SENTINŢA CIVILĂ NR. 899/02.03.2012
Drept civil
Domeniu asociat – Acţiune în constatare
I N S T A N Ţ A;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călăraşi sub nr. xxxx reclamanta U.A.T. a mun. B. a solicitat în contradictoriu cu pârâta U.A.T. a com. C. să se constate dreptul de proprietate şi de administrare asupra imobilelor constând în, Platforma Chimică C., Staţiunea Balneară L.S., SCCASS B.
Cererea a fost iniţial înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr. xxx, iar prin încheierea civilă nr. 6076/15.11.2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2702/1/2010 s-a admis cererea de strămutare formulată de pârâta, cu păstrarea actelor de procedură îndeplinite.
În motivarea cererii, în forma sa iniţială, reclamanta a arătat că prin Legea 2/1968 s-a realizat delimitarea administrativ-teritorială a localităţilor din România, iar prin HCLM B. 1108/1968 s-a aprobat delimitarea administrativ-teritorială a localităţilor din judeţul B.
Apreciază că dovada dreptului de proprietate a UAT …..asupra imobilelor menţionate o constituie:
1. pentru Întreprinderea E.B. (actuala T.B.):
Decretul nr. 463/1976 al Consiliului de Stat privind înfiinţarea Întreprinderii E.B., în care se precizează că are sediul în mun. B., jud. B.;
2. pentru fabrica de celofibră, celofan şi sulfură de carbon din cadrul Grupului
Industrial B. şi Combinatul de Fibre Artificiale B.: Hotărârea Consiliului de Miniştri 268/27.03.1962, în care se precizează că are sediul în municipiul B., judeţul B.;
3. pentru Platformele Industriale: Decretul Prezidenţial 56/1976 privind
aprobarea Platformelor industriale şi amplasamentelor pentru obiectivele industriale ce urmează a se realiza în perioada 1976-1980 în judeţul B.;
4. pentru staţiunea balneo-climaterică L.S.: Hotărârea nr. 295/1951 a
Consiliului de Miniştri şi procesul-verbal de predare-primire din 10.05.1951, pe teritoriul Staţiunii L.S. se află amplasat şi S.C.C.A.S.S. B..
Conform hărţilor cadastrale din anul 1968, comuna C. era inclusă în teritoriul administrativ al municipiului B., fiind comună suburbană, dar imobilele ce constituie obiectul prezentei cereri nu aparţineau teritoriului comunei C., ci municipiului B..
În anul 1999, Consiliul Local al comunei C. a modificat limitele teritoriale ale comunei C. prin Hotărârea 29/12.05.1999,inserând în teritoriul său cele 4 zone ce fac obiectul prezentei cereri.
Hotărârea nr. 28/1999 a Consiliului Local C. a fost parţial anulată
prin Decizia civilă nr. 209/R/2000 a Curţii de Apel Galaţi, în sensul că au fost înlăturate dispoziţiile privind includerea în zona 3 din raza teritorial administrativă a comunei C. a următoarelor obiective: SC T. B., Platforma Chimică C., Staţiunea Balneară L.S., SCCASS B..
Totuşi, Consiliul Local C. a emis Hotărârea nr. 91/2006 privind stabilirea taxelor şi impozitelor ce urmează a fi percepute în anul 2007 de UAT C., prin care stabileşte impozite şi pentru teritoriile în discuţie.
Această hotărâre, deşi atacată, a fost menţinută de instanţă.
Arată că pârâta nu a contestat niciodată dreptul de proprietate al UAT B. asupra respectivelor teritorii, dar emite decizii de impunere de impozite şi taxe asupra acestora.
A apreciat că interesul pentru demararea acţiunii în constatare îl reprezintă veniturile publice ce au de suferit prin intervenţia constantă a UAT C. în bunul mers al colectării de taxe şi impozite locale de către proprietarul de drept al zonelor în discuţie.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C.pr.civilă.
În şedinţa din data de 14.04.2009 instanţa i-a pus în vedere apărătorului reclamantei să precizeze valoarea obiectului cererii şi ce fel de drept de proprietate se solicită a se constata.
În data de 02.06.2009 reclamanta UAT B. a depus precizări, aflate la filele 27-31, prin care a înţeles să solicite să se constate faptul că delimitarea teritorială între cele 2 unităţi administrativ-teritoriale s-a realizat,limitele teritoriale fiind în vigoare până la data prezentei, în conformitate cu legislaţia în vigoare la data ultimei modificări a teritoriului administrativ al României şi pe cale de consecinţă că suprafeţele în discuţie au intrat în patrimoniul U.A.T. a municipiului B. la nivelul anului 1991 devenind proprietatea acestuia, publică sau privată, în funcţie de regimul juridic reglementat de legislaţia în vigoare la acea dată.
Pârâta a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea cererii.
A arătat că reclamanta nu a precizat limitele imobilelor solicitate şi nici dacă solicită terenuri sau clădiri. De asemenea, a apreciat că reclamanta nu are calitate procesuală activă deoarece SC T. SA B. Platforma Chimică C., Staţiunea Balneară L.S., SCCASS B. sunt persoane juridice de drept privat cu capacitate deplină de exerciţiu, iar prin prezenta acţiune se solicită să se pronunţe o hotărâre judecătorească prin care să se delimiteze hotarul dintre municipiul B. şi comuna C., cerere inadmisibilă întrucât delimitarea unităţilor administrativ-teritoriale se stabileşte prin lege organică.
În şedinţa publică din data de 07.07.2009 au fost discutate mai multe excepţii: a netimbrării acţiunii, a nulităţii acţiunii, a lipsei calităţii procesuale active, a inadmisibilităţii acţiunii.
În data de 21.07.2009 instanţa a respins excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei B., excepţia de necompetenţă generală a instanţelor şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Raportând excepţia nulităţii acţiunii, discutată în contradictoriu de către părţi, dar nesoluţionată de instanţă, la conţinutul întâmpinării, în care reclamanta menţionează anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată, respectiv insuficienta definire a obiectului cererii, instanţa reţine că excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată se referă la insuficienta precizare a obiectului.
Prin încheierea de şedinţă din data de 02.03.2010 instanţa a respins excepţia necompetenţei materiale, apreciind că valoarea obiectului cererii a fost stabilită în data de 07.07.2009, pârâta având posibilitatea să conteste această valoare în aceeaşi şedinţă.
Pârâta a reiterat excepţia lipsei de obiect a acţiunii, arătând că nu au fost precizate exact imobilul cu vecinătăţile corespunzătoare, suprafaţa totală şi alte date necesare, iar apărătorul reclamantei a arătat că este vorba numai despre imobilele aflate în administrarea fiscală a UAT B.
Referitor la această excepţie, instanţa a omis să se pronunţe.
În şedinţa publică a Judecătoriei Călăraşi din data de 11.01.2011 i s-a pus în vedere apărătorului reclamantei să precizeze obiectul cererii formulate şi să specifice dacă este cuantificabil.
Reclamanta nu a înţeles să se conformeze solicitărilor instanţei de judecată şi nu şi-a precizat obiectul cererii, a menţionat doar că valoarea acestuia s-a discutat în faţa Judecătoriei Brăila.
La termenul din data de 21.02.2012 instanţa a pus în vedere apărătorului reclamantei faptul că până la acest termen nu este precizat obiectul cererii, aşa cum impun prevederile art. 112 pct. 3 C.pr.civilă.
Apărătorul reclamantei a apreciat că a depus aceste precizări la dosarul cauzei, şi a arătat că va menţiona prin concluziile scrise filele exacte la care se află aceste precizări.
În data de 28.02.2012 reclamanta a depus concluzii scrise, în care a precizat că este vorba de o suprafaţă de 395 ha, şi anume Platforma Chimică C. şi staţiunea balneo-climaterică L.S.
Referitor la celelalte menţiuni impuse de dispoziţiile codului de procedură civilă în cazul imobilelor, a precizat că toate actele sunt depuse la dosarul cauzei, în volumele II şi III.
Analizând cu prioritate excepţia nulităţii cererii, raportată la disp. art. 133 C.pr.civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C.pr.civilă, instanţa reţine:
Conform art. 112 pct. 3 Cod procedură civilă cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţă.
Pentru identificarea imobilelor se va arăta comuna şi judeţul, strada şi numărul, iar, în lipsă, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, sau, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi numărul topografic.
Potrivit dispoziţiilor art. 133 Cod procedură civilă cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.
Faptul că această cerere de chemare în judecată nu precizează ce se înţelege prin imobile, clădiri sau terenuri şi identificarea acestora, aşa cum impun dispoziţiile codului de procedură civilă a fost invocat de pârâtă prin întâmpinarea depusă la termenul din 07.07.2009 aflată la fila 36 din dosarul nr. xxxx.
La termenul din data de 07.07.2009 pârâta prin apărător au fost puse în discuţia părţilor mai multe excepţii: a netimbrării acţiunii, a nulităţii acţiunii, a lipsei calităţii procesuale active, a inadmisibilităţii acţiunii.
În data de 21.07.2009 instanţa a respins excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Brăila, excepţia de necompetenţă generală a instanţelor şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Aceste încheieri se află la filele 64-65 din primul volum al dosarului.
La termenul din data de 07.07.2009 a fost invocată excepţia nulităţii acţiunii raportat la acest aspect, aşa cum rezultă din compararea întâmpinării depuse la acest termen cu încheierea din aceeaşi dată.
În data de 14.07.2009 au fost puse în discuţie excepţiile invocate la termenul din 07.07.2009.
Prin încheierea din data de 21.07.2009, respingând excepţiile mai sus
menţionate, instanţa a omis să se pronunţe pe excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată motivat de insuficienta definire a obiectului acesteia.
Pârâta a reiterat excepţia lipsei de obiect a acţiunii în şedinţa din data de 02.03.2010 arătând că nu au fost precizate exact imobilul cu vecinătăţile corespunzătoare, suprafaţa totală şi alte date necesare, iar apărătorul reclamantei a arătat că este vorba numai despre imobilele aflate în administrarea fiscală a UAT B.
Instanţa nu s-a pronunţat pe acest aspect.
În şedinţa publică din data de 11.01.2011, la Judecătoria Călăraşi, i s-a pus în vedere apărătorului reclamantei să precizeze obiectul cererii formulate şi să specifice dacă este cuantificabil.
La termenul din data de 01.02.2011 reclamanta nu şi-a precizat obiectul cererii de chemare în judecată.
La solicitarea instanţei, în data de 21.02.2012, reclamanta a apreciat că şi-a precizat cererea de chemare în judecată aşa cum impun prevederile codului de procedură referitoare la imobile, dar nu a putut indica filele din dosar la care se află respectivele precizări.
A menţionat că va arăta filele la care se află respectivele precizări prin concluziile scrise.
Potrivit dispoziţiilor art. 132 Cod procedură civilă, reclamantul îşi poate preciza sau completa cererea până la prima zi de înfăţişare.
Conform prevederilor art. 134 Cod procedură civilă, prima zi de înfăţişare este aceea la care părţile legal citate pot pune concluzii.
Prin concluziile scrise depuse la dosar reclamanta a precizat că este vorba de zonele pe care sunt amplasate Staţiunea L.S. şi Platforma Chimică C., 395 ha conform procesului-verbal privind medierea litigiului de hotar din 19.11.2010, zone identificate prin extrasele de carte funciară şi actele existente în arhiva OCPI B. depuse la dosarul cauzei vol. II şi vol. III (296+299=595 file).
Instanţa reţine că dispoziţiile art. 112 pct. 3 Cod procedură civilă,atunci când cererea are ca obiect un imobil, pentru identificarea acestora se va arăta comuna şi judeţul, strada şi numărul, iar, în lipsă, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, sau, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi numărul topografic.
Cererea de chemare în judecată nu cuprinde aceste menţiuni obligatorii, esenţiale pentru definirea obiectului asupra căruia urmează a se pronunţa instanţa.
Mai mult, nu corespund nici măcar obiectul cererii de chemare în judecată aşa cum a fost el menţionat în acest act procedural şi obiectul aşa cum a fost definit prin concluziile scrise.
Potrivit dispoziţiilor codului de procedură civilă reclamantul are obligaţia să îşi definească obiectul cererii, acesta neputând fi determinat ulterior de instanţă în baza probelor administrate în cauză (decizia 3058/1998, secţia comercială, Curtea Supremă de Justiţie).
Se poate observa cu claritate că deşi problema obiectului cererii a fost discutată în 5 ocazii diferite în faţa instanţei, reclamanta nu a înţeles să îşi precizeze cererea.
Cele 395 ha, suprafaţă menţionată pentru prima dată prin concluziile scrise, deci aproape 4.000.000 mp nu pot fi identificaţi de instanţă din 595 file de dosar.
Mai mult, se poate observa din faptul că obiectul cererii de chemare în judecată nu îi este foarte clar nici pârâtei, aceasta solicitând un număr de 4 teritorii prin cererea de chemare în judecată şi un număr de 2 prin concluziile scrise, fără a menţiona niciodată elementele de identificare necesare potrivit dispoziţiilor codului de procedură civilă.
Este posibil ca pe respectivul teritoriu să fi fost şi proprietăţi particulare în anul 1991, fapt ce nu poate fi determinat de instanţă în absenţa oricărei precizări referitoare la suprafaţa solicitată exact.
De asemenea, reclamanta nu a precizat natura dreptului de proprietate solicitat.
Astfel, iniţial a solicitat constatarea dreptului de proprietate publică sau privată, după cum va reieşi din actele normative în vigoare la data 1990-1991, ca obiective ale expertizei a solicitat determinarea domeniului public, asupra căruia se exercită un drept de proprietate publică, iar în şedinţa din data de 21.02.2012 a precizat că solicită constatarea unui drept de proprietate privată.
Instanţa nu poate hotărî care este obiectul cererii de chemare în judecată în absenţa unei decizii a reclamantului în acest sens, decât încălcând principiul disponibilităţii şi principiul contradictorialităţii, principii de bază ale dreptului procesual civil român şi componente esenţiale ale dreptului la un proces echitabil în accepţiunea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Principiul disponibilităţii este consacrat în dispoziţiile articolului 129 alin. 6 şi prevede că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii judecăţii.
Prin principiul disponibilităţii se înţelege faptul că părţile pot determina nu numai existenţa procesului prin declanşarea procedurii judiciare şi prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de interveni o hotărâre pe fondul pretenţiei supuse judecăţii, ci şi conţinutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privinţa obiectului şi a participanţilor la proces, a fazelor şi etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge.
Judecătorul nu poate soluţiona un litigiu decât pe baza cererii părţii interesate şi numai în limitele sesizării, principiul disponibilităţii cuprinzând în conţinutul său prerogativa dreptului reclamantului de a determina limitele acţiunii.
Dacă formulările părţilor sunt confuze, împiedicând determinarea obiectului cererii de chemare în judecată, instanţa are îndatorirea, respectând regula dezbaterilor contradictorii, să ceară precizările necesare, cu finalitatea de a evita, în favoarea respectării cu rigoare a disponibilităţii, un ultra sau minus petita. (Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2150 din 27 februarie 2006).
În prezenta cauză lipsa definirii obiectului cererii a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor de 5 ori, dar reclamanta nu a înţeles să îşi precizeze cererea de chemare în judecată, iar respectiva cauză se află de peste 3 ani pe rolul instanţelor.
În consecinţă, deoarece la 3 ani de la declanşarea litigiului (cauza a fost introdusă pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 13.03.2009) reclamanta nu şi-a precizat obiectul cererii aşa cum impun dispoziţiile codului de procedură civilă, instanţa apreciază că acest aspect echivalează cu lipsa obiectului cererii.
Pentru aceste motive, văzând şi dispoziţiile art. 112 pct. 3 C.pr.civilă coroborate cu prev. art. 133 C.pr.civilă, instanţa va admite excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată raportat la lipsa obiectului, invocată de pârâta UAT C. şi va anula cererea formulată de U.A.T. B. în contradictoriu cu UAT C. ca lipsită de obiect.
1
