. 6 alin. 3 din contract, în sensul predării investiţiilor creditoarei, gratuit.
Valoarea contabilă a investiţiilor este de 55.000 lei plus 10.450 lei TVA, în total 65.450 lei.
Nu s-a stabilit valoarea acestora, nefiind bani nici în contul de lichidare a debitoarei, nici în contul prevăzut de art. 4 alin. 4 din modificată, iar creditorii nu au avansat nici o sumă.
Aşa fiind, în baza prev. art. 52 din lege şi art. 1143 şi urm. Cod civil, cererea a fost admisă.
Împotriva hotărârii a declarat recurs intimata Comuna Crişeni, prin Primar Maior Andrei, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în consecinţă, ca urmare a rejudecării fondului să se dispună respingerea cererii de compensare.
În motivarea recursului intimata a arătat că în mod nelegal, instanţa, deşi a unit excepţiile invocate de recurentă, nu s-a pronunţat pe acestea şi nu a ţinut cont de prevederile legale în materia compensării. Astfel, deşi potrivit art.52 din Legea nr. 85/2006, compensarea poate fi cerută numai de către creditor, în mod incorect, instanţa a admis o cerere formulată de către debitor, prin lichidator, intimata recurentă nefiind de acord cu compensarea.
De asemenea, prin art.52 se arată că pentru a putea opera compensarea ar fi trebuit ca la data deschiderii procedurii, condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare să fie îndeplinite. Însă, creanţa debitorului nu întruneşte cumulativ cele trei cerinţe cerute, nefiind certă, lichidă şi exigibi1ă.
Astfel, ea nu este recunoscută de recurentă, între părţi nu este încheiat un contract de vânzare-cumpărare, intimata recurentă a refuzat categoric acest lucru. Creanţa nu este nici lichidă, se invocă o sumă de bani, fără a se dovedi modul în care s-a ajuns la ea, fără a se depune actele doveditoare. Creanţa nu îndeplineşte nici condiţiile necesare pentru a fi exigibilă.
Nu în ultimul rând, s-a precizat faptul că cerinţele legale nu sunt îndeplinite nici în prezent, cu atât mai puţin nu erau îndeplinite la data deschiderii procedurii.
În ceea ce priveşte motivele pentru care recurenta nu recunoaşte că lucrările invocate ar fi ale debitorului, s-a făcut apel la prevederile contractuale, relevându-se, în esenţă, că lucrările ce au fost efectuate i se cuvin creditoarei, deoarece debitoarea a beneficiat, în contul acestora, de scutirea redevenţei pentru primii doi ani de contract.
S-a mai precizat că debitorul nu a respectat niciuna din obligaţiile contractuale avute. Mai mult, lichidatorul recunoaşte că nicăieri în actele contabile nu a găsit devize sau situaţii de lucrări care să justifice sumele invocate.
Compensarea este imposibilă cu atât mai mult cu cât, în discuţie este o creanţă bugetară, aşadar “bani publici” a căror întrebuinţare este atent verificată de organele de control ale statului. Acceptarea compensării ar însemna să prejudicieze bugetul local de două ori. O dată pentru faptul că acele lucrări sunt făcute în baza contractului, ca obligaţie contractuală, iar a doua oară pentru faptul că ar însemna ca pe lângă faptul că nu a primit nici redevenţa şi nici taxele aferente, să mai dea noi bani din bugetul comunei.
Analizând recursul, Curtea constată că el este fondat, pentru următoarele considerente :
Cererea cu care lichidatorul judiciar al debitoarei SC”P.”SRL Jibou a învestit judecătorul sindic, are ca obiect compensarea datoriilor reciproce existente între aceasta şi creditoarea Comuna Crişeni, în temeiul contractului de concesiune încheiat între cele două părţi, sub nr.1567 din 09.06.2003.
În susţinerea cererii, s-a relevat că debitoarea a avut calitatea de concesionar şi a efectuat unele lucrări de investiţii, neterminate, predate însă creditoarei, apreciindu-se că aceasta datorează valoarea lor stabilită în conformitate cu evidenţele contabile ale debitoarei, respectiv în baza fişei mijlocului fix.
Judecătorul sindic a admis cererea şi a dispus compensarea datoriilor reciproce, până la nivelul sumei de 55.000 lei.
Pentru a aprecia astfel, s-au reţinut prevederile art.52 din Legea nr.85/2006, precum şi acordul părţilor, concretizat în contractul de concesiune mai sus amintit.
Prin recursul declarat de către creditoare, se solicită modificarea hotărârii, in sensul respingerii cererii de compensare, relevându-se, in principal, faptul că la fond s-a arătat că cererea de compensare este neavenită, din perspectiva disp.art.52 din Legea nr.85/2006, compensarea putând fi dispusă numai la cererea expresă a creditorului.
Pe de altă parte, s-a relevat că debitoarea nu deţine impotriva creditoarei o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, nefiind indeplinite condiţiile legale în materie de compensare.
Conform art.52 din Legea insolvenţei, deschiderea procedurii nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală, sunt îndeplinite la data dschiderii procedurii.
Din analiza acestui text legal, Curtea reţine că sunt reale susţinerile recurentei, conform cărora legiuitorul a conferit calitate procesuală activă pentru cererile având ca obiect compensarea unor datorii reciproce, numai creditorilor debitoarei aflate in insolvenţă, nu şi acesteia din urmă.
Aşa fiind, cererea de compensare formulată de către debitoare, prin lichidator judiciar, în cadrul dosarului de insolvenţă, apare ca fiind neavenită, redactarea textului art.52 din lege nefiind susceptibilă de interpretări, în sensul în care şi debitoarea ar putea formula o astfel de cerere.
De altfel, justificarea acestui text legal, reiese din interpretarea coroborată a lui cu prevederile art.36, 73 şi 75 din acelaşi act normativ, debitoarea având la dispoziţie alte căi procedurale prin intermediul cărora să pună în discuţia judecătorului sindic cuantumul real al creanţei datorate unei anumite creditoare, faţă de care apreciază că are, la rândul său, creanţe.
Aşa fiind şi văzând şi prev.art.129 al.6 C.pr.civ., urmare a admiterii recursului, în baza prevederilor art. 8 din Legea nr.85/2006 şi art.312 al.1 şi 304 pct.9 c.pr.civ., sentinţa pronunţată va fi modificată în tot, în sensul respingerii cererii formulate de către debitoare, prin lichidator judiciar.
Raportat la prevederile art.137 alin.1 c.pr.civ. şi la motivele care au dus la adoptarea acestei soluţii şi care duc, în esenţă, la concluzia conform căreia este incident un fine de neprimire, este de prisos analiza celorlalte motive de recurs, referitoare la lipsa caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei invocate de către debitoare, acestea privind fondul litigiului.
