Dispoziţiile art. 1800 alin. 1 pct. 4 din Codul civil se referă la prescripţia achizitivă, şi nu la prescripţia extinctivă, de unde rezultă că termenul de 3 ani, invocat de terţul dobânditor al imobilului, cu referire la prescripţia dreptului material la acţiune al creditoarei, nu are relevanţă sub aspectul stingerii ipotecii.
(Decizia nr. 1722 din 20 iunie 2003 – Secţia a IlI-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 3676 din 26.09.2002, pronunţată în Dosarul nr. 3302/2002, Judecătoria Alexandria a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantul V.C.N., împotriva pârâtei Banca X – Sucursala Teleorman, astfel cum a fost completată, a constatat perimate actele de în Dosarul de executare nr. 3121/1999, inclusiv Comandamentul nr. 3121 din 3.01.2000, transcris la biroul de carte funciară sub nr. 44 din 27.04.2000, a respins ca nefondată cererea de radiere a ipotecii instituite asupra apartamentului din Alexandria, prin contractul de ipotecă transcris sub nr. 683 din 9.04.1997.
Prin Decizia civilă nr. 148 A din 9.04.2003, pronunţată în Dosarul nr. 345/2003, Tribunalul Teleorman a respins ca nefondat apelul declarat de către apelantul-reclamant V.C.N. împotriva sentinţei judecătoriei.
împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul, invocând prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, astfel: au fost încălcate prevederile art. 1800 alin. 1 pct. 2 din Codul civil; cererea privind procedura lichidării judiciare a societăţii debitoare suspendă numai acţiunile judiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitului sau lucrurilor sale, însă reclamantul are calitate de terţ; dreptul material la acţiune s-a prescris, nefiind exercitat în termenul prevăzut de lege de 3 ani de la data expirării contractului de împrumut – 1998; prin sentinţa apelată şi decizia recurată au fost anulate formele de executare din Dosarul nr. 331/2001, au fost perimate actele de executare din Dosarul nr. 3121/1999, inclusiv comandamentul instituit asupra apartamentului în data de 3.01.1999; contestatoarea nu mai poate obţine vreun titlu executoriu împotriva debitorilor ipotecari şi a reclamantului, întrucât dreptul material la acţiune s-a prescris în anul 2001; suspendarea cursului prescripţiei a operat numai în cazul debitoarei principale SC “F.” SRL, prin declanşarea procedurii de lichidare; în speţă este vorba de un mod propriu de încetare a ipotecii, prescripţia, independent de raportul principal de obligaţie, reglementat prin dispoziţiile art. 1800 alin. 1 pct. 2 din Codul civil.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât, atât în ceea ce priveşte pe debitoarea principală, cât şi pe debitorul garant, termenul de prescripţie de 3 ani începe să curgă de la data scadenţei, respectiv 20.11.2000, dobândirea imobilului de către recurent nu este de natură a curăţa de sarcini imobilul, iar creditoarea ipotecară şi-a conservat dreptul să urmărească lucrul în mâna oricui s-ar găsi.
Curtea, analizând motivele de recurs formulate şi apărările efectuate în cauză, a reţinut următoarele:
Recurentul a invocat stingerea pe cale principală a ipotecii, şi anume prescripţia.
Prescripţia poate stinge ipoteca dacă imobilul este dobândit de un terţ prin uzucapiune.
Aşadar, art. 1800 alin. 1 pct. 4 din Codul civil, se referă la prescripţia achizitivă, şi nu la prescripţia extinctivă, de unde rezultă că termenul de 3 ani invocat de către recurent nu se aplică în speţă.
în ceea ce priveşte dreptul material al creditoarei la acţiune împotriva debitorilor ipotecari, Curtea a constatat că, iniţial, împrumutul a devenit scadent la 9.04.1998, iar printr-o aprobare ulterioară, scadenţa creditului a fost prelungită până la data de 20.11.2000, astfel încât o atare acţiune nu este prescrisă.
în speţă, nu are relevanţă declanşarea procedurii lichidării SC “F.” SRL, anularea formelor de executare din Dosarul nr. 331/2001 şi perimarea actelor de executare din Dosarul nr. 3121/1999, întrucât aceste împrejurări nu duc la stingerea obligaţiei principale ce ar avea ca efect stingerea ipotecii.
Faţă de considerentele menţionate, Curtea a considerat că nu sunt îndeplinite prevederile art. 304 pct. 9 din şi, în baza art. 312 alin. 1 teza a ll-a din Codul de procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.
