Art.129 Cod proc.civilă fixează în sarcina instanţei obligativitatea ca, chiar din oficiu, să dispună administrarea de probatorii care să conducă la stabilirea oricăror împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă ele nu au fost menţionate în cerere sau întâmpinare
(DECIZIA COMERCIALĂ NR. 41/R-C
Pronunţată în şedinţa publică din 26 Februarie 2010)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Topoloveni la data de 09.10.2009, reclamanta S.C. GDF SUEZ ENERGY ROMANIA (fostă S.C. Distrigaz Sud S.A. Bucureşti, cu sediul procesual ales în craiova, jud.Dolj, a chemat în judecată pe pârâtul N. A., domiciliat în Topoloveni, jud.Argeş, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul la plata sumei de 1573,64 lei, reprezentând contravaloarea consumului de gaze.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că în perioada ianuarie-iunie şi noiembrie 2008 pârâtul a consumat pentru care s-au emis facturi în valoarea pretinsă prin acţiune, care însă nu au fost achitate.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.969 şi art.1361-1362 Cod civil.
Prin sentinţa comercială nr.72 din 02.12.2009 pronunţată în dosarul nr.1303/828/2009, Judecătoria Topoloveni a respins cererea formulată de reclamanta S.C. GDF SUEZ ENERGY ROMANIA în contradictoriu cu pârâtul Neacşu Aurel, respingând şi excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată din oficiu.
Pentru a se pronunţa astfel, în esenţă, instanţa a reţinut că prin încheierea de şedinţă din 11.11.2009 s-a dispus ataşarea dosarului nr.929/828/2009 la prezenta cerere pentru a se discuta puterea de lucru judecat invocată din oficiu, însă analizându-se cererea care a făcut obiectul dosarului menţionat s-a constatat că temeiul de drept al cererii care a format obiectul dosarului 929/828/2009 a fost dat de dispoziţiile OG 5/2001 privind somaţia de plată. Cum se bucură de putere de lucru judecat numai hotărârea prin care acţiunea s-a soluţionat pe fond, nu şi atunci când judecata s-a făcut pe calea procedurii sumare a somaţiei de plată, instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele art.1201 şi a respins excepţia invocată din oficiu.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art.1169 Cod civil sarcina probei incumbă reclamantei şi, în condiţiile în care aceasta nu a depus la dosar contractul de furnizare de gaze naturale încheiat cu pârâtul, nu se poate verifica dacă există o legătură contractuală între ea şi pârât, dacă presupusul contract îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond prevăzute de lege pentru valabilitatea lui, nici întinderea drepturilor şi obligaţiilor stabilite, nici cuantumul pretenţiilor şi, implicit, nici certitudinea şi exigibilitatea creanţei.
Simpla afirmare privind prestarea unui serviciu, fără a se dovedi operaţiunea, nu poate angaja răspunderea pretinsului beneficiar, iar factura nesemnată nu face dovada operaţiunii comerciale pe care o menţionează, ca act sub semnătură privată în înţelesul art.46 Cod comercial.
A mai reţinut instanţa de fond în motivarea soluţiei pronunţate că reclamanta tinde numai a dovedi cuantumul pretenţiilor solicitate, dar nu şi asumarea lor de către pârât în condiţiile art.969 C.civ. şi ale art.1361-1362 C.civ., în condiţiile în care nu a probat executarea prestaţiei, nu a indicat modul de calcul al debitului şi nu a precizat temeiul legal privind calculul penalităţilor, iar atitudinea pasivă a pârâtului (care nu s-a prezentat în instanţă şi nu a depus întâmpinare) nu răstoarnă sarcina probei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs în termen legal reclamanta S.C. GDF SUEZ ENERGY ROMANIA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu invocarea temeiului legal al dispoziţiilor art.3041 Cod proc.civilă.
Astfel, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a respins în mod nelegal acţiunea promovată împotriva pârâtului N. A. şi nu a manifestat rol activ în soluţionarea cauzei, limitându-se doar la administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
În situaţia în care aprecia că nu sunt suficiente probe în sprijinul cererii, instanţa, în baza principiului rolului activ prevăzut de dispoziţiile art.129 Cod proc.civilă, trebuia să dispună administrarea şi a altor probe, precum interogatoriul pârâtului (care fusese solicitat şi prin acţiune), dar şi alte înscrisuri suplimentare.
Motivarea instanţei de fond este contradictorie, a mai susţinut reclamanta-recurentă, întrucât, pe de-o parte a reţinut că s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1573,64 lei reprezentând contravaloare gaze naturale, iar pe de altă parte a susţinut că nu s-a făcut dovada temeiului în baza căruia s-au calculat penalităţile de întârziere, deşi cererea introductivă nu cuprinde un astfel de petit.
Dispoziţiile art.46 Cod comercial nu sunt incidente în cauză, a mai susţinut recurenta, în raport de specificul serviciilor prestate, acelea de furnizare de gaze naturale şi niciun furnizor de servicii (telefonie fixă, telefonie mobilă, electricitate, cablu, apă, internet etc) nu practică acceptarea de către beneficiar pe fiecare factură emisă din considerente obiective, lesne de înţeles.
Concluzionând, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei nr.72/2009 pronunţată în dosarul 1303/828/2009 şi trimiterea cauzei spre judecare la instanţa de fond.
În dovedirea recursului, s-a depus extras de cont (fila 5) cu care recurenta a arătat că face dovada faptului că pârâtul Neacşu Aurel a achitat cu regularitate facturile emise până în luna ianuarie 2008.
Recursul este fondat şi urmează să fie admis.
Prima instanţă a soluţionat cererea la al doilea termen de judecată, în lipsa părţilor şi fără să administreze probatoriul specific speţei deduse judecăţii.
Aceasta în condiţiile în care dispoziţiile art.129 Cod proc.civilă fixează în sarcina instanţei obligativitatea ca, chiar din oficiu, să dispună administrarea de probatorii care să conducă la stabilirea oricăror împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă ele nu au fost menţionate în cerere sau întâmpinare.
Or, în speţă, reclamanta menţionase în însăşi cererea de chemare în judecată că înţelege să facă proba celor susţinute prin acţiune cu acte şi interogatoriu luat pârâtului, iar instanţa a procedat la soluţionarea cauzei mai înainte de a-i cere acesteia să depună la dosar actele care dovedesc existenţa relaţiei contractuale invocate.
Procedând astfel, instanţa a soluţionat cererea fără a intra propriu-zis în cercetarea fondului, căci neadministrarea probatoriului nu echivalează cu nedovedirea acţiunii în condiţiile art.1169 cod civil, în condiţiile în care părţile nu au fost prezente, nici nu au beneficiat de asistenţă juridică, iar cauza s-a soluţionat la al doilea termen de judecată.
Celeritatea soluţionării cauzelor de natură comercială nu înlătură rolul activ de care judecătorul trebuie să dea dovadă.
Întemeiat este şi cel de-al doilea motiv de recurs invocat, legat de faptul că motivarea soluţiei instanţei de fond face trimitere la o pretinsă lipsă de temei legal privind calculul penalităţilor, în condiţiile în care reclamanta nici nu a solicitat prin acţiune obligarea pârâtului la plata penalităţilor de întârziere.
Această împrejurare întăreşte convingerea că instanţa de fond nu a analizat cauza dedusă judecăţii şi, pe cale de consecinţă, s-a pronunţat în absenţa unei cercetări judecătoreşti care să permită formarea unei convingeri fundamentate în fapt şi în drept.
Pentru motivele anterior arătate sentinţa urmează să fie casată, iar cauza va trimisă spre soluţionare la aceeaşi instanţă, pentru cercetarea fondului în condiţiile administrării probatoriului, cel puţin a celui solicitat de reclamantă prin acţiune.
