Prin cererea depusa la Judecatoria Calarasi la data de 16.01.2007 si înregistrata sub nr. 189/202, reclamantii A, B si SC E SRL, au chemat în judecata pe pârâtii SC M si C pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se constate nulitatea absoluta a executarii silite în baza contractului de credit nr. 383/1.07.1997 a imobilului situat în comuna R, cu destinatie de spatiu comercial, proprietatea SC E SRL si sa se dispuna întoarcerea executarii imobilului.
În motivarea actiunii se arata de catre reclamanti ca în baza contractului de credit nr. 383 înregistrat la data de 1.07.1997 si actul de adjudecare încheiat la 15.08.2002 în dosarul de executare nr. 25/EB/2001 de catre bancar din cadrul SC M si în baza încheierii din 30.08.2002 a Judecatoriei Calarasi s-a trecut la executarea silita a imobilului situat în comuna R, cu destinatie spatiu comercial, proprietatea SC E imobil ce a fost adjudecat de C. Arata totodata ca s-a trecut la aceasta executare în baza unui contract ce a fost încheiat fara respectarea dispozitiilor legale.
A fost depus la dosar copia contractului de credit, copia contractului de garantie imobiliara, copia încheierii din 30.08.2002, copia deciziei civile nr. 44 A/a Tribunalului Judetean Calarasi din 30.01.2001, decizia civila nr. 295/A/30.09.2003, decizia civila nr. 940 din 16.06.2002 si copia actului de adjudecare.
Pârâtii, desi legal citati, nu au formulat întâmpinare si nici nu au solicitat probe în combaterea actiunii.
Solutionând cauza, Judecatoria Calarasi, prin sentinta civila nr. 955/28 martie 2007, a respins actiunea formulata de reclamantii A, B si SC E SRL împotriva pârâtelor SC M, SC P si Ciurea Gelu.
Împotriva acestei sentinte reclamantii au formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate.
Instanta de apel a retinut ca orice neregularitate referitoare la executare sau împotriva oricarui act de executare se poate invoca pe calea contestatiei la executare si nu pe calea unor actiuni de constatare a nulitatii unor acte de executare, asa cum au procedat apelantii reclamanti.
De asemenea, societatea SC E SRL reprezentata de cei doi asociati si administratori, nu mai fiinteaza în prezent ca societate, conform referatului întocmit din oficiu din care rezulta ca s-a dispus radierea acesteia din Registrul Comertului în baza sentintei comerciale nr. 326/2006 a Tribunalului Calarasi, astfel ca aceasta nici nu mai are calitate procesuala în prezent.
Astfel, prin decizia civila nr. 185A/03.10.2007, Tribunalul Calarasi a respins apelul declarat de reclamantii A, B si SC E SRL împotriva sentintei civile nr. 955/2007 pronuntata de Judecatoria Calarasi.
Împotriva acestei decizii apelantii reclamanti au formulat recurs, criticile vizând nelegalitatea si netemeinicia hotarârii pronuntate.
Recurentii au apreciat ca decizia civila nr. 185A/3.10.2007 a fost data cu încalcarea principiului contradictorialitatii, în sensul ca nu indica în dispozitiv nici o parte potrivnica, apreciind ca decizia este nula întrucât nu face referire nici la cererea de recuzare formulata.
Solutionând cauza prin decizia civila nr. 517/24.04.2008, Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul declarat de recurentii SC E SRL, A si B împotriva încheierii din 02.10.2007 si a sentintei comerciale nr. 185A/03.10.2007 pronuntata de Tribunalul Calarasi în dosarul nr. 289/202/2007, în contradictoriu cu intimatii SC Bankcoop SA prin lichidatori RVA, SC P SI C si a casat hotarârea atacata, trimitând cauzei spre rejudecare ca recurs Tribunalului Calarasi.
În rejudecare în recurs, în aplicarea dispozitiilor art. 304 si 304/1 C.pr.civila, tribunalul a constatat recursul declarat ca fondat, admitându-l, în considerarea urmatoarelor:
Din actele depuse la dosar în prima instanta de catre reclamantii contestatori reiese ca cererea de executare a fost formulata de creditoare asupra a trei imobile, printre care se afla si imobilul din com. R, a fost respinsa ca nefondata Decizia civila nr.940 din 26 iunie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia V Comerciala, hotarâre depusa, însa, în copie nelegalizata, iar din Actul de adjudecare întocmit la 15 august 2002 de lichidatorii creditorului rezulta ca imobilul sus aratat a fost adjudecat lui C în cadrul executarii silite încuviintate prin Încheierea din 5 decembrie 2001 a Judecatoriei Calarasi (dosar nr.25/EJ/2001) – act anulat prin decizia sus-aratata. Actele depuse sunt însa în copie nelegalizata, fara posibilitate de raportare la altele (la care contribuie si lipsa partilor, a cooperarii lor), de corelare, motiv pentru care se impune administrarea si a altor probe apreciate utile pentru aflarea situatiei reale.
Pornind la rejudecarea cauzei, instanta a pus vedere contestatorilor depunerea în copie legalizata a Deciziei civile nr.940/26.06.2002 a CAB – Sectia a V- a Comerciala – ceea ce s-a îndeplinit de catre contestatori.
Solutionând cauza prin sentinta civila nr.3923/22.12.2008, Judecatoria Calarasi a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active a contestatoarei S.C. E si pe cale de consecinta a respins cererea acesteia de constatare a nulitatii absolute a executarii pornite în baza contractului de credit 383/01.07.1997 si de întoarcere a executarii silite.
A respins actiunea contestatorilor A si B, în nume propriu, în contradictoriu cu adjudecatarul C si intimatele RVA si P- lichidatori ai Bankcoop SA – Societate în lichidare, având ca obiect constatarea nulitatii absolute a executarii silite imobiliare efectuata în dosarul de executare bancara nr.25/EB/2001, pe imobilul proprietatea fostei SC E, situat în comuna R.
A respins cererea de întoarcere a executarii formulata de reclamantii contestatori.
A respins cererea reclamantilor de introducere în cauza a altor persoane, respectiv a SC A SRL , pentru considerentele mentionate în încheierea din 24 nov. 2008.
Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut ca prin sentinta comerciala nr.326/2996 a Tribunalului Calarasi SC E, reprezentata de cei doi contestatori, nu mai functioneaza ca societate, fiind radiata din Registrul Comertului.
Nemaiavând capacitate juridica de folosinta rezulta ca SC E nu poate sta ca parte în proces.
Contestatorii A si B au formulat si în nume propriu contestatie la executare, având acelasi obiect si motivare cu cea introdusa de SC E, în contradictoriu cu aceiasi intimati.
Potrivit Deciziei nr.942/26.06.2002 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a V- a Comerciala, cererea de executare silita formulata de executorul bancar pe imobilul situat în comuna R, proprietatea SC E, a fost respinsa întrucât în mod gresit s-a încuviintat începerea executarii silite în baza contractului de credit nr.383 din 1.07.1997.
Acest act nu constituie titlu executoriu.
Curtea de Apel a considerat ca urmarirea imobilului se putea efectua numai dupa investirea cu formula a contractului de ipoteca nr.2156 din 2.07.1997 cu care a fost garantat împrumutul acordat prin contractul de credit 383/1.07.1997.
Desi cererea executare silita a fost respinsa, executarea a continuat, nefiind suspendata, astfel încât a fost finalizata la 15.08.2002 prin încheierea actului de adjudecare. Contestatorii sustin ca nu au primit niciodata actul de adjudecare, neavând cunostinta de acesta.
Contestatorii au formulat contestatie în nume propriu desi bunul ce a facut obiectul contractului de garantie figura ca fiind proprietatea societatii SC E si nu a lor ca persoane fizice, situându-se în teza prevazuta de art.401 al.2 Cod pr. civ., de terti ce pretind un drept de proprietate asupra bunului urmaribil.
Termenul de introducere al contestatiei este de 15 zile de la efectuarea vânzarii, ori de la data predarii silite a bunului.
Însasi contestatorii sustin ca adjudecatarul a intrat în posesia nelegala a imobilului în litigiu, desi prin decizia 295/A din 30 sept. 2003 a Tribunalului Calarasi s-a respins cererea de punere în posesie a adjudecatarului.
În raport cu data pronuntarii deciziei 295/2003, actiunea introdusa la Judecatoria Calarasi cu ocazia primei judecati a fondului – 16 ianuarie 2007 – apare ca fiind tardiva.
Din decizia nr.361 din 12 sept. 2007 a Sectiei a V- a Comerciala a Curtii de Apel Bucuresti, instanta a retinut ca s-a recunoscut calitatea procesuala activa a contestatorilor în actiunea în constatarea nulitatii absolute a contractului de credit 383/1997, actiunea fiind imprescriptibila, ar interesul fiind dat de calitatea de garanti ipotecari. Este însa de observat, contrar celor retinute în decizie, ca bunul urmarit nu era proprietatea contestatorilor, ci al societatii, în timp ce obiectul prezentei cauze este acela al constatarii nulitatii absolute a executarii silite începute în baza contractului de credit 383/1997.
Respingând contestatia la executare pe exceptia lipsei calitatii procesule active a contestatoarei SC E, pe cale de consecinta s-a respins si cererea de întoarcere a executarii formulata în baza art.404 C.pr.civ., cerere care nu poate fi adusa la îndeplinire întrucât societatea mai sus exista, iar contestatorii, în nume propriu, nu au calitate pe acest capat de cerere.
Pe parcursul judecarii cauzei, dupa prima zi de înfatisare, contestatorii au solicitat introducerea în cauza si a SC A SRL si a se constata nulitatea absoluta a executarii silite pornite în baza contractului de credit 383/1997 pe un imobil proprietatea SC E SRL, adjudecat de SC A .
Cererea a fost respinsa întrucât din verificarile efectuate la arhiva instantei s-a stabilit ca pentru imobilul respectiv exista dosar separat (385/202/2007) solutionat prin sentinta civila nr.845/2007 a Judecatoriei Calarasi, cauza aflata în recurs pe rolul Curtii de Apel Bucuresti.
Cererea a fost respinsa întrucât în cauza opereaza exceptia de litispendenta prevazuta de art.163 Cod pr. civila.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal au declarat recurs contestatorii SC E SRL, A si B, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, pentru urmatoarele motive:
1) Nelegal s-a considerat ca SC E SRL n-a dovedit un interes legitim, personal, nascut si actual în a promova actiunea în constatarea nulitatii absolute a vânzarii silite finalizate prin actul de adjudecare din 15.08.2002 în dosarul 25/EB/2001, fara autorizarea instantei judecatoresti, pentru imobilul situat în comuna R, deoarece prejudiciul suferit de contestatoarea SC E SRL este real si efectiv, în conditiile în care vânzarea respectiva a fost realizata în baza contractului de credit nr.383/1997 a carei executare nu fusese încuviintata de catre instantele judecatoresti, ba chiar fusese respinsa prin decizia civila 940/2002 a Curtii de Apel Bucuresti, încheierea din 21.11.2000 a Judecatoriei Calarasi ramasa definitiva prin decizia civila 44/A/2001 a Tribunalului Calarasi si irevocabila prin decizia civila 237/2001 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, iar cererea adjudecatarului C de punere în posesia aceluiasi imobil fusese respinsa de instantele judecatoresti prin decizia civila nr.295/2003 a Tribunalului Calarasi.
Recurentii arata ca actiunea promovata de SC E SRL era admisibila întrucât nici o lege nu poate interzice acesteia accesul la justitie pentru apararea intereselor legitime.
2) Instanta nu a pus în discutia partilor exceptiile ridicate din oficiu, respectiv a lipsei calitatii procesuale active a contestatoarei SC E SRL si a reprezentantilor legali ai acesteia, ceea ce nu le-a permis sa-si formuleze apararile fata de exceptiile invocate.
3) Instanta de fond a încalcat dispozitiile legii, în sensul ca nu s-a conformat dispozitiilor date de instantele superioare prin hotarâri definitive si irevocabile trecute în puterea lucrului judecat, întrucât prin decizia de casare 517/2008 Curtea de Apel Bucuresti a dispus instantei ca la rejudecare sa se analizeze fondul cauzei, iar prin decizia civila 540 R/2008 Tribunalul Calarasi a impus Judecatoriei Calarasi ca la rejudecarea cauzei sa oblige reclamantii sa prezinte în instanta decizia civila 940/2002 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti dar si sa dispuna administrarea unor probe necesare aflarii situatiei reale în cauza, instanta de fond însa nu a dat curs solicitarii lor, în sensul de a obliga pârâtii sa depuna, în copii legalizate, actul de adjudecare din 15.08.2008 dresat de lichidatorii judiciari ai Bankcoop SA, cererea adresata Judecatoriei Calarasi pentru investirea cu formula executorie a contractului de credit 383/1997, încheierea prin care Judecatoria Calarasi a încuviintat investirea cu formula executorie a contractului de credit, dovada înscrierii în cartea funciara a somatiei privind începerea executarii silite, dovada comunicarii titlului executoriu si procesul verbal de punere în posesie a imobilului pentru numitul C însa cu toate acestea nu a fost efectuat nici un act de cercetare judecatoreasca, nu s-a facut nici un demers pentru stabilirea corecta a situatiei de fapt si de drept în cauza.
4) Exceptia lipsei calitatii procesuale active a contestatorilor A si B a fost admisa nelegal deoarece ipoteca asupra imobilului situat în comuna R, proprietatea SC E SRL, a fost constituita pe numele acestora si asa a fost înscrisa si ipoteca în baza încheierii 61/1997 a Judecatoriei Calarasi, deci în aceasta calitate au solicitat nulitatea absoluta a actelor de executare întocmite în dosarul de executare.
5) Nelegal a fost respinsa cererea de chemare în judecata a altor persoane, respectiv a SC A SRL, întrucât exceptia litispendentei (si ea nepusa în discutie) nu se poate ridica si admite decât daca dosarele în judecata se afla în fata instantei de fond, ori în cauza de fata dosarul 385/202/2007 se afla în judecata în fata instantei de recurs, deci exceptia respectiva nu era admisibila; în plus, exista identitate de obiect si cauza între executarea silita dresata în dosarul 25/EB/2001 si cea efectuata în dosarul în care s-a adjudecat imobilul proprietatea SC E de catre SC A SRL.
6) Instanta de fond a pronuntat o hotarâre nelegala deoarece a omis sa constate ca înscrisul neautentic – contractul de credit 383/1997 – în baza caruia a fost vândut silit imobilul este nul absolut, iar executarea silita a fost savârsita de Judecatoria Calarasi cu încalcarea legii, sub sanctiunea nulitatii absolute, în lipsa încheierii prin care sa fi fost încuviintata investirea cu formula executorie, aceasta situatie rezultând din adresa nr.495/R/202/04.03.2009 a Judecatoriei Calarasi prin care se atesta ca nu exista o încheiere prin care sa se încuviinteze investirea cu formula executorie a acestui contract de credit, ceea ce reprezinta o încalcare a dispozitiilor art.331, 332-336 Cpc si a art.3733 Cpc.
7) Nelegal a fost admisa si exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei SC E SRL deoarece sentinta comerciala 326/31.03.2006 a Tribunalului Calarasi prin care s-a dispus lichidarea si radierea acestei societati comerciale a fost pronuntata tot la cererea aceleiasi creditoare Bankcoop SA Ialomita ce a vândut silit, cu nerespectarea legii, imobilele proprietatea societatii, desi prin adresa nr.495/R/202/2009 a Judecatoriei Calarasi s-a recunoscut explicit lipsa de putere de titlu executoriu a contractului de credit 383/1997, prin decizia civila 517/2008 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti fusese desfiintata o alta hotarâre a Tribunalului Calarasi prin care se respinsese actiunea SC E SRL pe acelasi considerent al lipsei calitatii procesuale active, iar contestatoarei nu i-a fost comunicata niciodata încheierea judecatorului delegat prin care s-a dispus radierea sa din Registrul comertului.
Recurentii au solicitat admiterea recursului declarat împotriva sentintei civile nr.3923/22.12.2008 pronuntata de Judecatoria Calarasi în dosarul de rejudecare, dupa casare în recurs, nr.3908/202/2008 si rejudecând pe fond sa se constate nulitatea absoluta a vânzarii silite de catre lichidatorii judiciari ai Bankcoop SA catre pârâtul C, prin actul de adjudecare din 15.08.2002 dresat în dosarul nr.25/EB/2001, fara autorizarea instantelor judecatoresti, a imobilului situat în comuna R, proprietatea SC E SRL si sa se dispuna restabilirea situatiei anterioare executarii silite prin întoarcerea executarii imobilului, ori, sa se admita recursul declarat împotriva sentintei civile nr.3923/22.12.2008 pronuntata de Judecatoria Calarasi în dosarul de rejudecare, dupa casare în recurs, nr.3908/202/2008, sa se caseze sentinta recurata si sa se trimita cauza pentru rejudecare pe fond, Judecatoriei Calarasi.
Au solicitat sa se constate ca recursul s-a declarat în termenul legal, conform comunicarii atasata sentintei recurate, sentinta civila nr.3923/22.12.2008 pronuntata în dosarul nr.3908/202/2008, a fost expediat de Judecatoria Calarasi cu data postei de 06 Martie 2009 si la data de 20 martie 2009 au depus recursul la Judecatoria Calarasi.
În drept, recurentii au invocat art.3041 Cpc si art.315 Cpc.
În dovedirea motivelor de recurs s-au depus urmatoarele înscrisuri: sentinta civila nr.955/28.03.2007 a Judecatoriei Calarasi, decizia civila 185/A/03.10.2007 a Tribunalului Calarasi, decizia comerciala nr.517/24.04.2008 a Curtii de Apel Bucuresti, decizia civila 540/R/30.06.2008 a Tribunalului Calarasi, dovada de comunicare a sentintei civile 3923/22.12.2008 a Judecatoriei Calarasi, încheierea din 15.12.2008 a Judecatoriei Calarasi pronuntata în dosarul nr.3908/202/2008, sentinta civila nr.3923/22.12.2008 a Judecatoriei Calarasi, contractul de credit nr.383/02.07.1997, adresa nr.495/RI/202/04.03.2009 a Judecatoriei Calarasi, cererea din 19.02.2009 adresata de A Judecatoriei Calarasi, act de vânzare-cumparare nr.7705/06.07.1995, contract de garantie imobiliara din 02.07.1997, încheierea din 21.11.2000 pronuntata de Judecatoria Calarasi în dosarul 4259/2000 si motivarea acestei încheieri, comandamentul nr.14/2000, decizia civila nr.515/A/21.09.2001 a Tribunalului Calarasi, decizia civila nr.440/22.03.2002 a Curtii de Apel Bucuresti, act de adjudecare dresat în dosarul 4259/2000, contract de vânzare-cumparare nr.27/09.01.1996, încheierea din 21.11.2000 pronuntata de Judecatoria Calarasi în dosarul 4258/2000 si motivarea acesteia, comandamentul nr.15/2000, decizia civila 44/A/30.01.2001 a Tribunalului Calarasi, decizia civila 237/27.06.2001 a Curtii de Apel Bucuresti, încheierea din 05.12.2001 pronuntata de Judecatoria Calarasi în dosarul nr.25/EB/2001, decizia civila 81/A/19.03.2002 a Tribunalului Calarasi, decizia civila nr.940/26.06.2002 a Curtii de Apel Bucuresti, act de adjudecare din 15.08.2002 emis în dosarul de executare 25/EB/2001, încheierea din 30.08.2002 pronuntata de Judecatoria Calarasi în dosarul 420/MS/2002, decizia civila 295/A/30.09.2003 a Tribunalului Calarasi, cererea de declansare a procedurii de lichidare formulata de Bankcoop BGCP SA prin lichidatori împotriva SC E SRL, adresa nr.8968/30.05.2005 emisa de ORC Calarasi, adresele nr.23736/06.06.2005 si nr.11766/18.04.2006 ale Primariei Calarasi si adresa 1142/RI/12.05.2008 a Judecatoriei Calarasi.
La termenul din 16.04.2009 recurentii au solicitat suspendarea judecatii cauzei pâna la solutionarea dosarului 2566/116/2008 (având ca obiect cererea de revizuire formulata de SC E SRL Calarasi împotriva sentintelor comerciale nr.386/2005 si 326/2006 pronuntate de Tribunalul Calarasi în dosarul 5/F/2003) si a dosarului 757/116/2009 (având ca obiect cererea de revizuire formulata de SC E SRL Calarasi împotriva sentintei civile nr.226/2003 prin care s-a dispus deschiderea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului împotriva SC E SRL Calarasi).
Prin întâmpinarea depusa la dosarul cauzei, intimatele P si RVA – lichidatori ai Bankcoop SA Ag. Ialomita, au solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea ca legala si temeinica a sentintei instantei de fond.
La termenul din 30.04.2009, urmare a referatului întocmit în dosar, din care rezulta ca dosarele nr. 2566/116/2008 (numar în format vechi 3197/C/RJ/2008) si respectiv nr. 757/116/2009 (numar în format vechi 1074/C/2009) aflate pe rolul Tribunalului Calarasi au ca obiect solutionarea cererilor de revizuire formulate de reclamantii din prezenta cauza împotriva unor sentinte comerciale pronuntate de judecatorul sindic în dosarul de faliment nr.5/F/2003 al acestei instante, sentinte prin care s-a dispus deschiderea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului împotriva debitoarei SC E SRL, deschiderea procedurii falimentului, dizolvarea societatii debitoare, închiderea procedurii si radierea debitoarei din registrul comertului, tribunalul a dispus suspendarea judecarii cauzei pâna la solutionarea irevocabila a dosarelor nr. 2566/116/2008 si nr. 757/116/2009 ale Tribunalului Calarasi.
La data de 20.01.2010, urmare referatelor întocmite de grefierul de sedinta, din care rezulta ca cele doua dosare care au determinat suspendarea prezentei cauze s-au solutionat irevocabil – prin respingerea cererilor de revizuire formulate, tribunalul a dispus repunerea pe rol a cauzei.
La termenul din 11.02.2010, instanta a dispus respingerea noii cereri de suspendare a prezentului recurs pâna la solutionarea dosarului nr.306/116/2010 (numar în format vechi 422/C/2010) al Tribunalului Calarasi, pentru considerentele retinute în practicaua prezentei decizii.
Analizând actele si lucrarile dosarului si sentinta atacata în raport de motivele de recurs invocate, precum si din oficiu, tribunalul constata ca recursul declarat nu este fondat.
Cât priveste primul motiv de recurs, tribunalul constata ca el este neîntemeiat întrucât conditia interesului se raporteaza la momentul introducerii cererii de chemare în judecata si nu la data efectuarii executarii silite, cum gresit precizeaza recurentii; or, la data formularii actiunii societatea reclamanta nu mai exista din punct de vedere juridic deoarece fusese dizolvata si radiata înca din anul 2006 prin sentinta comerciala nr.326/2006, iar contestatorii ca persoane fizice nu justificau la rândul lor, nici un fel de interes, în conditiile în care bunul urmarit nu se aflase în proprietatea lor si nici nu mai reprezentau legal societate comerciala E SRL, mandatul acestora încetând de la intrarea societatii în insolventa, astfel încât criticile formulate sunt nefondate.
Cel de-al doilea motiv de recurs este nefondat întrucât instanta nu era obligata sa puna în discutie exceptia lipsei calitatii procesuale active (nici macar din punct de vedere formal) atâta vreme cât pe tot parcursul judecarii cauzei nici una din parti nu s-a prezentat, solicitându-se de catre acestea judecarea cauzei în lipsa, neputându-se invoca de catre recurenti o vatamare, în conditiile în care instanta nu avea obligatia de a le comunica actul procedural în care era consemnata exceptia ridicata din oficiu; în plus, interesul si calitatea procesuala a unei parti se verifica în orice actiune ca o conditie de admisibilitate „de plano” a acesteia, astfel încât nu este necesar a fi puse în discutie din oficiu aceste exceptii, ele fiind verificate oricum de catre instanta în orice litigiu dedus judecatii.
Critica privind nerespectarea de catre judecatorul fondului a dispozitiilor date de catre instantele de recurs nu este întemeiata întrucât suplimentarea probatoriului cu acte a fost facuta conform dispozitiilor cuprinse în decizia de casare a Tribunalului Calarasi nr.540/R/2008, iar analizarea cu prioritate a exceptiilor de procedura si de fond care fac inutila, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, este statuata de dispozitiile art.137 Cpc, dispozitii legale respectate în totalitate de catre instanta de fond.
Cât priveste probatoriul administrat, criticile recurentilor privind neadministrarea în totalitate a probei cu înscrisuri ce au solicitat-o nu pot fi primite întrucât probatoriile pot fi administrate doar daca ele sunt utile, concludente si pertinente cauzei însa în raport de solutia data actiunii reclamantilor (de respingere ca urmare a admiterii unei exceptii) este evident ca ele nu se impuneau a fi administrate, judecatorul fondului procedând în mod temeinic la respingerea acestora.
Critica privind gresita admitere a exceptiei lipsei calitatii procesuale active a contestatorilor A si B este de asemenea neîntemeiata deoarece reiese atât din dispozitivul si considerentele sentintei ca actiunea acestora a fost respinsa pe fond si nu pe exceptie, retinându-se în considerentele acesteia faptul ca actiunea acestora nu poate fi formulata pe calea dreptului comun ci numai pe calea contestatiei la executare formulata de un tert, în conditiile art.401 (2), dar ca aceasta procedura nu mai poate fi promovata, fiind tardiva în raport de punerea în posesie a pârâtului adjudecatar C.
Critica cuprinsa în urmatorul motiv este neîntemeiata întrucât instanta de fond nu a facut decât sa constate îndeplinita ipoteza prevazuta de art.163 (1) Cpc în momentul în care s-a formulat cererea de chemare în judecata a altor persoane, respectiv a SC A SRL, respingând-o numai pentru a se evita pronuntarea unor hotarâri contradictorii si cum vatamarea recurentilor în acest din urma caz nu exista, ea nefiind nici invocata si nici dovedita în vreun mod, rezulta ca nu sunt incidente dispozitiile art.105 Cpc pentru admiterea acestui motiv de recurs.
Critica cuprinsa în cel de-al saselea motiv de recurs si care priveste fondul cauzei, nu poate fi analizata în conditiile în care sentinta atacata este pronuntata pe cale de exceptie – dupa cum recunosc explicit chiar recurentii în dezvoltarea motivului 3 de recurs – astfel încât analizarea legalitatii contractului de credit si a actelor de executare în conditiile date nu se poate face direct în recurs fara ca ele sa fi fost cenzurate pe fond de catre prima instanta.
Cât priveste ultima critica din recursul formulat, tribunalul constata ca sentintele pronuntate în cadrul dosarului de faliment ce au privit-o pe contestatoarea SC E SRL nu mai pot fi repuse în discutie în cadrul unor litigii de genul celui de fata, ele fiind irevocabile si intrate în autoritatea de lucru judecat, astfel încât nu mai pot fi reformate decât prin vreo cale extraordinara de atac, aspect cunoscut, de altfel, de catre recurenti, care au si promovat de-a lungul timpului multiple cereri de acest gen (inclusiv cele în baza carora au solicitat suspendarile conform art.244 Cpc în prezenta cauza).
Pentru aceste motive, tribunalul urmeaza a respinge recursul declarat de reclamantii SC E SRL, A si A împotriva sentintei civile nr.3923/2008 a Judecatoriei Calarasi.