Nulitate relativă. Inadmisibilitatea invocării propriei culpe. Contracte economice


Lipsa unui mandat special al ADS şi lipsa hotărârii AGA cu privire la vânzarea bunurilor nu îi pot fi opuse cumpărătorului care a avut convingerea clară că încheie contractul cu reprezentanţii legali ai vânzătoarei, în condiţiile prevăzute de lege. Cumpărătorul este considerat de bună credinţă la încheierea acestui contract de vreme ce şi-a îndeplinit toate obligaţiile legale, cu atât mai mult cu cât el nu putea să verifice îndeplinirea acestor condiţii de către vânzător.

De altfel, potrivit regulii „nemo auditur propriam turpitudinem allegans” nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze în faţa justiţiei de propria culpă pentru a valorifica un drept, invocând nerespectarea de către el însuşi a unor norme legale care dealtfel nu au caracter imperativ, conducând la nulitatea relativă a respectivului act juridic, nulitate care se acoperă prin actele emise ulterior.

Reclamanta ADS a chemat în judecată pârâţii SC R SA şi A R I pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3478/19.10.2004 de BNP I Ş, încheiat între SC R SA, în calitate de vânzător, şi A R I, în calitate de cumpărător.

În motivarea acţiunii s-a susţinut că SC R SA a vândut, fără a respecta legislaţia în vigoare, respectiv Ordinul 464/2001, o plantaţie de pomi.

Prin sentinţa nr.239/C din 18 octombrie 2005, pronunţată în dosarul nr.4806/2005, Tribunalul Mehedinţi a respins acţiunea intentată de ADS ca nefondată.

Apelul formulat de reclamantă este nefondat pentru următoarele considerente:

Criticile formulate de către apelantă vizează neîndeplinirea unor dispoziţii legale de către pârâta vânzătoare, premergătoare încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3478/19.10.2004, având ca obiect plantaţii de pomi fructiferi, situate pe raza localităţii Rogova.

Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse de către reclamantă, activele aparţinând societăţii vânzătoare SC R SA Rogova au fost vândute prin licitaţie publică cu strigare de către Comisia de licitaţie legal constituită, conform proceselor-verbale de licitaţie şi procesului-verbal de adjudecare.

Nu se poate reţine susţinerea apelantei în sensul că nu a existat aprobarea de principiu a reprezentantului acesteia întrucât s-au depus la dosarul cauzei, în apel: scrisorile de intenţie adresate de către pârâtul A R I atât către ADS – Direcţia Privatizare Concesionare, cât şi către intimata pârâtă SC R SA; deciziile directorului general al ADS nr.470/29.10.2004 şi nr.182/18.06.2005 prin care s-a numit Comisia de predare a suprafeţelor de teren în discuţie; procesele-verbale de punere în posesie încheiate la 6.12.2004 şi la 11.07.2005 prin care, în baza deciziilor directorului general s-a procedat la predarea şi respectiv primirea terenului cu destinaţie agricolă.

Ca urmare, apelanta reclamantă a avut cunoştinţă despre înstrăinarea terenului agricol în discuţie şi a aprobat, prin reprezentanţii săi legali, această înstrăinare.

Instanţa de fond, în mod corect a reţinut că lipsa unui mandat special şi lipsa hotărârii AGA cu privire la vânzarea bunurilor nu îi pot fi opuse pârâtului care a avut convingerea clară că încheie contractul cu reprezentanţii legali ai vânzătoarei, în condiţiile prevăzute de lege, fiind de bună credinţă la încheierea acestui contract.

De altfel, potrivit regulii „nemo auditur propriam turpitudinem allegans” nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze în faţa justiţiei de propria sa culpă pentru a valorifica un drept, iar în cauză, reclamanta invocă nerespectarea de către aceasta a unor norme legale care dealtfel nu au caracter imperativ, conducând la nulitatea relativă a respectivului act juridic, nulitate relativă care se acoperă prin chiar actele emanate de la reclamantă şi invocate mai sus.

De asemenea, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că pârâtul a achitat toate sumele stabilite în procesele verbale de licitaţie şi a realizat investiţiile înscrise în contractul de concesiune a terenurilor aferente acestor plantaţii, şi că niciodată apelanta, prin reprezentanţii săi, nu a notificat acestuia neîndeplinirea normelor legale la licitarea plantaţiilor, aşa încât în prezent contractul de vânzare cumpărare este executat în totalitate, cu bună credinţă conform dispoziţiilor art. 970 C. civil.

Ca urmare, reclamanta nu a făcut dovada în cauză că respectiva convenţie de vânzare cumpărare este afectată de vreuna dintre cauzele de nulitate absolută, soluţia adoptată de către instanţa de fond fiind legală şi temeinică.

În baza dispoziţiilor art. 296 C. proc.civ., apelul va fi respins ca nefondat.