Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. /110/2009 creditoarea reclamanta AVAS Bucureşti a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimonială a pârâtului G, admoinistrator a debitoarei S.C.I S.R.L. Bacău şi obligarea acestuia la plata pasivului rămas neacoperit în cadrul procedurii de a falitei , în cuantum de 9.832,37lei.
În motivarea de fapt a cererii reclamanta a arătat,în esenţă că potrivit OUG nr.95/2003 privind preluarea de către AVAS a unor creanţe bugetare in vederea încasarii şi virării lor la Fondul naţIal unic de asigurări sociale de sănătate, AVAS s-a subrogat in toate drepturile si obligaţiile procesuale ale CAS BACĂU iar în temeiul art. 2 din acelaşi act normativ, AVAS a încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate BACĂU Protocolul nr. 11/25.02.2004 având ca obiect transferul creanţelor bugetare existente in evidentele contabile ale CAS BACĂU (inclusiv creanţa fata de SC I SRL).
Reclamnta a solicitat atragerea răspunderii pârâtului în temeiul art .138 litc, f,şi e din Lg nr.85/2006.
Astfel, susţine reclamanta că administratorul debitorului ar trebui sa răspundă patrimonial pentru prejudiciile pricinuite creditorilor deoarece in contextul evident al văditei finalităţi a inCrii de plaţi in cazul continuării activităţii, membrii organelor de conducere ai debitoarei nu au luat masuri pentru limitarea creşterii pasivului, preferând sa dispună continuarea activităţii, sa încaseze in continuare salarii, indiferent de consecinţele previzibile ale continuării activităţii vădit nerentabile.
Susţine reclamanta că dispoziţiile art. 138 alin. 1 lit. c) din trebuie interpretate ca o sancţiune care trebuie aplicată administratorilor care au continuat o activitate care ducea la înCrea de plăţi, cu menţiunea că interesul acestora de a continua activitatea unui debitor aflat în înCre de plăţieste prezumat , datorită faptului că mandatul în baza căruia au condus societatea comercială este unul comercial, care este prezumat a fi oneros, concluzie care rezultă din interpretarea coroborată dispoz.art. 72 din Legea nr. 31/1990 şi art. 374 C. corn.Rezultă, în opinia reclamantei, că administratorul unei răspunde patrimonial pentru continuarea în interes personal a unei activităţi care ducea la înCrea de plăţi a societăţii comerciale administrate, situaţie în care se cere dovedirea de către cei prejudiciaţi numai a existenţei stării de înCre de plăţi a debitorului şi prejudiciului suferit ca urmare a continuării unei activităţi în înCre de plăţi.Consideră reclamanta că în cazul de faţă, sunt pe deplin îndeplinite condiţiile cerute de lege, în sensul că debitorul se afla în insolvenţă – FARA A SOLICITA DECLANŞAREA PROCEDURII şi că din continuarea acestei activităţi A.V.A.S. a suferit un prejudiciu cert lichid si exigibil, Interesul administratorilor rezultând din faptul că au continuat activitatea pentru salarii si alte indemnizaţii de conducere, în loc să solicite deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau faliment.
Referitor la îndeplinirea condiţiilor răspunderii delictuale reclamanta menţIează că acestea sunt îndeplinite:raportul de cauzalitate dintre fapta administratorului şi prejudiciul suferit de A.VAS.este evident, rezultând din faptul că, deşi societatea se afla în înCre de plăţi,administratorii debitorului au continuat activitatea, ceea ce a condus la creşterea datoriilor existente(prin calcularea de dobânzi si penalităţi de întârziere)şi la apariţia altora noi, respectiv la nerecuperarea creanţelor pe care A.V.A.S. şi ceilalţi creditorile aveau fată de debitor.
De asemenea precizează reclamanta că indiferent de gravitatea vinovăţiei, obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că, cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului şi nu de gravitatea vinovăţiei,administratorul afişând o indiferenta totala fata de situaţia societăţii, fapt constatat si de lichidatorului judiciar;
Învederează reclamanta că parte din debitele societăţii falite, reprezintă contribuţia personala a angajaţilor societăţii, in calitate de asiguraţi, pe care. potrivit prevederilor art. 55 din OUG nr. 150/2002 modificata, parata debitoare, prin administratorul statutar, avea obligaţia sa o vireze lunar către Fondul naţIal unic de asigurări sociale de sănătate şi că prin neplata la termen a contribuţiei la Fondul naţIal unic de asigurări de sănătate si folosirea sumelor de bani respective pentru susţinerea activităţii curente a societăţii, fostul administrator se face vinovat de deturnarea sau ascunderea a unei parti din activul persoanei juridice, fapta prevăzuta de art. 138 lit. e) din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce priveşte atragerea răspunderii în temeiul art.138 lit e susţine reclamanta arată că fapta ilicită constă în nevirarea de către membrii organelor de conducere către Fondul NatIal de Asigurări Sociale de Sanatate(FNASS), a sumelor reprezentând contribuţia personala a salariaţilor (in calitate de asiguraţi) debitorului persoana juridica, sume pe care, potrivit prevederilor legale, membrii organelor de conducere le-au reţinut din salariile angajaţilor, insa, asa cum am arătat, aceste fonduri nu au fost virate către fondul amintit.
Reclamanta a arătata că aceste sume reţinute din salarii nu au aparţinut debitoarei insolvente, ele reprezentând contribuţia personala a asiguraţilor la acest fond, şi că utilizarea acestor sume in alte scopuri, a determinat majorarea datoriilor debitorului si c şi a contribuit la apariţia insuficientei fondurilor băneşti disponibile, si pe cale de consecinţa la PREJUDICIEREA CREDITORILOR,rezultând totodată că s-au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura fonduri băneşti, aparent disponibile, in scopul întârzierii încetării de plaţi. Prin schimbarea destinaţiei acestor sume, este dovedit ca săvârşirea faptei prevăzute de art.138 litera f), in aceasta modalitate, intruneste elementele constitutive ale infracţiunii de deturnare de fonduri.
Prin cererea precizatoare formulată la data de 30.05.2008 reclamanta a solicitat proba cu expertiză contabilă precum şi luarea măsurilor asigurătorii prevăzute de art.141 dinLg. Nr.85/2006.
Prin sentinţa civilă nr. 338/12.09.2008 judecătorul sindic a admis execpţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins acţiunea formulată de reclamntă pentru lipsa calităţii procesuale active .Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat recurs iar prin decizia nr.399/14.04.2009 Curtea de Apel Bacău a admis recursul şi a casat sentinţa civilă recurată trimitând cauza spre rejudecare.
În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului sub nr.3024/110/2009, iar în urma soluţIării incidentului procedural al abţinerii a fost înregistrată sub nr.5936/110/2009.
În rejudecare , judecătorul sindic a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active .
Legal citate părţile nu s-a prezentat în faţa judecătorului sindic şi nici nu au fost reprezentate.
S-a ataşat dosarul nr.366/110/2005( nr.în format vechi 4396/2005) în care s-a soluţIa tprocedura falimentului.
Analizând actele şi lucrările dosarului,judecătorul sindic reţine următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate în rejudecare, judecătorul sindic reţine că asupra acestei excepţii s-a pronunţat instanţa de control judiciar şi, chiar dacă considerentele deciziei de casare nu conţin motivele ce au condus la această soluţie, autoritate de lucru judecat are dispozivul deciziei, astfel încât va respinge această excepţie.
Prin sentinţa civilă nr .349/20.10.2005 s-a admis cererea creditoarei D.G.F.P. Bacău şi s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C.I S.R.L. Bacău, fiind desemnat administrator judiciar PV. Prin încheierea din 16.02.2006 s-a admis cererea formulată de administratorul judiciar şi s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei .
Potrivit relaţiilor emise de OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI Bacău pârâtul G E a avut calitatea de asociat unic şi a deţinut funcţia de administrator al debitoarei falite S.C.I S.R.L. Bacău Aşa cum a reţinut administratorul judiciar în raportul cauzal ,acţiunea de cerCre a împrejurărilor şi cauzelor care au condus la apariţia, instalarea şi menţinerea stării de insolvenţă a fost orientată spre factori interni , cei mai influienţi asupra rezultatelor economice ale societăăţii.Din bilanţul , rezultă că înregisrarea de pierderi a fost generată de cheltuielile înregistrate pentru veniturile realizate din producţia de confecţii textile ,, respectiv cheltuieli cu personalul (peste 50% din totalul cheltuielilor), cu chiria spaţiului şi a maşinilor de cusut, cu energia electrică, telefonşi alte servicii, cheltuieli ce au depăşit aceste venituri.
Administartorul judiciar a precizat în raportul cauzal că la data întocmirii nu s-au putut indica persoanele cărora le-ar fi imputabilă starea de insolvenţă, nefiind identificate acte de bancrută frauduloasă.
La data de 02.04.2007 a fost depus la dosarul cauzei raportul final prin care lichidatorul judiciar a descris modul în care au fost valorificate bunurile debitoarei precizând totodată că nu sunt întrunite elementele prevăzute de art.138 din lg. Nr.85/2006 ,privind atragerea răspunderii administratorului statutar.Împotriva acestui raport final reclamanta AVAS Bucureşti a formulat obicţiuni solicitând administratorului judiciar promovarea acţiunii în răspundere, în caz contrar a solicitat autorizarea de cătra judecătorul sindic a fcreditorilor de a formula acţiune în răspundere , autorizare care a fost acordată prin încheierea din18.10.2007.
Prin sentinţa civilă nr.407 din 14.11.2008 s-a aprobat raportul final depus de lichidatorul judiciar la data de 12.09.2008, raport împotriva căruia nu s-a mai formulat obiecţiuni , şi s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei precum şi radierea din oficiu a debitoarei din R.Comerţului.
Cât priveşte incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 138 lit. a din Legea 85/2006 instanţa reţine că, cu ocazia efectuării inventarierii patrimoniului debitoarei, administratorul judiciar a identificat un singurul bun din categoria mijloacelor fixe,, respectiv un autoturism RENAULT 11Tl , an de fabricaţie 1986 , nefiind în stare de funcţIare,bun asupra căruia a fost instituit sechestru de A.F.P.Moineşti, conform procesului verbal desechestru nr./25.05.2004, – bun care a fost preluat de către lichidatorul judiciar pentru a fi valorificat în vederea plăţii creanţelor înscrise la masa credală.
Bunul evaluat a fost valorificat în cadrul procedurii de către lichidatorul judiciar, obţinându-se încasări în sumă de 500lei înclusiv TVA.
În ceea ce priveşte debitele societăţii în falimet a fost formulată cerere pe calea somaţiei de plată, în contradictoriu cu S.C.D S.R.L, prin sentinţa civilă nr. /22.03.2006 pronunţată de Judecătoria Bacău s-a dispus recuperarea sumei de 38.095,28 lei ,sentinţă care , potrivit raportului final al lichidatorului judiciar nu a putut fi executată din lipsă de disponibilităţi debunuri
Raportat la considerentele expuse, instanţa reţine că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 138 lit c din Legea 85/2006, în sensul că administratorul a dispus ,în inters personal continuarea activităţii care ducea în mod vădit societatea la înCre de plăţi.
Împrejurarea că, deşi pârâtul cunoştea de la finele lunii mai 2005 intrarea iminentă a societăţii debitoare în înCre de plăţi şi a dispus continuarea activităţii societăţii debitoare fără a solicita tribunalului deschiderea procedurii de insolvenţă, nu se constituie în fapta prevăzută de art. 138 lit. c din Legea 85/2006, condiţia pentru existenţa acestei fapte nefiind probată în sensul că pârâtul a dispus în interes personal continuarea activităţii societăţii debitoare.
Astfel, nu este suficient ca pârâtul să fi dispus continuarea activităţii societăţii, ci trebuia probată şi împrejurarea că a dispus în interes personal continuarea activităţii societăţii debitoare, fapt neprobat în speţă.
Legiuitorul nu a înţeles să instituie o prezumţie legală de vinovăţie şi de răspundere în sarcina conducătorilor societăţii numai pentru că ar fi dispus continuarea activităţii societăţii care ducea în mod vădit persoana juridică la înCre de plăţi.
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea 85/2006 are o natură juridică delictuală, cu un caracter special. Şi această formă a răspunderii trebuie să cuprindă elementele prevăzute de art 998 -999 Cod civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre acestea şi vinovăţia, numai că sunt circumscrise situaţiei speciale avute în vedere de legea falimentului.
Fără a se face dovada săvârşirii acestor fapte şi a întrunirii celorlalte elemente prevăzute de lege pentru această răspundere, nu se poate atrage răspunderea membrilor organelor de conducere doar pentru simplul fapt că nu au putut fi acoperite toate creanţele în urma lichidării.
Afirmaţia creditoarei că potrivit art. art.72 din lg.nr.31/1990 şi art. 374 Cod comercial culpa pârâtului este prezumată, mandatul comercial fiind prezumat cu titlu oneros, aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale nu poate fi primită întrucât natura juridică a răspunderii administratorului societăţii atrasă în conformitate cu art. 138 din lege poate fi una contractuală atunci când este rezultatul unei obligaţii derivând din contractul de mandat, între subiectele răspunderii preexistând un raport juridic contractual, mandatul este cuprins în actul constitutiv sau hotărârea adunării generale şi este acceptat prin semnarea în Registrul Comerţului, ceea ce nu s-a probat în speţă.
Doar în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte şi să o angajeze în relaţiile cu terţi. În privinţa relaţiilor cu terţii, nu sunt aplicabile regulile referitoare la mandate, terţii fiind străini de raportul (contractual) stabilit între societate şi administrator.
De altfel, nu orice deficienţă de natură managerială este de natură a conduce la stabilirea răspunderii organelor de conducere, textul de lege sancţIând practic acele fapte care implică o deturnare a activităţii societăţii de la scopul comercial în vederea căruia a fost înfiinţată şi o utilizare a societăţii în vederea satisfacerii intereselor membrilor organelor de conducere sau ale unor terţi.
În consecinţă, judecătorul sindic apreciază că nu sunt elemente care să poată fi încadrate în situaţiile prevăzute de art.138 lit c,e şi f din Legea 85/2006
În conformitate cu prevederile art. 138 din legea insolvenţei, instanţa poate dispune ca o parte din pasivul societăţii ajunsă în înCre de plăţi să fie suportată de către membrii organelor de conducere dacă aceştia prin activitatea lor culpabila au cauzat societăţii debitoare starea de înCre de plăţi.
Faţă de considerentele expuse , nu se poate reţine săvârşirea faptelor prevăzute de articolul menţIat în sarcina pârâtului, aşa cum a solicitat reclamanta creditoare , astfel că instanţa va respinge cererea având ca obiect angajare răspundere şi instituire măsuri asigurătorii ,ca nefondată.
