Este inadmisibilă contestaţia la prin care se solicită a se constata graţiată pedeapsa aplicată, atunci când sentinţa de condamnare este ulterioară actului de graţiere.
Prin sentinţa penală nr. 443/19.03.1998 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, inculpatul D.C. a fost condamnat, în baza art. 215 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71-64 Cod penal.
Prin decizia penală nr. 1.169/1.10.1998, Tribunalul Bucureşti – secţia a ll-a penală a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, reţinând, în considerente, că, deşi inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. 2 Cod penal, încadrare care s-a dovedit a fi corectă, în raport cu materialul probator administrat, instanţa de fond l-a condamnat pentru art. 215 alin. 1 Cod penal, fără a proceda la o schimbare de încadrare juridică, însă apelul declarat în cauză fiind cel al inculpatului, nu s-a putut corecta greşeala, fără a se încălca principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac.
Ulterior, prin decizia penală nr. 170/10.02.1999, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
în raport de infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat – prevăzută de art. 215 alin. 1 Cod penal – şi de data soluţionării cauzei în primă instanţă -19.03.1998-erau aplicabile dispoziţiile Legii nr. 137/1997, însă, atât instanţa de fond, cât şi instanţele de control judiciar nu au făcut aplicarea acestui act de clemenţă.
în aceste condiţii, s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 579/1999, care a fost pus în executare la 1.04.1999.
în cauză, condamnatul D.C. a formulat contestaţie la executare, invocând cazul prevăzut de art. 461 lit. d Cod procedură penală.
Prin sentinţa penală nr. 540/4.05.1999 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti a fost admisă contestaţia la executare şi a fost constatată graţiată pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 443/19.03.1998 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, dispunându-se punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
împotriva acestei sentinte penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti – secţia l-a penală a admis apelul parchetului, a desfiinţat sentinţa penală menţionată şi în fond, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnat, cu motivarea că fiind vorba de un act de clementă apărut înainte de judecarea în fond a cauzei, numai instanţele de fond – respectiv apel şi recurs – erau îndreptăţite să constate gratiată pedapsa aplicată, iar în situaţia în care acest lucru nu s-a făcut, şi hotărârea de condamnare a rămas definitivă, nu există o altă cale pentru remedierea acestei situaţii decât acea a recursului în anulare, contestaţia la executare fiind inadmisibilă, întrucât aceasta nu constituie o cale de atac împotriva hotărârii de condamnare, ci un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării.
împotriva acestei decizii a formulat recurs condamnatul, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, sub aspectul greşitei aplicări a legii de către instanţa de apel.
în motivele de apel s-a susţinut că prevederile art. 461 alin. 1 lit. d Cod procedură penală pot fi aplicate nu numai pentru incidente ivite în cursul executării, ci şi ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Examinând hotărârea recurată, prin prisma cazului de casare invocat de contestator-cel prevăzut de art. 385^9 pct. 171 Cod procedură penală, referitor la aplicarea greşită a legii, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a ll-a penală a respins, ca nefondat, recursul contestatorului, cu motivarea că, în mod corect, instanţa de apel a desfiinţat hotărârea primei instanţe şi pe fondul cauzei a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare, formulată în baza art. 461 lit. d Cod procedură penală, acest text de lege nefiind aplicabil în cauză, întrucât sentinţa de condamnare este ulterioară actului de graţiere.
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 1.583/1999) NOTA: Soluţia instanţelor de control judiciar este corectă. Contestaţia la executare formulată în cauză este inadmisibilă, independent de faptul că hotărârea de condamnare, pentru considerentele menţionate, este greşită. Pentru îndreptarea acestei hotărâri de condamnare, greşită, recurentul condamnat poate folosi instituţia recursului în anulare, sau poate apela la calea administrativă a constatării intervenirii graţierii. Prevederile art. 461 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, astfel cum sunt formulate, au incidenţă numai atunci când graţierea intervine în cursul punerii în executare a hotărârii penale rămase definitive, neconstituind, aşa cum s-a subliniat şi în decizia instanţei de recurs, o cale de atac împotriva hotărârii de condamnare, ci un mijloc de rezolvare a unui incident ivit în cursul punerii în executare a hotărârii penale. (Judecator Marian Carcel – sectia II penala CAB)
