DECIZIA CIVILĂ Nr. 339/R/16 Mai 2012
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei O la data de 02.06.2010 sub nr. XXX/2010, reclamanta VI a chemat în judecată pe pârâţii SG, Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Călăraşi , solicitând să se constate nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 92060 din 25.02.2005 emis de CJSDPT Călăraşi pe numele SDG( autorul pârâtului din prezenta cauză), cu privire la înscrierea suprafeţei de 149 mp teren intravilan din totalul de 1611 situat în tarlaua nr. 50 parcela nr. 3825 din comuna C, susţinând că pârâtul este îndreptăţit numai la suprafaţa de 1462 mp. A solicitat şi cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că locuieşte în comuna C din anul 1962, deţinând un imobil casă de locuit şi teren aferent împrejmuit cu gard. La data de 23.03.1991, în lipsa sa de acasă, pârâtul SG, împreună cu NN au distrus gardul despărţitor şi au ocupat o suprafaţă de teren pe care au îngrădit-o cu gard. A formulat acţiune în revendicarea imobiliară, cauza formând obiectul dosarului nr. XX/1991 al Judecătoriei O, în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 809/1991, hotărâre prin care pârâtul SG şi numitul NN au fost obligaţi să îi lase în deplină şi liniştită posesie suprafaţa de 1,82 ari, teren plantat cu viţă de vie, pe care aceştia l-au ocupat prin desfiinţarea semnelor de hotar şi producerea de distrugeri la cultură. Reclamanta susţine că fiind o femeie în vârstă nu a pus în hotărârea mai sus menţionată, astfel că în prezent, SG ocupă terenul proprietate sa, teren cu privire la care instanţa a dispus prin hotărârea precizată anterior. Reclamanta mai arata ca pârâtul SG a îndeplinit funcţia de vice-primar, astfel încât a obţinut punerea în posesie a tatălui sau cu privire la o suprafaţă de teren mai mare decât cea la care era îndreptăţit, respectiv pentru 1611 m.p. în T. 50, P. 3825, în care se include suprafaţa de 149 m.p. proprietatea reclamantei. Reclamantei i-a fost emis titlul de proprietate nr. 91622 din 18.05.2009 în care figurează cu teren intravilan în suprafaţă de 816 mp în tarlaua 50 , parcelele 3829 şi 3830.
Conform raportului de expertiză efectuat în dosarul XXX/2010 al Judecătoriei O reclamata deţine în prezent suprafaţa de 665 mp, deci cu 161 mp mai puţin decât în titlul de proprietate, iar paratul SG, deţine 1623 mp, cu 12 mp mai mult decât în titlul de proprietate prin care i s-a reconstituit dreptul cu privire la 1611 mp teren intravilan, în aceasta fiind inclusă şi suprafaţa de 149 mp ocupată de pârât din anul 1991.
Reclamanta arată că prin includerea suprafeţei de 149 mp în parcela 3825 din tarlaua 50 au fost încălcate dispoziţiile art. III alin 1 lit. c din Legea nr. 169/1997 în sensul că „sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităţilor, pe terenurile revendicate de foştii proprietari, cu excepţia celor atribuite conform art. 23 din lege”.
Pârâtul SG a formulat întâmpinare arătând că sentinţa civilă nr. 809/1991 a Judecătoriei O a soluţionat acţiunea posesorie formulată de reclamantă care a primit o parte din terenul dat în folosinţă de către fosta CAP C, teren care a aparţinut autorului pârâtului şi nu reclamantei. Odată cu desfiinţarea CAP şi reconstituirea dreptului de proprietate terenurile au revenit foştilor aşa încât posesorii care deţineau vremelnic posesia terenului au pierdut folosinţa acestuia.
Pârâtul arată că motivul pentru care reclamanta nu a pus în executare sentinţa civilă nr. 809/1991 s-a datorat nu vârstei sale înaintate ci caracterului vremelnic al hotărârii. Este posibil ca terenul reclamantei să fie mai mic decât suprafaţa înscrisă în titlul de proprietate, însă acest minus nu se află în posesia pârâtului. Din evidenţele registrului agricol nu rezultă că soţul reclamantei ar fi deţinut o suprafaţă mai mare de 400 m în intravilanul com. C. Reclamanta nu a făcut în nici vreun fel dovada că terenul ce îi lipseşte din proprietate s-ar afla în posesia sa.
În final, pârâtul susţine că reclamanta nu a dovedit că este proprietara terenului în suprafaţă de 149 m.p. pe care-l pretinde, astfel că nu-şi găsesc aplicabilitatea dispoz. art. III alin. 1 lit. c din Lg. 169/1997.
În baza acestor probe, s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 2202/8.11.2010 prin care s-a admis acţiunea reclamantei şi s-a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 92060/25.02.2005, cu privire la înscrierea terenului situat în intravilan, respectiv a suprafeţei de 0,6527 ha, în loc de 0,62 ha. cât era corect, conform înscrisurilor din registrul agricol şi s-a dispus reducerea terenului situat în intravilan de la 0,6527 ha. la 0,62 ha. urmând ca diferenţa de 327 m.p. să fie înscrisă şi atribuită în extravilan.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs recurentul pârât SG, iar Tribunalul Călăraşi, prin decizia civilă nr. 345/R/14.04.2011, a admis recursul, a casat sentinţa de fond şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În considerentele deciziei, Tribunalul a reţinut că reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute şi parţiale a titlului, numai cu privire la înscrierea suprafeţei de 149 m.p. teren intravilan din totalul de 1611 m.p. situat în T. 50, P. 3825 în com. C, iar instanţa, a dispus ca o suprafaţă de 327 m.p. să fie înscrisă şi atribuită în extravilan deşi nu a fost investită cu acest lucru şi, de asemenea, s-a pronunţat cu privire la totalul suprafeţei deţinută de pârât în intravilan şi nu numai cu privire la suprafaţa solicitată de reclamantă. De asemenea, Tribunalul a reţinut că nu s-a stabilit din ce categorie de terenuri face parte suprafaţa în litigiu prin analiza dispoz. art. 24 şi 25 din Lg. 18/1991 şi că instanţa de fond nu a depus diligenţe pentru a stabili dacă suprafaţa de teren ce face obiectul cauzei i-a fost dată reclamantei în folosinţă de fostul CAP pentru construcţia de sau anexe gospodăreşti, ori a fost dată în folosinţă în completarea grădinii.
Primind cauza spre rejudecare, a fost înregistrată la Judecătoria O sub nr. XXX/2010*.
Soluţionând cauza prin sentinţa civilă nr.148/2012, Judecătoria O a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta VI în contradictoriu cu pârâţii SG, Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Călăraşi.
A constatat nulitatea absolută şi parţială a titlului de proprietate nr. 92060/25.02.2005 emis de CJSDPT Călăraşi pe numele SD cu privire la înscrierea în T. 50, P. 3825 (în suprafaţă de 1611 m.p.) a unei suprafeţe de teren de 158 m.p., suprafaţă identificată în planşa A 1, anexă raportului de expertiză efectuat în cauză (fila 57) reprezentând lotul haşurat în culoare roşie şi a dispus excluderea acestei suprafeţe de 158 m.p. din titlul de proprietate.
A obligat pe pârâtul SG, la 2015,1 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a constatat că suprafaţa de teren de 158 m.p. se află în posesia pârâtului SG, fiind cuprinsă în parcela de 1611 m.p. din T. 50, P. 3825 din titlul de proprietate nr. 92060/25.02.2005.
Este evident că reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut reclamantei în baza Lg. 18/1991 cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere datele din registrele agricole aferente anului 1959, respectiv ultimele înscrieri din registrul agricol la data colectivizării.
Astfel, conform. art. 8 alin. 3 şi art. 11 alin. 3 din Lg. 18/1991 rep. cu modificările şi completările ulterioare, stabilirea dreptului de proprietate, se face la cerere pe baza situaţiei terenurilor deţinută de cooperativa agricolă de producţie la 1.01.1990, înscrisă în sistemul de evidenţă a cadastrului funciar general sau a registrului agricol corectat cu înstrăinările legal efectuate de cooperativă până la data intrării în vigoare a legii.
Pârâtul SG susţine în mod neîntemeiat, fără suport probator, că din totalul de 800 m.p. curţi, construcţii cu care reclamanta figura în registrul agricol, o suprafaţă de 400 m.p. n-ar fi fost proprietatea ei întrucât a fost primită ca lot în folosinţă de la CAP şi că reconstituirea dreptului de proprietate trebuia făcută în baza evidenţelor din 1952, data colectivizării.
Conform evidenţelor registrului agricol, atât autorul SG cât şi VG, deţineau în anul 1959 suprafeţe de teren mai mari decât în anul 1955, iar suprafeţele înscrise în 1959 reprezintă suprafeţele cu care cetăţenii au intrat efectiv în gospodăriile agricole colective şi au stat la baza restituirii dreptului de proprietate de către comisiile legale. Nu există rubrici în registrele agricole referitoare la suprafeţele primite de cooperatori ca loturi în folosinţă ulterior cooperativizării. Pârâtul nu a demonstrat raţionamentul pentru care a pretins că suprafaţa deţinută de VG în anul 1959 nu corespundea dreptului său de proprietate iar suprafaţa deţinută de tatăl său SG ar fi reprezentat dreptul său de proprietate.
Conform adresei 402/11.02.2011 a Primăriei com. C reclamantei VI i-a fost reconstituit dreptul de proprietate privată asupra terenului conform evidenţelor registrului agricol din 1974 pe vechile amplasamente.
Din sentinţa civilă nr. 809/26 iunie 1991 a Judecătoriei O, rezultă că reclamanta VI, a obţinut câştig de cauză, într-o acţiune posesorie, împotriva pârâţilor SG şi NN care au fost obligaţi să-i lase în deplină şi liniştită posesie, o suprafaţă de 1,82 ari teren plantată cu viţă de vie fiind obligaţi să-i plătească şi despăgubiri civile pentru culturile distruse.
Prin răspunsurile la interogatorii, pârâtul SG a recunoscut că a ocupat în anul 1991 o suprafaţă de 4 arii din curtea reclamantei de pe str. P din com. C prin desfiinţarea semnelor de hotar, pe care o deţine şi în prezent, dar a arătat că această suprafaţă era deţinută de reclamantă ca lot în folosinţă şi că el şi-a recuperat astfel suprafaţa obţinută de la părinţii săi, precizând că mutarea gardului s-a făcut cu acordul reclamantei. Acest ultim aspect, este contrazis de sentinţa civilă nr. 809/1991 a Judecătoriei O, din considerentele căreia rezultă că cei doi pârâţi menţionaţi în hotărâre, au ocupat terenul, prin desfiinţarea semnelor de hotar şi producerea de distrugeri la cultură.
În acest context se explica şi faptul că cu ocazia măsurătorii parcelei 3825 din T. 50, în vederea emiterii titlului de proprietate, s-a găsit suprafaţa de 1611 m.p., care s-a înscris în titlul de proprietate al defunctului SG, aşa cum au declarat numiţii ST şi NM (foşti funcţionari în cadrul Primăriei B – filele 24, 25 în recurs) din a căror declaraţii autentice mai rezultă că în cazul reclamantei VI nu s-a efectuat măsurătoarea terenului din curte, trecându-se în titlul de proprietate suprafaţa înscrisă în registrul cadastral intravilan, întocmit de OCAOTA în anul 1974.
În registrul agricol din 1959 SD a figurat cu o suprafaţă de 0,52 ha. teren în intravilan din care 0,10 ha. curţi, construcţii dar i s-a reconstituit dreptul de proprietate în intravilan pentru o suprafaţă totală de 6527 m.p. în intravilan, deci mai mult cu 1327 m.p. decât figura în registrul agricol.
Conform datelor din registrul agricol, referitoare la identificarea pe parcele a terenurilor, SD figura numai cu 2 parcele în locaţia denumită „La Purcaru”, una în suprafaţă de 800 m.p. şi a doua de 1900 m.p. (total 2700 m.p.).
Prin răspunsul la interogatoriu, pârâta Comisia locală C a arătat că SG s-a înscris în fostul CAP cu terenul cu care figura în registrul agricol în anul 1959 şi că la suprafaţa de 0,52 ha. teren intravilan cu care acesta figura în registrul agricol din anul 1959, în cadrul reconstituirii dreptului de proprietate conf. Lg. 18/1991, s-a adăugat suprafaţa de 0,13 ha. situată în T. 42, P. 3144/1, suprafaţă care în perioada colectivizării era situată în extravilanul comunei, iar în urma extinderii suprafeţei de intravilan a comunei, aceasta a fost cuprinsă în intravilan, rezultând suprafaţa de 0,65 ha. In finalul interogatoriului, această comisie a arătat că este de acord cu admiterea actiunii reclamantei.
Instanţa a mai constatat în baza probelor administrate, că suprafaţa de teren de 158 m.p. pe care reclamanta o are în mod scriptic în titlul său de proprietate dar nu o are în fapt în posesie, se află înscrisă în titlul de proprietate al autorului pârâtului SG, făcând parte din parcela 3825 din tarlaua 50, suprafaţă care în mod nelegal a fost reconstituită în titlul de proprietate nr. 92060 din 25.02.2005, întrucât se cuvenea reclamantei, conform evidenţelor din registrul agricol, teren pe care reclamanta l-a avut în posesie până în anul 1991 când a fost ocupat de SG prin strămutarea semnelor de hotar aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 809/1991 a Judecătoriei O, teren care a fost revendicat de reclamantă prin cererea nr. 175/1991, conf. Lg. 18/1991.
Conform art. III alin 1 lit. c din Legea 169/1997, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, actele de constituire sau de reconstituire a dreptului de proprietate, în intravilanul localităţilor, pe terenurile revendicate de foştii proprietari, cu excepţia celor atribuite conform art. 23 din lege. Situaţia reglementată de acest ultim articol nu-şi găseşte aplicabilitatea în speţa de faţă.
Constatând că la emiterea titlului de proprietate nr.92060/25.02.2005 au fost încălcate dispoziţiile legale anterior menţionate, instanţa de fond a constatat nulitatea absolută şi parţială a acestui titlu, aşa cum s-a reţinut în dispozitivul acestei sentinţe.
În termen legal, împotriva acestei instanţe, a declarat recurs pârâtul Ştefan D.Gheorghe solicitând:
1. În primul rând, casarea sentinţei instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât instanţa de fond nu a respectat indicaţiile date de instanţa de recurs în decizia de casare cu privire la aspectele ce trebuiau lămurite cu ocazia rejudecării cauzei de instanţa de fond.
Astfel, deşi instanţa de recurs a stabilit ca în rejudecare reclamanta să delimiteze suprafaţa de teren de 149 mp pentru care solicită anularea parţială a titlului de proprietate din întreaga suprafaţă deţinută de pârât şi să stabilească dacă terenul revendicat este intravilan sau extravilan, instanţa de fond nu i-a solicitat reclamantei nici să facă această delimitare şi nici să menţioneze unde se află acest teren. Aceste precizări nu au fost făcute de reclamantă întrucât nu ştie dacă a deţinut acest teren sau dacă l-a avut vreodată în proprietate.
De asemenea, deşi instanţa de recurs a dispus să se verifice şi prin echivalenţă reclamanta să dovedească dacă terenul în cauză a fost dat în folosinţă sau a fost al reclamantei, totuşi acest aspect nu a fost clarificat, reclamanta nesolicitând efectuarea unei expertize topografice şi nedepunând acte din care să rezulte că a deţinut în proprietate înainte de colectivizare acest teren.
2. În al doilea rând, modificarea sentinţei de fond şi respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Recurentul a arătat în motivarea recursului că instanţa de fond a făcut o greşită analiză a probelor administrate în cauză.
În ceea ce priveşte actele depuse la dosar, recurentul a arătat că în ceea ce o priveşte pe reclamantă nu s-a avut în vedere registrul agricol din anul 1952, actul intrării în colectivizare, în care reclamanta era înscrisă cu un teren de 1 ha şi 0,04 ha, ci instanţa s-a raportat la înregistrările din registrul agricol din 1959, deci o perioadă ulterioară colectivizării, şi din anul 1974 în care reclamanta figura cu o suprafaţă de 1 ha şi 0,08 ha. Diferenţa de teren cu care reclamanta a fost înregistrată în anul 1959 şi 1974 faţă de anul 1952 este suprafaţa care a aparţinut recurentului pârât Ştefan D.Gheorghe şi a fost dat în folosinţă reclamantei întrucât avea teren puţin, însă aceasta nu a fost niciodată în proprietatea acestui teren.
De asemenea, recurentul a arătat că titlul reclamantei a fost emis nelegal pentru o suprafaţă mai mare decât cea la care avea dreptul, aspect ce rezultă din adresa Primăriei C şi din declaraţiile din cadrul acestei primării, în sensul că reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei s-a făcut în baza Registrului agricol din 1974 şi nu a fost măsurat, avându-se în vedere aceleaşi evidenţe din 1974.
De asemenea, recurentul a arătat că din raportul de expertiză rezultă că pârâtul nu deţine suprafaţa de teren pe care o revendică reclamanta şi nu deţine o suprafaţă de teren mai mare decât cea prevăzută în acte.
Recurentul a arătat că instanţa de fond trebuia să se raporteze la înregistrările din Registrul agricol din 1952-anul colectivizării, şi în raport de acestea să stabilească dacă dreptul de proprietate al părţilor a fost corect stabilit.
Recurentul a mai arătat că din toate probele administrate în cauză: Registrul agricol din 1952, declaraţiile funcţionarilor de la Primăria C, adresele Primăriei, expertiza topo şi răspunsurile reclamantei la interogatoriu unde acesta răspunde că „nu ştie” ce teren a avut şi cu cât a intrat în CAP (răspunsuri care pot fi considerate în baza art.225 Cpc ca lipsind şi, astfel, ca o recunoaştere a faptelor), rezultă că reclamanta VI a deţinut numai suprafaţa de 0,04 ha şi nu 0,08 ha aşa cum susţine.
Astfel, recurentul arată că instanţa de fond a analizat actele depuse la dosar în mod trunchiat, în interesul reclamantei, reţinând că aceasta a deţinut în proprietate suprafaţa de 1,08 ha, înlăturând actele depuse de pârâtul SG şi reţinând, în contradicţie cu cele stabilite în expertiza topo, că această suprafaţa de teren se află în titlul de proprietate al acestui pârât.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata reclamantă VI a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-pârât SG, menţinându-şi apărările formulate la instanţa de fond.
În recurs, recurentul-pârât a solicitat proba cu acte, depunând la dosar planul cadastral de amplasament al terenului de 1611 mp al pârâtului SG.
Tribunalul analizând actele şi lucrările dosarului, constată că recursul formulat de recurentul pârât SG este nefondat pentru următoarele motive:
În ceea ce priveşte motivul de recurs pentru care recurentul a solicitat casarea cu trimitere a cauzei, tribunalul constată că este neîntemeiat întrucât prin decizia nr.345/R/14.04.2011 pronunţată în primul recurs declarat în cauză s-a reţinut în primul rând nelegalitatea primei sentinţe a instanţei de fond întrucât aceasta a acordat „plus petita” şi nu s-a individualizat în dispozitiv suprafaţa de teren din titlu asupra căreia operează diminuarea ca urmare a constatării nulităţii parţiale a titlului, iar în al doilea rând întrucât nu s-a clarificat din ce categorie de terenuri face parte suprafaţa în litigiu, respectiv dacă face parte din categoriile prevăzute de art.24 sau art.25 din Legea 18/1991, respectiv i-a fost dată reclamantei în folosinţă de fostul CAP pentru construcţia de locuinţă sau anexe gospodăreşti ori i-a fost dat în folosinţă în completarea grădinii.
În aceste condiţii, contrar celor susţinute de recurent în motivele de recurs, tribunalul constată că prin prima decizie pronunţată în recurs nu s-a dispus primei instanţe să solicite reclamantei precizarea obiectului acţiunii, în sensul dacă terenul din titlul pârâtului pentru care a solicitat anularea parţială a acestuia este intravilan sau extravilan şi individualizarea acestuia. Prin acţiunea formulată reclamanta VI a precizat atât suprafaţa de teren pentru care solicită nulitatea titlului de proprietate al pârâtului, individualizarea acestuia prin indicarea parcelei şi tarlalei unde aceasta se află, precum şi a faptului că acest teren este intravilan, astfel încât nu se mai impuneau precizări suplimentare.
În ceea ce priveşte constatarea instanţei de recurs prin decizia civilă nr. 345/R/14.04.2011, în sensul că se impune clarificarea faptului dacă terenul ce face obiectul litigiului face parte din categoria celor prevăzute de art.24 sau art.25 din legea 18/1991, tribunalul constată că pe parcursul judecării acestei cauze reclamanta Voicu Iosefina a susţinut în permanenţă că a deţinut în proprietate suprafaţa de 0,08 ha teren intravilan, şi în această calitate i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra acestei suprafeţe de teren. Cel care a susţinut că reclamanta a deţinut în proprietate numai suprafaţa de 0,04 ha intravilan, restul de 0,04 ha fiindu-i atribuit în folosinţă este pârâtul SG, astfel încât acestuia îi revenea sarcina să dovedească acest lucru potrivit art.1169 C.civ care prevede că cel ce face o afirmaţie trebuie să o dovedească. Cu ocazia rejudecării cauzei, pârâtul nu a făcut o astfel de dovadă, ci a menţionat că diferenţa de la 0,04 ha intravilan în plus cu care figura reclamanta în anul 1959 (după colectivizare), faţă de anul 1952 este teren dat în folosinţă de CAP, important fiind faptul că în anul 1952, anul cooperativizării, reclamanta figura în registrul agricol cu doar 0,04 ha.
Însă, aşa cum rezultă şi din răspunsul la interogatoriu al Primăriei comunei C înscrierile în fostul CAP corespund cu evidenţele registrului agricol din anul 1959, iar reclamanta precizează în declaraţia dată în 1991 că s-a înscris în G.A.C. în anul 1960 cu 1,08 ha, astfel încât nu se poate susţine că anul colectivizării a fost 1952 cum susţine pârâtul, în condiţiile în care colectivizarea a durat până în anul 1962.
În aceste condiţii, instanţa de fond a făcut o corectă analiză a actelor depuse în cauză reţinând, că înregistrările din registrul agricol din anul 1959 reprezintă suprafeţele cu care cetăţenii comunei C au intrat efectiv în GAC-uri, mai ales în condiţiile în care şi Comisia Locală de Fond Funciar a comunei C a precizat că s-a raportat în reconstituirea dreptului de proprietate pentru tatăl pârâtului la înregistrările din registrul agricol din 1959, ce au stat la baza înscrierilor în GAC.
Astfel, tribunalul constată că în raport de dispoziţiile art.8 şi 11 alin.3 din Legea 18/1991 în mod întemeiat instanţa de fond a stabilit că faţă de înregistrările din registrul agricol din 1959, reclamanta VI deţinea în proprietate suprafaţa de 0,08 ha cu care s-a înscris în G.A.C., teren cu care a figurat şi în anul 1974 şi pe care l-a posedat până în anul 1991 când a fost deposedată de pârâtul SG, fără acordul acesteia, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 809/1991 a Judecătoriei O. Nu s-a făcut dovada de pârât că terenul în litigiu a fost dat reclamantei în folosinţă pentru a se pune problema aplicării dispoziţiilor art. 24 sau 25 din Legea nr. 18/1991.
În aceste condiţii, tribunalul constată că instanţa de fond s-a conformat dispoziţiilor date pentru rejudecare, prin decizia nr. 345/R/2011 a Tribunalului Călăraşi, în sensul că a stabilit că terenul în litigiu nu face parte din categoria celor prevăzute de art. 24 şi art.25 din Legea nr. 18/1991.
Dovedind prin raportul de expertiză că deţine în fapt mai puţin de 0,08 ha teren ce i-a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/1991, reclamanta a dovedit interesul său în a solicita în baza art. III al. 1 lit. c şi al. 2 din Legea nr. 169/1997 nulitatea absolută a titlului de proprietate al pârâtului în ceea ce priveşte suprafaţa ce i-a fost reconstituită acestuia în tarlaua 50, parcela 3825, ce se învecinează cu terenul reclamantei.
Astfel, în raport de înregistrările din registrul agricol din anul 1959 pentru numitul SD, tatăl pârâtului SG, avute în vedere de Comisia Locală de Fond Funciar C la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor (conform interogatoriului luat acestei pârâte), în mod corect instanţa de fond a constatat că tatălui pârâtului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafaţă mai mare decât acesta figura în acest registru, respectiv cu 1327 mp mai mult. Coroborând acest aspect cu faptul că din raportul de expertiză rezultă că reclamanta VI deţine cu 158 mp mai puţin teren decât i s-a reconstituit şi emis titlu de proprietate şi sentinţa civilă nr. 809/1991 din care rezultă că în anul 1991, pârâtul SG i-a ocupat o suprafaţă de teren reclamantei, prin desfiinţarea semnelor de hotar şi distrugerea unor culturi aflate pe acest teren, în mod corect instanţa de fond a constatat nulitatea titlului de proprietate emis pe numele tatălui pârâtului pentru suprafaţa de 158 mp identificată în raportul de expertiză.
Prin raportul de expertiză nu s-a stabilit, aşa cum susţine pârâtul că acestuia i s-a reconstituit corect dreptul de proprietate, ci doar s-au constatat suprafeţele de teren deţinute de părţi în fapt şi dacă acestea corespund sau nu titlurilor de proprietate.
De asemenea, tribunalul constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a art. 225 Cod procedură civilă privind modul în care reclamanta a răspuns la interogatoriu.
Faţă de toate aceste considerente, tribunalul constată că instanţa de fond a făcut o corectă analiză a probelor administrate în cauză şi o aplicare corectă a dispoziţiilor legale, astfel încât motivele de recurs formulate de recurentul SG sunt nefondate, urmând ca în baza art. 312 Cod procedură civilă, tribunalul să respingă recursul formulat de recurentul pârât SG împotriva sentinţei civile nr. 148/2012 a Judecătoriei O.
În baza art.274 Cpc, urmează să oblige pe recurentul SG la plata către intimata VI a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
1
