Lipsa din actul de constatare a menţiunilor privitoare la eventualele obiecţiuni şi explicaţii ale reclamantului, la momentul prezentării sale la sediul A.N.I., în faţa inspectorului de integritate reprezintă un caz de nulitate virtuală, relativă ce afectează actul de constatare astfel întocmit, producând o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului constatator ( art. 9 alin.1 şi 3 din Legea 144/2007).
Sentinţa nr.22/01 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti- Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 1025/42/2009, reclamantul C.M.F. a formulat contestaţie împotriva actului de constatare nr.1304/I.I./2009, emis de Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, prin care s-a constatat că, începând cu data de 18.06.2008, s-ar afla în stare de incompatibilitate, întrucât deţine simultan funcţia de Primar şi calitatea de comerciant persoană fizică.
În motivarea acţiunii, reclamantul susţine că nu au fost respectate dispoziţiile art. 9 alin. 3 din Legea nr.144/2007, republicată, în sensul că actul de constatare nu cuprinde menţiunile prevăzute cu caracter obligatoriu de textul de lege menţionat, context în care a invocă excepţia nulităţii absolute a actului de constatare.Prin întâmpinarea formulată la data de 25 ianuarie 2010, pârâta A.N.I.a solicitat, în principal, respingerea excepţiei nulităţii actului de constatare, ca nefondată, iar pe fond, respingerea contestaţiei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, raportat la textele de lege incidente în cauză, Curtea a reţinut următoarele:
Prin actul de constatare nr.304/II/2009, întocmit de către pârâta A.N. I. la data de 04.11.2009, la sesizarea Instituţiei Prefectului Judeţului Dâmboviţa, s-a constatat starea de incompatibilitate în care s-ar afla reclamantul C.M.F, începând cu data de 18.06.2008 şi în prezent, întrucât acesta din urmă ar deţine concomitent funcţia de primar al oraşului R., dar şi calitatea de comerciant persoană fizică.
Potrivit art. 9 alin.1 din Legea 144/2007, privind Agenţia Naţională de Integritate, în activitatea sa, inspectorul de integritate întocmeşte acte de constatare şi procese verbale. Alin. 3 dispune în continuare, faptul că „actul de constatare trebuie să cuprindă data şi locul întocmirii, numele, prenumele şi calitatea celui care îl întocmeşte, numele, prenumele şi alte date de identificare a persoanei la care se referă, obiecţiile şi explicaţiile acestora, numele, prenumele şi calitatea persoanelor care asistă la constatare sau reprezintă persoana supusă verificării, obiecţiile şi explicaţiile acestora, descrierea amănunţită a celor constatate, precum şi măsurile luate, menţiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale, semnătura celui care face constatarea şi a celorlalte persoane prezente, după caz”.
Pe de altă parte, în literatura de specialitate (Gh. Beleiu, Drept civil român, Ed. Şansa SRL, Bucureşti, 1993, pag. 178), nulitatea unui act juridic a fost definită ca fiind acea sancţiune care lipseşte actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. În esenţă, deci, nulitatea este sancţiunea care intervine în cazul în care nu se respectă, la încheierea actului juridic civil, condiţiile de validitate.
În funcţie de criteriul modului în care este reglementată, nulitatea poate fi expresă, explicită ori textuală, adică acea nulitate care este prevăzută ca atare într-o dispoziţie legală. În consecinţă, nulitatea este virtuală atunci când ea nu este prevăzută expres de lege, dar rezultă neîndoielnic din modul în care este reglementată o anumită condiţie de validitate a actului juridic, adică atunci când legiuitorul foloseşte expresii care induc fără putinţă de tăgadă concluzia caracterului imperativ al condiţiei de validitate a actului pe care o prevede acea normă juridică.
Astfel, în ceea ce priveşte alineatul 3 al art. 9 din Legea nr.144/2007, care enumeră , aşa cum menţionam anterior, menţiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă actul de constatare întocmit de către inspectorul de integritate, folosirea expresiei „trebuie să cuprindă” inserată în conţinutul acestui text de lege, nu poate fi interpretată decât în sensul că lipsa vreuneia din menţiunile enumerate, atrage sancţiunea nulităţii actului astfel încheiat.
În funcţie de natura interesului ocrotit, există nulitate absolută în cazul în care , la încheierea actului juridic, a fost nesocotită o normă ce ocroteşte un interes general, obştesc, în timp ce nulitatea relativă este aceea care sancţionează nerespectarea unei norme ce ocroteşte un interes particular, individual ori personal. În cauza de faţă textul articolului 9 din actul normativ menţionat anterior protejează un interes particular, individual, şi anume pe acela al persoanei cercetată de către inspectorul de integritate, ceea ce face ca încălcarea acestei norme să fie sancţionată cu nulitatea relativă, şi nu cu aceea cu caracter absolut, invocată de către reclamant în cererea sa.
Pe de altă parte, fiind vorba despre o nulitate relativă, aceasta nu poate fi invocată decât de către persoana al cărei interes ocrotit a fost încălcat, acesteia revenindu-i obligaţia de a face dovada vătămării produse prin încălcarea condiţiei la încheierea actului juridic, dar şi a faptului că această vătămare nu poate fi altfel înlăturată decât prin anularea actului juridic încheiat în astfel de condiţii.
În cauza de faţă, atâta vreme cât actul de constatare nu cuprinde obiecţiile şi explicaţiile oferite de către reclamant, în legătură cu starea de incompatibilitate ce i se impută, dovada vătămării produsă acestuia este indubitabilă. Astfel, aşa cum rezultă din cuprinsul actului de constatare contestat (fila 9 dosar), în cuprinsul acestuia se face doar menţiunea referitoare la prezentarea reclamantului C.M.F. la sediul agenţiei, în data de 14.09.2009, ocazie în care acesta a depus la dosar o serie de acte. Ulterior, nicăieri în cuprinsul respectivului act nu se consemnează dacă reclamantul a oferit sau nu relaţii privitoare la existenţa sau inexistenţa calităţii sale de comerciant, dacă a obiectat faţă de pretinsa stare de incompatibilitate sau dacă a oferit orice fel de explicaţii de natură a induce o altă concluzie inspectorului de integritate.
Pe calea contestaţiei ce face obiectul prezentului dosar, în faţa instanţei, reclamantul a susţinut faptul că la data emiterii actului de constatare nu mai deţinea niciuna dintre calităţile care ar fi putut determina situaţia sa de incompatibilitate, ca efect al desfăşurării de activităţi comerciale, şi deci al calităţii de comerciant persoană fizică. În susţinerea acestei afirmaţii, în faza judecăţii de fond, sus-numitul a depus o serie de înscrisuri, respectiv declaraţii extrajudiciare de martori, declaraţia de avere, curriculum vitae, informaţii furnizate de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, actul constitutiv al SC… etc.
Dovada existenţei vătămării rezidă şi din aceea că, în lipsa menţiunilor privitoare la eventualele obiecţiuni şi explicaţii ale reclamantului, la momentul prezentării sale la sediul A.N.I., în faţa inspectorului de integritate, nu se poate cunoaşte cu certitudine dacă sus-numitul a oferit inspectorului informaţii referitoare la existenţa ori inexistenţa la momentul cercetării a stării de incompatibilitate sau dacă a avut posibilitatea de a depune la dosar toate actele menţionate mai sus şi prezentate instanţei de judecată şi dacă, în final, această modalitate de apărare ar fi putut conduce la o altă soluţie a inspectorului de integritate.
Cum această vătămare nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului constatator, Curtea, în temeiul art.48 alin.2 coroborat cu art. 9 alin.3 din Legea nr.144/2007, a admis acţiunea şi a anulat actul de constatare nr. 304/II/4.11.2009, întocmit de către pârâta A.N.I., întrucât acesta a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale obligatorii, care prevăd menţiunile imperative ce trebuie inserate în cuprinsul respectivului act.
