a cauzelor având ca obiect încuviinţarea executării silite
Principiul specializării instanţei se aplică atunci când litigiul
privind faza executării silite presupune cercetarea judecătorească a fondului dreptului, nu şi atunci când se cercetează aspecte
ce ţin de executarea propriu – zisă. Pe calea unei
astfel de cereri se realizează o analiză exclusiv procedurală,
care nu implică o specializare a instanţei, în fond şi în recurs
(Decizia comercială nr. 1/R-CC din data de 15 Ianuarie 2010)
Prin cererea înregistrată la data de 05 08 2009 sub nr. 10740 , Biroul executorului judecătoresc F. E., în cadrul dosarului de nr. 1031/27 07 2009 la cererea creditorului SC O. S.A., a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorului D. B. M. în baza titlului executoriu reprezentând contractul de leasing financiar nr. 132801/15 12 2005 şi contractul de nr.815/23 12 2003.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 02 10 2009, Judecătoria Piteşti în baza art. 372 c.pr. civ. a respins ca neîntemeiată cererea de încuviinţare a executării silite.
În considerentele hotărârii instanţa de fond a reţinut că pentru asigurătorul S.C. O. S.A., contractul de leasing financiar nu constituie titlu executoriu, întrucât nu se poate determina creanţa asigurătorului împotriva împrumutatului.
La data de 29 10 2009 S.C. O. V. I. G. S.A., a declarat recurs împotriva încheierii din 02 10 2009 prin care în temeiul disp. art. 304 pct. 9 c.pr.civ. a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În criticile formulate în recurs se arată că debitorul D. B. a încheiat cu S.C. R. S.A. contractul de credit nr. 132801/2005, iar la data de 23 12 2005 S.C. R. S.A a încheiat cu recurenta contractul de asigurare a riscului pentru neplata nr. 815 în temeiul căruia a achitat prejudiciul asigurătorului său .
Potrivit clauzelor contractuale acceptate de debitorul D. B. M., contractul de credit nr. 132801/2005 constituie titlu executoriu iar prin contractul de asigurare nr. 815/2005 recurenta s-a subrogat în drepturile asiguratului său .
La termenul din data de 15.01.2010 instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului comercial, excepţie asupra căreia, în temeiul art.137 alin. 1 Cod procedură civilă, se va pronunţa cu prioritate;
În temeiul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară au fost înfiinţate tribunale specializate, însă potrivit art.3 din această lege, competenţa organelor judiciare şi procedura sunt stabilite tot de Codul de procedură sau de alte dispoziţii legale.
Dispoziţiile art. 35 alin.3 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin legea nr.247/2007 prevăd că “tribunalele specializate preiau cauzele de competenţa tribunalului în domeniile în care se înfiinţează.”
Din felul în care este structurat şi redactat Codul de procedură civilă,în forma actuală legiuitorul a dorit să instituie reguli speciale pentru această ultimă fază a procesului civil, stabilind chiar din Capitolul I al Cărţii a V-a -“Despre executarea silită”- că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea (art.373 alin . 2 Cod procedură civilă), ca instanţă de drept comun; cererea de încuviinţare executare silită se soluţionează de instanţa de executare , nefăcându-se distincţie după natura titlului executoriu.
În faza de încuviinţare a executării silite a contractului de credit – titlu executoriu – nu se pot ivi probleme de fond care să necesite aplicarea dreptului material, o astfel de cerere implicând o analiză exclusiv procedurală , în care se verifică doar aspecte privitoare la existenţa titlului executoriu, precum şi regularitatea formală a cererii de încuviinţare a executării, fără însă a se putea formula şi analiza apărări îndreptate împotriva validităţii contractului respectiv, care să implice o specializare a instanţei.
De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit prin Decizia nr. XV / 2007, că principiul specializării instanţei se aplică atunci când litigiul privind faza executării silite presupune cercetarea judecătorească a fondului dreptului, nu şi atunci când se cercetează aspecte ce ţin de executarea propriu – zisă.
Cum legea nu distinge la momentul actual competenţa în domeniul încuviinţării executării silite în funcţie de titlul executoriu sau de instanţele care au soluţionat cererea în fond, în lipsa unui text de lege special, nici instanţa de recurs nu o poate face.
Jurisdicţia comercială specializată presupune aplicarea unor norme speciale, de natură comercială şi doar în subsidiar, se completează cu normele de drept comun. Singurele dispoziţii speciale în materie de executare silită, care rămân în vigoare, urmare a abrogării art.889 Cod comercial, sunt cele cuprinse în art.910 – 935 cod comercial , care nu sunt incidente în cazul încuviinţării executării silite.
Rezumând argumentarea, tribunalul comercial apreciază că în recursul dedus judecăţii, competenţa de soluţionare revine Tribunalului Argeş – Secţia civilă, întrucât cererea privind încuviinţarea executării silite, de competenţa judecătoriei, ca instanţă de drept comun, nu impune analiza validităţii contractului sau alte probleme legate de fondul dreptului, ci o analiză exclusiv procedurală, care nu implică o specializare a instanţei, în fond şi în recurs.
Fiind o excepţie de ordine publică, necompetenţa materială poate fi invocată de parte sau de instanţă din oficiu, numai în acest fel putându-se respecta conţinutul dreptului înscris în art.6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia “orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî …asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale…”
Faţă de cele mai sus arătate, apreciind că revine Tribunalului Argeş -Secţia civilă competenţa soluţionării cauzei de faţă în recurs , Tribunalul Comercial Argeş urmează să-şi decline competenţa în favoarea acestei instanţe, căreia îi va trimite cauza spre competentă soluţionare, în temeiul art.158 coroborat cu art.159 pct.3 Cod procedură civilă, raportat la art.2 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă.