Dacă prin hotărâre judecătorească, pronunţată ulterior intabulării dreptului de proprietate al pârâţilor, s-a constatat că actul de vânzare-cumpărare în temeiul căruia aceştia şi-au intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului a fost încheiat cu un neproprietar, este necesară rectificarea cărţii funciare, în condiţiile art. 35 din Legea nr. 7/1996.
în lipsa rectificării înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâţilor, instanţa nu poate proceda la înscrierea dreptului de proprietate al recurenţilor în baza art. 22 din Legea nr. 7/1996, dacă hotărârea judecătorească în temeiul căreia recurenţii solicită înscrierea în cartea funciară recunoaşte doar un drept de proprietate al acestora preexistent înscrierii în cartea funciară a dreptului pârâţilor cu privire la acelaşi imobil.
(Decizia nr. 717 din 12 octombrie 2004 – Secţia a IV-a civilă)
Prin încheierea nr. 4876 din 30.05.2003, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti -Biroul de carte funciară a respins cererea de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, sectorul 1, formulată de petentul C.R.R., în nume personal şi ca reprezentant al surorii sale G.R.R.
împotriva încheierii au declarat apel petenţii, iar Tribunalul Bucureşti – Secţia a lll-a civilă a pronunţat Decizia civilă nr. 179A din 1.10.2003, prin care a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că, prin Sentinţa civilă nr. 2339 din 19.03.2002 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, s-a constatat că petenţii C.R.R. şi G.R.R. sunt proprietarii imobilului în discuţie, imobil deţinut de C.l. şi C.A. în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. 6060/31991 din 18.05.2000, încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti, a cărui nulitate nu a fost însă constatată.
întrucât dreptul de proprietate al acestora fusese deja intabulat în cartea funciară, conform încheierii nr. 3413 din 18.04.2001, în mod legal prima instanţă a respins cererea petenţilor de efectuare a unei noi intabulări cu privire la imobil.
Deşi, prin sentinţa menţionată, instanţa, comparând titlurile de proprietate ale părţilor, a acordat preferinţă titlului petenţilor, dispunând chiar obligarea pârâţilor-intimaţi la a lăsa imobilul în deplină proprietate şi posesie, cererea de intabulare a dreptului lor de proprietate nu poate fi soluţionată decât după rectificarea încheierii iniţiale, în condiţiile art. 36 pct. 3 din Legea nr. 7/1996, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 22 din această lege.
împotriva deciziei a declarat recurs apelantul C.R.R., în nume propriu şi ca reprezentant al surorii sale G.R.R., invocând nelegalitatea hotărârii în temeiul art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Recurenţii susţin că în mod greşit a stabilit tribunalul necesitatea rectificării încheierii iniţiale din cartea funciară, deoarece, prin Sentinţa civilă nr. 2339 din 19.03.2002, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis cererea lor, constatând că dreptul lor de proprietate este preferabil celui al pârâţilor C.A. şi C.I., întrucât contractul de vânzare-cumpărare al acestora nu a fost încheiat cu adevăratul proprietar. în aceste condiţii, susţinerea potrivit căreia titlul recurenţilor nu provine de la proprietarul tabular, conform art. 24 din Legea nr. 7/1996, este inexactă: Sentinţa civilă nr. 2339/2002 a Judecătoriei Sectorului 1 este opozabilă lui C.A. şi lui C.I., care au fost părţi în respectivul proces, şi, chiar dacă nu este translativă de proprietate, constituie temei de înregistrare în cartea funciară conform art. 22 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, aşa încât judecătorul de carte funciară trebuia să dispună radierea numiţilor C.A. şi C.l. şi înregistrarea recurenţilor ca ai imobilului.
Recursul fiind nefondat, a fost respins, pentru următoarele considerente:
Prin Sentinţa civilă nr. 2339 din 19.03.2002, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis cererea formulată de reclamanţii C.R.R. şi G.R.R. împotriva pârâţilor C.l. şi C.A., a constatat că reclamanţii sunt proprietarii imobilului din Bucureşti, sectorul 1, şi i-a obligat pe pârâţi să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul.
în motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că reclamanţii au un titlu de proprietate preferabil, constând în actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2246 din 27.01.1932 de fostul Tribunal Ilfov, al autorilor lor, în timp ce pârâţii deţin un contract de vânzare-cumpărare încheiat sub nr. 6060/31991 din 18.05.2000, în baza Legii nr. 112/1995, cu Primăria Municipiului Bucureşti, care nu a avut niciodată drept de proprietate asupra imobilului vândut.
Dreptul de proprietate al pârâţilor a fost înscris în cartea funciară prin încheierea nr. 7475 din 23.06.2003 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la nr. 17061.
Aşadar, la data intabulării dreptului de proprietate al numiţilor C.l. şi C.A. în cartea funciară, aceştia nu erau proprietari, situaţie care s-a constatat însă ulterior intabulării, prin Sentinţa civilă nr. 2339 din 19.03.2002 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
În aceste condiţii devin aplicabile dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 7/1996, conform cărora în cazul în care cuprinsul cărţii funciare nu corespunde, în privinţa înscrierii, cu situaţia juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia; potrivit art. 36 pct. 1 din aceeaşi lege, orice persoană interesată poate cere rectificarea, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că actul în temeiul căruia s-a făcut înscrierea nu a fost valabil.
în speţă, prin Sentinţa civilă nr. 2339 din 19.03.2002 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, s-a constatat că actul de vânzare-cumpărare al soţilor C., în temeiul căruia aceştia şi-au intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului, a fost încheiat cu un neproprietar.
Contrar celor susţinute de recurenţi, în lipsa rectificării înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al soţilor C., instanţa nu poate proceda la înscrierea dreptului de proprietate al recurenţilor în temeiul art. 22 din Legea nr. 7/1996.
Potrivit alin. (1) al acestui text de lege, înscrierea se face în baza actului prin care s-a constituit ori s-a transmis dreptul de proprietate, iar, conform alin. (3), hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă va înlocui actul prevăzut la alin. (1).
Hotărârea judecătorească în temeiul căreia recurenţii solicită înscrierea în cartea funciară nu înlocuieşte însă un act constitutiv sau translativ al dreptului de proprietate, pentru a fi îndeplinite condiţiile art. 22 din Legea nr. 7/1996, ci recunoaşte recurenţilor un drept de proprietate, preexistent înscrierii în cartea funciară a dreptului pârâţilor cu privire la acelaşi imobil.
Pentru aceste considerente, decizia tribunalului apare ca fiind legală şi, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
