După data deschiderii procedurii insolvenţei, nu se pot adăuga dobânzi şi penalităţi de întârziere creanţelor bugetare, decât în situaţia în care s-a confirmat un plan de reorganizare – în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art.117 ( în prezent art.118) alin. 4 din Codul de Procedură Fiscală.
Tribunalul Dolj – Secţia Comercială şi de Administrativ, prin sentinţa nr. 587 din 5 octombrie 2005, pronunţată în dosarul nr.130/F/2004 a admis contestaţia lichidatorului judiciar, a stabilit valoarea, valabilitatea şi prioritatea creanţei creditoarei DGFP DOLJ ca fiind în cuantum de 758.034.106 lei, creanţă privigeliată şi a disjuns cererea având ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei, M V.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea DGFP DOLJ, considerând că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
În motivele de recurs, recurenta creditoare a invocat faptul că judecătorul-sindic a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, deoarece, potrivit art. 117 pct. 4 C. pr.fiscală, dobânzile şi penalităţile de întârziere trebuie calculate, până la data achitării obligaţiilor bugetare sau după caz, până la data intrării în faliment, astfel încât creanţa sa trebuie înscrisă în întregime în tabloul definitiv al creanţelor.
Analizând sentinţa pronunţată de Tribunalul Dolj prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
După intrarea în faliment a debitoarei, la data de 12 august 2005, creditoarea DGFP DOLJ a formulat o cerere de suplimentare a creanţei pentru suma de 2.487 RON, constând în dobânzi şi penalităţi calculate pe perioada 26 ianuarie 2005 – 6 iulie 2005.
În conformitate cu dispoziţiile art. 45 din Legea 64/1995 republicată şi modificată prin Legea 149/2004, nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel, ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor născute ulterior deschiderii procedurii şi negarantate cu ipotecă, gaj sau orice altă garanţie reală mobiliară, ori drept de retenţie de orice fel, sau părţilor negarantate din creanţele garantate cu astfel de garanţii, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care prin programul de plată a creanţelor cuprins în actul de reorganizare, se derogă de la prevederile de mai sus.
Or, în speţă, Curtea constată că, creanţa cu care recurenta creditoare solicită să fie înscrisă, constă în dobânzi şi penalităţi calculate în perioada 26 ianuarie 2005 – 6 iulie 2005, deci după data deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului împotriva debitoarei – 26 ianuarie 2005, iar creanţa acesteia nu este garantată, prin vreuna din modalităţile prevăzute de lege, ci este privigeliată.
Prin urmare, aceste dobânzi şi penalităţi nu pot fi adăugate creanţei cu care recurenta creditoare a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor împotriva averii debitoarei, întrucât contravine dispoziţiilor imperative ale normei legale mai sus invocate.
În aceste condiţii, Curtea constată că sunt nefondate criticile formulate de recurenta creditoare privind incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 92 alin. 7 din Legea 64/1995 republicată şi modificată prin Legea 149/2004, deoarece norma legală invocată este prevăzută în Secţiunea a V-a din aceeaşi lege ce reglementează ” planul de reorganizare “, astfel încât prevederile sale sunt aplicabile numai în cazul în care planul de reorganizare propus în condiţiile art. 91 din aceeaşi lege a fost confirmat, iar debitoarea se află în reorganizare judiciară.
De asemenea, şi dispoziţiile art. 117 pct. 4 C.pr. fiscală invocate de recurenta creditoare trebuie interpretate coroborat cu cele ale art. 92 alin. 7 din Legea 64/1995 republicată şi modificată prin Legea 149/2004, cu consecinţa aplicabilităţii acestora numai în cazul în care debitoarea se află în faza reorganizării judiciare.
Or, în speţă, Curtea constată că nici un plan de reorganizare nu a fost confirmat, iar debitoarea nu s-a aflat în reorganizare judiciară. După deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, debitoarea a intrat direct în faliment, astfel încât, dispoziţiile legale invocate de recurenta creditoarea DGFP DOLJ, nu sunt incidente în cauză.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Curtea, constată că recursul este nefondat, judecătorul-sindic pronunţând o soluţie legală şi temeinică, făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză şi în temeiul art. 312 C.pr. civ., îl va respinge.
În acelaşi sens:
– decizia nr.160 pronunţată în dosarul nr.40/F/1/2006;
– decizia nr.94 pronunţată în dosarul nr.579/F/1/2005;
– decizia nr.150 pronunţată în dosarul nr.352/F/05/2/2006;
– decizia nr.233 pronunţată în dosarul nr.47/F/1/2006;
– decizia nr.246 pronunţată în dosarul nr.42/F/05/2/2006;
