– art.14, 15 din legea nr.554/2004
Instanţa poate dispune, la cererea persoanei interesate, suspendarea executării unui act administrativ, in cazul îndeplinirii cumulative a condiţiilor imperative prevăzute de lege, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa procedurii unei pagube prin executarea actului.
In ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie legală, respectiv producerea unei pagube iminente, recurenta reclamantă trebuia să facă dovada existenţei acesteia, in forma perturbării previzibile grave a unui serviciu public.
Or, caracterul de activitate conexă sau serviciul prestat in baza unui contract, de către dispecerat, nu poate prin el însuşi să ducă la o perturbare previzibilă a serviciului public de transport.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A VIII A ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, DECIZIA NR.1992/25.09.2008)
Asupra recursului civil de faţă, constată că prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti-Secţia a IX-a sub nr.24888/CA/3/2008 reclamanta ASOCIAŢIA “U. N. A C. A. L. P. a chemat în judecată pe pârâtul CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI solicitând suspendarea executării art.4, 23, 24 şi 28 alin.2, art.63 din Anexa nr.1, Anexa nr.3 şi 4 din HCGMB nr.178 în temeiul art.15 din Legea nr.554/2004.
Prin sentinţa civilă nr.2114 din data de 12.08.2008 a Tribunalului Bucureşti – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, pronunţată în dosarul nr.24888/3/CA/2008 a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.14 alin.1 raportat la art.2 lit.f din lege, respectiv condiţia cazului temeinic justificat, în ceea ce priveşte excluderea asociaţiilor din sfera persoanelor juridice nu se constată o îndoială serioasă asupra legalităţii actului atâta vreme cât Legea nr.38/2003, modificată prin Legea nr.265/2007 precum şi Normele de aplicare ale acesteia cuprins aceleaşi dispoziţii cu privire la activitatea de dispecerat.
Pe de altă parte, reclamanta a introdus acţiunea la data de 26.06.2008, iar obligaţia vizării licenţei de execuţie ar fi existat până la data de 23.06.2008, anterior introducerii acţiunii.
În ceea ce priveşte a doua condiţie, instanţa a apreciat ca nefiind îndeplinită nici condiţia privind paguba iminentă în raport de eventuala perturbare gravă a funcţionării unui serviciu public, faţă de dispoziţiile art.2 alin.1 lit.s din Legea nr.554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru următoarele motive:
1. Instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art.IV din Legea nr.265/2007 întrucât art.IV enumeră limitativ categoriile de autorizaţii care sunt supuse preschimbării, or, legea nu a prevăzut obligaţia de preschimbare a licenţei de dispecerat taxi, astfel încât art.4 din Anexa nr.1 a cărui suspendare s-a solicitat stabileşte în mod abuziv preschimbarea acestora.
Prin hotărârea pronunţată instanţa de fond a încălcat dispoziţiile Legii nr.265/2007, Ordonanţa Guvernului nr.26/2000, art.9 şi art.53 din României şi CEDO întrucât a apreciat că excluderea asociaţiilor şi fundaţiilor din sfera persoanelor juridice nu constituie o îndoială serioasă asupra legalităţii actului, fără să ţină cont că potrivit art.15 din Legea nr.265/2007, activitatea de dispecerat poate fi executată de către orice persoană juridică.
Deşi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.109/2005 privind transporturile rutiere este prevăzută ca fundament legal, în Anexa nr.2-art.15-art.23 din Anexa nr.1 exclude asociaţiile şi fundaţiile din categoria persoanelor juridice ignorând reglementarea legală pe care se fundamentează Ordinul nr.1892/2006, care prevede la art.6 că pot obţine licenţa de transport atât societăţile comerciale cât şi asociaţiile şi fundaţiile non-profit.
Instanţa de fond a încălcat atât dispoziţiile Legii nr.265/2007 cât şi Legea nr.92/2007, întrucât a exclus activitatea de dispecerat taxi din categoria serviciilor publice, această activitate fiind o activitate conexă transportului în regim de taxi, astfel încât şi activitatea de dispecerat taxi este asimilată serviciilor publice, motiv pentru care este reglementată prin HCGMB nr.178/2008
2. Hotărârea pronunţată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Instanţa de fond a apreciat că sub aspectul imposibilităţii de a desfăşura activitatea de dispecerat taxi, deşi reclamanta deţine licenţă de dispecerat taxi eliberată de ARR, valabilă până la data de 23.06.2009, datorită dispoziţiilor din Regulament a căror suspendare se solicită, care exclud asociaţiile şi fundaţiile din sfera persoanelor juridice, “reclamanta motivează existenţa cazului temeinic justificat”, pentru ca ulterior să considere că excluderea asociaţiilor şi fundaţiilor din sfera persoanelor juridice nu constituie o îndoială serioasă asupra legalităţii actului astfel încât condiţia cazului bine justificat nu este îndeplinită.
Instanţa a apreciat că activitatea de dispecerat taxi nu este un serviciu public, pentru ca ulterior să aprecieze ca fiind un serviciu public atunci când consideră că acesta nu este afectat întrucât reclamanta nu asigură singular o atare activitate.
De asemenea, întrucât instanţa a apreciat că HCGMB nr.178/2008 reglementează serviciul public de transport, nu şi activitatea de dispecerat, deşi dispoziţiile din HCGMB nr.178/2008 a căror suspendare se solicită reglementează activitatea de dispecerat, aceste motive sunt străine de natura pricinii.
Hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii întrucât Legea nr.38/2003 modificată prin Legea nr.265/2007 nu cuprinde aceleaşi dispoziţii de excludere a asociaţiilor şi fundaţiilor din sfera persoanelor juridice, cum a reţinut instanţa de fond, ci, aşa cum s-a arătat, art.15 din Legea nr.265/2007 menţine aceleaşi dispoziţii din Legea nr.38/2003, în sensul că activitatea de dispecerat poate fi executată de orice persoană juridică.
Hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât instanţa de fond a apreciat că nu este îndeplinită condiţia cazului temeinic justificat întrucât reclamanta a introdus acţiunea la data de 23.06.2008, iar obligaţia vizării licenţei de execuţie ar fi existat până la data de 23.06.2008, anterior introducerii acţiunii, or, prin Legea nr.265/2007 s-a modificat autoritatea de autorizare, în sensul că nu mai este competentă să autorizeze ARR din subordinea Ministerului Transporturilor ci Primăria Municipiului Bucureşti, iar potrivit art. IV din Legea nr.265/2007 licenţele de transport emise anterior modificării Legii nr.38/2003 se preschimbă de către autoritatea de autorizare cu menţinerea aceleiaşi valabilităţi.
Însă, art. IV enumeră limitativ categoriile de autorizaţii care sunt supuse preschimbării, or, legea nu a prevăzut obligaţia de preschimbare a licenţei de dispecerat taxi. Anterior modificării Legii nr.38/2003 reclamanta avea obligaţia vizării de către ARR până la data de 23.06.2008, însă prin Legea nr.265/2007 s-a modificat autoritatea de autorizare, fiind reglementată preschimbarea licenţelor emise de către ARR şi nu vizarea, după cum a reţinut instanţa de fond.
În sfârşit se mai susţine că instanţa apreciază în considerente că reclamanta fiind persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial ” nu se poate susţine existenţa unui prejudiciu material în patrimoniul acesteia”, deşi reclamanta nu a invocat nici un moment faptul că dispoziţiile HCGMB nr.178/2008 îi creează un prejudiciu material, ci dimpotrivă s-a invocat perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unui serviciu public.
Recursul a fost timbrat cu 2 RON taxă timbru şi 0,15 RON timbru judiciar, potrivit Legii nr.146/1997 şi Ordonanţa Guvernului nr.32/1995.
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi în limitele prevăzute de art.3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
1. În mod corect instanţa de fond a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile art.14 din Legea nr.554/2004, atât în privinţa cazului temeinic justificat, cât şi a pagubei iminente, în varianta perturbării previzibile grave a funcţionării unui serviciu public.
Potrivit art.2 alin.1 lit.t) prin cazuri bine justificate se înţelege împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Susţinerile recurentei-reclamante privind faptul că pârâtul a încălcat dispoziţiile art.IV din Legea nr.265/2007 întrucât art.IV enumeră limitativ categoriile de autorizaţii care sunt supuse preschimbării, or, legea nu a prevăzut obligaţia de preschimbare a licenţei de dispecerat taxi, astfel încât art.4 din Anexa nr.1 a cărui suspendare s-a solicitat stabileşte în mod abuziv preschimbarea acestora, nu pot fi reţinute, ca fiind o îndoială serioasă asupra legalităţii acestor dispoziţii, fiind rodul unei interpretări date de reclamantă a acestor dispoziţii, aspectele invocate neputându-se constitui ca motive de îndoială serioasă, în privinţa legalităţii dispoziţiilor art.4 din Anexa la HCGMB nr.178/21.04.2008.
De asemenea, s-a mai susţinut că hotărârea pronunţată instanţa de fond a încălcat dispoziţiile Legii nr.265/2007, Ordonanţa Guvernului nr.26/2000, art.9 şi art.53 din Constituţia României şi CEDO întrucât a apreciat că excluderea asociaţiilor şi fundaţiilor din sfera persoanelor juridice nu constituie o îndoială serioasă asupra legalităţii actului, fără să ţină cont că potrivit art.15 din Legea nr.265/2007, activitatea de dispecerat taxi poate fi executată de către orice persoană juridică.
Instanţa de fond nu a reţinut că asociaţiile şi fundaţiile au fost excluse din sfera persoanelor juridice, ci a apreciat că nu există o îndoială serioasă asupra legalităţii actului, atâta vreme cât Legea nr.38/2003, modificată prin Legea nr.265/2007 precum şi Normele de aplicare ale acesteia cuprins aceleaşi dispoziţii cu privire la activitatea de dispecerat. Pe de altă parte, se constată că reglementarea din art.21-27 din Regulament, privind activitatea de dispecerat de taxi nu conţine nici o dispoziţie care să excludă asociaţiile şi fundaţiile, potrivit art.21 alin.2, activitatea de dispecerat de taxi poate fi executată numai pe teritoriul municipiului Bucureşti de către orice persoană juridică, denumită în continuare dispecerat, autorizată de autoritatea de autorizare, în condiţiile prezentului regulament.
2. Hotărârea pronunţată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, instanţa de fond a reţinut ca reclamanta a introdus acţiunea la data de 26.06.2008, iar obligaţia vizării licenţei de execuţie ar fi existat până la data de 23.06.2008, anterior introducerii acţiunii, în condiţiile în care licenţa de execuţie pentru dispecerat taxi eliberată de ARR este valabilă până în anul 2009, numai dacă primea viza anuală, iar susţinerea că în Legea nr.265/2007 nu a fost prevăzută obligaţia de preschimbare, dispoziţiile art.4 din Anexa nr.1 sunt în concordanţă cu prevederile art.54 din Ordinul nr.356/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.38/2003.
De asemenea, se susţine că instanţa a apreciat că activitatea de dispecerat taxi nu este un serviciu public, pentru ca ulterior să aprecieze ca fiind un serviciu public atunci când consideră că acesta nu este afectat întrucât reclamanta nu asigură singular o atare activitate.
Această susţinere nu poate fi reţinută, pe de o parte, pentru că instanţa de fond a reţinut că în primul rând serviciul public reglementat de hotărârea contestată este serviciul public de transport, activitatea de dispecerat desfăşurându-se în temeiul unui contract încheiat cu transportatorii, astfel că o atare activitate nu poate fi apreciată ca fiind serviciu public.
Potrivit art.11 lit.j din Legea nr.265/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.38/2003, privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere prin dispecerat taxi se înţelege activitatea conexă transportului în regim de taxi, care preia telefonic sau prin alte mijloace şi transmite comenzile clientului prin staţia radio de emisie-recepţie către taximetrist.
De asemenea, conform art.15 alin.4-10 din lege, activitatea de dispecerat se desfăşoară pe baze contractuale numai pentru transportatorii autorizaţi care desfăşoară servicii de transport în regim de taxi, în aceeaşi localitate de autorizare. Transportatorii autorizaţi care execută servicii de transport în regim de taxi vor utiliza serviciile unui dispecerat în condiţiile prezentei legi, pe bază de contract de dispecerizare, încheiat cu acesta în condiţii nediscriminatorii. Serviciile de dispecerat sunt obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizaţi, care îşi desfăşoară activitatea într-o localitate, cu excepţia localităţilor unde s-au atribuit mai puţin de 100 de autorizaţii taxi, unde serviciul este opţional.
Contractele de dispecerat taxi încheiate cu transportatorii autorizaţi trebuie să conţină prevederi privind obligaţiile părţilor de a respecta reglementările privind calitatea şi legalitatea serviciului prestat, precum şi tarifele de distanţă convenite a fi utilizate. Taxiurile deservite de un dispecerat pot realiza serviciul de transport utilizând tarife unice sau tarife diferenţiate pe categorii de autovehicule, astfel cum este prevăzut în contractul de dispecerizare. Dispeceratul poate pune la dispoziţia transportatorilor autorizaţi pe care îi deserveşte staţii radio de emisie-recepţie pentru dotarea taxiurilor, pe bază de contract de închiriere, încheiat în condiţii nediscriminatorii.”
Pe de altă parte, art.22 din HCGMB nr.178/21.04.2004, prevede că dispeceratele taxi au dreptul şi obligaţia să ofere servicii de dispecerizare în baza contractului-cadru de servicii, prezentat în Anexa nr.2, numai transportatorilor autorizaţi care îşi desfăşoară activitatea în municipiul Bucureşti, pe baza autorizaţiilor de taxi emise de autoritatea de autorizare din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti.
În condiţiile în care în obiectul de activitate al unui transportator autorizat-persoană juridică se regăseşte şi activitatea de dispecerat taxi, aceasta din urmă este considerată o activitate conexă a acestuia şi se exceptează de la obligaţia încheierii contractului.
Prin urmare, activitatea de dispecerat este fie o activitate conexă serviciului public de transport în regim de taxi, fie un serviciu oferit de dispeceratele taxi, în baza unui contract încheiat cu transportatorii autorizaţi.
Astfel şi într-un caz şi celălalt, reclamanta trebuia să facă dovada existenţei şi a celei de-a doua condiţii prevăzută de art.14 din Legea nr.554/2004, respectiv paguba iminentă, în forma perturbării previzibile grave a unui serviciu public.
Or, caracterul de activitate conexă sau serviciu prestat contractual de către un dispecerat nu poate prin el însuşi să ducă la o perturbare previzibilă a serviciului public de transport şi cu atât mai mult una gravă, cu atât mai mult cu cât reclamanta este doar dispecer nu şi transportator.
Nu este lipsit de relevanţă nici faptul că în condiţiile în care reclamanta nu oferă singular activitatea de dispecerat, astfel încât, cu atât mai mult nu este dovedită o perturbare previzibilă gravă a serviciului public de transport în regim de taximetru.
Faţă de aceste considerente, Curtea, văzând dispoziţiile art.312 Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca nefondat.
