Contestaţie la executare. Motive


Prin sentinta penala nr. 368/29.07.2004 a Judecatoriei Liesti s-a dispus respingerea contestatiei la formulata de condamnatul P.S, ca nefondata, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut urmatoarele:

Prin cererea înregistrata la Judecatoria Liesti sub nr. 1024 din 12.07.2004, condamnatul, în prezent detinut în Penitenciarul Galati, formuleaza contestatie la executare.

În motivarea actiunii se arata ca prin sentinta penala nr. 145/2003 a Judecatoriei Liesti, a fost condamnat la pedeapsa rezultanta de 4 ani si 10 luni închisoare.

Arata petentul ca în cursul cercetarii judecatoresti organele de cercetare penala au mai introdus împotriva sa un dosar penal pentru o fapta care nu-i apartine.

Cu toate ca nu a recunoscut acea fapta, instanta în baza unor declaratii date de alte persoane decât cei indicati în declaratia de martor, a fost condamnat.

Pentru aceste motive solicita anularea sentintei de condamnare si sa se extinda cercetarea si sa se înapoieze dosarul organelor de urmarire penala pentru a se reface urmarirea penala.În drept îsi întemeiaza actiunea pe dispozitiile art. 461 al.c C.pr.penala.S-a constat urmatoarele:

Prin sentinta penala nr. 145 din 08.05.2003 a Judecatoriei Liesti, petentul a fost condamnat la o pedeapsa rezultanta de 4 ani si 10 luni închisoare cu executare prin privare de libertate.

S-a retinut în sarcina sa opt infractiuni si anume de violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 C.penal si de furt calificat, prev. de art. 208 al.l, 209 al.l lit.g C.penal

Din considerentele expuse rezulta ca inculpatul nu a recunoscut fapta savârsita în dauna partii vatamate S. S, pentru care a fost trimis în judecata pentru infractiunea prev. de art. 208 al.l, 209 al. 1 lit.g C.penal.

Sentinta mentionata a ramas definitiva prin decizia penala nr. 1222/A/20.10.2003 a Tribunalului Galati.

Se mai constata ca petentul a formulat cerere de revizuire invocând ca martorii ce au fost audiati au dat declaratii mincinoase.

Din sentinta penala nr. 124/2004 a Judecatoriei Liesti, rezulta ca cererea de revizuire a fost respinsa, ramasa definitiva prin decizia penala nr. 545/2004 a Tribunalului Galati.Motivul invocat de condamnat în prezenta cerere se apreciaza ca nu este prevazuta de art. 461 al.l C.pr.penala si ca motivul invocat este unul din cazurile având ca obiect revizuirea, prev. de art. 394 lit.b C.pr.penala.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel condamnatul

Apelul este nefondat.

Astfel, Tribunalul constata ca motivele invocate de acesta nu se încadreaza între cazurile expres si limitativ prevazute de art. 461 lit.a-d C.pr.penala în care se poate formula contestatie contra executarii unei hotarâri penale definitive.De asemenea s-a constatat ca în mod corect a apreciat instanta de fond faptul ca motivele invocate ar putea constitui eventual cauze de revizuire a sentintei penale de condamnare însa cererea condamnatului nu putea fi apreciata ca fiind o noua cerere de revizuire câta vreme prin sentinta penala nr. 124/25.03.2004 a Judecatoriei Liesti, definitiva, cererea de revizuire formulata de condamnat, în care a invocat aceleasi motive, a fost respinsa ca nefondata.