Prin sentinţa civilă nr.617/25.10.2007 a Tribunalului Vrancea,s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A.T. împotriva dispoziţiei de imputare nr. 13812/01.08.2007 în contradictoriu cu pârâta A.J.O.F.M. Vrancea.S-a anulat dispoziţia menţionată.Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:Prin acţiunea înregistrată la nr. 2370/91/2007 reclamanta a solicitat anularea dispoziţiei de imputare nr. 13812 din 01.08.2007.
În motivarea cererii a arătat că în septembrie 2006 a fost angajată ca referent social în cadrul Serviciului,,Centrul Respiro” Măicăneşti, că în decembrie 2006 acest centru a fost preluat de DGASPC atât cu patrimoniul cât şi cu personalul încât reclamanta a devenit angajata DGASPC dar nu şi-a schimbat locul de muncă încât ea şi-a respectat condiţia de a nu-şi schimba locul de muncă timp de 1 an beneficiind astfel legal de prima de instalare.
Examinând actele şi lucrările dosarului tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamanta a fost angajată la 01.09.2006 la Asociaţia Promotorilor Dezvoltării Locale Vrancea ca referent social în cadrul Serviciului Centrul Respiro Măicăneşti situaţie ce rezultă din contractul individual de muncă şi carnetul de muncă. La încadrare a beneficiat de o primă de instalare.
În decembrie 2006 Centrul Respiro Măicăneşti a fost preluat de DGASPC Vrancea. Deci angajatorul reclamantei a devenit DGASPC Vrancea fără însă ca locul efectiv de muncă al reclamantei să fie schimbat.
Cu toate acestea Asociaţia Promotorilor Dezvoltării Locale Vrancea, primul angajator al reclamantei emite la 01.12.2006 decizie de desfacere a contractului de muncă al reclamantei în temeiul art. 79 codul muncii deci prin demisie, deşi în carnetul de muncă este înscrisă această măsură în temeiul art. 55 lit. b prin acordul părţilor.
În aceeaşi zi se încheie contractul de muncă între DGASPC Vrancea şi reclamantă contract de muncă înscris în cartea de muncă.
Din noul contract rezultă că activitatea reclamantei se desfăşoară începând cu 01.12.2006 tot în cadrul Compartimentului Respiro Măicăneşti în calitate de referent social.
Având în vedere cele expuse mai sus tribunalul a reţinut că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele art. 76 al. 1 lit. a din Legea nr. 76/2002 potrivit cu care prima de instalare se restituie în situaţia în care raporturile de muncă încetează într-o perioadă mai mică de 12 luni în temeiul art. 55 lit. b şi art. 79 din Codul muncii.
Aceste dispoziţii legale trebuie înţelese în sensul încetării efective a raportului de muncă cu schimbarea locului de muncă şi a angajatorului.
Ori, în speţă, locul de muncă al reclamantei nu s-a schimbat, având loc doar o reorganizare a angajatorului situaţie ce nu-i poate fi imputată reclamantei.
Pentru aceste motive tribunalul urmează a admis acţiunea şi a anulat dispoziţia nr. 13812 din 1 august 2007 emisă de AJOFM Vrancea.Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs intimata AJOFM Vrancea, considerând că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal.Prin decizia civilă nr.973/17.12.2007 a Curţii de Apel Galaţi a fost respins ca tardiv formulat recursul pentru următoarele considerente:
În baza prevederilor art. 137 alin. 1 şi art. 306 alin. 2 C.pr. civilă, şi fără a antama fondul cauzei, a fost invocată din oficiu, excepţia tardivităţii formulării recursului, excepţia fiind de ordine publică, absolută şi putând fi invocată în orice stare a pricinii.Reprezentantul recurentei a solicitat respingerea excepţiei considerând că a fost formulat în termenul legal de 15 zile prevăzut de Codul de procedură civilă.Faţă de excepţia tardivităţii formulării recursului,instanţa de recurs a apreciat-o ca întemeiată pentru următoarele considerente.Potrivit disp. art. 119 alin. 2 din Legea nr. 76/2002 aplicabilă în prezenta cauză, litigiile se soluţionează în regim de urgenţă, potrivit normelor procedurale prevăzute pentru conflictele de drepturi, chiar dacă prin lege specială se prevede altfel.Deci, în speţa de faţă se aplică o lege specială care derogă de la cadrul general reprezentat de normele codului de procedură civilă.Legea specială face trimitere la normele procedurale prevăzute pentru conflictele de drepturi care sunt prevăzute în Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.În cadrul acestui act normativ, la art. 80 este prevăzut faptul că termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.Art. 301 din la care se referă reprezentantul recurentei prevede că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, legiuitorul dând în mod clar prioritate legii speciale.În consecinţă, termenul de recurs este de 10 zile şi nu de 15 zile aşa cum susţine recurenta.Termenul se calculează pe zile libere, potrivit disp. art. 101alin. 1 C.pr. civilă.Hotărârea primei instanţe a fost comunicată recurentei la data de 08.11.2007, aşa cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare.Ca atare, termenul de recurs s-a împlinit la data de 19.11.2007.Cererea de recurs a fost întocmită la data de 20.11.2007 aşa cum rezultă chiar din rubrica cuprinzând numărul de înregistrare şi data şi a fost depus la instanţă la data de 21.11.2007, cu depăşirea termenului legal de 10 zile.Termenul de formulare a cererii de recurs este absolut, fiind reglementat prin norme imperative şi, în consecinţă, în baza disp.art. 312 alin. 1 C.pr. civilă, s-a respins ca tardiv formulat recursul.
