– procedură penală
– contestaţie la executare
– expulzare
Dosar nr. 10985/3/2008
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze de minori şi de familie, decizia penală nr. 1403 din 06 noiembrie 2008
Contestaţie la executare. Înlăturarea măsurii expulzării. Momentul la care se poate formula contestaţia. Tardivitate
Contestaţia împotriva executării măsurii expulzării (care însoţeşte pedeapsa închisorii) nu poate fi promovată decât înainte ca pedeapsa să fie executată, întrucât, imediat ce condamnatul este liberat, acesta este expulzat de pe teritoriul ţării şi, prin urmare, ar fi lipsit în mod obiectiv de posibilitatea de a formula o asemenea contestaţie la momentul considerării ca executată a pedepsei principale, ceea ce ar constitui o gravă încălcare a drepturilor sale procesuale şi ar echivala cu îngrădirea accesului la justiţie.
art. 438, art. 461 C. pr. pen.
Prin sentinţa penală nr. 1006 din 9.09.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, a fost respinsă contestaţia la formulată de condamnatul S.A.W.J, cu obligarea acestuia la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 1596/13.12.2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală, rămasă definitivă, numitului S.A.W.J. i-a fost aplicată pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 C. pen, iar în baza art. 117 C. pen., s-a dispus expulzarea sa după executarea pedepsei principale.
Executarea pedepsei a început la 22.04.2004, urmând să expire la 21.04.2009, iar prin sentinţa penală nr. 1811/2007 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, s-a admis cererea condamnatului, acesta fiind liberat condiţionat la 17.08.2007, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 613 zile.
Drept urmare, constatând că pedeapsa nu este considerată ca fiind executată, Tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei la executare, iar petentul are posibilitatea să formuleze o nouă contestaţie după executarea pedepsei la care a fost condamnat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul S.A.W.J., criticând-o pe motiv că instanţa de fond a apreciat în mod greşit ca fiind prematur introdusă contestaţia la executare. În opinia sa, contestaţia nu putea fi formulată după ce pedeapsa se considera executată integral, întrucât la acel moment ar fi fost deja expulzat de pe teritoriul României.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate precum şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. pr. pen., Curtea constată că recursul este întemeiat.
Potrivit art. 117 alin. (3) C. pen., în cazul în care expulzarea însoţeşte pedeapsa închisorii, aducerea la îndeplinire a acestei măsuri are loc după executarea pedepsei, iar conform art. 438 alin. (1) C. pr. pen. când prin hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii s-a luat măsura de siguranţă a expulzării, se face menţiune în mandatul de executare a pedepsei închisorii ca la data liberării condamnatul să fie predat organului de poliţie, care va proceda la efectuarea expulzării.
Din economia acestor dispoziţii legale rezultă că o eventuală contestaţie îndreptată împotriva executării măsurii expulzării dispusă prin hotărârea de condamnare – care însoţeşte pedeapsa închisorii, nu poate fi promovată decât înainte ca pedeapsa să fie executată pentru că, imediat ce condamnatul se liberează, acesta este expulzat de pe teritoriul ţării şi, prin urmare, condamnatul ar fi lipsit în mod obiectiv de posibilitatea de a formula o asemenea contestaţie, ceea ce ar constitui o gravă încălcare a drepturilor sale procesuale şi ar echivala cu îngrădirea accesului la justiţie.
În speţă, contestatorul S.A.W.J. a fost liberat condiţionat iar contestaţia la executare a fost formulată după liberarea condiţionată, dar înainte ca pedeapsa închisorii să fie considerată ca fiind executată (la data de 18.03.2008), situaţie în care, în opinia Curţii, prima instanţă avea obligaţia de a analiza temeinicia cererii contestatorului, şi nu să o respingă ca fiind prematur introdusă.
Atâta vreme cât instanţa fondului nu a analizat probele administrate în cauză cu privire la temeinicia contestaţiei (informaţiile întocmite de Oficiul Român pentru Imigrări şi înscrisurile depuse de contestator) şi nu s-a pronunţat asupra cererii contestatorului de înlăturare a măsurii de siguranţă a expulzării, este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. pr. pen., impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. A pronunţa o soluţie pe fondul cererii direct în ultima cale ordinară de atac ar însemna a lipsi contestatorul de dreptul de a beneficia de dublul grad de jurisdicţie şi ar fi contrar dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la un proces echitabil.
Pentru considerentele expuse mai sus, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. pr. pen. Curtea a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Tribunalul Bucureşti.
Conform art. 192 alin. (3) C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
