Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 09.06.2008, reclamanta BMM a chemat în judecată pe pârâţii AG şi AR pentru ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâţii să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul nr. 10 situat în …sector 3, Bucureşti.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat ca prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr…, autorii reclamantei R.B. şi G.C.C.B. au cumpărat de la ES, M Ş P, terenul situat în Bucureşti (…) cu toate clădirile aflate pe teren, imobile dobândite de vânzători prin moştenire de la defunctul ID. Imobilul a fost înscris în Cartea Funciară sub nr. 18247/1940 din 30.03.1941 şi a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, poziţia 3535 din listele anexă.
Reclamanta mai arată că preluarea de către stat în baza decretului menţionat nu constituie o trecere cu titlu valabil în proprietatea acestuia, deoarece, acest act normativ era contrar art. 11 din din 1948.
Neavând un titlu valabil asupra acestui imobil, statul nu putea să-l înstrăineze, astfel cum este exprimat prin adagiul nemo plus iuris ad allium transfere potest quam ipse habet. Vânzarea catre pârâţii din cauză, prin contractul nr. 7716/14.04.1999, s-a făcut cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, deoarece prin notificarile înregistrate sub nr. 1016 şi 1017 din 28.07.1996, mostenitorii proprietarilor au notificat Consiliul Local al Sectorului 3.
A mai precizat reclamanta că a solicitat restituirea în natură a imobilului în baza Legii nr. 10/2001, prin notificarea nr. 5227/25.10.2001 transmisă prin B.E.J. Stănescu şi Nemeş, însă nu a fost soluţionată în termenul prevăzut de lege.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 480 C.civ. şi art. 112 C.p.civ..
Acţiunea este scutită de plata taxei judiciara de timbru şi a timbrului judiciar în conformitate cu dispoziţiile art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 şi art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 modificată.
La data de 28.08.2008, prin Serviciul Registratură al instantei, a fost depusă la dosar cerere de intervenţie în interes propriu, prin care intervenienţii VR,BI,SC,STA,SDC au solicitat instanţei să oblige pârâţii să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul nr. 10 situat în (…)sector 3, Bucureşti.
Intervenientii au aratat că sunt moştenitorii defunctului B. R, coproprietar alături de BG, al imobilului situat în Bucureşti (…)sector 3, iar reclamanta este moştenitoarea lui BG.
Pe rol există un proces cu privire la anularea certificatului de mostenitor nr. 194/20.12.2002 prin care reclamanta s-a declarat unica moştenitoare a defunctului BR.
În drept au invocat dispozitiile art. 49 C.p.civ..
Intervenienţii au formulat în data de 11.09.2008 cerere precizatoare solicitând instanţei să-i oblige pe pârâţi să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie cota de 1 din imobilul apartament nr. 10, situat în (…)şi cota indiviză din părţile de folosinţă comună şi teren situat sub construcţie.
Prin încheierea din data de 11.09.2008 s-a încuviinţat în principiu, în baza art. 52 C.p.civ., cererea de intervenţie şi s-a dispus comunicarea cererii de intervenţie către toate părţile.
Prin întâmpinarea depusă la data de 29.01.2009, pârâţii au invocat excepţia inadmisilitaţii şi au solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
În motivarea acestei excepţii s-a învederat că, apartamentul revendicat de reclamantă face parte din categoria imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 06.03.1945-22.12.1989, iar acţiunea a fost formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. În acest sens, pârâţii au invocat şi Decizia nr. 33 a Î.C.C.J., pronunţată în interesul legii cu privire la admisibilitatea acţiunii în revendicare.
Pe fondul cauzei s-a arătat că potrivit art. 18 lit. c imobilul revendicat a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale, iar reclamanta afirmă, fără a face dovada, că pârâţii au fost de rea-credinţă la cumpărarea imobilului. Reaua-credinţă a pârâţilor este invocată ca urmare a depunerii la Consiliul Local al Sectorului 3 a două notificări, nedepuse la dosar, acte care nu pot fi opuse pârâţilor, deoarece nu au fost aduse la cunoştinţa acestora, iar reaua-credinţa trebuie dovedită şi nu doar afirmată.
Totodată s-a mai învederat că reclamanta nu a solicitat anularea contractului prin care pârâţii au cumpărat imobilul şi având în vedere că termenul defipt de lege pentru a solicita această nulitate a expirat, titlul pârâţilor s-a consolidat şi nu mai poate fi atacat.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 115-118 C.p.civ..
Prin Sentinţa civilă nr. xx din data de xxx în Dosarul nr…/301/2008, instanţa a respins cererea formulată de reclamanta BMM în contradictoriu cu pârâţii AG şi AR ca inadmisibilă, a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii VR,BI,SC,STA,SDC în contradictoriu cu reclamanta şi pârâţii, ca inadmisibilă şi a obligat reclamanta şi intervenienţii către pârâţi la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. xx din data de xx, Tribunalul Bucureşti Secţia a IV-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă BMM şi de apelanţii-intervenienţi împotriva Sentintei civile nr. xx, pronunţată de Judecătoria Sector 3 Bucureşti, în Dosarul nr. ../301/2008, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi AG şi AR, a desfiinţat sentinţa apelata şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pe rolul Judecatoriei Sector 3, cauza a fost inregistrata la ….
Prin serviciul registratură al instanţei, la data de 14.09.2011, pârâţii au depus la dosar cerere de chemare în garanţie în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primar General, Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice şi S.C. Titan AL S.A. prin care solicită obligarea intervenienţilor forţaţi la despăgubirea lor cu contravaloarea apartamentului în care locuiesc, plus cheltuieli de judecată, în cazul în care vor cadea în pretenţii.
În motivare pârâţii au arătat că au fost chemaţi în judecată de reclamantă pentru a-i lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul nr. 10 din ..sector 3, pe care l-au dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 7716/04.04.1999 încheiat cu S.C. Titan AL S.A. Arată că au fost de bună-credinţă la cumpărarea imobilului, crezând că S.C. Titan AL S.A. este adevăratul proprietar. Au depus toate diligenţele pentru a dobândi imobilul în condiţii de legalitate, achitând preţul stabilit.
În dovedirea cererii au solicitat proba cu înscrisurile existente la dosar.
În drept au invocat dispoziţiile art. 60-63 C.p.civ.
La solicitarea instantei, SC Titan Al SA a comunicat actele ce au stat la baza incheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 7716/04.04.1999.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7136/27.03.1924 de Tribunalul Ilfov-Secţia Notariat, numitii BG si BR au cumpărat terenul situat în Bucureşti, (..), împreună cu toate clădirile aflate pe acesta.Dreptul de proprietate asupra acestui imobil a fost înscris în Cartea Funciară, aşa cum reiese din procesul-verbal nr. 28247/1940 din 30.01.1941. În cuprinsul acestui proces-verbal, imobilul este identificat ca fiind situat în Bucureşti, (..) arătându-se că a fost dobândit de proprietarii B.C.R zis B. şi BCG zis B., prin cumpărare în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 7136/27.03.1924.
În conformitate cu adresa nr. …./03.09.2002 a Primăriei Municipiului Bucureşti, imobilul care poartă numărul x pe Str. .. sector 3 a purtat numărul x pe Str. ..şi nr. x pe Calea V, din anul 1893 până în anul 1924, iar din anul 1924 până în anul 1940 a purtat numărul x pe Str. M. şi nr.x pe Calea V.
Aşa cum rezulta din adresa emisă de D.I.T.L. Sector 3 imobilul situat în Bucureşti, nr. 30 era identificat, la nivelul anului 1942, ca fiind in Str. Calea V. nr. 30, plătitori de impozite fiind R. şi G. B.
În conformitate cu adresa nr. 13960/10.07.1997 coroborată cu situaţia juridică imobilul situat în Calea V nr. 30, figureaza preluat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, la poziţia 3535, de la BR si BG iar potrivit adresei emise de S.C. Titan AL S.A. nr. xx, la naţionalizare nu s-au plătit despăgubiri fostului proprietar.
Reclamanta şi intervenienţii sunt moştenitorii defuncţilor BR şi BG (cu privire la ambii defuncţi fiind depuse acte de notorietate la dosar – filele 52 şi 74 – din care reiese că erau aceleaşi persoane cu BR respectiv B G, C G) potrivit certificatelor de moştenitor depuse la dosar. BR a decedat la 24.06.1961, iar BG a decedat la 8.09.1966.
La data de 29.07.1996, BM (succesoare a defunctului BG) a solicitat restituirea întregului imobil din CaleaV nr. 30, iar propunerea Comisiei de aplicare a Legii 112/1995 a fost de acordare a despăgubirilor.
Reclamanta şi intervenienţii nu au arătat dacă aceste despăgubiri au fost stabilite şi plătite.
Ulterior, la data de 12.11.2001, respectiv la data de 25.10.2001, intervenienţii şi reclamanta au solicitat restituirea întregului imobil în natură ( conform notificării nr. 3150/12.11.2001- şi notificării nr. 5227/25.10.2001-). Procedura demarată în baza Legii nr. 10/2001 a continuat, cauza aflându-se pe rolul Tribunalului Bucureşti, potrivit certificatului de grefă (fila 62) în care sunt părţi atât reclamanta cât şi intervenienţii în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 7716/14.04.1999 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 între S.C. Titan AL S.A. şi pârâţii AG şi AR ( fila 26), aceştia din urmă au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului cu nr. x situat în Calea V. nr. 30, compus din două camere, bucătărie, baie, culoar, hol- în exclusivitate şi vestibul-în comun.
Cauza de nulitate absoluta dedusa din incalcarea prevederilor legii 112/1995 la încheierea contractului de vânzare cumpărare nr. 7716/14.04.1999, potrivit cererii reclamantei, trebuia invocată până la 14.08.2002, indiferent că mijlocul folosit era acţiunea în declararea nulităţii sau apărarea de fond (excepţia de nulitate). Acesta a fost momentul expirării termenului de prescripţie a dreptului de a invoca nulitatea absolută în condiţiile fostului art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Or, în cauză prima dată acest mijloc de apărare a fost invocat de reclamanta abia la … (data inregistrarii prezentei cereri), deci mult după expirarea termenului de prescripţie extinctivă special prevăzut de fostul art. 46 alin. 5 (actual art. 45 alin. 5). Intervenientii nu au invocat vreo cauză de nulitate a contractului încheiat de pârâti cu S.C. TITAN AL S.A.
Prin urmare, instanţa nu mai poate analiza această cauză de nulitate, deoarece se opune prescripţia. Astfel, a analiza legalitatea titlului de proprietate al pârâtilor, pe calea unei excepţii exercitate în cadrul acestei acţiuni în revendicare, este de natură a deturna voinţa legiuitorului prin înlăturarea sancţiunii prescripţiei instituită de disp. art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 şi care a operat în favoarea pârâtilor.
In consecinta, instanta retine ca titlul de proprietate al pârâtilor s-a consolidat, bucurându-se de o prezumţie absolută de validitate în urma împlinirii termenului de prescripţie a dreptului de a cere nulitatea acestuia .
Pentru a compara titlurile de proprietate ale părţilor, instanţa va avea în vedere criteriile de preferinţă prevăzute de Legea nr. 10/2001si situaţia specială a imobilului care se încadrează în categoria imobilelor preluate în mod abuziv în perioada martie 1945-decembrie 1989.
Având în vedere criteriile enunţate, instanţa apreciază că titlul pârâţilor este preferabil celui deţinut de către reclamantă/intervenienti.
Reclamanta si intervenientii au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001. Acest text de lege stabileşte obligaţia de a se lua măsuri reparatorii prin echivalent, în beneficiul persoanei îndreptătite în cazul in care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale.
Instanţa apreciază că nici prevederile articolului 1 din protocolul nr. 1 la Convenţia EDO şi jurispudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului nu pot fi reţinute în cauza de faţă pentru a determina temeinicia actiunii in revendicare, întrucât reclamanta si intervenientii nu au justificat existenţa unui bun actual (cu referire la apartament) în sensul Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia EDO pentru a se ridica problema vreunei atingeri aduse acestuia, care să atragă incidenţa textului din Convenţie menţionat.
Astfel, Convenţia EDO garantează protecţia unui bun actual aflat în patrimoniul persoanei interesate. Solicitarea de a se restitui un bun preluat de stat (anterior datei la care Statul Român a semnat Conventia), nu intră sub protecţia Articolului nr. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia EDO. Convenţia nu garantează dreptul de a dobândi sau redobândi un anumit bun. Aprecierea reclamantei/intervenientilor că dreptul lor de proprietate există şi solicitarea ca titlul lor să fie comparat cu cel al pârâţilor nu sunt suficiente pentru a reţine existenţa unui bun actual. Noţiunea autonomă de bun care circumscrie domeniului de aplicare al Articolului nr. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia EDO presupune ca reclamanta/interveninetii să aibă cel puţin o speranţă legitimă cu privire la valoarea patrimonială respectivă. Or, în cauza de faţă, reclamanta si intervenientii nu au nici măcar o asemenea speranţă. De altfel, în jurisprudenţa sa în cauzele împotriva României, în situaţii similare, Curtea EDO a apreciat că solicitarea de a obţine un bun preluat de stat nu reprezintă niciun bun actual şi nicio speranţă legitimă ( Cauza Poenaru c. României cererea nr. 51864/99,Decizia Curţii de inadmisibilitate din data de 13.11.2001).
Dimpotrivă, în cauza de faţă se poate aprecia că la acest moment este justificată speranţa legitima a chiriaşilor -cumpărători de a se bucura de acest bun în condiţiile în care titlul lor de proprietate nu a fost desfiintat, ci din contră s-a consolidat prin împlinirea termenului legal în care se putea invoca nulitatea – art. 45 din Legea nr. 10/2001- ( situaţie asemănătoare cu cea în care acţiunea în anulare a fost promovată cu respectarea termenului legal, dar a fost respinsă – în acest sens cauza Raicu c. României în care Curtea a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, urmare a admiterii acţiunii în revendicare ulterior respingerii acţiunii în anulare a titlului chiriaşilor-cumpărători, cu consecinţa condamnării Statului Român).
Instituirea unor termene pentru apărarea dreptului de proprietate, ca şi ocrotirea drepturilor concrete şi efective ale persoanelor care au dobândit de la stat imobilele naţionalizate de fostele regimuri comuniste nu este contrară spiritului practicii CEDO (cauza Pincova si Pinc contra Republicii Cehia).
De asemenea, Curtea EDO a constatat în favoarea foştilor încalcarea dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei EDO, în situaţii diferite de cea a reclamantei din prezenta cauză, şi anume în condiţiile în care petenţii au justificat existenţa unui bun în sensul Convenţiei, şi anume o hotărâre judecătorească definitivă si irevocabilă care le-a consfinţit dreptul de proprietate asupra bunului revendicat, urmată de desfiinţarea acesteia sau de imposibilitatea punerii în executare, ulterior momentului în care în sarcina Statului Român s-a născut obligaţia respectarii Convenţiei EDO.
În cauza de faţă reclamanta si intervenientii nu au făcut dovada recunoaşterii calităţii lor de proprietari ai imobilului – apartamentul revendicat- printr-un act emis de puterea judecătorească sau de cea executivă, anterior dobândirii dreptului de proprietate de către pârâţi in aplicarea Legii nr. 112/1995.
Mai mult, in hotararea pilot Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei Curtea Europeana si-a schimbat viziunea si nu mai recunoaste în favoarea fostului proprietar un drept de proprietate vechi, ci vorbeste despre existenta unui nou drept care se naste în temeiul legislatiei adoptate de catre statele membre. Curtea nu mai retine ca, prin constatarea ilegalitatii nationalizarii, se confirma vechiul drept de proprietate al fostului proprietar asupra bunului preluat abuziv. Apreciaza ca prin nationalizarea nelegala se naste un interes patrimonial, care intra sub protectia art. 1 pct. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia si care da nastere unui drept de indemnizatie, daca restituirea în natura nu mai este posibila si daca partea a urmat calea procedurala prevazuta în legislatia interna, respectiv Legea nr. 10/2001. Curtea a evidentiat ca simpla constatare a nelegalitatii nationalizarii (in speta, nationalizarea abuziva a fost invocata ca motiv al cererii in revendicare) nu constituie un titlu executoriu pentru restituirea efectiva a apartamentului, respectiv nu da nastere unui bun care sa intre în sfera de incidenta a art. 1 din Protocolul nr. 1.
Pentru aceste considerente, apreciind că voinţa legiuitorului de a menţine situaţia juridică creată în aplicarea Legii nr. 112/1995 şi de a repara exclusiv prin echivalent prejudiciul cauzat prin preluarea abuzivă a imobilului înstrăinat ulterior către chiriaşii-cumpărători al căror titlu nu a fost desfiinţat, constituie un criteriu de preferinţă în beneficiul pârâţilor superior vechimii şi transmisiunii legale a titlului de proprietate de care s-a prevalat reclamanta, instanţa va respinge atât cererea principală cât şi cererea de intervenţie în interes propriu având acelaşi obiect, ca neîntemeiate.
Aşa cum rezultă din chiar prevederile art. 60 alin. 1 C.p.civ., soluţia ce se va da asupra cererii de chemare în garanţie depinde de soluţia ce se va pronunţa cu privire la cererea principală. Având în vedere că cererea de chemare în garanţie a fost formulată de pârâţi, iar aceştia nu au căzut în pretenţii faţă de reclamantă, instanţa va respinge cererea de chemare în garanţie ca rămasă făra obiect.
Va lua act ca nu solicită cheltuieli de judecată.
