La data de 22.10.2009, prin sentinţa civilă nr. 2851/2009 a Tribunalului Cluj, s-a respins excepţia invocată de pârâtă.
S-a respins acţiunea formulată de către reclamantul SINDICATUL LIBER EXPLOATAREA MINIERĂ AGHIREŞ, în contradictoriu cu CNCAF M. SA, având ca obiect un litigiu de muncă.
Pentru a pronunţa soluţia menţionată, prima instanţă a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului este neîntemeiată prin raportare la art. 28 din Legea 54/2003.
De asemenea, a mai avut în vedere faptul că, cei patru salariaţi pentru care s-a formulat acţiunea au fost concediaţi prin deciziile arătate începând cu data de 24.12.2008, în temeiul art. 65 alin. l din Codul Muncii, datorită desfiinţării locului de muncă ocupat de fiecare salariat ca urmare a dificultăţilor crizei economico-financiare.
Prin HG nr. 1846/2004 a fost închisă definitiv Mina Iara şi prin HG nr. 644/2007 s-au închis definitiv Mina Iara Cacova şi Iazul Făgetul Ierii.
În baza Deciziei nr. 105/03.04.2007 s-a aprobat sistarea activităţii de producţie în subteran la minereul de fier la Mina Băişoara Cacova începând cu 06.03.2007. Cei patru salariaţi au fost menţinuţi pentru efectuarea unor lucrări de conservare şi închidere a minei conform art. ll alin.4 Anexa l din HG nr. 116/2006.
Faţă de Filiala Iaramin S.A. Iara s-a dispus deschiderea simplificată a falimentului prin sentinţa comercială nr. 461/09.02.2009 a Tribunalului Comercial Cluj, iar prin Decizia nr. 120/10.11.2008 emisă de către pârâtă s-a dispus concedierea prin acordarea preavizului prevăzut de lege pentru 63 de persoane, iar pentru punctul de lucru Iara 18 persoane.
În ceea ce priveşte drepturile prevăzute de programul de restructurare al societăţii pârâte cu aplicarea OUG nr. 116/2006, tribunalul a reţinut că pentru pârâtă s-a aprobat concedierea colectivă a unui număr de 155 de salariaţi în perioada 2007-2008. Prin HG nr. 155/19.12.2007, pârâta a fost cuprinsă în lista Societăţile naţionale aflate sub autoritatea Ministerului Finanţelor Publice care vor efectua concedieri efective si al căror personal va beneficia de drepturile şi facilităţile prevăzute de OUG nr. 116/2006. Salariaţii pentru care s-a făcut acţiunea nu au fost cuprinşi, deoarece unii s-au aflat în concedii medicale sau au beneficiat de drepturile prevăzute de OUG nr. 9/1997.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a apreciat cererea reclamantului ca nefondată, în temeiul art. 65 si art. 66 C. muncii, deoarece desfiinţarea efectivă a locului de muncă este o cauză reală si serioasă de încetare a contractului individual de muncă pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu s-a putut dispune concedierea în condiţiile cerute de reclamant deoarece, aşa cum am arătat, unii au fost în incapacitate temporară de muncă, iar altul a beneficiat de prevederile unui alt act normativ în materie.
În termen legal, a declarat recurs reclamantul SINDICATUL LIBER EXPLOATAREA MINIERĂ AGHIREŞ, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, cu consecinţa admiterii acţiunii.
Recurentul consideră că hotărârea atacată este nelegală întrucât instanţa de fond a lăsat nesoluţionata critica invocată prin precizarea de acţiune privitoare la nelegalitatea deciziilor de concediere contestate prin raportare la obligaţiile angajatorului in cazul concedierilor colective, obligaţii prevăzute de art.69 si 70 din C. Muncii coroborat cu art.97-98 din CCM la nivelul ramurii 2008-2012 si a cerinţelor obligatorii prevăzute de art.74 al. 1 din Codul Muncii.
Astfel, acesta apreciază că intimata parata nu a făcut dovada respectării obligaţiilor imperative prevăzute in cazul concedierii colective, prealabile emiterii deciziilor de desfacere, respectiv informarea si consultarea sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor anterior luării măsurii si notificarea Proiectului de concediere colectiva si către Inspectoratul Teritorial de Munca.
De asemenea, învederează faptul că deciziile de concediere contestate sunt lovite de nulitate absolută ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 74 al.1 lit. a, c şi d din Codul Muncii, nelegalitatea fiind invocată în faţa instanţei fondului, fără ca aceasta din urmă să facă verificări în acest sens.
Sub aspectul temeiniciei, arată că soluţia instanţei se fundamentează pe o interpretare eronata si incompleta a probatoriului administrat in cauza, instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii si pronunţând o sentinţa lipsita de temei legal si cu aplicarea greşita a legii.
Arată că, cei patru salariaţi concediaţi nelegal erau incluşi in cea de-a doua etapa a programului de restructurare, în baza căruia urma să beneficieze de plăţi compensatorii, neincluderea acestora în prima etapă a programului de restructurare, fiind justificată de faptul că aceştia se aflau în incapacitate temporară de muncă (concedii medicale) la momentul realizării acesteia.
Se mai subliniază că în măsura în care aplicarea celei de-a doua etape de restructurare urma să se facă în baza unei hotărâri de Guvern prin care să se stabilească, în condiţiile legii, numărul personalului disponibilizat, iar această hotărâre a apărut doar în anul 2009, concedierea celor patru salariaţi dispusă la finele anului 2008, apare ca nelegală.
Intimata nu şi-a exprimat poziţia procesuală în cauză.
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este fondat.
La nivelul intimatei CNCAF „M.” SA a fost instituit un program de restructurare pentru perioada 2006 – 2008, aprobat în condiţiile legii, şi care la capitolul 7 pct. 7 prevede efectuarea de disponibilizări colective pentru un număr de 155 de persoane (din care 120, în anul 2007 şi 35 de persoane până la data de 31.12.2008), acestea urmând să beneficieze de protecţie socială în conformitate cu OUG nr.116/2006.
Pornind de la planul de restructurare menţionat, intimata a dispus prin deciziile nr. 6894/24.12.2008, 6890/24.12.2008, 6892/24.12.2008, 6896/24.12.2008 concedierea salariaţilor L.E., B.V., I.E. şi P.I. fiind reţinute dispoziţiile art. 65 din Codul Muncii coroborat cu art. 68 lit. b şi art. 69 din Codul muncii, ca temei al desfacerii contractului individual de muncă.
Referitor la deciziile de concediere menţionate, Curtea apreciază că acestea sunt nelegale pentru următoarele considerente:
Reţinând că este în prezenţa unei concedieri colective, prin raportare la temeiul de desfacere al contractului individual de muncă al celor patru salariaţi, Curtea notează că procedura prealabila obligatorie emiterii deciziilor de desfacere nu a fost parcursa de către angajator in condiţiile si limitele stabilite de dispoziţiile art.69-70 din Codul Muncii coroborat cu art.97 -98 din CCM nr.60/04 din 11.02.2008 Unic la nivelul Ramurii Industriei Miniere si Geologiei pe anii 2008-2012, unde la Anexa 1, cuprinzând lista unitarilor in care se aplica, la poziţie 274 apare si pârâta.
Astfel, societatea nu a dovedit faptul ca la baza concedierii colective si care a stat la baza emiterii deciziilor de concediere contestate ar fi existat un Proiect de Concediere Colectiva, care sa fie adus la cunoştinţa sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor sub forma unui Notificări a unui Proiect de Concediere Colectiva, notificat totodată, cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterior luării deciziei si către Inspectoratul Teritorial de si Agenţia de ocupare a forţei de munca (art.70 din C. Muncii si art.97 din CCM la nivel de ramurii Industriei Miniere si Geologiei pe anii 2008-2012 unde termenul este extins la 60 de zile calendaristice anterioare luării deciziei).
Prin urmare, intimata parata nu a făcut dovada respectării obligaţiilor imperative prevăzute in cazul concedierii colective, prealabile emiterii deciziilor de desfacere, respectiv informarea si consultarea sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor anterior luării măsurii si notificarea Proiectului de concediere colectiva si către Inspectoratul Teritorial de Munca, obligaţii ce au natura unor garanţii legale a respectării drepturilor salariaţilor in cazul concedierii, menite sa asigure transparenta si legalitatea măsurii dispuse de angajator, fundamentata pe motive obiective si care nu poate fi lăsata la latitudinea exclusiva a angajatorului, permiţând subiectivismul acestuia.
De asemenea, si in situaţia in care nu dispunea de locuri vacante, fapt care insa nu este menţionat in cuprinsul deciziilor de concediere, compania avea obligaţia de a solicita sprijinul Agenţiei Teritoriale de Ocupare a Forţei de munca in vederea redistribuirii salariatului, urmând sa îi comunice acestuia soluţiile propuse de agenţie, obligaţie pe care nu si-a îndeplinit-o, cu toate că dispoziţiile legale în materie garantează salariatului concediat pentru motive care nu ţin de persoana sa , dreptul de a beneficia de masuri active de combatere a şomajului (art.64 coroborat cu art.67 din Codul muncii, Legea nr. 76/2002).
Nelegalitatea deciziilor rezidă şi din încălcarea art. 74 al. 1 lit. a, c şi d din Codul muncii, critici care, deşi au fost invocate în faţa instanţei fondului, nu au fost analizate.
Potrivit art. 74 al.1 din Codul Muncii, decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu:
a) motivele care determina concedierea;
b) durata preavizului;
c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in cazul concedierilor colective;
d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64.”
Aşadar, decizia de concediere trebuie sa conţină în mod obligatoriu “motivele ce determina concedierea”. Menţionarea motivelor ce determina concedierea trebuie să se facă în chiar cuprinsul deciziei, fiind necesara o expunere explicita si fără echivoc a acestor motive.
Deciziile de concediere contestate nu prevăd motivul pentru care se decide concedierea celor patru salariaţi, neindicându-se temeiul concedierii, specificându-se doar ca aceasta măsura este luata în baza Deciziei nr. 120 din 10.11.2008 a Consiliului de Administraţie, făcându-se trimitere la restrângerea activităţii de producţie.
Simpla trimitere la Decizia nr. 120/10.11.2008, emisă de intimata, si precizarea unei situaţii de fapt ca reorganizare a recurentei nu echivalează cu justificarea deciziei de concediere.
Motivarea deciziei de concediere în chiar cuprinsul sau, aşa cum este ceruta în mod obligatoriu de lege, presupune o expunere explicita a acestor motive, respectiv descrierea clara si completa a situaţiei de fapt ce determina luarea acestei decizii.
Este adevărat ca intimata a depus la dosarul cauzei decizia Consiliului de administraţie care a stat la baza deciziei de concediere, însa aceasta nu poate valida decizia de concediere, în lipsa temeiului legal al acesteia, deoarece, conform art. 77 C. m., validitatea acesteia se apreciază doar în funcţie de motivele de fapt si de drept prevăzute în chiar cuprinsul deciziei.
Totodată, potrivit art. 74 alin. (1) lit. c) si d) din Codul Muncii, decizia de concediere trebuie sa prevadă în mod obligatoriu criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, iar decizia contestata nu face referire la ordinea de prioritate care a condus la concedierea recurenţilor, si nici nu conţine menţiunile privitoare la oferirea unui alt loc de munca vacant, sau in lipsa acestuia, menţiunea expresa ca in societate nu exista alte locuri de munca vacante compatibile cu pregătirea profesionala a salariaţilor concediaţi.
Concluzionând că deciziile de concediere au fost emise cu încălcarea normelor legale atât sub aspect procedural, cât şi sub aspect formal şi având în vedere dispoziţiile art. 76 din Codul muncii, conform cărora „concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege este lovita de nulitate absoluta”, Curtea concluzionează că deciziile de concediere ale celor patru angajaţi sunt lovite de nulitate absolută.
Constatând nelegalitate deciziilor de concediere, Curtea apreciază că nu mai este necesară analizarea acestora şi sub aspectul temeiniciei, astfel că nu va proceda la verificarea motivelor invocate în acest sens.
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu art. 304 pct. 8 şi 9 Cod de procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul, să modifice în parte sentinţa atacată, în sensul că va admite acţiunea reclamantului SINDICATUL LIBER EXPLOATAREA MINIERA AGHIRES împotriva pârâtei CNCAF M.SA Deva şi va dispune anularea deciziilor de concediere nr. 6890, 6892, 6894 şi 6896 din 24.12.2008 emise de pârâtă.
De asemenea, prin raportare la art. 78 al. 2 din Codul Muncii va dispune reintegrarea membrilor de sindicat L.E., B.E., I.E. şi P.I. în posturile deţinute anterior emiterii deciziilor de concediere.
În conformitate cu art. 78 al.1 din Codul Muncii, va obliga pârâta să plătească membrilor de sindicat menţionaţi anterior o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate de care ar fi beneficiat salariaţii, începând cu 24.12.2008 şi până la reintegrarea efectivă.
Apreciind că prima instanţă a soluţionat judicios excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate de câtre societatea pârâtă, va menţine dispoziţia de respingere a acesteia.
