C. pen., art. 13, art. 15, art. 146 C. proc. pen., art. 458, art. 461
Legea care prevede o pedeapsă mai uşoară presupune o comparaţie între pedepsele prevăzute de legea veche şi cele prevăzute de legea nouă. Această apreciere nu poate fi făcută decât în baza aceleiaşi încadrări juridice a faptei. Modificările legislative succesive a limitelor valorice înscrise în continutul art. 146
C. pen. nu pot fi invocate în prin contestaţia la formulată în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2586 din 18 aprilie 2005
Prin sentinţa penală nr. 1416 din 9 noiembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a Il-a penală, a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul P.M. cu privire la sentinţa penală nr. 407 din 5 iulie 2000 a Tribunalului Bucureşti.
In temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat contestatorul condamnat să plătească statului suma de 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 407 din 5 iulie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, contestatorul P.M. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
In baza art. 86 alin. (1) C. pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei anterioare de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 418 din 10 februarie 1994 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin neapelare şi s-a dispus executarea ei alături de pedeapsa rezultantă, inculpatul având de executat 12 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 – C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: )
Prin decizia penală nr. 646 din 6 decembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sentinţa a fost modificată prin admiterea apelului inculpatului.
In baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor din trei infracţiuni prevăzute de art. 215 alin. (3), (4) şi (5) C. pen., în trei infracţiuni prevăzute de art. 215 alin. (3) şi (4) C. pen., cu referire la C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), pedepsele aplicate fiind reduse de la câte 10 ani la câte 8 ani şi 6 luni închisoare.
S-a menţinut revocarca pedepsei sub supraveghere pentru pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi s-a dispus executarea ei alături de pedeapsa rezultantă, inculpatul urinând să execute în final 11 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: )
Prin decizia penală nr. 2131 din 26 aprilie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie s-a respins, ca nefondat, recursul inculpatului.
Potrivit art. 15 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei.
In speţă, menţinerea sau reducerea pedepsei aplicată condamnatului pe baza prevederilor invocate a fost apreciată prin exercitarea căilor de atac, fiind aplicate prevederile C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), în raport cu modificările succesive ale art. 146 C. pen., privind noţiunea de „consecinţe deosebit de grave”.
Cererea condamnatului privind aplicarea art. 15 C. pen., ca urmare a modificării C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) prin Legea nr. 301/2004, nu poate fi primită, câtă vreme dispoziţiile Noului C. pen. nu sunt în vigoare la acest moment, neintervenind niciun fel de modificare a tratamentului sancţionator prevăzut pentru săvârşirea infracţiunii pentru care con-testatorul a fost condamnat.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel condamnatul P.M., solicitând desfiinţarea acesteia şi în cadrul rejudecării admiterea contestaţiei întrucât apreciază că sunt îndeplinite condiţiile legale.
Prin decizia penală nr. 918 din 3 decembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul penal nr. 4178/2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat.
A fost obligat apelantul la plata sumei de 550.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a reţinut că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 461 C. proc. pen., întrucât motivul invocat de apelant nu se încadrează în niciunul din cazurile limitativ şi expres prevăzute de textul de lege invocat.
împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs con-testatorul condamnat P.M. care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., respectiv greşita aplicare a legii.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) C. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 458 C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară decât cea care se execută ori urinează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 12, art. 14 şi art. 15 C. pen.
O astfel de cerere, poate fi introdusă pe calea unei contestaţii la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 461 lit. d) C. proc. pen., care au în vedere şi „amnistia, graţierea şi orice cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei”.
Temeiul juridic de fond este cuprins în art. 15 C. pen., care prevede realizarea cumulativă a trei condiţii: existenţa unei hotărâri definitive de condamnare; intervenirea unei legi penale noi, după rămânerea definitivă a hotărârii; legea nouă să prevadă o pedeapsă mai uşoară, în sensul că maximul special prevăzut de legea nouă să fie mai mic decât maximul special prevăzut de legea veche.
Formularea din art. 15 C. pen., în sensul că „a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară” nu poate fi înţeleasă decât într-un singur sens şi anume că o comparaţie dintre pedepse nu poate fi făcută decât în baza aceleiaşi încadrări juridice a faptei.
A opera cu limite de pedeapsă diferite pentru încadrări juridice diferite înseamnă a eluda cea de-a treia condiţie prevăzută de lege pentru aplicarea art. 15 C. pen.
In cauză, din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurentul contestator P.M. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 407 din 5 iulie 2000 a Tribunalului Bucureşti la o pedeapsă de câte 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) şi (5), respectiv complicitate la înşelăciune, prevăzută de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), raportat la art. 215 alin. (3), (4) şi (5) C. pen.
Prin decizia penală nr. 646 din 6 decembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor din trei infracţiuni prevăzute de art. 215 alin. (3), (4) şi (5) C. pen., în trei infracţiuni de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), pedepsele fiind reduse de la câte 10 ani la câte 8 ani şi 6 luni închisoare.
Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 2131 din 26 aprilie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, fiind respins, ca nefondat, recursul inculpatului.
Prin urinare, pe de o parte, se constată că înainte ca hotărârea de condamnare să fie definitivă s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, dându-se eficienţă modificărilor legislative succesive a limitelor valorice înscrise în conţinutul art. 146 C. pen., aplicându-se şi prevederile C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), iar pe de altă parte de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea completă a pedepsei nu a intervenit o lege mai favorabilă care să satisfacă cumulativ cerinţele prevăzute în art. 15 C. pen.
Cum motivele invocate de condamnat nu se încadrează în situaţiile limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen., în mod temeinic şi legal, instanţele au respins contestaţia la executare.
Faţă de cele menţionate mai sus, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator P.M., împotriva deciziei penale nr. 918 din 3 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
In temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
