Potrivit art.509 C.p.civ., dacă nu se oferă preţul la care imobilul a fost evaluat, licitaţia se amână la un termen, de cel mult 60 de zile, când se porneşte de la preţul de 75% din cel de evaluare. Dacă nu se obţine nici acest din urmă preţ, bunul se vinde la cel mai mare preţ oferit.
Ca urmare, nu pot fi primite criticile părţilor cu privire la vânzarea sub preţul de evaluare, dacă lichidatorul judiciar a respectat întocmai procedura reglementată de art.509 C.p.civ.
În materia vânzării silite la licitaţie nu operează principiul potrivit căruia preţul trebuie să fie serios, această cerinţă pentru valabilitatea contractului de vânzare cumpărare fiind prevăzută numai în cazul contractelor voluntare, încheiate prin acordul de voinţă al părţilor.
Prin sentinţa nr.308 din 5.05.2005 pronunţată de judecătorul-sindic în dosarul nr.35/F/7/2000, s-a respins contestaţia creditorului. Sentinţa a fost casată de Curtea de Apel Craiova în recursul creditorului şi s-a trimis cauza pentru rejudecarea contestaţiei, în contradictoriu cu adjudecatarul bunului.
După citarea adjudecatarului BNG G SRL Craiova şi administrarea de probe cu înscrisuri, judecătorul-sindic a soluţionat pe fond contestaţia, prin sentinţa nr.708 din 17noiembrie 2005, respingând-o ca nefondată.
Împotriva sentinţei a formulat recurs creditorul BIR – bancă în faliment – reprezentată prin lichidator SC M S SA, criticând-o ca netemeinică şi nelegală şi susţinând, în esenţă, că valorificarea bunului s-a făcut la un preţ nereal şi neserios în raport de preţul de evaluare.
Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Curtea apreciază că în cauză sunt aplicabile prevederile art.509 cod procedură civilă, care au fost întocmai respectate de către lichidatorul judiciar cu ocazia vânzării fermei din averea debitorului.
Potrivit art.509 alin.2, licitaţia începe de la preţul cel mai mare oferit, care trebuie să fie superior valorii stabilite prin raportul de evaluare, iar în lipsa vreunei oferte, de la preţul de evaluare. Potrivit art.509 alin 5, în cazul în care nu este oferit preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 60 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie iar la acest termen licitaţia va începe de la preţul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat. Dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei, la acelaşi termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit.
În cauză, lichidatorul a organizat un număr mare de licitaţii, începând cu anul 2003. Astfel, după 7 licitaţii, bunul a fost adjudecat dar contractul de vânzare cumpărare a fost anulat. Licitaţiile au fost reluate începând cu noiembrie 2004, ţinându-se 11 licitaţii la care nu s-a putut vinde bunul, din lipsă de ofertanţi. Abia la 24 martie 2005, la cea de-a 12 licitaţie, bunul a fost adjudecat unuia dintre cei doi participanţi la licitaţie, la preţul cel mai mare oferit. Faptul că preţul obţinut este net inferior valorii stabilite prin raportul de expertiză nu constituie un motiv de anulare a licitaţiei deoarece dispoziţiile codului de procedură civilă, prevăd că adjudecarea se poate face la cel mai mare preţ oferit (nu stabilit prin evaluare) chiar de la a doua licitaţie. În materia vânzării silite la licitaţie nu operează principiul potrivit căruia preţul trebuie să fie serios, această cerinţă pentru valabilitatea contractului de vânzare cumpărare fiind prevăzută numai în cazul contractelor voluntare, încheiate prin acordul de voinţă al părţilor. În materia vânzării silite, adjudecarea bunului se poate face la orice preţ oferit, în condiţiile prescrise de textele de lege aplicabile.
Nu poate fi primit nici motivul ce vizează prejudicierea creditorului garantat prin vânzarea la un preţ net inferior valorii evaluate, deoarece textul legii permite vânzarea la orice preţ începând cu a doua licitaţie. Creditorul îşi poate recupera creanţa din sumele obţinute din vânzarea altor bunurilor din averea debitorului, în rând cu creditorii chirografari sau tot ca un creditor garantat dacă şi-a asigurat creanţa cu o altă garanţie.
Dealtfel, valoarea reală a bunului este valoarea de piaţă, stabilită de ofertă, iar nu cea de evaluare.
Faţă de aceste considerente, având în vedere respectarea întocmai de către lichidator a dispoziţiilor codului de procedură civilă aplicabile în speţă, Curtea apreciază că hotărârea judecătorului-sindic este temeinică şi legală încât recursul va fi respins ca nefondat.
