Asupra recursului de faţă, constată că prin sentinţa civilă nr. 6197/2009 pronunţată de Judecătoria Oradea,, a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, contestaţia la executare formulată de contestatoarea S.C. P. S.A., în contradictoriu cu intimaţii CI şi CR, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin procesul verbal de închidere a dosarului execuţional nr.229/2009 din 13.07.2009, judecătoresc a constatat închiderea dosarului execuţional întrucât creditorul a renunţat la executare.
Prin adresa din 16.07.2009 înaintată contestatoarei de către B.E.J. BI s-a adus la cunoştinţă contestatoarei că în urma renunţării la executarea din dosar nr.229/2009 se ridică sechestrul notat în registrul acţionarilor pentru 1450 de acţiuni aparţinând debitoarei.
Având în vedere închiderea dosarului execuţional, s-a apreciat că este evident faptul că, contestaţia la executare formulată de contestatoare nu mai are obiect.
Prin urmare, instanţa de fond a respins contestaţia ca fiind rămasă fără obiect.
Instanţa de fond a apreciat că nu poate dispune obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată solicitate de contestatoare, în condiţiile în care contestatoarea a invocat lipsa de obiect a contestaţiei, si nu a mai dorit continuarea procesului pentru a se vedea dacă actele de executare silită au fost ori nu au fost legale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal recurs contestatoarea solicitând admiterea lui, modificarea ei în sensul obligării la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare se arată că împotriva sa a fost pornită executarea silită la stăruinţa intimaţilor CI şi CR, fapt ce a determinat-o să formuleze contestaţie la executare. Aceasta a fost înregistrată la data de 24 iunie 2009, iar la data de 13 iulie 2009 intimatul de rândul 1 a renunţat la formele de executare.
Manifestarea de voinţă a determinat respingerea contestaţiei ca rămase fără obiect, însă nu înlătură obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată, nefiind incidente dispoziţiile art. 275 C.pr.civ. Atâta timp cât demersurile sale au fost generate de faptele intimaţilor, se impune reţinerea culpei procesuale în sarcina lor şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C.pr.civ.
Intimatul de rândul 1 s-a opus admiterii recursului.
Procedând la analizarea recursului prin prisma prevederilor art. 304 1 şi 306 alin. 2 C.pr.civ. instanţa reţine că acesta este parţial fondat în limitele ce urmează a fi arătate. Astfel, tribunalul reţine că temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală ce decurge, în principiu, din admiterea sau respingerea unei cereri de chemare în judecată. excluzând cea care de bună-credinţă recunoaşte pretenţiile părţii adverse. Aplicarea acestor dispoziţii presupune însă inexistenţa unei culpe anterioare a vreuneia dintre părţi în declanşarea procesului.
Din această perspectivă trebuie remarcat că învestirea instanţei de judecată s-a făcut ca urmare a declanşării de către intimatul CI a formelor de executare silită. Renunţarea sa ulterioară la executarea silită nu are nicio relevanţă atâta timp cât recurenta a angajat un apărător, astfel încât declanşarea litigiului este consecinţa directă a faptei acestuia. Tocmai de aceea, tribunalul consideră că în sarcina lui se impune reţinerea unei culpe procesuale de natură să determine suportarea cheltuielilor de judecată, intimata CR neavând vreo contribuţie la declanşarea litigiului.
Raportat însă la modul în care s-a desfăşurat litigiul, la faptul că intimatul CI a renunţat la executarea silită anterior primului termen de judecată, consideră că se impune diminuarea onorariului avocaţial pretins la suma de 1.000 lei, sens în care va şi oblifa intimatul.
Cât priveşte taxa de timbru, dispoziţiile speciale instituite de art. 25 din Legea nr. 146/1997 impuneau restituirea ei către contestatoare. Tocmai de aceea, în raport de prevederile art. 312 alin. 1 şi 3 C.pr.civ. va admite recursul şi va modifica hotărârea recurată în acest sens
