Materie : RECURS COMERCIAL. ANTRENARE RĂSPUNDERE ADMINISTRATOR.
-art.138 din Legea 85/2006;
-art.998-999 Cod civil;
-art.304 pct.9, 312 Cod procedură civilă.
Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială pentru antrenarea căreia este necesară îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute la art. 998 – 999 cod civil; neîndeplinirea acestor condiţii duce la respingerea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale.
Prin sentinţa nr. 1084/F din 30 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Bihor, In temeiul art.138 alin. 1 lit. a din Legea privind procedura insolvenţei, a fost admisă sesizarea formulată de creditorul T.-S.F.KFT, în contradictoriu cu administratorul M.O.P.
A fost obligat administratorul M.O.P. să aducă la masa credală a debitoarei S.C. M.T.S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar suma de 785.000.000 lei vechi (78.500 lei), sumă destinată acoperirii datoriei către creditori.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul sindic a reţinut că prin Sentinţa nr.479/F/2003 pronunţată de Tribunalul Bihor – judecător sindic, a fost admisă cererea introductivă formulată de creditoarea CASA DE PENSII, împotriva debitoarei în cauză dispunându-se deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată şi numirea administratorului judiciar S.C. E.S.R.L.
Prin Încheierea dată în şedinţa publică din data de 19.03.2004 a Tribunalului Bihor – Secţia Comercială, întrucât nici unul din subiectele îndreptăţite nu a depus un plan de reorganizare judecătorul sindic, în temeiul art.77 din Legea nr.64/1995 republicată, a dispus intrarea în faliment, dizolvarea societăţii debitoare şi desemnarea lichidatorului judiciar, căruia i s-au stabilit atribuţiile prevăzute de art. 23 şi 77 ind. 1 din lege.
Din concluziile Raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la insolvenţa debitoarei depus de lichidatorul judiciar numit în cauză, la termenul de judecată din 29.01.2004, rezultă că, principalele cauze şi împrejurări care au dus la starea de a debitoarei sunt: achiziţionarea în regim de leasing financiar a unor mijloace de transport în număr şi la o valoare foarte mare, ceea ce a determinat un grad foarte mare de îndatorare şi a condus la incapacitatea firmei de a face faţă obligaţiilor de plată; scăderea accentuată a cifrei de afaceri în anul 2002 concomitent cu reducerea cheltuielilor, dar nu în aceeaşi măsură, cheltuielile depăşind cu mult veniturile, ceea ce denotă o activitate nerentabilă; lichiditate foarte scăzută în ultimul an, debitoarea fiind în imposibilitate de a-şi achita datoriile; nivelul foarte ridicat al cheltuielilor de exploatare, ceea ce denotă o alocare insuficientă a resursei firmei; durata de recuperare a creanţelor, deşi este destul de favorabilă în ultimii doi ani, în totalul clienţilor valoarea celor incerţi este foarte mare, peste jumătate, ceea ce arată că societatea a avut dificultăţi în încasarea clienţilor; grad de îndatorare foarte ridicat şi durată de rambursare a datoriilor foarte mare; insuficienţa controlului intern, care a avut repercusiuni semnificative asupra situaţiilor financiare; inexistenţa unui plan de afaceri pe termen lung.
Potrivit Completării la raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la insolvenţa debitoarei, rezultă că, în urma analizei economico-financiare a activităţii debitoarei, ale cărui concluzii au fost cuprinse în raportul întocmit, s-a constatat faptul că la începutul anului 2002, valoarea totală a furnizorilor neachitaţi era de 5.655.936 mii lei, din care 3.219.235 mii lei reprezenta categoria furnizorilor de imobilizări, restul de 2.436.700 mii lei fiind furnizori obişnuiţi. La sfârşitul anului 2002, din totalul sumei amintite rămâne un rest de 1.420.239 mii lei, din care 3.407 mii lei constituie soldul furnizorilor de imobilizări, restul fiind furnizori obişnuiţi. Având în vedere specificul activităţii societăţii debitoare, respectiv transport intern şi internaţional de marfă, în categoria furnizorilor de imobilizări erau cuprinse ratele aferente mijloacelor de transport achiziţionate în leasing.
În plus, din cuprinsul documentelor contabile puse la dispoziţie de fostul administrator al debitoarei cu privire la plăţi efectuate în cursul anului 2002 rezultă faptul că majoritatea au fost efectuate către furnizorii de imobilizări, furnizorii străini şi către alţi furnizori care, prin specificul activităţii, aveau legături comerciale cu societatea debitoare (comisionari vamali, transportatori).
Din cuprinsul actelor existente la dispoziţia lichidatorului judiciar reiese că singurele sume care au fost achitate către societăţi care fac parte din acelaşi grup de firme cu debitoarea sunt în valoare de 765 mil. lei (vechi) către S.C. L.S.S.R.L. şi 20 mil. lei (vechi) către S.C. C.M.S.R.L. Prima sumă se referă la chiria achitată pentru utilizarea de către falită a spaţiului deţinut de către S.C. L.S. S.R.L. în baza contractului încheiat între cele două societăţi, iar cea de-a doua sumă priveşte contravaloarea unor utilităţi achitate către S.C. C.M.S.R.L. ca urmare a utilizării unui spaţiu aparţinând acesteia din urmă.
Cu privire la aceste plăţi, intenţia de fraudare a intereselor creditorilor s-ar putea reţine raportat la valoarea lor totală, însă luând în calcul şi izvorul acestei creanţe şi faptul utilizării efective a spaţiului de către falită, lichidatorul judiciar consideră că nu există certitudinea caracterului fraudulos al acestor plăţi.
În conformitate cu prevederile art. 138 din privind procedura insolvenţei, „La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una din următoarele fapte: (…) a) „au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.”
Analiza elementelor răspunderii patrimoniale întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei presupune îndeplinirea următoarelor condiţii cumulative: existenţa uneia dintre faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit.a-g din Legea nr. 85/2006, reţinerea unei culpe grave în administrarea societăţii, existenţa unui prejudiciu patrimonial şi existenţa raportului de cauzalitate între fapta culpabilă şi prejudiciul produs societăţii şi implicit, creditorilor.
Referitor la existenţa faptei culpabile, s-a reţinut că potrivit listingurilor generale şi speciale comunicate sub nr. 3431/07.06.2004 de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, administratorul societăţii debitoare are calitatea de asociat şi administrator la mai multe cu răspundere limitată, societăţi pe acţiuni sau societăţi în nume colectiv, respectiv: S.C. A. & M.S.N.C. – Sucursala O.; C.M.S.R.L.; I. S.R.L.; L.S.S.R.L.; M.S.A.; M.T.S.R.L.; R.B.S.A.; S.I.S.R.L.; M.C., societate cu răspundere limitată, cu capital privat autohton integral şi participare străină, aflată în lichidare la data comunicării stării de firmă, în majoritate societăţi a căror principală caracteristică este starea de lichidare.
Raportul de cauze întocmit de lichidatorul judiciar a atestat faptul că au fost achitate către societăţi care fac parte din acelaşi grup de firme cu debitoarea 765 mil. lei (vechi) către S.C. L.S.S.R.L. reprezentând chiria achitată pentru utilizarea de către falită a spaţiului deţinut de către S.C. L.S.S.R.L. în baza contractului încheiat între cele două societăţi şi 20 mil. lei (vechi) către S.C. C.M.S.R.L. reprezentând contravaloarea unor utilităţi achitate către S.C. C.M.S.R.L. ca urmare a utilizării unui spaţiu aparţinând acesteia din urmă.
Achitarea cu prioritate a acestor sume, în favoarea unor societăţi comerciale în cadrul cărora administratorul debitoarei are calitatea de asociat şi administrator, în detrimentul celorlalţi furnizori neachitaţi şi a creditorilor bugetari, în condiţiile în care unele dintre creanţele fiscale, cum sunt contribuţiile angajatorului, se colectează prin reţinere la sursă, denotă în mod evident intenţia de fraudare a creditorilor şi de folosire a bunurilor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, în speţă acele persoane juridice care fac parte din acelaşi grup de firme cu societatea falită, întrucât existenţa grupului nu este recunoscută juridic, fiecare entitate fiind considerată independentă.
Aceasta este o formă a obiectului folosinţei abuzive, un act contrar interesului social, ce poate fi reţinut atunci când conducătorul din cadrul grupului de societăţi a avut interese personale, de natură pecuniară sau morală, în societatea favorizată.
În consecinţă, s-a reţinut în sarcina administratorului debitoarei fapta culpabilă prevăzută de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, constând într-o acţiune, faptă comisivă, având ca element material folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, obiectul folosinţei abuzive constituindu-l atât bunurile, cât şi creditele societăţii.
Referitor la existenţa raportului cauzal dintre fapta ilicită şi prejudiciul cauzat societăţii şi implicit, creditorilor, aceasta constă în aceea că administratorul societăţii, prin fapta sa culpabilă, greşeală de gestiune în sens larg, a contribuit la aducerea societăţii în stare de insolvenţă.
Astfel, prin fapta sa culpabilă administratorul debitoarei a creat condiţiile favorabile unei activităţi contabile necontrolate, cu consecinţe păgubitoare pentru patrimoniul societăţii şi implicit, pentru creditori.
Totodată, jurisprudenţa (Decizia nr. 156/31.01.2003 a Curţi de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială), s-a pronunţat în sensul că se impune existenţa raportului de cauzalitate între fapta personală şi prejudiciul suferit de averea debitorului şi, consecutiv, de creditori, (…) şi în situaţia în care fapta a constituit numai o condiţie favorabilă pentru realizarea efectului”, această opinie fiind exprimată şi în doctrina juridică.
Cu privire la condiţia privind existenţa şi întinderea prejudiciului, aceasta constă în contribuţia administratorului la diminuarea activului societăţi debitoare, în speţă prin fapta sa culpabilă administratorul debitoarei fiind răspunzător de întreg pasivul patrimonial.
În plus, faţă de lipsa repetată şi nejustificată de la interogatoriu a administratorului debitoarei, la termenul de judecată din 22.01.2009 instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 225 Cod proc. civilă, potrivit căruia, „Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părţii potrivnice.”
Faţă de considerentele anterior expuse, în cauză fiind întrunite condiţiile prevăzute de art.138 alin.1 lit. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, instanţa a admis sesizarea formulată de creditoarea introductivă, privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei, şi în consecinţă, l-a obligat pe acesta să aducă la masa credală a debitoarei, suma de 785.000.000 lei vechi (78.500 lei), sumă destinată acoperirii datoriei către creditori.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul M.O.P., solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii cererii formulată de creditoare cu privire la admiterea răspunderii patrimoniale a administratorului, cu cheltuieli de judecată, cerere pe care nu a mai susţinut-o în şedinţa publică din 11 februarie 2010.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, deoarece, în primul rând, instanţa acordat mai mult decât s-a cerut.
Astfel, s-a susţinut că, creditoarea are o creanţă în sumă de 4.455,90 EURO şi , cu toate acestea, instanţa îl obligă pe recurentul pârât la plata sumei de 785.000.000 lei vechi, fără ca prin cerere să se fi solicitat această creanţă şi fără ca vreun creditor să solicite antrenarea răspunderii sale patrimoniale.
În ceea ce priveşte aspectele de fond, recurentul a susţinut că instanţa a făcut o apreciere eronată a probelor administrate, astfel, din raportul de expertiză contabilă rezultă că, nu se poate reţine vreo culpă în sarcina sa , pentru starea de insolvenţă a societăţii debitoare, şi, cu toate acestea prin hotărârea atacată s-a stabilit că, pârâtul este vinovat de starea de încetare de plăţi a societăţii.
De asemenea s-a susţinut că, în mod greşit s-a reţinut de instanţa de fond că, plata contravalorii chiriei pentru spaţiul unde societatea îşi desfăşoară activitatea este de natură a reţine culpa administratorului şi implicit ar determina atragerea răspunderii sale patrimoniale, deoarece, existenţa unui sediu este un element indispensabil existenţei unei peroane juridice.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, conform art.304/1 cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradea a reţinut că prin sentinţa nr.479/F/2003 a Tribunalului Bihor a fost admisă cererea introductivă formulată de creditoarea Casa de Pensii, împotriva debitoarei, dispunându-se deschiderea procedurii prevăzute de Legea 64/1995, şi numirea administratorului judiciar SC E.SRL, iar prin încheierea dată în şedinţa publică din 19.04.2004, în temeiul art.77 din acelaşi act normativ, s-a dispus intrarea în faliment, dizolvarea societăţii debitoare şi desemnarea lichidatorului judiciar căruia i s-au stabilit atribuţiile prev.de art.23 şi 77/1 din Legea nr.64/1995.
Prin cererea depusă la dosarul instanţei de fond la data de 26 mai 2005, creditoarea T.S.F.KFT, a solicitat, ca în baza art. 124 alin.1 din Legea nr. 64/1995, să se dispună antrenarea răspunderii personale a administratorului societăţii debitoare, M.O.P., cerere admisă de Tribunalul Bihor, prin hotărârea atacată, în temeiul art.138 lit.a din Legea privind procedura insolvenţei.
Potrivit art.1169 cod civil, cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
Astfel, antrenarea răspunderii materiale a fostului administrator al societăţii debitoare, în condiţiile art.138 lit.a din Legea 85/2006, presupune îndeplinirea cerinţei esenţiale de admisibilitate a cererii, respectiv existenţa unui raport de cauzalitate între fapta administratorului şi prejudiciul creat – instalarea stării de insolvenţă.
Potrivit textului de lege mai sus invocat, angajarea răspunderii patrimoniale a persoanelor enumerate de art.138, intervine atunci când „acestea au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al altei persoane ”.
Conform art.138 din Legea 85/2006 judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvenţă, să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situaţie, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată este necesar a se îndeplini condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform art.998 – 999 : fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
În cauză, creditoarea nu a dovedit existenţa raportului de cauzalitate între fapta administratorului şi prejudiciul cauzat, care este acela al ajungerii debitoarei în stare de insolvenţă.
În fapt, din raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la insolvenţa debitoarei întocmit de administratorul judiciar, reiese că, în urma analizei economico-financiare efectuate, nu au rezultat aspecte de natură a duce la concluzia angajării răspunderii personale a membrilor conducerii debitoarei, apreciindu-se că în cauză nu sunt incidente prevederile art.124 din Legea nr.64/1995.
Apoi, potrivit completării la raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la insolvenţa debitoarei, întocmit de lichidatorul judiciar, acesta a reţinut că, singurele sume care au fost achitate către societăţi care fac parte din acelaşi grup de firme cu debitoarea, sunt în valoare de 765 milioane lei, către SC L.S. SRL şi 20 milioane lei către SC C.M. SRL, prima sumă se referă la chiria achitată pentru utilizarea de către falită a spaţiului deţinut de către SC L.S. SRL, în baza contractului încheiat între cele două societăţi, iar cea de-a doua sumă, priveşte contravaloarea unor utilităţi achitate către SC C.M. SRL, ca urmare a utilizării unui spaţiu aparţinând acestuia din urmă.
Cu privire la aceste plăţi, punctul de vedere al lichidatorului judiciar, exprimat prin completarea la raportul invocat mai sus, a fost în sensul că nu există certitudinea aspectului fraudulos al efectuării acestora, ori raportul întocmit de lichidator constituie premisa angajării răspunderii patrimoniale a persoanelor enumerate de art. 138 din Legea nr.85/2006.
Pe de altă parte, din raportul de expertiză contabilă, întocmit de expert N.C. rezultă că, SC M. SRL, a desfăşurat activităţi diverse, mai ales în domeniul prestărilor de servicii, cum ar fi : vânzări de mărfuri, comisionariat în vamă, transport – expediţii de mărfuri pe rute interne şi internaţionale. Că, din activitatea de transport, în cursul anului 2001 a avut loc o creştere spectaculoasă a încasărilor însă, în anul următor, veniturile realizate din transport au scăzut foarte mult, datorită mai multor factori, în special ca urmare a rezilierii contractelor de leasing şi obligaţiei de restituire a mijloacelor de transport astfel achiziţionate.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă, administratorul M.O.P., nu are nici o culpă în ajungerea societăţii în stare de insolvenţă.
Din probele administrate în cauză şi analizate mai sus, Curtea a reţinut ca fondate criticile recurentului pârât şi apreciază că, în mod greşit judecătorul sindic a admis cererea formulată de către creditoare, câtă vreme, în speţă nu s-a făcut dovada întrunirii cumulative a condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
Aşa fiind, pentru considerentele menţionate mai sus, în temeiul art.312 alin.1, coroborat cu art.304 pct.9 cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradea, a admis ca fondat recursul a modificat în tot sentinţa şi a respins cererea formulată de creditoare având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului.
(Decizia nr.167/C/18.02.2010 a Curţii de Apel Oradea – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).
