Prin decizia nr.303/R/17.06.2010, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosar nr.312/64/2010 s-a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de S.C. E S.A. împotriva deciziei nr.114/R/2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia comercială.
A reţinut Curtea, analizând cu precădere excepţia inadmisibilităţii acţiunii în temeiul art.137 Cod procedură civilă, următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 1478/C/2009 Tribunalul Braşov a admis în parte acţiunea de exequator cu privire la recunoaşterea sentinţei civile nr. 2159/9.05.2004 pronunţată de Tribunalul din Florenţa – Italia, şi a admis excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.
Prin decizia nr. 114/R/11.03.2010 Curtea de Apel Braşov – Secţia comercială a respins excepţia prescripţiei dreptului la şi a încuviinţat executarea silită a hotărârii judecătoreşti.
Potrivit Regulamentului CE nr. 44/2001 o hotărâre pronunţată într-un stat membru este declarată într-un alt stat membru la cererea oricărei părţi interesate (art. 38), iar împotriva hotărârii privind cererea de încuviinţare a executării se poate introduce o acţiune de oricare din părţi (art. 43). Hotărârea pronunţată cu privire la acţiune poate face obiectul doar a căii de atac menţionate în anexa IV (art. 44).
În vederea aplicării Regulamentului CE nr. 44/2001 a fost emisă O.U.G. nr. 119/2006 potrivit căreia hotărârile privind cererile pentru recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a hotărârilor judecătoreşti pronunţate într-un alt stat membru, pot fi atacate numai cu recurs.
Prin urmare, atât legislaţia comunitară cât şi cea internă prevăd o singură cale de atac ordinară împotriva hotărârilor prin care s-a soluţionat cererea de încuviinţare a executării.
Astfel, această cale de atac sau acţiune, aşa cum este numită generic de legislaţia comunitară, este reprezentată de chiar recursul pus la dispoziţie în dreptul intern. Împotriva acţiunii, respectiv a recursului se pot exercita doar căile extraordinare de atac astfel cum sunt menţionate în anexa IV la Regulamentul CE nr. 44/2001 potrivit art. 44 din Regulament.
Susţinerile S.C. E S.A. privind admisibilitatea acţiunii motivat de faptul că doar prin decizia pronunţată în recurs s-a dispus asupra încuviinţării executării silite, nu pot fi reţinute, întrucât ar însemna să se acorde mai multe căi ordinare de atac împotriva aceleiaşi hotărâri, ceea ce ar fi în contradicţie atât cu legislaţia comunitară cât şi cu legislaţia internă.
Prin urmare, împotriva acţiunii, respectiv a recursului exercitat împotriva hotărârii privind cererea de încuviinţare a executării silite, nu poate fi formulată o altă acţiune, respectiv recurs, ci doar o cale de atac extraordinară. Cum recurenta nu a înţeles să-şi modifice acţiunea promovată, în cale de atac extraordinară, deşi s-a pus în discuţie acest aspect, a rezultat că o schimbare din oficiu a naturii juridice a acţiunii nu ar fi posibilă, întrucât s-ar încălca principiul disponibilităţii părţii.
Raportat la aceste considerente şi având în vedere prevederile art. 43 din Regulamentul CE nr. 44/2001 şi O.U.G. nr. 119/2006 s-a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată împotriva deciziei nr. 114/R/11.03.2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia comercială.
Împotriva acestei soluţii s-a formulat contestaţie în anulare de către S.C. E S.A. aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând admiterea contestaţiei în anularea deciziei sus menţionate în sensul refuzării şi/sau revocării acesteia conform art.45 din Regulamentul CE nr.44/2001, cu consecinţa menţinerii ca legale şi temeinice a sentinţei civile nr.1478/C/2009 a Tribunalului Braşov. În subsidiar, contestaţia s-a întemeiat pe art.317 (1) şi (2) teza a II-a Cod procedură civilă şi art.318 (1) Cod procedură civilă.
În motivarea contestaţiei în anulare se arată că, contestaţia în anulare întemeiată pe art.307 alin.2 Cod procedură civilă este admisibilă întrucât decizia atacată s-a dat cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică referitoare la competenţă întrucât admiţând excepţia inadmisibilităţii, Curtea s-a declarat necompetentă în mod indirect şi-a respins acţiunea subscrisei ca inadmisibilă.
Or, respingând ca inadmisibilă acţiunea Curtea a dat cauzei o dezlegare rezultat al unei greşeli materiale, în sensul art.318 alin.1 Cod procedură civilă, respectiv o greşeală evidentă, involuntară. Astfel, eroarea porneşte de la calificarea căii de atac, teza potrivit căreia „acţiunea formulată de S.C. E S.A. constituie fie recurs la recurs, fie o cale de atac extraordinară exercitată, întrucât:
– procedura de exequator din Regulament prevede un sistem complex şi independent de căi de atac pe care legiuitorul naţional nu este competent să-l completeze ;
– dispoziţiile Regulamentului CE nr.44/2001 trebuie interpretate în mod autonom întrucât recursul din dreptul intern nu poate fi asimilat cu acţiunea prevăzută de art.43 alin.1 din Regulament;
– consecinţă a aderării României la Uniunea Europeană, potrivit art.148 din României, prevederile tratatelor constitutive, precum şi celelalte reglementări comunitare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Or, ignorând dispoziţiile constituţionale şi legalitatea comunitară, sub cuvânt că recursul promovat de cealaltă parte este prevăzut de O.U.G. nr.119/2006 Curtea a ignorat argumentele privind inadmisibilitatea recursului şi-a judecat un astfel de recurs.
Se mai arată că, atâta timp cât s-a pronunţat o hotărâre de încuviinţare a executării, S.C. E S.A. este îndreptăţită să ceară revocarea ei pe calea acţiunii prevăzute de art.43 alin.3 din Regulamentul CE nr.44/2001 se statuează că, acţiunea este examinată în conformitate cu normele care reglementează procedura contradictorie.
În fine, nu ne aflăm în prezenţa a două categorii de căi de atac, ci în prezenţa uneia, anume acţiune împotriva hotărârii de încuviinţare a executării silite Curtea greşind atunci când a pus semnul egalităţii între recursul din dreptul intern şi calea de atac prevăzută în Regulamentul CE nr.44/2001 şi când a identificat „acţiunea promovată de S.C. E S.A. ca fiind recurs.
În drept, art.43, 45 din Regulamentul CE nr.44/2001, art.317 alin.1 şi 2, art.318 alin.1 Cod procedură civilă.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă şi nefondată.
Contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr.303/R/17.06.2010 şi întemeiată pe dispoziţiile art.43, 44 din Regulamentul CE nr.44/2001 nu poate fi primită întrucât calea extraordinară de atac are ca obiect decizia pronunţată în soluţionarea „acţiunii” formulată împotriva hotărârii privind cererea de încuviinţare a executării. Or, contestatoarea S.C. E P S.A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr.144/R/11.03.2010, ce-a făcut obiectul dosarului nr.517/64/2010, prin Decizia nr.460/R/23.09.2010 contestaţia în anulare fiind respinsă ca tardivă.
Motivul de contestaţie în anulare întemeiat pe art.317 pct.2 Cod procedură civilă, respectiv pronunţarea Deciziei nr.303/17.06.2010 cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică relativ la competenţă nu se susţine întrucât excepţia inadmisibilităţii este o excepţie de fond absolută şi dirimantă distinctă de excepţia de necompetenţă materială a instanţei ce priveşte încălcarea dispoziţiilor procedurale în materie. Altfel spus respingând ca inadmisibilă acţiunea, Curtea nu s-a declarat necompetentă în a o soluţiona, ci a apreciat că „acţiunea” formulată în dosar nr.312/64/2010 este inadmisibilă în raport de art.43 şi următoarele din Regulamentul CE nr.44/2001 şi O.U.G. nr.119/2006.
Or, în prezenta contestaţie întemeiată pe art.317 alin.2 Cod procedură civilă, nu se reclamă încălcarea normelor de competenţă ci respingerea ca inadmisibilă a acţiunii promovate de S.C. E S.A. prin decizia nr.303/R/17.06.2010, ceea ce nu constituie motiv al contestaţiei în anulare de drept comun.
Motivul de contestaţie în anulare întemeiat pe art.318 teza I Cod procedură civilă, respectiv că dezlegarea de drept dată prin decizia nr.303/R/17.06.2010 este rezultatul unei greşeli materiale nu poate fi prezent. Astfel, raţiunea instanţei că, împotriva deciziei nr.114/R/11.03.2010 poate fi formulată doar cale de atac extraordinară consecinţă a interpretării art.43 şi următoarele din Regulamentul CE nr.44/2001 şi a O.U.G. nr.119/2006, nu constituie o eroare materială ci poate privi o greşită interpretare a unor dispoziţii legale. Or, nu poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare o greşeală de judecată, de interpretare a unor dispoziţii legale ci doar o greşeală materială esenţială, ce-a determinat o soluţie eronată.
Chiar categorisind eroarea reclamată ca fiind o eroare materială şi nu una de judecată, Curtea apreciază contestaţia în anulare formulată sub acest motiv că este nefondată.
Astfel corect s-a raţionat apreciindu-se că „acţiunea” pronunţată de S.C. E S.A. este inadmisibilă, ea având caracterul unui recurs la recurs. Aceasta întrucât sentinţa civilă 1478/28.08.2009 a Tribunalului Braşov, inclusiv învestirea instanţei cu această cauză, s-a făcut ulterior momentului aderării, astfel că, normele procedurale ale Regulamentului CE nr.44/2001, completate de cele ale Legii nr.191/2007 se aplică tuturor procedurilor de recunoaştere şi încuviinţare a executării, întrucât normele de procedură civilă în vigoare în cursul procesului sunt cele ale regulamentului comunitar iar o reglementare anterioară nu poate fi aplicată, pentru că dispoziţiile de procedură civilă nu ultraactivează.
Or, chiar dacă art.43 şi 44 din Regulamentul CE nr.44/2001 sunt de imediată aplicare după aderare, dispoziţiile acestora sunt transpuse în dreptul românesc prin Legea nr.191/2007, ce califică drept recurs „acţiunea” pe care partea o poate îndrepta împotriva hotărârii pronunţate în cererea de recunoaştere.
Aşa fiind respingerea ca inadmisibilă a acţiunii S.C. E S.A. urmare a dispoziţiilor art.I2 art.1 din Legea nr.191/2007 pentru aprobarea O.U.G. nr.119/2006 nu contravine dispoziţiilor comunitare şi nu încalcă art.148 din Constituţia României nefiind consecinţa unei eronate interpretări a dispoziţiilor legale.
Pentru raţiunile de fapt şi de drept sus amintite Curtea va respinge contestaţia în anulare formulată de recurenta S.C. E S.A. împotriva deciziei nr.303/R/17.06.2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia comercială în dosar nr.312/64/2010.
Decizia 473/R/28.09.2010 – CV
