Pe calea contestaţiei la se poate invoca aplicarea legii penale mai favorabile, însă numai în situaţia în care o asemenea lege a intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
în caz contrar, atunci când succesiunea reglementărilor în timp s-a produs până la acest moment, aplicarea art. 13 din Codul penal se face de către instanţele de fond sau, după caz, de către cele de control judiciar.
(Decizia nr. 88 din 10 februarie 2004 – Secţia a ll-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 1178 din 16 decembrie 2003, Tribunalul Bucureşti-Secţia a ll-a penală a respins ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de condamnatul D.l.
în fapt, s-a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 326/2002 a aceleiaşi instanţe, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 939/2003 a Curţii Supreme de Justiţie, contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. 2 lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 13 din Codul penal.
Condamnatul a solicitat ca pe calea contestaţiei la executare să se facă aplicarea legii penale mai favorabile.
Prima instanţă a stabilit că, prin Decizia penală nr. 939/2003 a Curţii Supreme de Justiţie, s-a făcut, în recurs, aplicarea art. 13 cu privire la infracţiunea pentru care petentul a fost condamnat, astfel încât contestaţia sa apare ca inadmisibilă.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul, solicitând admiterea contestaţiei şi micşorarea pedepsei.
Apelul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului, rezultă că, prin Sentinţa penală nr. 326 din 4 aprilie 2002 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a ll-a penală, inculpatul D.l. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. 2 lit. a), d), e) din Codul penal, cu aplicarea art. 74 lit. b) şi c) din Codul penal.
Această sentinţă a fost confirmată prin Decizia penală nr. 348/2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva ambelor hotărâri a fost admis prin Decizia penală nr. 939 din 25 februarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie.
Instanţa de recurs a statuat, sub un prim aspect, că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 13 din Codul penal, în sensul că, deşi prin Legea nr. 169/2002 limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de tâlhărie săvârşită de două sau mai multe persoane au fost majorate, această înăsprire a regimului sancţionator, survenită după comiterea faptei, nu se aplică inculpatului.
Pedeapsa a fost însă majorată la 6 ani închisoare, în cadrul aceloraşi limite ale sancţiunii, ca efect exclusiv al înlăturării circumstanţelor atenuante reţinute anterior în favoarea inculpatului.
Aşadar, Curtea reţine, de principiu, că pe calea contestaţiei la executare se poate invoca aplicarea legii penale mai favorabile, însă numai în situaţia în care o asemenea lege a intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
în caz contrar, atunci când există o de reglementări în timp până la acest moment, aplicarea prevederilor art. 13 din Codul penal se face de către instanţele de fond, sau, după caz, de cele de control judiciar.
Or, cum instanţa supremă a făcut referire explicită la prevederile art. 13 din Codul penal, în mod corect contestaţia la executare a fost respinsă ca inadmisibilă.
