Deliberând asupra cauzei comerciale de faţă, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta „RAM” B a solicitat obligarea pârâtei A P la plata sumei de 616 lei, reprezentând contravaloarea facturilor restante, şi a sumei de 721,76 lei, reprezentând penalităţi pentru neachitarea în termen a debitului principal. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 116 lei.
În motivare, reclamanta a arătat că prin contractul de cesiune, pârâta i-a cesionat creanţa împotriva debitorului B G, în sumă totală de 1702,21 lei. Reclamanta a acţionat în judecată pe debitorul cedat, dar acţiunea sa a fost admisă în parte de Judecătoria Buzău, a cărei sentinţă a fost confirmată în recurs de Tribunalul Buzău, astfel încât s-a activat obligaţia cedentei de a garanta contra evicţiunii, deoarece reclamanta a pierdut dreptul de proprietate asupra creanţei. În consecinţă, reclamanta a precizat că înţelege să îşi exercite dreptul de recupera preţul plătit pentru creanţele cumpărate de la pârâtă; totodată a mai învederat că preţul cesiunii a constat în scăderea din datoriile Asociaţiei, conform procesului-verbal de scădere încheiat între părţi. Reclamanta a mai învederat că a procedat la formularea plângerii prealabile, asimilate concilierii din materia comercială, conciliere rămasă fără nici un rezultat.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1391-1398, 1401-1402 C. civ., art. 53 (3) din Legea nr. 51/2006, Legea nr. 325/2006, Legea nr. 554/2004.
În susţinerea cererii, reclamanta a depus la dosar: copii ale facturilor fiscale, situaţia restanţelor, copia procesului-verbal, proces-verbal de finalizare a concilierii, convocare la procedura prealabilă, în copie, confirmare de primire, contract de cesiune, în copie, situaţia financiară a debitorului cedat, copia sentinţei civile, copia deciziei.
Acţiunea a fost legal timbrată cu 113 lei – taxa judiciară de timbru – şi 3 lei – timbrul judiciar.
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat la termenul de judecată.
Prin sentinţa civilă, Tribunalul Buzău – Secţia comercială şi de administrativ a admis acţiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta. Prin decizia C AP – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Buzău.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău.
În data de 17.03.2008, după ridicarea şedinţei de judecată, pârâta a depus la dosar întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea în întregime a acţiunii reclamantei ca nefondată.
În cauză, instanţa a încuviinţat şi a administrat în cauză, la cererea reclamantei, proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
În data de 28.01.2004 între reclamantă, în calitate de cesionar, şi pârâtă, în calitate de cedent, s-a încheiat Contractul de cesiune, având ca obiect transmiterea către cesionar a creanţei în cuantum de 17022173 lei ROL, reprezentând contravaloarea serviciilor neachitate şi a penalităţilor de întârziere înregistrate în sarcina debitorului cedat B G (fila 14). Potrivit art. 2 din contract, cedarea creanţei se face necondiţionat, cedentul răspunzând faţă de cesionar pentru solvabilitatea actuală şi viitoare a debitorului cedat, conform art. 1398 C. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 1392 C. civ., cel ce vinde o creanţă sau orice alt lucru necorporal, este dator să răspundă de existenţa sa valabilă în folosul său, în momentul vânzării, deşi vânzarea n-ar cuprinde această îndatorire de răspundere. Aşadar, în cazul în care cesiunea s-a făcut în schimbul unui preţ, deci cu titlu oneros, fiind asimilată unei vânzări, unul dintre efectele contractului este obligaţia cedentului de a garanta pentru existenţa creanţei în mod valabil, în patrimoniul său.
În cauza de faţă, în contractul de cesiune sus-menţionat nu există nici o prevedere referitoare la preţul cesiunii. Totuşi, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a precizat că preţul cesiunii a fost achitat prin reducerea datoriilor asociaţiei de faţă de R A, aşa cum reiese din procesul – verbal de scădere încheiat. Într-adevăr, reclamanta a depus la dosar, în cadrul probei cu înscrisuri, la fila 10 din dosarul Tribunalului, înscrisul intitulat „Proces-verbal”, întocmit între reclamantă şi pârâtă, în baza contractului de cesiune; în acest înscris s-a prevăzut diminuarea anumitor datorii ale A faţă de R A. Instanţa constată, analizând acest înscris, că la baza întocmirii lui a stat contractul de cesiune încheiat între A P pârâtă în prezenta cauză şi R A reclamantă, şi nu Contractul de cesiune invocat în cererea de chemare în judecată şi depus la dosarul cauzei. În consecinţă, susţinerea reclamantei în sensul că preţul cesiunii a constat în reducerea datoriilor pârâtei, conform acestui proces-verbal, nu poate fi primită, din moment ce există neconcordanţe între cele două înscrisuri şi, mai mult, în cuprinsul contractului nu s-a făcut nicio referire la preţul cesiunii, ceea ce conduce la concluzia caracterului gratuit al transmiterii creanţei către cesionar. Întrucât, prin prisma susţinerilor reclamantei, se naşte un dubiu cu privire la caracterul oneros sau gratuit al contractului, instanţa nu poate interpreta această convenţie decât în sensul art. 983 din Codul civil, urmând ca dubiul să profite debitorului, în sensul calificării convenţiei ca fiind cu titlu gratuit.
În această situaţie, faţă de dispoziţiile art. 1392 C. civ., cesiunea fiind cu titlu gratuit aceasta nu dă naştere, în sarcina cedentului, obligaţiei de garanţie, acest efect fiind prevăzut de lege doar pentru cazul cesiunii cu titlu oneros, asimilate vânzării, doar în această ipoteză cedentul fiind răspunzător faţă de cesionar în limitele preţului încasat în schimbul creanţei transmise.
Mai mult, în contractul încheiat între părţi nu s-a prevăzut obligaţia cedentului de a garanta pentru existenţa valabilă a creanţei, acest fiind ţinut să garanteze doar pentru solvabilitatea debitorului cedat, conform art. 2 din contract.
În consecinţă, acţiunea reclamantei, întemeiată pe obligaţia (legală sau convenţională) a cedentului de a garanta pentru existenţa creanţei, apare ca neîntemeiată, faţă de considerentele expuse, urmând a fi respinsă.
Faţă de soluţia ce urmează a se pronunţa asupra capătului principal al cererii, instanţa urmează să respingă ca neîntemeiate şi capetele de cerere accesorii, având ca obiect plata penalităţilor de întârziere aferente debitului principal şi cheltuielile de judecată.
