În motivarea cererii s-a arătat că este necesară investirea hotărârilor cu formulă executorie în vederea solicitării executării dispoziţiilor din acestea. A anexat actul de cesionare a drepturilor litigioase şi copii ale hotărârilor în privinţa cărora a solicitat investirea.
Acţiunea a fost legal timbrată cu 14 lei taxă de timbru şi 0,9 lei timbru judiciar.
Prin sentinţa nr.15 din 14 septembrie 2011 Curtea de Apel Suceava a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani în baza art.374 al.2 Cod procedură civilă.
Investit cu soluţionarea dosarului, înregistrat sub numărul 9671/40/2011, prin încheierea din data de 31 decembrie 2011, Tribunalul Botoşani a respins cererea de investire cu formulă executorie a Deciziei 100/2009 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, aşa cum a fost modificată prin Decizia 2167/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată de petentul I.M.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în dosarul nr.2740/40/2005 au figurat ca părţi C.L. în calitate de reclamantă şi Primăria Municipiului Botoşani, respectiv Statul Român prin , în calitate de pârâţi. Prin sentinţa civilă 491 din 29 martie 2006 acţiunea reclamantei a fost admisă în sensul anulării unei dispoziţii emise de primarul municipiului Botoşani şi obligării la emiterea unei dispoziţii privind acordarea de despăgubiri conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă 100 din 22 iunie 2009 a fost admis în parte apelul declarat de reclamanta C.L., constatându-se că aceasta are dreptul la despăgubiri în sumă de 57924 lei pentru imobilul clădire şi de 50.000 Euro pentru terenul expropriat din str. B.P.Haşdeu nr. 7; a fost obligată primăria să îi plătească acesteia suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă 2167 din 26.03.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de reclamantă şi modificată în parte decizia recurată, în sensul obligării intimatei Primăria municipiului Botoşani la plata sumei de 4.048 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cererea de revizuire formulată de C.L. prin mandatar V.F. la data de 26 august 2010 a fost respinsă ca nefondată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia 4310 din 23 mai 2011.
În speţă, numitul I.M.C. a solicitat investirea cu formulă executorie a deciziei 100/2009 a Curţii de Apel Suceava, ataşând deciziile menţionate şi contractul de cesionare de drepturi litigioase autentificat sub nr.992 din 27 mai 2010, prin care a cumpărat de la numita C.L. dreptul litigios privind imobilul din strada B.P. Haşdeu nr.7 din municipiul Botoşani, ce formează obiectul dosarului 2740/40/2005. În act s-a consemnat că procesul este în curs de judecată, iar preţul vânzării este de 1.500 lei.
Potrivit art.269 din Codul de procedură civilă, hotărârile judecătoreşti vor fi investite cu formulă executorie dacă legea nu prevede altfel, iar hotărârea investită se va da numai părţii care a câştigat sau reprezentantului ei.
Numitul I.M.C. nu are calitatea de parte în dosarul 2740/40/2005. Numele acestuia nu apare în nici o încheiere de şedinţă întocmită de instanţa de fond sau de instanţele de apel sau recurs.
În plus, cererea de revizuire formulată la 27 august 2010 este semnată de numita V.F. în calitate de mandatar al reclamantei C.L., calea de atac fiind introdusă la 3 luni după încheierea actului de cesionare de drepturi litigioase invocat de către petentul I.M.C.
Din dosarele 2470/40/2005 al Tribunalului Botoşani şi nr.7606/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti rezultă că litigiul dintre C.L. şi pârâţii Primăria municipiului Botoşani şi respectiv Statul Român a fost soluţionat definitiv şi irevocabil la 26 martie 2010. Ca urmare, la data de 27 mai 2010 nu mai exista un proces asupra fondului dreptului, astfel că nu se poate considera că I.M.C. este cumpărător al unor drepturi litigioase. Cu alte cuvinte, acesta nu este succesorul cu titlu particular al reclamantei C.L. şi, implicit, nu poate fi considerat reprezentant al acesteia. În condiţiile art.269 Cod procedură civilă, dacă părţile ar fi încheiat un contract de cesiune de drepturi litigioase, acesta trebuia depus la dosar pe parcursul soluţionării cauzei, astfel încât partea adversă să poată să se elibereze de cesionar numărându-i preţul real al cesiunii, spezele contractului şi dobânda din ziua când cesionarul a plătit preţul cesiunii. Pe de altă parte, cesionarul de drepturi litigioase ar fi apărut în calitate de succesor al părţii reclamante, în dosar fiind astfel îndeplinite cerinţele art.269 Cod procedură civilă. Or, actul de cesiune nu numai că a fost încheiat la 2 luni de la soluţionarea irevocabilă a cauzei, dar nici măcar nu a fost depus în dosarul 6986/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care a fost formulată o cerere de revizuire a deciziei 2167/2010.
În ceea ce priveşte prevederile art.1131 şi următoarele Cod civil, instanţa a reţinut că din actul cu numărul 992 din 27 mai 2010 nu rezultă că ar fi fost încheiată o cesiune de creanţă. În măsura în care părţile ar fi avut în vedere operaţiunea juridică reglementată de articolele menţionate, C.L. ar fi trebuit să predea petentului I.M.C. titlul executoriu reprezentat tocmai de deciziile a căror investire se solicită în prezenta cauză.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs numitul I.M.C., arătând că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că cererea care a format dosarul nr. 2470/40/2005 al Tribunalului Botoşani a fost soluţionată definitiv şi irevocabil la data de 26 martie 2011 (dosar nr. 7606/1/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), deşi aceasta a fost soluţionată irevocabil la data de 23 mai 2011, prin decizia nr. 4310/23.05.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, comunicată mandatarei reclamantei C.L. la data de 18 iulie 2010.
V.L., în calitate de mandatar al reclamantei C.L., a introdus cererea de revizuire la 27.08.2010. Acesteia nu i s-a retras mandatul. În plus, este legatară a reclamantei, iar el este fiul natural al mandatarei.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticii formulate care, în drept, poate fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de disp. art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea constată neîntemeiat recursul.
Cum corect a sesizat prima instanţă, I.M.C. nu a fost parte în dosarul în care s-a pronunţat decizia a cărei investire cu formulă executorie o solicită şi nu a avut calitatea de reprezentant legal al reclamantei C.L..
Împrejurarea că petentul este fiul natural al mandatarei reclamantei C.L., numita V.F., este lipsită de relevanţă, mandatul fiind personal.
Contrar susţinerilor petentului, acţiunea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 introdusă pe rolul Tribunalului Botoşani de C.L. la 4.04.2005 a fost soluţionată irevocabil la data de 26.03.2010, prin decizia nr. 2167 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 7606/1/2009 (ataşat).
Contractul de cesionare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 992 a fost încheiat de petent cu I.L. la data de 27 mai 2010, dată la care procesul asupra obiectului acestuia nu era „în curs”, ci fusese finalizat. Prin urmare, faţă de dispoziţiile art. 1402-1404 din Codul civil în vigoare la data respectivă şi de dispoziţiile art. 269 alin. 2 C.pr.civ., calitatea dobândită prin acest contract nu-i conferă petentului posibilitatea de a solicita şi primi hotărârea investită, câtă vreme legea prevede că aceasta „….se va da numai părţii care a câştigat sau reprezentantului ei”.
Este, de asemenea, lipsită de relevanţă împrejurarea că la 26.08.2010, C.L. prin mandatar V.F. s-a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu o cerere de revizuire a deciziei nr. 2167/26.03.2010, cerere respinsă ca nefondată prin Decizia nr. 4310/23.05.2011 a instanţei supreme.
În primul rând, acest demers relevă faptul că, şi după încheierea contractului de cesionare a dreptului cu petentul, reclamanta – cedentă C.L. a acţionat în nume propriu pentru rezolvarea integrală a pretenţiilor deduse judecăţii, prin acelaşi reprezentant legal, căruia nu i-a retras mandatul.
Pe de altă parte, promovarea unei căi extraordinare de atac împotriva hotărârii irevocabile pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cauză, la patru luni de la pronunţare, nu are semnificaţia de proces în curs de judecată.
Conform dispoziţiilor art. 376 (1) C.pr.civ., se investesc cu formulă executorie hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, instanţa investită cu soluţionarea cererii de revizuire putând dispune suspendarea executării în condiţiile art. 325 C.pr.civ.
Contrar susţinerilor petentului, decizia pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie produce efecte de la pronunţare, iar nu de la data la care partea a intrat în posesia ei, respectiv 28.07.2010. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 324 C.pr.civ., potrivit cărora, în cazul hotărârilor date de instanţa de recurs după evocarea fondului, termenul de revizuire se socoteşte de la pronunţare.
