Contestaţie la executare. Consecinţe deosebit de grave. Lege mai favorabilă. Contestaţie la executare


Cod penal, art.14, art.15, art.16

Cod procedură penală art.461 lit.d, art.458

O.U.G. nr.207/2000, Legea nr.456/2001

Prin „cauză de micşorare a pedepsei”, în sensul avut în

vedere de legiuitor, în conformitate cu art.14 sau art.15

din Codul penal, se înţelege situaţia în care, după

rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare

intervine o lege penală nouă care prevede o pedeapsă

mai uşoară decât cea care se execută. O.U.G.

nr.207/2000 nu a modificat însă limitele de pedeapsă

pentru infracţiunile cu consecinţe deosebit de grave,

astfel că, pentru această infracţiune, cu aceeaşi

încadrare juridică, contestaţia la nu poate fi

primită.

(dec.pen.nr.162/A/30 iunie 2005)

Prin sentinţa penală nr.189 din 12 mai 2005 pronunţată de

Tribunalul Argeş, a fost respinsă contestaţia la executare formulată de

contestatorul B.D. prin care acesta a susţinut că a intervenit o cauză de

micşorare a pedepsei în executarea căreia se află, în sensul că prin apariţia

O.U.G. nr.207/2000, aprobată prin Legea nr.456/2001, infracţiunea pentru

care a fost condamnat are o altă încadrare juridică, ce prevede o pedeapsă mai

mică.

Instanţa a reţinut că pedeapsa la care face referire contestatorul

este de 10 ani închisoare şi i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr.156 din

13 iulie 1999 a Tribunalului Argeş pentru infracţiunea prev.şi ped.de art.215

alin.1,3,4,5 din Codul penal, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală

nr.265/A/2 decembrie 1999 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.

În drept, contestatorul a invocat prevederile art.461 lit.d) din

Codul de procedură penală.

Instanţa de fond a apreciat că, în cauza dedusă judecăţii, textul

invocat nu este aplicabil, întrucât, pe de o parte, prin Legea nr.456/2001 nu

au fost modificate limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de înşelăciune cu

consecinţe deosebit de grave, iar pe de altă parte, situaţia invocată de

contestator ar implica schimbarea de încadrare juridică, ceea ce este

inadmisibil pe calea contestaţiei la executare.

Împotriva sentinţei a declarat apel contestatorul, care a solicitat

admiterea contestaţiei la executare, aşa cum a formulat-o, motivat de

împrejurarea că în cauză sunt aplicabile prevederile art.461 lit.d) din Codul de

procedură penală, şi anume, intervenirea unei cauze de micşorare a pedepsei.

Apelul nu este fondat.

Prin „cauza de micşorare a pedepsei”, în sensul avut în vedere de

legiuitor în conformitate cu art.14 sau art.15 din Codul penal, şi care ar putea

fi incident în cauza dedusă judecăţii, se înţelege situaţia în care după

rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege penală nouă

care prevede o pedeapsă mai uşoară decât cea care se execută sau urmează

să se execute.

Or, O.U.G. nr.207/2000, aprobată şi modificată prin Legea

nr.456/2001 nu a modificat limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de

înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, atât în vechea reglementare – fie

că pragul era de 50.000.000 lei -, cât şi în actuala reglementare, fie că pragul

este de 2.000.000.000 lei, infracţiunea este sancţionată cu aceeaşi pedeapsă a

închisorii de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Cum nu există această condiţie esenţială a unei pedepse mai

uşoare pentru aceeaşi infracţiune, cu aceeaşi încadrare juridică şi anume,

înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, contestaţia la executare

formulată în temeiul textelor de lege menţionate, nu poate fi primită.

De altfel, dacă s-ar admite o atare contestaţie s-ar ajunge la

schimbarea încadrării juridice dată printr-o hotărâre penală definitivă, din

infracţiunea prev.de art.215 alin.1,3,4,5 din Codul penal, în infracţiunea

prev.de art.215 alin.1,3,4 din acelaşi cod. Or, o atare schimbare de încadrare

juridică, după pronunţarea unei hotărâri definitive, este inadmisibilă.

La argumentele menţionate, se mai poate adăuga unul, şi anume

că pedeapsa ce se aplică într-o cauză este raportată la momentul săvârşirii

faptei şi nu la un alt moment ulterior, situat după rămânerea definitivă a unei

hotărâri de condamnare, şi prin urmare, la un astfel de moment, al săvârşirii

faptei, se raportează şi valoarea prejudiciului penal în funcţie de care este

stabilită gravitatea faptei.

În consecinţă, apelul a fost respins ca nefondat, iar hotărârea a rămas

definitivă prin nerecurare.