Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul V D, înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 18.01.2006, sub nr de dosar 664/2006 s-a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii OM, I D, C C, SC L SRL, anularea contractului de vânzare cumpărare nr 1379/9.04.2000 şi a contractului de vânzare cumpărare nr 1110/16.05.2001.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat faptul că prin primul contract de vânzare cumpărare pârâta SC a înstrăinat garsoniera aflată pe str. MH nr 2, în numele societăţii, declarând în fals faptul că este asociat unic, deşi reclamantul avea drepturi egale şi avea şi calitatea de administrator. În ceea ce priveşte cel de al doilea contract de vânzare cumpărare reclamanta a arătat faptul că imobilul a fost înstrăinat în timpul procesului cu OM
În dovedirea acţiunii a depus înscrisuri.
Pârâţii CC şi C D au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate, având în vedere faptul că au fost de bună credinţă la cumpărarea imobilului, neavând cunoştinţă de modalitatea în care primul vânzător a înstrăinat imobilul. Pârâţii au invocat excepţia lipsei de interes şi lipsa calităţii procesual active.
Pârâta Sc LC SRl a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea celor două contracte, având în vedere faptul că primul contract s-a încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor art 948 Cod civil, şi art 22,23 Cod comercial, persoana care a semnat actul în numele societăţii neavând împuternicire în acest sens. Pârâta a invocat faptul că nu s-a aplicat ştampila societăţii, iar preţul nu a fost achitat, nefiind emisă factură în acest sens, la baza actului juridic stând de fapt un împrumut. S-a mai arătat faptul că pârâtul OM a depus plângere penală împotriva asociatului VC, care a fost condamnată pentru fals în declaraţii. În ceea ce priveşte cel de al doilea act de vânzare cumpărare s-a arătat faptul că părţile au fost de rea-credinţă, fiind încheiat în prejudiciul drepturilor societăţii.
Pârâţii O. nu au depus întâmpinare şi nici nu s-au prezentat în instanţă pentru a-şi face apărări.
Prin sentinţa civilă nr 1891/29.03.2006 pronunţată de Judecătoria Bacău instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bacău.
Prin încheierea de şedinţă din data de 12.01.2007 pronunţată de Tribunalul Bacău s-a soluţionat cererea de instituire a sechestrului judiciar.
Prin sentinţa civilă nr 89/2.03.2007 pronunţată de Tribunalul Bacău s-au admis excepţia lipsei calităţii procesual active şi excepţia lipsei de interes a reclamantului.
Prin decizia civilă nr 102/2007 pronunţată de Curtea de Apel Bacău s-au respins ca neîntemeiate apelurile formulate, iar prin decizia nr 1603/13.05.2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au admis recursurile fiind trimis dosarul Tribunalului Bacău pentru judecarea pe fond a acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr 1076/13.11.2008 pronunţată de Tribunalul Bacău instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Bacău, dosarul fiind înregistrat sub nr 17448/180/2008.
S-au ataşat actele care au stat la baza încheierii contractelor de vânzare cumpărare (filel 16-23).
S-au administrat următoarele probe: proba testimonială, proba cu interogatoriu, proba cu înscrisuri.
Prin încheierea de şedinţă din data de 24.04.2009 instanţa a calificat cererea depusă la fila 30 ca fiind întâmpinare şi nu cerere reconvenţională, având în vedere faptul că rolul cererii reconvenţionale este acela de a emite pretenţii împotriva reclamantului şi nu împotriva unui alt pârât.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma probelor administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:
În fapt, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr 1379/4.04.2000 (fila 3 dosar iniţial) încheiat între SC LC SRL, în calitate de vânzătoare şi OM, în calitate de cumpărător, s-a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bacău, strM, nr , sc B, ap.3, preţul stabilit fiind de 40.000.000 lei vechi.
Ulterior, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr 1110/16.05.2001 (fila 4 dosar iniţial) încheiat între OM şi OID, în calitate de vânzători şi C C, în calitate de cumpărător, s-a transmis dreptul de proprietatea asupra aceluiaşi imobil, preţul stabilit fiind de 60.000.000 lei.
Cu privire la cauzele de nulitate absolută invocate în cauză, instanţa reţine următoarele:
1. vânzarea s-a făcut de un neproprietar
Una dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească obiectul contractului de vânzare cumpărare este aceea de a se afla în proprietatea vânzătorului, motivat de faptul că acest contract este translativ de proprietate. În cazul de faţă, analizând actul juridic încheiat între părţi, instanţa constată faptul că în calitate de vânzător a figurat Sc LC Srl, bunul aflându-se în patrimoniul societăţii şi nu în patrimoniul asociaţilor, bunurile aduse ca aport devenind proprietatea societăţii, potrivit dispoziţiilor articolului 65 din Legea 31/1990. Faţă de aceste aspecte instanţa reţine că a fost respectată condiţia privind calitatea de proprietar al vânzătorului, motivul invocat nefiind întemeiat. Susţinerile reclamantului în sensul că pârâta SC avea la data înstrăinării doar o cotă parte ideală şi nu a avut mandat expres din partea celui de al doilea asociat nu pot fi avute în vedere atât timp cât bunul aparţine societăţii şi nu celor doi asociaţi, pentru a se aplica regulile privind proprietatea comună a soţilor. Bunul adus ca aport devine proprietatea societăţii de la data înmatriculării în registrul comerţului, asociaţii nemaiavând nici un drept asupra lui, la dizolvarea societăţii ei neavând dreptul la restituire ci doar la partea cuvenită prin lichidare.
2. lipsa mandatului , lipsa consimţământului
Potrivit dispoziţiilor articolului 72 din „obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi cele speciale prevăzute în lege”. Din dispoziţiile legale citate mai sus rezultă faptul că raporturile juridice dintre administrator şi societate sunt raporturi de mandat, având împuternicirea de a îndeplini toate operaţiunile de gestiune şi reprezentare pe care le reclamă realizarea scopului societăţii. Administratorul este în drept să încheie actele de conservare, de administrare şi de dispoziţie pe care le impune gestiunea societăţii, în cazul înstrăinării imobilului de faţă nefiind necesară aprobarea prealabilă a adunării generale extraordinare, nefiind incidente dispoziţiile articolului 441 din lege.
În cauza de faţă sunt incidente dispoziţiile legale referitoare la mandatul aparent, întrucât pârâta SC a avut calitatea de administrator al societăţii, aspect care rezultă din statutul societăţii depus la fila 33 din dosar, iar din data de 18.11.1998 această calitate a fost conferită reclamantului VD, cei doi asociaţi având dreptul de reprezentare a societăţii. Mandatul aparent produce efecte ca şi cum mandatarul ar fi avut puteri de reprezentare, terţul contractant de bună credinţă având dreptul la executarea contractului încheiat cu mandatarul aparent, efectele producându-se între terţ şi mandant. Potrivit dispoziţiilor articolului 1554 „Revocarea mandatului, notificată numai mandatarului, nu se poate opune unei alte persoane care, în neştiinţă de aceasta, a contractat cu dânsul de bună-credinţă; în acest caz mandantul are recurs contra mandatarului său.” Deşi a lipsit voinţa mandantul de a fi reprezentat, motivat de depăşirea împuternicirii sau de încetarea anterioară, terţul a contractat cu credinţa scuzabilă şi legitimă că mandatarul aparent are puteri de reprezentare, credinţa legitimă valorând titlu, buna credinţă fiind prezumată, conform regulii generale. În cauză reclamantul nu a făcut dovada faptului că pârâtul OM a cunoscut faptul că reprezentatul societăţii vânzătoare nu mai avea calitatea de administrator, îndeplinirea formalităţilor de publicitate prin înregistrarea modificărilor la Oficiul Registrului Comerţului nefiind suficientă pentru dovedirea acestui aspect. Voinţa persoanei juridice se exprimă prin încheierea actelor de către reprezentanţi, în cazul de faţă prin intermediul mandatarului aparent, fiind îndeplinite condiţiile privind consimţământul, societatea suportând riscul numirii administratorilor şi a depăşirii limitelor însărcinărilor.
3. lipsa ştampilei societăţii
Aplicarea ştampilei societăţii pe actele juridice încheiate de persoana juridică nu reprezintă o condiţie obligatorie pentru manifestarea de voinţă a comerciantului, consimţământul la încheierea actului fiind exprimat prin semnarea contractului de către reprezentantul acesteia. Voinţa socială este adusă la îndeplinire prin actele juridice încheiate de organul executiv-administrator, legea neimpunând condiţiile speciale privind aplicarea ştampilei. Potrivit dispoziţiilor articolului 35 din Decretul nr 31/1954 persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale, actele juridice făcute de organele persoanei juridice fiind actele persoanei juridice însăşi.
4. lipsa facturii
În conformitate cu dispoziţiile articolului 46 Cod comercial şi ale articolului 6 din Legea nr.82/1991, factura fiscală reprezintă doar un mijloc de probă cu privire la operaţiunea facturată fiind un document justificativ, care stă la baza înregistrărilor în furnizorului sau prestatorului şi a cumpărătorului, respectiv beneficiarului, neavând calitatea de act juridic. Neemitera unei facturi fiscale nu constituie cauză de nulitate a actului juridic, neîndeplinirea obligaţiilor privind înregistrarea în având consecinţe în plan contravenţional neputând fi opuse cumpărătorului.
5. neplata preţului
Analizând actul de vânzare cumpărare încheiat între părţi instanţa reţine faptul că în cuprinsul contractului s-a stipulat faptul că preţul de 40.000.000 lei vechi a fost achitat anterior autentificării contractului. În cauza de faţă revine reclamantului sarcina de a face proba neexecutării obligaţiei de plată a preţului, neexistând probe în acest sens. Refuzul părţilor de a răspunde la interogatorii nu poate constitui o dovadă în acest sens, potrivit dispoziţiilor articolului 225 Cod pr cv această împrejurare putând fi considerată o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă scrisă. În cazul de faţă, faţă de obiectul acţiunii, şi faţă de probele administrate în cauză, instanţa califică refuzul părţilor de a răspunde la interogatoriu ca un început de dovadă scrisă, care trebuie coroborat cu alte probe, aspect care nu s-a realizat, martorii audiaţi neavând cunoştinţă cu privire la acest aspect. Având în vedere faptul că nu s-a făcut dovada contrară, instanţa reţine faptul că menţiunile referitoare la executarea obligaţiei de plată a preţului sunt reale.
6. încheierea unui împrumut cu camătă
Potrivit regulilor generale dovada contractului de împrumut se face numai prin înscris dacă valoarea lucrului împrumutat depăşeşte suma de 250 lei (articolul 1192 Cod civil), legea permiţând orice dovadă dacă se pune problema unei fraude la lege, în cazul de faţă camăta. În speţa de faţă nu s-a făcut dovada încheierii unui contract de împrumut cu camătă, nefiind răsturnată valabilitatea cauzei contractului de vânzare cumpărare prevăzută de dispoziţiile articolului 967 alineat 1 Cod civil.
Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză instanţa apreciază faptul că nu s-a făcut dovada relei credinţe a cumpărătorului OM şi nici a caracterului ilicit al cauzei. Astfel martorul NG (fila 144), salariat al societăţii vânzătoare, a precizat faptul că nu cunoaşte amănunte privind încheierea unui contract de vânzare cumpărare, iar martorul PD (fila 179), aflată în relaţii de prietenie cu pârâta SC a declarat că nu ştie cum a pierdut garsoniera, având cunoştinţă de existenţa unui împrumut încheiat între aceasta şi pârâtul OM pentru suma de 3000 de dolari. De asemenea martorul TEM (fila 180), aflată în relaţie de prietenie cu reclamatul VD ţi pârâta SC, a precizat faptul că pârâta a încheiat un contract de împrumut pentru suma de 3000 de dolari cu pârâtul OM, fără să cunoască dacă suma finală solicitată de împrumutător, de 10000 de dolari, a fost sau nu restituită. Martorii audiaţi la solicitarea reclamantului şi a pârâtei Sc LC Srl au declarat faptul că nu cunosc amănunte despre încheierea contractului dintre OM şi CC, iar cu privire la încheierea contractului de vânzare cumpărare dintre Sc LC Srl şi OM nu au oferit elemente din care să rezulte dacă preţul a fost sau nu plătit. În ceea ce priveşte contractul de împrumut martorii PD şi TE au declarat faptul că pârâta SC s-a împrumutat cu suma de 3000 de dolari, iar la finalul contractului s-a solicitat suma de 10000 de dolari, fără a preciza perioada pentru care a fost încheiat acest contract sau dacă suma a fost sau nu restituită. Instanţa apreciază faptul că declaraţia martorului PD nu este edificatoare pentru stabilirea raporturilor juridice încheiate între părţi, urmând să înlăture această depoziţie, având în vedere faptul că deşi avea informaţii clare privind încheierea împrumutului încheiat cu 10 ani în urmă, nu cunoştea exact adresa la care aceasta locuia şi nici faptul că garsoniera a fost vândută, deşi a afirmat că mergea foarte des la aceasta, precizând că este prietenă a pârâtei SC; este greu de crezut că pe de o parte pârâta îi povestea în amănunt martorei despre împrumutul încheiat cu O, despre sumele care trebuia să le restituie, iar pe de altă parte aceasta nu a avut cunoştinţă despre modul cum a fost înstrăinată garsoniera şi nici persoana căruia i-a fost transferat dreptul de proprietate. În ceea ce priveşte declaraţia martorului TEM instanţa va înlătura această depoziţie, motivat de lipsa de obiectivitate a acestuia, având în vedere relaţiile de strânsă prietenie existentă între martor şi reclamant, acesta botezând copilul martorului.
Înscrisurile depuse de către pârâta Sc LC nu fac dovada încheierii unui împrumut cu dobândă mai mare decât cea prevăzută de lege, notorietatea calităţii de împrumutător nefiind probată. Existenţa unor litigii între OM şi alte persoane nu este suficientă pentru a dovedi încălcarea legii, părţile fiind libere să încheie acte juridice şi având dreptul de a se adresa instanţelor de judecată pentru soluţionarea neînţelegerilor referitoare la executarea obligaţiilor.
Faţă de probele administrate instanţa apreciază faptul că nu s-a făcut dovada faptului că vânzarea cumpărarea ascunde un împrumut cămătăresc, acesta presupunând stipularea în cadrul contractului de vânzare drept preţ a unei sume disproporţionat de mari faţă de suma împrumutată, diferenţa reprezentând dobânda.
7. condamnarea pârâtei SC pentru fals în declaraţii
Prin sentinţa penală nr 314/22.04.2003 pronunţată de Judecătoria Tecuci, casată prin decizia penală nr 347/R/22.04.2004 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi s-a dispus achitarea inculpatei VC pentru lipsa pericolului social pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii. Desfiinţarea actului juridic nu intervine în cazul de faţă în mod automat, motivat de faptul că declararea în fals a vizat calitatea de unic asociat al societăţii; în cauză trebuie analizate îndeplinirea condiţiilor de reprezentare şi incidenţa unui mandat aparent. Depăşirea împuternicirii sau lipsa mandatului nu constituie caz de nulitate a contractului de vânzare cumpărare, întrucât terţul de bună credinţă nu poate suporta consecinţele negative ale încălcării dreptului de reprezentare, trebuind a fi respectat principiul securităţii raporturilor juridice, element fundamental al supremaţiei dreptului.
8. reaua credinţă a părţilor din cel de al doilea contract de vânzare cumpărare:
Buna credinţă reprezintă, conform definiţiei date în articolul 1898 din Codul civil, “convingerea posesorului că vânzătorul avea toate caracteristicile cerute de lege pentru a putea transfera dreptul de proprietate”. În ceea ce priveşte reaua credinţă, aceasta a fost definită în literatura juridică ca fiind atitudinea unei persoane care îndeplineşte un act sau o faptă contravenind legii şi fiind pe deplin conştientă de caracterul ilicit al conduitei sale. Faţă de extrasul de carte funciară – 9.05.2001 (fila 19) privind menţiunile referitoare la încheierea contractului de vânzare cumpărare nr 1379/4.04.2000, imobilul apărând ca fiind proprietatea pârâţilor O. şi faţă de faptul că prin încheierea din 9.05.2001 s-a dispus radierea opoziţiei înscrise la cererea Sc L, instanţa consideră că pârâţii C, în calitate de cumpărători au fost de bună credinţă având convingerea că încheie un contract că adevăratul proprietar şi cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, depunând diligenţele rezonabile pentru a cunoaşte situaţia juridică a imobilului. Anunţurile din ziar privind existenţa unor litigii între Sc L cu privire la acest imobil nu fac dovada relei credinţe, atât timp cât formalităţile de publciitate prin înscrierea în Cartea funciară a tranferului de propretate au fost îndeplinite. De asemenea faptul că pârâtul C se cunoştea cu pârâtul O anterior încheierii contractului de vânzare cumpărare nu constituie un motiv de suspiciune, nefiind încălcată nicio dispoziţie legală, cu atât mai mult cu cât pârâtul O a fost de bună credinţă la achiziţionarea imobilului. Cele două contracte au fost încheiate la o diferenţă de 1 an de zile, neputându-se stabili o legătură de complicitate, de fraudare a intereselor societăţii prin transmiterea proprietăţii către cel de al doilea cumpărător, cu atât mai mult cu cât au fost îndeplinite formalităţile de publicitate imobiliară. Buna credinţă a cumpărătorilor nu poate fi pusă la îndoială atât timp cât s-a sprijinit pe înscrierile în Cartea Funciară, fiind prezumată până la proba contarie, nefiind dovedită cooperarea părţilor la încheiera actului juridic. Mai mult decât atât, potrivit dispoziţiilor articolului 36 din legea 7/1996” Acţiunea în rectificare, întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la baza acesteia sau pe greşita calificare a dreptului înscris, se va putea îndrepta şi împotriva terţelor persoane care şi-au înscris un drept real, dobândit cu bună-credinţă şi prin act juridic cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărţii funciare, în termen de trei ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, afară de cazul când dreptul material la acţiunea de fond nu s-a prescris.” Potrivit dispoziţiilor legale arătate după expirarea termenului de 3 ani subdobânditorul de bună credinţă şi cu titlu oneros se bucură pe deplin de efectele publicităţii imobiliare, dreptul său înscris în cartea funciară fiind opozabil înstrăinătorului din actul juridic primar, ceea ce echivalează cu menţinerea actului juridic.
9 frauda la lege
În jurisprudenţă, se socoteste frauda la lege, cand anumite norme legale sunt folosite nu in scopul in care au fost edictate ci pentru eludarea altor norme legale imperative, cu alte cuvinte o nesocotire oculta a legii, prin abaterea unor dispozitii legale de la sensul si spiritul lor. Având în vedere aspectele mai sus examinate, faţă de prezumţia de valabilitate a cauzei contractului, instanţa apreciază faptul că nu s-a făcut dovada eludării dispoziţiilor legale prin încheierea celui de al doilea contract, interesele primului vânzător nefiind atinse, atât timp cât primul contract a fost încheiat în mod valabil.
Faţă de aceste aspecte instanţa consideră faptul că cele două acte juridice au fost încheiate în mod valabil, cu respectarea dispoziţiilor articolului 948 Cod civil, părţile având capacitate de exerciţiu, consimţământul fiind valabil exprimat, iar obiectul şi cauza fiind licite. Reclamantul nu a făcut dovada încheierii unui contract de împrumut cu dobânzi cămătăreşti ascuns de contractul de vânzare cumpărare, sarcina probei revenindu-i conform dispoziţiilor articolului 1169 Cod civil.
Pentru aceste motive, faţă de dispoziţiile art 948 Cod civil şi pentru respectarea principiului securităţii actelor juridice, instanţa va respinge acţiunea ca neîntemeiată.
