DECIZIA CIVILĂ Nr. 132/R/29 Februarie 2012
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei O sub nr. XX/2011, reclamantul PV a solicitat în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială com. P să se constate că a dobândit dreptul de proprietate ca efect al uzucapiunii de lungă durată pentru suprafaţa de 2571 m.p. teren arabil intravilan situat în com. P, în cvartalul 2, având ca vecini la XX. Fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul arată că posedă acest teren din anul 1958, când a fost înzestrat de către părinţi, fără acte, cu un lot de circa 5400 m.p. teren, lot unic pe care şi-a construit în acel an casa şi pe care l-a stăpânit, (împrejmuit fiind), continuu, paşnic şi sub nume de proprietar, fiind cunoscut şi recunoscut ca atare de toţi concetăţenii şi de autorităţi.
Pe planul parcelar este prins în T. 2, cu 2 loturi alipite. Cu ocazia reconstituirii dreptului de proprietate, în titlu i s-a înscris numai suprafaţa intravilan de 2769 m.p. aferentă parcelelor 43, 44 şi 45 (notate pe 18 în plan) omisă fiind diferenţa de 2571 m.p. aflată în continuarea celei reconstituite.
Întrucât asupra terenului în litigiu a exercitat o posesie utilă în sensul că aceasta a fost continuă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar şi pe o perioadă de peste 30 de ani, respectiv din anul 1958, solicită să se constate că privitor la posesie sunt întrunite condiţiile prev. de art. 1847 C. civil, pentru a putea prescrie.
Faţă de aceste motive, solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
În drept, reclamantul a invocat art. 645, 1846, 1847, 1854, 1890 C. civil, art. 112 C.pr.civilă.
Pârâta UAT com. P nu a formulat întâmpinare şi nici nu a fost reprezentată în proces.
Soluţionând cauza prin sentinţa civilă nr.XX6/19.09.2011, Judecătoria O a respins acţiunea formulată de reclamantul PV în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Com. P.
Pentru a soluţiona astfel, instanţa a reţinut că reclamantul nu a prezentat vreun înscris din care să rezulte că a plătit taxe şi impozite de-a lungul anilor, pentru suprafaţa de 2571 m.p. pe care a avut-o în posesie şi că reclamantul a dovedit că a stăpânit terenul o perioadă mai bine de 30 de ani, conform art. 1890 cod civil, dar posesia lui nu a fost utilă, întrucât nu întruneşte cumulativ calităţile prevăzute de art. 1847 Cod civil, care stipulează că posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.
Acţiunea nu este întemeiată întrucât posesia exercitată de reclamant nu a fost exercitată sub nume de proprietar, reclamantul folosind o suprafaţă de teren care era în patrimoniul CAP-ului, cu acordul acestei unităţi. Reclamantul nu a plătit impozitele aferente acestui teren, situaţie care ar fi demonstrat că a avut intenţia de a-l uzucapa. Dobândirea terenurilor proprietate cooperatistă prin prescripţia achizitivă era exclusă atât de statutul CAP, dar şi de dispoz. art. 1844 c. civil, astfel încât reclamantul în calitate de titular al dreptului de folosinţă asupra terenului nu beneficiază de prezumţia de neprecaritate prev. de art. 1854 c. civil, atâta vreme cât acesta, înainte de 1990, nu a exercitat acte de posesie sub nume de proprietar, ci acte de detenţie precară asupra terenului.
În aceste condiţii, posesia reclamantului asupra acestei suprafeţe de teren nu a fost exercitată sub nume de proprietar, fiind lovită de viciul precarităţii, conf. art. 1853 C. civil, astfel că nu poate conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul PV criticând sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate şi solicitând modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii pentru următoarele motive:
1. Pentru a respinge acţiunea instanţa în baza unei adrese informe, imprecise şi nule, respectiv adresa nr.2538/28.07.2011 a Comisiei Locale de Fond Funciar P a reţinut că terenul în litigiu a fost proprietatea CAP şi înscrisă în patrimoniul CAP P.
În această adresă nu se arată în baza căror evidenţe sau documente s-a reţinut situaţia terenurilor şi nici nu au fost comunicate instanţei astfel de documente, răspunsul comisiei locale fiind concretizat în respectiva adresă fără a fi întrunită comisia în şedinţă şi adoptarea unei hotărâri în acest sens, erau motive suficiente pentru înlăturarea acesteia de către instanţă, chiar dacă este semnată de primarul localităţii care este reprezentantul legal al pârâtei şi nu de reţinere ca o probă esenţială.
În baza adresei menţionate instanţa a reţinut că recurentul este beneficiarul unui drept de folosinţă şi că a fost doar un detentor precar deşi nu s-a administrat nici o probă din care să rezulte că terenul intravilan de 5340 mp, lot unic, împrejmuit în totalitate şi constituind curtea şi grădina recurentului din anul 1958, a fost înscris de către acesta în CAP, că ar fi intrat în proprietatea acestuia şi că ulterior i-a fost atribuit ca lot în folosinţă.
Posesia asupra terenului a fost începută de recurent în anul 1959 sub nume de proprietar conform art. 1854 C.civ nefiind în dosar nici o probă din care să rezulte că a posedat pentru altul. În CAP recurentul s-a înscris cu o suprafaţă de 6,31 ha teren arabil extravilan, însă diferenţa de 0,51 ha teren aferent locuinţei, grădină, vie şi arabil a reţinut-o pentru sine şi nici conducerea CAP sau autorităţile comuniste ale vremii nu au îndrăznit să îi ia posesia asupra acestei suprafeţe de teren sau să o înlocuiască cu un drept de folosinţă.
2. Instanţa condiţionează nelegal latura subiectivă a posesiei apreciind că dacă nu s-au plătit taxe şi impozite aferente terenului recurentul nu avut intenţia de a uzucapa.
Problema plăţii unor taxe către CAP s-ar fi pus numai dacă recurentul ar fi folosit terenul din proprietatea acestuia iar impozitele se percepeau numai în limitele proprietăţii private recunoscute şi restrânse de regimul comunist până la 250 mp teren începând cu 1974.
3.Instanţa a dat hotărârea lipsită de temei legal atâta timp cât motivează că dobândirea terenurilor proprietatea cooperatistă prin prescripţia achizitivă era exclusă de statutul CAP neexistând un text prohibitiv.
4. Instanţa face o interpretare extensivă a dispoziţiilor art.1844 C.civ atunci când asupra terenurilor, proprietate cooperatistă prin prescripţia achizitivă, ar fi prohibită de acest text legal.
Instanţa nu arată care este teza din art.1844 C.civ privitoare la imprescriptibilitate, respectiv natura proprie a bunului ori declaraţia legii potrivit cărora nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase din comerţ.
S-a ignorat de către instanţă că esenţa asocierii în CAP era păstrarea dreptului de proprietate al membrului asociat cu privire la mijloacele de producţie aduse în cooperativă, producţia şi rezultatele acesteia fiind obiectul dreptului de proprietate cooperatist.
Recurentul nu a pierdut dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu iar prerogativa posesiei a fost exercitată fără discuţie sub nume de proprietar.
5.Instanţa a ignorat declaraţiile martorilor BP şi IG din care rezultă că recurentul a posedat continuu posesia şi sub nume de proprietar, încă înainte de colectivizare, lotul unic de teren de 5000 mp fiind recunoscut ca şi proprietar.
În drept, s-au indicat dispoziţiile art.299-303 Cpc, at.304 şi 3041 Cpc.
În dovedirea recursului s-a depus la dosar o copie de pe registrul agricol din perioada 1959-1961 având ca titular pe recurentul PV.
La solicitarea acestuia s-au cerut relaţii Comisiei Locale de Fond Funciar P să ne comunice cererea formulată de PV de înscriere în CAP a terenului de 2751 mp, sau orice alte înscrisuri din care să rezulte preluarea suprafeţei; -dacă există acte prin care suprafaţa de teren a fost atribuită recurentului sau orice alte înscrisuri din care să rezulte acordul fostului CAP pentru folosirea terenului de către recurent; -copia cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulate în baza Legii 18/1991 de către recurentul PV în baza căreia a fost emis titlul de proprietate nr.57807/1995.
Prin adresa nr.3469/2012 Primăria comunei P a depus la dosar: copie registru agricol 1959-1963, fişă punere în posesie nr.1804/1994, copie cerere nr.780/1991.
Prin adresa nr.533/2012 aceeaşi instituţie comunică instanţei că nu deţine cererea de înscriere a recurentului în CAP cu suprafaţa de teren şi nici acte din care să rezulte preluarea terenului de 2751 mp de CAP sau în ce bază recurentul a folosit acest teren.
UAT a comunei P nu a depus la dosar întâmpinare.
Tribunalul, analizând probele administrate în cauză, sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente a apreciat că recursul este nefondat în baza argumentelor ce vor fi arătate în continuare.
În primul motiv se susţine de către recurent că în mod greşit instanţa de fond a avut în vedere la pronunţarea soluţiei adresa nr.2528/2011 a Comisiei Locale de Fond Funciar P din care rezultă că terenul de 2571 mp a fost în patrimoniul CAP şi că recurentul a folosit acest teren cu acordul cooperativei în lipsa depunerii la dosar şi a documentelor din care rezultă această situaţie şi că avut în posesie acest teren din 1958, exercitând o posesie pentru sine, în cauză fiind pe deplin aplicabile dispoziţiile art.1854 C.civ.
În considerentele sentinţei instanţa a reţinut că din probele administrate a rezultat că reclamantul PV a exercitat o posesie de 30 de ani asupra terenului dar că posesia nu a fost utilă conform art.1847 C.civ. pentru că terenul se află în patrimoniul CAP-ului iar această folosire s-a făcut cu acordul acestei unităţi, situaţie în care posesia nu a fost exercitată sub nume de proprietar.
Potrivit art.1847 C.civ „ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar”.
Deşi recurentul susţine că terenul arabil de 2571 mp nu a fost în patrimoniul CAP-ului pentru că s-a înscris doar cu suprafaţa de 6,31 ha teren arabil extravilan din copia registrului agricol din perioada 1959-1960, depusă în recurs, în dreptul partidei recurentului PV, unde este menţionat atât terenul extravilan cât şi cel intravilan, apare menţiunea GAG ceea ce conduce la concluzia că şi terenul intravilan fost preluat de CAP. Din acelaşi registru agricol la rubrica II B există menţiunea „La întovărăşirea V.Roaită” după care sunt enumerate toate suprafeţele deţinute la acel moment(1959) de reclamant, respectiv arabil extravilan, vie, intravilan arabil şi curţii construcţii în total 6,82 ha, ceea ce înseamnă că acesta a adus în CAP toată suprafaţa de teren.
Potrivit art.3 din Statutul Cooperativei Agricole de Producţie făceau parte din proprietatea cooperativei agricole pământul adus de cooperatori, de muncă şi de producţie, construcţiile, utilajele precum şi întreaga producţie agricolă vegetală şi animală şi orice produse obţinute din activitatea cooperativei agricole.
Faţă de situaţia rezultată din registrul agricol cum că reclamantul a figurat în evidenţele CAP-ului cu toate suprafeţele de teren, precum şi din adresa nr.2528/2011 emisă de Comisia Locală de Fond funciar P şi având în vedere şi art.3 din Statutul Cooperativei Agricole de Producţie în mod corect a apreciat instanţa de fond că recurentul nu a exercitat o posesie sub nume de proprietar având în vedere considerentul că terenul s-a aflat în patrimoniul fostului CAP.
Fiind vorba de un teren adus în patrimoniul CAP-ului singura modalitate pentru a se dobândi dreptul de proprietate era urmare a procedurii administrative prevăzute de legea specială, respectiv de Legea 18/1991 privind fondul funciar. Potrivit art.8 din lege stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie se face în condiţiile prezentei legi, respectiv prin formularea unei cereri de către membrii cooperatori care au adus pământul în CAP sau moştenitorii acestora, aceste două categorii de persoane fiind beneficiare ale prevederilor legii.
De altfel, reclamantul PV a obţinut titlul de proprietate nr.57807/1995 pentru suprafaţa de teren intravilan de 2769 mp, însă deşi susţine că a deţinut încă din 1958 un lot unic de 5400 mp cu ocazia eliberării titlului s-a omis şi diferenţa de 2571 mp aflată în continuarea celei reconstituite. Fiind vorba de un lot unic în baza unei logici simple nu poate fi acceptată susţinerea recurentului că pentru aproximativ jumătate din lot sunt îndeplinite condiţiile pentru reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii 18/1991 iar pentru diferenţa până la 5450 mp nu mai se aplică dispoziţiile legii speciale ci cele referitoare la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune neexistând nici o justificare şi temei pentru a se face această diferenţiere cu privire la regimul juridic şi dispoziţiile legale aplicabile.
Faţă de cele arătate celelalte critici referitoare la „tehnologia improprie” folosită în adresa nr.2528/2011 şi la neconvocarea unei şedinţe a Comisiei Locale de Fond Funciar P pentru a se redacta respectiva adresă sunt nefondate atâta timp cât Legea 18/1991 şi HG 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor au stabilit în mod clar atribuţiile comisiei locale. Astfel, în art.5 din HG 890/2005 sunt stabilite atribuţiile comisiei locale atribuţii care au legătură cu modul de soluţionare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, nefiind menţionate obligaţii pentru comisia locală de a se întruni în şedinţă pentru a se soluţiona şi astfel de cereri. Prin adresa nr.2528/2011 s-a răspuns unei solicitări a instanţei de a comunica copie a planului parcelar care să cuprindă cvartalul 2 al comunei P în care se găsea suprafaţa de 2571 mp teren intravilan şi să se precizeze dacă s-au formulat cereri de reconstituire şi regimul juridic iar pentru a răspunde acestor solicitări nu era necesară adoptarea unei hotărâri de către Comisia Locală de Fond Funciar P, aşa cum susţine recurentul pentru că nu era o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.
Şi motivele de recurs 2, 3 şi 4 sunt nefondate având în vedere considerentele deja expuse. În legătură cu plata taxelor şi impozitelor pentru suprafaţa de teren de 2571 mp instanţa nu şi–a motivat soluţia exclusiv pe faptul neplăţii impozitelor, din considerentele sentinţei rezultă că instanţa a reţinut că reclamantul a folosit o suprafaţă de teren care se află în patrimoniul CAP-ului şi că a fost o detenţie precară, însă referirea la neplata impozitului pe teren este doar un argument în plus reţinut de instanţă dar nu esenţial care să fi determinat pronunţarea unei soluţii nelegale.
Criticile din motivele de recurs 2 şi 3 potrivit cărora instanţa a pronunţat o soluţie nelegală şi că s-a făcut o interpretare extensivă a art.1844 C.civ sunt, de asemenea, nefondate. Susţine recurentul că textul de lege citat nu interzice dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor proprietatea cooperatistă prin prescripţia achizitivă.
Potrivit art.1844 C.civ „nu se poate prescrie domeniul lucrărilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declaraţie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci scoase afară din comerţ”.
Terenurile aflate în patrimoniul fostelor CAP-uri făceau obiectul dreptului de proprietate cooperatistă, la care chiar recurentul face referire, care nu reprezenta decât o formă a dreptului de proprietate socialistă, drept care potrivit Constituţiei României ( RSR din 1965) din perioada regimului comunist, era un drept imprescriptibil atât extinctiv cât şi achizitiv. Cu alte cuvinte o persoană fizică anterior anului 1989 nu putea invoca dobândirea unui drept de proprietate prin uzucapiune asupra unui bun (în cauză asupra unui teren) aflat în patrimoniul CAP-ului.
Şi motivul 5 de recurs este nefondat având în vedere că instanţa de fond a reţinut că reclamantul a exercitat o posesie de 30 de ani, aşa cum de altfel au declarat cei doi martori, dar instanţa făcând o aplicarea a dispoziţiilor art.1847 C.civ a reţinut că posesia nu a fost utilă, respectiv nu a exercitat o posesie sub nume de proprietar. În motivarea sentinţei chiar s-a făcut referire la declaraţiile celor doi martori dar dacă din întreg probatoriul a rezultat că nu sunt îndeplinite condiţiile dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune nu înseamnă că s-au ignorat de instanţă cele două declaraţii ale martorilor aşa cum susţine recurentul.
Faţă de toate aceste considerente şi văzând şi dispoziţiile art.312 Cpc, tribunalul a respins recursul formulat.
1
