Tribunalul DOLJ Hotărâre nr. 727 din data de 14.10.2014
Prin sentința penală nr. 991/20.02.2014, pronunțată în dosarul nr. 4069/215/2014, Judecătoria Craiova a fost respinsă contestația la formulată de condamnatul S.C.D. și a constatat că nu sunt incidente dispoz. art. 6 NCP.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 4069/215/2014, petentul condamnat S.C.D. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 273 din 14.10.2011, pronunțată de Judecătoria Caracal, definitivă prin dec. pen. 1548/02.07.2012 a Curții de Apel Craiova
Cererea formulată de petentul condamnat nu a fost motivată în fapt și în drept.
La dosarul cauzei s-au depus o copie de pe mandatul de executare a pedepsei aplicate condamnatului și o copie a sentinței penale menționate, însoțită de un referat al compartimentului de executări penale privind data și modalitatea rămânerii definitive, precum și stadiul executării.
Analizând actele dosarului prin prisma dispozițiilor legale, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul S.C.D. a fost condamnat, prin s.p. 273 din 14.10.2011, pronunțată de Judecătoria Caracal,definitivă prin dec. pen. 1548/02.07.2012 a Curții de Apel Craiova, la pedeapsa de 13 ani și 6 luni închisoare.
Prin aceeași sentință, în baza art. 71 C.p.,i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b C.p.
În baza sentinței penale nr. 273 din 14.10.2011, pronunțată de Judecătoria Caracal,definitivă prin dec. pen. 1548/02.07.2012 a Curții de Apel Craiova, s-a emis MEPÎ 243/03.07.2012 de către Judecătoria Caracal, executarea pedepsei începând la data de 10.11.2010.
Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod proc. pen., instanța a analizat, în ordinea menționată următoarele aspecte:
1. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă și normele aplicabile concursului de infracțiuni.
1. În ceea ce privește limitele de pedeapsă mai favorabile, instanța a stabilit limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat.
Astfel, instanța a reținut că inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: furt calificat prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. a,g,i și alin. 4 cu aplic. art. 37 lit. a cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. de la 1969, furt calificat prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. a,g,i cu aplic. art. 37 lit. a C.p. de la 1969, furt calificat prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. e,g,i cu aplic. art. 37 lit. a C.p. de la 1969 și complicitate la furt calificat prev. de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, g, i cu aplicarea art. 37 lit. a C.p.de la 1969.
Instanța de fond a analizat pedepsele aplicate inculpatului pentru aceste infracțiuni potrivit noilor incriminări și a constatat că pedepsele aplicate pentru aceste infracțiuni îndeplinesc cerințele de legalitate, nefiind mai mari decât maximul special al pedepselor potrivit noilor incriminări. În ceea ce privește pedeapsa de 10 ani închisoare – aplicată pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. a,g,i și alin. 4 cu aplic. art. 37 lit. a cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. de la 1969( în reglementarea din N.C.p. art. 228 alin.1-229 alin. 1 lit. b, d art. 77 lit. a , art. 43 alin.1 și art. 36 alin.1) a constat că îndeplinește cerințele de legalitate, având în vedere maximul special al noii incriminări – 5 ani, maxim sporit cu 3 ani potrivit art. 36 alin. 1 N.C.p.și apoi cu încă 2 ani potrivit art. 78 , urmare a aplicării circumstanței agravante prev. de art. 77 lit.a N.C.p.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța a constatat că nu este întemeiată cererea formulată de petentul condamnat Saris Cristian Dan, de aplicare a legii penale mai favorabile, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 6 N.C.p., motiv pentru care cererea formulată de petentul condamnat a fost respinsă, ca neîntemeiată.
În baza art. 275pct. 4 alin. 2 C. proc. pen. , petentul condamnat a fost obligat la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe penala a formulat contestație condamnatul S.C.D. care a solicitat desființarea sentinței penale pronunțată de Judecătoria Craiova, iar pe fond admiterea contestației la executare în sensul aplicării legii penale mai favorabile și reducerea pedepsei de 10 ani închisoare la care contestatorul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat la maximul prevăzut de noile reglementări respectiv 5 ani închisoare, la care să se adauge pedeapsa de 3 ani și 6 luni a cărei executare a fost suspendată condiționat, în final pedeapsa rezultată să fie de 8 ani și 6 luni închisoare.
Examinând sentința atacată sub toate aspectele de fapt și de drept și, în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:
Prin sentința atacată, instanța de fond a analizat pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală. nr. 273/14.10.2011 a Judecătorie Caracal, def. prin dec. den. nr. 1548/2012 a Curții de Apel Craiova pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. a, g, i și alin. 4 cu aplic. art. 37 lit. a cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp din 1969, considerând că, îndeplinește cerințele de legalitate, prin raportare la dispoz. art. 36 alin. 1 CNp, art. 78 și art. 77 lit. a NCp și nu se impune reducerea acesteia.
Tribunalul constată că prin decizia nr. 8/26.05.2014 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. 12/1/2014/HP/P a stabilit: “în aplicarea legii mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei potrivit art. 6 alin. 1 CP, la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, nu se vor lua în considerare circumstanțe atenuante sau agravante reținute condamnatului și care apar valorificate în pedeapsa concretă atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul prevăzut de legea nouă”, ceea ce înseamnă că în speță se va avea în vedere pedeapsa prev. de art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și d NCP adică închisoarea de la 1 la 5 ani.
Pentru aceste motive instanța va dispune reducerea pedepsei de 10 ani aplicată condamnatului pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. a, g, i și alin. 4 cu aplic. art. 37 lit. a cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp din 1969 la maximul special de 5 ani închisoare prevăzut de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cp NCP, art. 77 lit. a NCP, cu aplic. art. 43 alin. 1 NCP și art. 36 alin. 1 NCp.
Analizând celelalte pedepse aplicate condamnatului instanța constată că nu impune reducerea acestora.
Astfel acesta a fost condamnat la următoarele pedepse: pedeapsa de 3 an pentru art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cp cu aplic. art. 37 lit. a Cp (faptă care în prezent este reglementată de dispozițiile art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cp, cu aplic. art 77 lit. a și art. 43 alin. 1 CP, având prevăzută o pedeapsă maximă de 5 ani); pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e, g, i Cp cu aplic. art. 37 lit. a Cp (faptă care în prezent este reglementată de dispozițiile art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cp, cu aplic. art 77 lit. a și art. 43 alin. 1 CP, având prevăzută o pedeapsă maximă de 5 ani); pedeapsa de 3 ani pentru 26 Cp rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cp cu aplic. art. 37 lit. a Cp (faptă care în prezent este reglementată de dispozițiile art. 48 rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cp, cu aplic. art. 77 lit. a și art. 43 alin. 1 CP, având prevăzută o pedeapsă maximă de 5 ani) .
Prin urmare se constată că față de maximul special prevăzut de noua lege nu se impune reducerea niciuneia din celelalte pedepse aplicate condamnatului.
Instanța va analiza în continuare incidența deciziei nr. 15 din 23 iunie 2014 pronunțată de ICCJ în dosarul nr. 161/1/2014/HP/P și a deciziei nr. 1 pronunțată de ICCJ în dosarul nr. 1/1/2014/HP/P, dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care s-ar putea ajunge în baza legii noi conform art. 39 NC.pen., art. 43 alin. 2 NC.pen, art. 96 alin.4 NCP și art. 79 alin. 2 NCP.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 79 alin. 2 Cp: “dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabilește prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la circumstanțe agravante, infracțiune continuată, concurs sau recidivă”.
Conform art. 39 alin. 1 lit. b NCP atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea se aplică pedeapsa ce mai grea (în speță, cea de 5 ani), la care se adaugă un spor egal cu o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate (9 ani), în speță acest spor fiind egal cu 3 ani, rezultând o pedeapsă de 8 ani închisoare.
În continuare, tribunalul va face aplicarea dispozițiilor art. 43 alin. 2 NCp potrivit cărora dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârșește mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul neexecutat din aceasta și a dispozițiilor art. 96 alin. 4 NCP, conform cărora dacă se săvârșește o nouă infracțiune în termenul de supraveghere, instanța revocă suspendarea și dispune executarea acesteia potrivit dispozițiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea de infracțiuni.
Raportând aceste dispoziții legale la speță, înseamnă că instanța ar trebui să revoce pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin s.p. 26/2010 a Judecătoriei Caracal și să dispună executarea în întregime a acesteia, alături de pedeapsa de 8 ani închisoare, în final persoana privată de libertate executând pedeapsa de 11 ani și 6 luni închisoare.
Cum această pedeapsă este mai mică decât pedeapsa de 13 ani și 6 luni închisoare pe care o execută contestatorul, tribunalul constată că în temeiul art. 6 NCp se impune reducerea acestei pedepse la 11 ani și 6 luni închisoare.
Pentru aceste considerente în baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a C.pr.pen., va admite contestația formulată de S.C.D., va desființa sentința penală nr. 991/20.02.2014 a Judecătoriei Craiova și rejudecând va descontopi pedeapsa rezultantă de 13 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin s.p. 273/14.10.2011 a Judecătoriei Caracal, definitivă prin d.p. nr. 1548/2012 a Curții de Apel Craiova, în pedepsele componente de: 10 ani pentru art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cp și alin. 4 Cp, cu aplic. art. 37 lit. a Cp, art. 41 alin. 2 Cp și art. 64 lit. a a teza a II-a și lit. b Cp, pe o perioadă de 2 ani ; 3 ani pentru art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cp , art. 37 lit. a Cp; 3 ani pentru art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e, g, i Cp, cu aplic. art. 37 lit. a Cp; 3 ani pentru art. 26 Cp rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a g, i Cp, cu aplic. art. 37 lit. a Cp și 3 ani și 6 luni aplicată prin s.p. 26/2010 a Judecătoriei Caracal, pentru care s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere.
În baza art. 6 alin. 1 NCP va reduce pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cp și alin. 4 Cp, cu aplic. art. 37 lit. a Cp, art. 41 alin. 2 Cp și art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cp, la maximul special de 5 ani închisoare prevăzut de art. 228 alin. 1, 229 alin. 2 NCP, art. 77 lit. a NCp, art. 43 alin. 1 NCP și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cp din 1968 (art. 66 lit. a și b NCP).
În baza art. 39 alin. 1 lit. b NCp va recontopi cele patru pedepse de 5 ani închisoare; 3 ani închisoare; 3 ani închisoare; 3 ani închisoare și aplică pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte (9 ani), adică 3 ani, în final inculpatul executând pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare.
În baza art. 96 alin. 4 NCP, art. 43 alin. 1 NCP și art. 79 alin. 2 NCP va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani și 6 luni aplicată prin s.p. 26/2010 a Judecătoriei Caracal și dispune executarea în întregime a acesteia, alături de pedeapsa de 8 ani închisoare, în final inculpatul executând pedeapsa de 11 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 6 NCP, va reduce pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului prin s.p. 273/14.10.2011 a Judecătoriei Caracal, definitivă prin d.p. nr. 1548/2012 a Curții de Apel Craiova de la 13 ani și 6 luni la 11 ani și 6 luni închisoare.
Va deduce durata reținerii din data de 02.11.2010, durata arestării preventive din 20.06.2008 până la 17.11.2008, arestarea preventivă și detenția din 10.11.2010 la zi și menține starea de arest.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 273/14.10.2011 a Judecătoriei Caracal, definitivă prin d.p. nr. 1548/2012 a Curții de Apel Craiova.
Va dispune anularea mandatului de executare nr. 243/03.07.2012 emis de Judecătoria Caracal și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei în sensul celor arătate mai sus.
În baza art. 275 alin. 3 NCPP, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului