– Legea nr.85/2006, art.33
Cu probele administrate în cauza intimata a rasturnat prezumtia de insolventa cum a retinut si instanta de fond.
Altfel, perioada analizata sub aspectul existentei de disponibil în cont este iulie 2009 – martie 2010 si instanta de fond a avut posibilitatea sa aprecieze starea financiar-contabila din patrimoniul intimatei premergatoare formularii cererii de catre recurenta si sa traga concluzia asupra posibilitatii recuperarii creantei de catre recurenta pe alte cai.
Altfel, perioada analizata sub aspectul existentei de disponibil în cont este iulie 2009 – martie 2010 si instanta de fond a avut posibilitatea sa aprecieze starea financiar-contabila din patrimoniul intimatei premergatoare formularii cererii de catre recurenta si sa traga concluzia asupra posibilitatii recuperarii creantei de catre recurenta pe alte cai.
Este adevarat ca Legea nr.85/2006 nu conditioneaza pe creditor ca premergator acesta sa fi epuizat toate celelalte cai legale de dar, instanta de fond a retinut doar faptul ca recurenta a riscat apelând direct la aceasta procedura cât timp intimata a probat ca nu se afla în insolventa.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI -A COMERCIALA
DECIZIA NR.1483 din 07.12.2010)
Deliberând constata ca, prin sentinta comerciala nr.2456 din 17.03.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala în dosarul nr.46127/3/2009 a fost admisa exceptia tardivitatii contestatiei depusa de debitorul SC TCC SRL si s-a respins cererea formulata de creditorul SC CL&HGmbH ca neîntemeiata si contestatia debitorului ca tardiv formulata.
Pentru a pronunta astfel, instanta de fond a retinut în esenta ca, probele fac dovada existentei disponibilitatilor banesti în cont în perioada iulie 2009 – martie 2010 care sa fi acoperit creanta solicitata de creditor, fiind astfel rasturnata prezumtia de insolventa.
Împotriva sentintei precitate a formulat recurs creditoarea pentru motivele ce se vor expune în esenta mai jos.
Recurenta sustine ca probele releva pierderi continue si majore pe anii 2006 – 2008 în privinta debitorului; în perioada februarie 2008 – februarie 2009 debitoarea nu i-a facut nici o plata; chiar debitoarea i-a comunicat ca se afla în imposibilitate de plata; împotriva debitoarei au declansat procedura si alti creditori; motivele refuzului de plata invocate de debitor sunt abuzive si netemeinice, fiind de rea-credinta; aceasta situatie o pune în incapacitate chiar pe recurenta de a mai suporta cheltuielile aferente unei executari silite când debitorul da semne exprese de insolventa.
Altfel, creanta recurentei este certa, lichida si exigibila, e necontestata de debitoare, are o valoare peste plafonul minim si nu a fost onorata de catre debitor mai mult de 30 de zile, cererea sa fiind fondata.
Instanta de fond nu a analizat situatia contabila a debitoarei în întregul sau limitându-se doar la unele extrase de cont prezentate fractionat.
Ori, cât timp datoria nu a fost achitata dupa trecerea unui termen de 30 de zile, datoria este recunoscuta de debitor si este exigibila, cererea de deschidere a procedurii insolventei este justificata.
În fine, procedura insolventei nu este conditionata de obligativitatea constatarii acestei stari a debitorului prin utilizarea si epuizarea altor cai anterioare.
În concluzie recurenta solicita admiterea recursului, schimbarea în tot a sentintei atacate si admiterea cererii sale, cu cheltuieli de judecata.
În drept se invoca art.8 si celelalte norme invocate de Legea nr.85/2006 modificata, art.304 pct.7-8-9 si art.3041 Cod procedura civila.
În baza at.242 Cod procedura civila s-a solicitat judecarea si în lipsa.
Ca probe s-au propus înscrisuri.
Ca probe s-au propus înscrisuri.
Cererea a fost timbrata cu 60 lei taxa judiciara de timbru si cu 0,30 lei timbru judiciar.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat invocând în apararile sale doctrina si jurisprudenta cu privire la starea de insolventa si faptul ca probele au relevat faptul ca a avut disponibil în cont pentru acoperirea creantei recurentei.
Altfel, intimata sustine ca nu a efectuat plati nu pentru ca se afla în incapacitate de plata ci pentru ca si recurenta îi datora o suma de 26.000 euro pentru care a convocat-o la conciliere dar fara rezultat.
Din adresa nr.103/2009 rezulta ca intimata a solicitat renegocierea clauzelor contractuale si nu ca ar fi confirmat ca se afla în incapacitate de plata.
Intimata combate toate sustinerile recurentei cu concluzia ca nu se afla în stare de insolventa.
În drept se invoca art.308 Cod procedura civila, art.1 din Legea nr.85/2006.
S-au anexat înscrisuri în copie.
În cauza partile au solicitat iar Curtea a încuviintat proba cu înscrisuri, proba administrata în cauza.
Recurenta a depus concluzii scrise.
Prin decizia nr.1483/07.12.2010, Curtea de Apel Bucuresti Sectia a VI -a Comerciala a respins recursul ca nefondat.
Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea a retinut urmatoarele:
Aspectele aratate de recurenta în criticile sale privind pierderile înregistrate de debitoare pe anii 2006, 2007, 2008, neefectuarea de plati de catre debitoare pe perioada februarie 2008 – februarie 2009, dificultatile de moment în efectuarea platilor, demersurile efectuate de alti creditori nu sunt de natura sa conduca la concluzia ca intimata s-ar afla în stare de insolventa.
Si aceasta cu atât mai mult cu cât cu probele administrate în cauza intimata a rasturnat prezumtia de insolventa cum a retinut si instanta de fond.
Este adevarat ca Legea nr.85/2006 nu conditioneaza pe creditor ca premergator acesta sa fi epuizat toate celelalte cai legale de executare dar, instanta de fond a retinut doar faptul ca recurenta a riscat apelând direct la aceasta procedura cât timp intimata a probat ca nu se afla în insolventa.
În alta ordine de idei pretentiile reciproce dintre parti nu se pot lamuri decât pe calea dreptului comun cu care prilej se va stabili temeinicia sau netemeinicia acestora.
Chiar daca creanta recurentei îndeplineste conditiile legale, cât timp s-a probat ca intimata nu se afla în insolventa cererea recurentei nu este justificata.
În concluzie, Curtea apreciaza ca instanta de fond a retinut corect situatia starii de insolventa a intimatei în consens cu prevederile legale în materie si cu probele administrate în cauza.
Pentru aceste considerente de fapt si de drept, Curtea în baza art.312 (1) Cod procedura civila a respins recursul ca nefondat.
