1. Contestaţie la executare. Cerere de constatare a fracţiei executate din pedeapsă. Calificare juridică. Rolul activ al instanţei de judecată. Consecinţe
Cod penal, art. 61
Cod procedură penală, art.461
În condiţiile în care executarea unei fracţiuni de pedeapsă este una din condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească condamnatul pentru acordarea liberării condiţionate, instituţie complementară regimului de a pedepsei închisorii şi care nu se rezolvă pe calea contestaţiei la executare, în virtutea rolului activ, instanţa trebuia să pună în discuţie calificarea cererii formulate de petentul-condamnat şi, observând că nu se poate constata, în cadrul unui proces prealabil, executarea fracţiei de pedeapsă prevăzută de lege în vederea liberării condiţionate, să califice această cerere drept cerere de liberare condiţionată, sesizând instanţa competentă în acest scop.
(TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA I PENALĂ, DECIZIA NR. 253/R DIN 25.02.2009)
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală nr.29/14.01.2009, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, în dosarul penal nr.85/303/2009, s-a respins contestaţia la executare formulată de condamnatul T.A.S., ca inadmisibilă.
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală, a fost obligat contestatorul la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 07.01.2009, ce face obiectul dosarului nr.85/303/2009, condamnatul T.A.S., născut la data de 16.03.1967 fiul lui Octavian şi Măria, în prezent deţinut în penitenciarul Rahova, a solicitat instanţei în baza art. 461 lit. c din Codul de procedură penală să admită contestaţia la executare şi să constate că a executat fracţia de pedeapsă necesară solicitării liberării condiţionate.
În motivarea cererii contestatorul a arătat că a fost condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă prin hotărârea Tribunalului Regional Nurnberg din data de 18.12.1992 pentru săvârşirea infracţiunii de omor, în concurs real cu infracţiunea de tâlhărie în formă agravată. Contestatorul arată că în anul 1997 a făcut cerere de transfer pentru executarea restului de pedeapsă în România şi că în urma procedurilor iniţiate de autorităţile române şi germane în baza Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptate la Strasbourg în 1983 şi ratificată de România prin Legea nr.76/1996, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a recunoscut pe cale principală hotărârea pronunţată de Tribunalul Regional Nunberg prin sentinţa penală nr.606 din 07.05.1999.
Contestatorul a arătat că, potrivit art. 9 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, ratificată prin Legea nr.7/1996 autorităţile competente ale statului de executare, în speţă România, erau competente fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judiciare sau administrative, fie să schimbe condamnarea printr-o hotărâre judiciară sau administrativă, înlocuind sancţiunea aplicată în statul de condamnare printr-o sancţiune prevăzută de legislaţia românească. Contestatorul a apreciat că în cazul său s-a ales varianta executării, fără ca instanţa sesizată cu recunoaşterea hotărârii să adapteze sancţiunea pronunţată la pedeapsa prevăzută de legislaţia românească, şi că, astfel, devin incidente prevederile art.145 din Legea nr.302/2004, care prevede că în cazul în care Statul Român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.
Contestatorul a arătat că, potrivit legislaţiei statului german în baza căruia a fost condamnat, putea fi eliberat condiţionat după executarea efectivă a 15 ani de detenţie, iar instanţa este obligată la aceasta în baza principiului neagravării situaţiei condamnatului.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele acte: sentinţa penală nr.609/7.05.1999 ( fila 4), adresa penitenciarului din Nurnberg (fila 5-9).
Examinând actele dosarului, instanţa a reţinut că contestatorul T.A.S. a fost condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă prin hotărârea Tribunalului Regional Nurnberg din data de 18.12.1992, pentru săvârşirea infracţiunii de omor în concurs real cu infracţiunea de tâlhărie în formă agravată. Prin sentinţa penală nr. 609/7.05.1999, pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, hotărârea Tribunalului Regional Nurnberg din data de 18.12.1992 a fost recunoscută pe cale principală şi s-a dispus transferarea condamnatului în România pentru continuarea executării pedepsei privative de libertate pronunţate împotriva acestuia. Potrivit art.144 alin.3 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, executarea pedepsei este guvernată de legea statului de executare.
Analizând dispoziţiile art.461 din Codul de procedură penală, instanţa a reţinut că motivul invocat de contestator, constatarea fracţiei din pedeapsă pe care a executat-o, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de contestaţie la executare prevăzute de acest articol.
Astfel, contestaţia la executare este un mijloc procesual, jurisdicţional prin care s-a rezolvat incidenţele privind executarea, legea prevăzând expres cazurile în care poate fi folosită contestaţia la executare, iar orice contestaţie tăcută în afara acestor cazuri a fost respinsă, ca inadmisibilă.
Pe de altă parte, executarea unei fracţiuni de pedeapsă este una din condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească condamnatul pentru acordarea liberării condiţionate, instituţie complementară regimului de executare a pedepsei închisorii şi care nu se rezolvă pe calea contestaţiei la executare.
Pe de altă parte, executarea unei fracţiuni de pedeapsă este una din condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească condamnatul pentru acordarea liberării condiţionate, instituţie complementară regimului de executare a pedepsei închisorii şi care nu se rezolvă pe calea contestaţiei la executare.
În ceea ce priveşte includerea cazului invocat de contestator şi prevăzut de art.461 lit.c din Codul de procedură penală, acela de existenţă a unei nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, instanţa a reţinut că nelămuririle se referă la redactări greşite a dispozitivului hotărârii, şi astfel constatarea unei fracţiuni din pedeapsă nu poate fi interpretată ca reprezentând o nelămurire cu privire la pedeapsa ce se execută. De asemenea, instanţa a constatat că contestatorul nu invocă existenţa unei nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, ceea ce ar fi putut atrage admisibilitatea contestaţiei la executare potrivit celei de-a doua ipoteze prevăzute de art.461 alin.1 lit.c Cod procedură penală.
Instanţa a apreciat că în cauză nu este incident nici cazul prevăzut de art. 461 lit. d Cod procedură penală, privind existenţa unei cauze de stingere sau de micşorare a pedepsei sau a unui alt incident ivit în cursul executării, întrucât susţinerile contestatorului privitoare la aplicabilitatea unei legi mai favorabile pentru liberarea sa condiţionată, nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele menţionate, prevăzute de art.461 al.1 lit.d Cod procedură penală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs penetul condamnat T.A.S., criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că instanţa trebuia să admită cererea sa şi să constate ca executată fracţia de pedeapsă necesară în vederea liberării condiţionate.
Examinând hotărârea recurată în raport de motivele de recurs invocate cât şi din oficiu, conform art.385/6 Cod procedură penală, Tribunalul constată că recursul este fondat.
Într-adevăr, după cum a reţinut şi prima instanţă, motivul invocat de contestator, constatarea fracţiei din pedeapsă pe care a executat-o, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de contestaţie la executare prevăzute expres şi limitativ la articolul 461 din Codul de procedură penală.
Or, în aceste condiţii, în virtutea rolului activ, instanţa trebuia să pună în discuţie calificarea cererii formulate de petentul-condamnat şi, observând că nu se poate constata, în cadrul unui proces prealabil, executarea fracţiei de pedeapsă prevăzută de lege în vederea liberării condiţionate, să califice această cerere drept cerere de liberare condiţionată, sesizând instanţa competentă în acest scop.
În consecinţă, faţă de cele de mai sus, în baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, Tribunalul va admite recursul declarat de petentul condamnat T.A.S.împotriva sentinţei penale nr.29/14.01.2009 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti – Secţia Penală.
Va casa sentinţa penală recurată şi rejudecând, în fond:
Va califica cererea petentului condamnat T.A.S.drept cerere de liberare condiţionată.
Va declina competenţa de soluţionare a cererii de liberare condiţionată a petentului în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Conform art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Onorariul avocatului din oficiu, de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
