Sporul de fidelitate de 15 % din salariul de bază începând cu data de 8 februarie 2006 – 12 februarie 2008 personal contractual din unităţi de cultură (Teatrul Liric Craiova, Filarmonica Craiova).
Prin sentinţa nr. 248 din 12.02.2008, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.345/63/2008 s-a admis in parte acţiunea formulată de reclamantul P. D. I. în contradictoriu cu pârâta Filarmonica Oltenia Craiova.
A admis in parte cererile de intervenţie accesorie în interesul reclamantului formulate de Sindicatul Liber al Coriştilor Profesionişti Filarmonica Oltenia Craiova şi Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Democratice Dolj.
A obligat pârâtul să achite reclamantului sporul de fidelitate de 15% din salariul de baza începând cu data de 08.02.2006 până la 12.02..2008.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că reclamantul este salariatul unităţii -pârâte cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
Potrivit art. 45 lit. f din Contractul colectiv de muncă nr. 197 / 8 02 2006, unic la nivel de ramură cultură pe anii 2006 – 2008 personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani in oricare dintre instituţiile de cultură beneficiază de un spor de fidelitate de 15% din salariul de bază, care face parte din acesta, conform prevederilor legale”.
De la intrarea in vigoare a acestui contract, care este data înregistrării, conform dispoz. art. 103 din contract şi dispoz. art. 25 din Legea 130/1996, în cazul de faţă data de 08.02.2006, în raport de data concretă de îndeplinire a condiţiei de vechime neîntreruptă de 10 ani, reclamantul ar fi trebuit să beneficieze de acordarea acestui spor de fidelitate de 15%.
Deşi îndeplinea condiţiile art. 45 lit. f, având in vedre că avea 10 ani vechime neîntreruptă in una din instituţiile de cultură, aşa cum rezultă din carnetul său de muncă, totuşi pârâta nu i-a acordat acest spor până in prezent, încălcând prevederile contractului colectiv de muncă, precum şi prevederile art 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii potrivit cărora angajatorul are obligaţia de a acorda salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractul individual de muncă”.
De asemenea a încălcat şi prevederile art. 156 din Codul muncii potrivit cărora “salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale angajatorilor”, salariul cuprinzând salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri aşa cum prevede art. 155 din codul muncii.
In acest fel, a produs reclamantului un prejudiciu material constând in contravaloarea sporului de fidelitate de 15 % la salariul de bază, de la data intrării in vigoare a contractului colectiv de muncă, respectiv 08.02.2006 raportată şi la data concretă de îndeplinire a condiţiei de vechime de 10 ani, până la zi, respectiv data pronunţării prezentei hotărâri, dată până la care s-a făcut dovada că pârâtul a încălcat obligaţiile ce-i reveneau şi prevederile contractuale. După această dată nu se poate anticipa conduita angajatorului şi nu se poate reţine o încălcare a dispoziţiilor legale sau contractuale.
Având în vedere prevederile art. 269 din Codul muncii potrivit cărora angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul” instanţa a obligat pârâtul să acopere prejudiciul produs reclamanţilor prin neacordarea sporului de fidelitate de 15%.
Cu privire la susţinerea pârâtului că nu a putut acorda sporul de fidelitate, deoarece contractul colectiv de muncă menţionează că se acordă in condiţiile legii şi că legea de salarizare nu prevede acest spor instanţa a înlăturat-o ca neîntemeiată, deoarece contractul colectiv de muncă constituie legea părţilor, are putere de lege intre părţi, dispoziţiile sale fiind obligatorii pentru acestea conform prevederilor art. 98 din contractul colectiv de muncă nr. 197/2006 şi art 236 alin.4 din codul muncii. Nu este necesar ca drepturile din Contractul colectiv de muncă să fie cuprinse şi in lege pentru a fi aplicate. Legea stabileşte un nivel minim de drepturi sub care nu se poate coborî, iar contractul colectiv de muncă poate prevedea şi alte drepturi in plus.
Din aceleaşi considerente nu poate fi reţinută de instanţă nici susţinerea pârâtei că sporul de fidelitate poate fi acordat abia de la intrarea in vigoare a Legii 353/2007 pentru aprobarea OG 21/2007, respectiv data de 01 09 2008, care prevede expres la art. 15 alin. 3 că la salariile de bază stabilite conform alin. 1 se pot adăuga premii, stimulente, precum şi sporuri prevăzute de lege sau in contractele colective de muncă pe ramură, in limita bugetului aprobat”.
Având in vedere că reclamantul a solicitat acordarea sporului de la 01.01. 2006, precum şi faptul că instanţa a considerat cererea întemeiată doar de la data intrării in vigoare a contractului colectiv de muncă nr. 197/2006 instanţa a admis in parte cererea şi a obligat pârâta să plătească reclamanţilor sporul de fidelitate de 15% din salariul de bază de la 08.02.2006 până la data pronunţării hotărârii.
De asemenea instanţa a admis în parte şi cererea de intervenţie accesorie in interesul reclamantului formulată de intervenientul Sindicatul Liber al Coriştilor Profesionişti Filarmonica Oltenia in conformitate cu art. 49 Cod pr. civilă şi cu faptul că acţiunea principală este admisibilă doar in parte.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Filarmonica OLTENIA Craiova, criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamantă.
S-a susţinut că nu au fost avute în vedere înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă, respectiv adresele şi nota de relaţii emise de către Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse; că recurenta este o instituţie bugetară ai cărei salariaţi au stabilite salariile prin lege, încălcându-se prevederile art. 12 din Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă care stipulează că instituţiile bugetare nu pot negocia prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură, clauze referitoare la drepturi ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.
S-au invocat în acelaşi timp şi prevederile art. 95 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cultură care menţionează faptul că raporturile consiliului local cu instituţia recurentă vor fi reglementate de către acesta şi fiind vorba de o instituţie publică finanţă integral de la bugetul local şi nu din venituri proprii, salariaţii acesteia nu pot beneficia decât de drepturile băneşti acordate prin acte normative.
În susţinerea recursului, s-a depus la dosar, de către recurentă, adresa nr. 10500/08 aprilie 2008, emisă de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, nota înregistrată sub nr. 10109/3 februarie 2006 la Direcţia de Politici Salariale a aceluiaşi minister şi nota nr. 197/03/8 februarie 2006, emisă de Direcţia Legislaţia Muncii din acelaşi minister.
Analizând recursul declarat, de către pârâtă, în raport de motivele invocate şi de dispoziţiile art. 3041 Cod pr.civilă se constată că este neîntemeiat şi se va respinge avându-se în vedere următoarele considerente:
Negocierea salariilor este o consecinţă a principiului constituţional potrivit căruia este garantat dreptul la negocieri colective în raporturile de muncă, în acest sens fiind dispoziţiile art. 41 alin.5 din Constituţie, ce au fost concretizate în Codul muncii prin dispoziţiile art. 157 alin. 1 – drept constituţional care prevede că salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/ şi colective între angajatori şi salariaţi sau reprezentanţii acestora.
În speţă intimata – reclamantă este salariata pârâtei – recurente conform contractului individual de muncă depus la dosar, contract unde nu sunt stipulate clauze exprese referitoare la sporul de fidelitate în cuantum de 15 % din salariul de bază. Prin urmare, analiza legalităţii şi temeiniciei pretenţiilor salariale formulate în cauză se impune a fi efectuată prin prisma clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură cultură, încheiat în perioada de referinţă, înregistrat sub nr. 197/8 februarie 2006 la Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 241 alin.1 lit. c Codul muncii clauzele contractului de muncă încheiat la nivel de ramură se aplică tuturor salariaţilor încadraţi la toţi angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
În acelaşi sens dispoziţiile art.11 alin.1 din Legea 130/1996 prevăd producerea efectelor juridice ale clauzelor contractului colectiv de muncă pentru toţi salariaţii încadraţi în toate unităţile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Prin contractele de muncă încheiate la diferite nivele, partenerii sociali pot stabili clauze referitoare la formele de organizare a muncii sporuri pentru condiţii deosebite sau speciale de muncă, spor pentru vechime în muncă şi alte categorii de sporuri, respectiv sporul de confidenţialitate aflat în discuţie şi prevăzut în dispoziţiile art. 45 lit.f din contractul colectiv de muncă nr. 197/8 februarie 2006 unic la nivel de ramură cultură pe anii 2006-2008 care arată că personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani în oricare dintre instituţiile de cultură beneficiază de un spor de fidelitate de 15 % din salariul de bază, care face parte din acesta, conform prevederilor legale”.
Prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură cultură pe anii 2006-2008, concluzionând în mod întemeiat că reclamanţilor li se cuvine sporul de fidelitate de 15 % din salariul de bază începând cu 8 februarie 2006, data intrării în vigoare a prevederilor acestei convenţii ce constituie legea părţilor, indiferent de faptul că legea de salarizare nu prevedea acest spor.
Sub aspectul naturii sale juridice, contractul colectiv de muncă este, concomitent un act juridic bilateral-un contract din care izvorăsc drepturi şi obligaţii reciproce ale părţilor şi un izvor de drept, care se încadrează în categoria de excepţie a normelor juridice negociate.
Contractul colectiv de muncă, prin natura sa juridică, este un contract regulamentar. În speţă, caracterul regulamentar rezultă cu atât mai mult din calitatea uneia dintre părţile contractante, Ministerul Culturii şi , care a participat la negocieri şi a semnat contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii ca reprezentant al patronatului.
Potrivit art. 1-(1) H.G. nr. 78 / 2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Cultelor, Ministerul Culturii şi Cultelor este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care elaborează şi asigură aplicarea strategiei şi politicilor în domeniile culturii şi cultelor”.
În îndeplinirea rolului şi a obiectivelor sale generale, Ministerul Culturii şi Cultelor are ca atribuţii principale, reglementate de art. 5 alin. 1:
10. asigură, cu respectarea legislaţiei în vigoare, colaborarea şi consultarea cu sindicatele şi patronatul din domeniile sale de activitate, precum şi cu alte structuri ale societăţii civile, pentru formularea politicilor culturale, elaborarea actelor normative cu incidenţă asupra sectorului culturii şi pentru rezolvarea problemelor care privesc interesele sau activitatea operatorilor culturali;
13. elaborează norme, normative şi metodologii pentru domeniul său de activitate, obligatorii pentru toate instituţiile şi aşezămintele culturale, indiferent de subordonarea acestora”.
În exercitarea acestor atribuţii, în dubla sa calitate de reprezentant al patronatului şi organ de specialitate al administraţiei publice centrale, Ministerul Culturii şi Cultelor a participat la negocierea contractului colectiv de muncă, asumându-şi astfel responsabilitatea respectării tuturor clauzelor negociate.
În acest sens s-au avut în vedere prevederile art. 98 din acelaşi contract colectiv de muncă; dispoziţiile art. 40 alin.2 lit. c şi art. 236 alin. 4 Codul muncii la care se adaugă prevederile art. 7 din Legea nr.130/1996 – potrivit cărora contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor, iar executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, neîndeplinirea obligaţiilor asumate atrăgând răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta.
S-a concluzionat astfel că reclamanţii sunt îndreptăţiţi de a li se acorda sporul de fidelitate, conform prevederilor art. 98 din contractul colectiv de muncă nefiind necesar ca aceste drepturi să fie prevăzute şi în lege pentru a fi aplicate, în condiţiile în care legea de salarizare stabileşte un nivel minim de drepturi, iar în contractul colectiv de muncă sunt prevăzute drepturi suplimentare.
Este adevărat că dispoziţiile art. 12 din legea 130/1996 prevăd faptul că salariaţii instituţiilor bugetare care încheie contracte colective de muncă nu pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţiile legale, însă atâta vreme cât prin dispoziţiile art. 45 lit. f din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură cultură nr.197/8 februarie 2006, părţile au prevăzut acordarea sporului de fidelitate, clauza respectivă îşi produce efecte juridice, câtă vreme nu a fost anulată.
În ceea ce priveşte înscrisurile depuse la dosar de către recurenta – pârâtă se constată că nu influenţează situaţia de fapt şi de drept reţinută de către prima instanţă, întrucât acestea reprezintă moduri de interpretare a dispoziţiilor legale sau propuneri de modificare a dispoziţiilor contractului colectiv de muncă
Faţă de cele arătate şi în raport de dispoziţiile art. 312 Cod pr.civilă recursul declarat de pârâta Filarmonica OLTENIA Craiova se priveşte ca nefondat şi se va respinge, menţinându-se hotărârea Tribunalului Dolj.
