Contestatie la executare. Înlaturarea masurii expulzarii. Examinarea riscului real de producere a unor tratamente contrare art. 3 din Conventie.
În cazul expulzarii, riscul producerii unor tratamente contrare art. 3 din Conventie nu trebuie sa emane neaparat de la autoritatile statului de destinatie, asa încât trebuie evaluat riscul real de producere a unor astfel de tratamente, indiferent de cine este responsabil de producerea acestora.
art. 3, art. 8 din C.E.D.O.
art. 461 alin. (1) lit. c) C. pr. pen.
Prin sentinta penala nr. 301/18.03.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia I Penala, în baza art. 461 lit. c) C. pr. pen., a fost respinsa ca neîntemeiata contestatia la formulata de condamnatul M.M.A.A. În baza art. 192/2 C. pr. pen. contestatorul a fost obligat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Tribunalul a retinut ca petentul M.M.A.A. a formulat contestatie la executare împotriva sentintei penale nr. 105/1997 a Tribunalul Bucuresti – Sectia a II-a Penala, solicitând înlaturarea masurii de siguranta a expulzarii dispusa în baza art. 117 C. pen.
În motivarea cererii, petentul a aratat ca a trecut la crestina si odata expulzat în tara de origine (Iordania), va risca pedeapsa cu moartea si tortura din partea conationalilor si a membrilor familiei, toti de credinta islamica. În plus, are o logodnica în România si doreste sa-si întemeieze o familie.
Analizând actele si lucrarile dosarului Tribunalul retine urmatoarele:
Regatul Hasemit al Iordaniei este o tara cu un regim politic moderat, regim aliat traditional al SUA, care întretine bune relatii cu Israelul (cu care are încheiat si un tratat de pace). Mai mult, în tara s-a reinstaurat regimul parlamentar si s-au întreprins si alte masuri de liberalizare politica graduala.
Asa fiind, sunt necredibile sustinerile petentului ca un astfel de regim politic ar recurge, tolera sau încuraja torturi sau persecutii de amploarea celor de care se plânge contestatorul ori ar aplica pedeapsa cu moartea pentru motive religioase.
În acest sens, din actele dosarului a rezultat, contrar sustinerilor petentului, ca pedeapsa cu moartea nu se aplica pe motive religioase (trecerea la crestinism) ci pentru o serie de infractiuni de drept comun si mai mult decât atât, statul Iordanian este pe cale sa elimine complet pedeapsa cu moartea. Aceleasi relatii nu mentioneaza cazuri de tortura din partea autoritatilor pentru motivul convertirii la religia crestina. Dimpotriva, relatiile dintre crestinii musulmani sunt în general bune, iar Iordania garanteaza libertatea de alegere a credintei religioase. Pe de alta parte, din actele dosarului rezulta ca petentul întretine bune relatii cu familia sa de origine, astfel încât este greu de conceput ca persecutii si torturi de amploarea celor invocate de contestator sa provina din partea membrilor familiei.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs petentul M.M.A.A. care a solicitat desfiintarea acesteia si, pe fond, înlaturarea masurii de siguranta a expulzarii, sustinând ca hotarârea primei instante este nelegala si netemeinica.
Examinând sentinta atacata prin prisma criticilor formulate de catre petentul contestator dar si din oficiu cauza, conform art. 3856 alin. (3) C. pr. pen., Curtea constata ca recursul este întemeiat.
În mod corect instanta de fond a apreciat contestatia la executare ca fiind admisibila în temeiul art. 461 lit. c) C. pr. pen, respectiv în situatia în care se iveste o cauza de împiedicare la executare, dar instanta a gresit atunci când a considerat ca cererea petentului este neîntemeiata.
Contestatorul a fost condamnat prin sentinta penala nr. 105/10 iunie 1997 a Tribunalului Bucuresti Sectia a II-a Penala la o pedeapsa de 20 ani închisoare pentru savârsirea infractiunilor prev. de art. 174-176 lit. d) C. pen. si art. 211 alin. (1) C. pen., victima fiind un cetatean libanez. Hotarârea de condamnare a ramas definitiva prin decizia penala nr. 2495/31.1o.1997 pronuntata de Curtea Suprema de Justitie.
În cursul executarii pedepsei închisorii, aflându-se în Penitenciarul de Maxima Siguranta Rahova condamnatul, cetatean iordanian, a renuntat la religia musulmana, convertindu-se la religia ortodoxa, asa cum rezulta din certificatul de botez depus la dosar, situatie în care, executarea masurii expulzarii l-ar expune pe acesta la un pericol evident având în vedere ca tara de origine are o alta (musulmana).
Din informatiile furnizate de Oficiul Român pentru Imigrari – Directia Azil si Integrare, rezulta ca în tara de origine a petentului, desi în mod oficial este recunoscuta libertatea religioasa, restrictiile si unele abuzuri continua. Membrii gruparilor religioase nerecunoscute si cei care au ales sa se converteasca de la Islam la alta religie risca pierderea drepturilor politice.
Din materialele depuse la dosar rezulta ca în lumea islamica exista o parere generala conform careia apostatii merita sa fie ucisi. Desi în Iordania apostazia nu se pedepseste cu moartea, asa cum se întâmpla în alte tari ale lumii arabe (Afganistan, Iran, Pakistan, Arabia Saudita, Sudan, Yemen), potrivit codului penal iordanian schimbarea religiei este ilegala.
Conform unuia dintre cele patru subsisteme ale Dreptului penal islamic (Haad sau Haudoud) crimele care ameninta chiar existenta islamului sunt pedepsite conform prevederilor Koranului sau ale Sunna, printre infractiunile la care se face trimitere fiind si apostazia (renuntarea la religia musulmana).
De asemenea, este o mare rusine si dezonoare pentru o familie musulmana sa aiba un membru apostat. Din scrisorile primite de petent (traduse în limba româna de un interpret autorizat) rezulta ca membrii familiei sale îi cer petentului sa nu se întoarca în tara de origine pentru ca nu va fi acceptat de nimeni, familia l-a renegat si risca sa fie pedepsit de ceilalti membri ai comunitatii care nu accepta ca un musulman sa renunte la religia sa.
Cea mai mare amenintare pentru apostatii din lumea musulmana nu vine din partea statului, ci din partea altor persoane care îsi fac singure dreptate. Împrejurarea retinuta de instanta ca “relatiile dintre musulmani si crestini sunt în general bune” nu are nicio relevanta în cauza, petentul aflându-se în situatia în care a renuntat la religia musulmana, convertindu-se la religia crestina.
Potrivit art. 92 alin. (1) din OG nr. 194/2002 republicata, “un strain nu poate fi expulzat într-un stat în care exista temeiuri justificate ca viata îi este pusa în pericol ori ca va fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante”
În jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca riscul producerii unor tratamente contrare art. 3 din Conventie nu trebuie sa emane neaparat de la autoritatile statului de destinatie, accentul fiind pus pe dovedirea riscului real de producere a unor astfel de tratamente, indiferent de cine este responsabil.
Un alt subsistem al codului penal islamic (Quissas) are ca prinicpiu fundamental legea talionului care se traduce si prin “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Cum victima omorului comis de condamnat a fost un cetatean libanez, este credibila sustinerea petentului în sensul ca în situatia în care ar fi expulzat în tara de origine ar exista riscul sa fie cautat si pedepsit de familia acestuia.
Prin urmare, dupa ramânerea definitiva a hotarârii prin care a fost aplicata masura de siguranta a expulzarii au intervenit împrejurari noi, care releva temeri justificate de a crede ca viata persoanei expulzabile ar fi în pericol sau ar fi supusa unor tratamente inumane sau degradante în tara al carei cetatean este, situatie care reprezinta o cauza de împiedicare la executarea masurii expulzarii.
În acelasi timp, prin prisma Conventiei europene a drepturilor, Curtea apreciaza ca pentru a ramâne legitima, masura expulzarii – care constituie o ingerinta în dreptul la libera circulatie – trebuie sa-si pastreze caracterul proportional cu scopul urmarit prin luarea acesteia (apararea ordinii publice din statul de condamnare) si în faza de executare. Or, în speta, nu se regaseste aceasta situatie având în vedere ca petentul a fost liberat conditionat din executarea pedepsei cu câtiva ani înainte de împlinirea duratei acesteia, apreciindu-se, conform art. 59 alin. (1) C. pen. ca s-a îndreptat astfel ca nu se mai poate sustine în mod credibil ca prezenta acestuia pe teritoriul României ar reprezenta un pericol real si actual pentru ordinea publica interna, la momentul la care masura expulzarii ar fi trebuit pusa în executare conform art. 438 alin. (1) C. pr. pen.
Din actele dosarului mai rezulta ca în mod gresit instanta de fond a retinut ca petentul contestator are o logodnica în România, în realitate acesta fiind casatorit din data de 23.01.2007 cu numita D.I., care este cetatean român. Din caracterizarile depuse la dosar rezulta ca în timpul detentiei petentul a tinut permanent legatura cu sotia sa care l-a vizitat la penitenciar, ceea ce îndreptateste concluzia ca nu este vorba de o casatorie de coniventa.
În aceste conditii, expulzarea petentului ar putea genera încalcarea art. 8 din Conventie, existând riscul încalcarii dreptului la viata de familie, deoarece daca sotia si-ar urma sotul s-ar putea crea dificultati de adaptare si obstacole reale în adoptarea unei vieti de familie firesti în statul de origine al sotului, iar în situatia contrara, în care sotia nu si-ar urma sotul, executarea masurii expulzarii ar duce la ruperea relatiilor dintre acestia.
Pentru considerentele expuse, în baza art.38515 pct. 2 lit. c) C. pr. pen., Curtea a admis recursul, a casat sentinta atacata si, rejudecând, în temeiul art. 461 lit. c) C. pr. pen., a admis contestatia la executare si, în consecinta, a dispus înlaturarea executarii masurii expulzarii dispusa prin sentinta penala nr. 105/10.06.2007 a Tribunalului Bucuresti Sectia a II-a Penala, considerând ca prin adoptarea acestei solutii nu se aduce atingere autoritatii lucrului judecat a sentintei penale prin care s-a dispus masura, deoarece ceea ce se înlatura este executarea, si nu masura dispusa.
