Cod penal, art.14, art.15, art.16
Cod procedură penală art.461 lit.d, art.458
O.U.G. nr.207/2000, Legea nr.456/2001
Prin „cauză de micşorare a pedepsei”, în sensul avut în
vedere de legiuitor, în conformitate cu art.14 sau art.15
din Codul penal, se înţelege situaţia în care, după
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare
intervine o lege penală nouă care prevede o pedeapsă
mai uşoară decât cea care se execută. O.U.G.
nr.207/2000 nu a modificat însă limitele de pedeapsă
pentru infracţiunile cu consecinţe deosebit de grave,
astfel că, pentru această infracţiune, cu aceeaşi
încadrare juridică, contestaţia la nu poate fi
primită.
(dec.pen.nr.162/A/30 iunie 2005)
Prin sentinţa penală nr.189 din 12 mai 2005 pronunţată de
Tribunalul Argeş, a fost respinsă contestaţia la executare formulată de
contestatorul B.D. prin care acesta a susţinut că a intervenit o cauză de
micşorare a pedepsei în executarea căreia se află, în sensul că prin apariţia
O.U.G. nr.207/2000, aprobată prin Legea nr.456/2001, infracţiunea pentru
care a fost condamnat are o altă încadrare juridică, ce prevede o pedeapsă mai
mică.
Instanţa a reţinut că pedeapsa la care face referire contestatorul
este de 10 ani închisoare şi i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr.156 din
13 iulie 1999 a Tribunalului Argeş pentru infracţiunea prev.şi ped.de art.215
alin.1,3,4,5 din Codul penal, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală
nr.265/A/2 decembrie 1999 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
În drept, contestatorul a invocat prevederile art.461 lit.d) din
Codul de procedură penală.
Instanţa de fond a apreciat că, în cauza dedusă judecăţii, textul
invocat nu este aplicabil, întrucât, pe de o parte, prin Legea nr.456/2001 nu
au fost modificate limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de înşelăciune cu
consecinţe deosebit de grave, iar pe de altă parte, situaţia invocată de
contestator ar implica schimbarea de încadrare juridică, ceea ce este
inadmisibil pe calea contestaţiei la executare.
Împotriva sentinţei a declarat apel contestatorul, care a solicitat
admiterea contestaţiei la executare, aşa cum a formulat-o, motivat de
împrejurarea că în cauză sunt aplicabile prevederile art.461 lit.d) din Codul de
procedură penală, şi anume, intervenirea unei cauze de micşorare a pedepsei.
Apelul nu este fondat.
Prin „cauza de micşorare a pedepsei”, în sensul avut în vedere de
legiuitor în conformitate cu art.14 sau art.15 din Codul penal, şi care ar putea
fi incident în cauza dedusă judecăţii, se înţelege situaţia în care după
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege penală nouă
care prevede o pedeapsă mai uşoară decât cea care se execută sau urmează
să se execute.
Or, O.U.G. nr.207/2000, aprobată şi modificată prin Legea
nr.456/2001 nu a modificat limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de
înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, atât în vechea reglementare – fie
că pragul era de 50.000.000 lei -, cât şi în actuala reglementare, fie că pragul
este de 2.000.000.000 lei, infracţiunea este sancţionată cu aceeaşi pedeapsă a
închisorii de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Cum nu există această condiţie esenţială a unei pedepse mai
uşoare pentru aceeaşi infracţiune, cu aceeaşi încadrare juridică şi anume,
înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, contestaţia la executare
formulată în temeiul textelor de lege menţionate, nu poate fi primită.
De altfel, dacă s-ar admite o atare contestaţie s-ar ajunge la
schimbarea încadrării juridice dată printr-o hotărâre penală definitivă, din
infracţiunea prev.de art.215 alin.1,3,4,5 din Codul penal, în infracţiunea
prev.de art.215 alin.1,3,4 din acelaşi cod. Or, o atare schimbare de încadrare
juridică, după pronunţarea unei hotărâri definitive, este inadmisibilă.
La argumentele menţionate, se mai poate adăuga unul, şi anume
că pedeapsa ce se aplică într-o cauză este raportată la momentul săvârşirii
faptei şi nu la un alt moment ulterior, situat după rămânerea definitivă a unei
hotărâri de condamnare, şi prin urmare, la un astfel de moment, al săvârşirii
faptei, se raportează şi valoarea prejudiciului penal în funcţie de care este
stabilită gravitatea faptei.
În consecinţă, apelul a fost respins ca nefondat, iar hotărârea a rămas
definitivă prin nerecurare.
