Pretenţii Despăgubiri, penalităţi


R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECTIA CIVILA

DECIZIE CIVILA Nr. 389/R

Sedinta publica de la 16 Martie 2010

Instanta constituita din:

PRESEDINTE MIRELA-CRISTINA TÂRLEA

Judecator DIANA ELENA SÎRGHI

Judecator IOLANDA-MIHAELA PASCARU

Grefier CAMELIA APOSTOL

Pe rol pronuntarea recursului civil declarat de recurentul AN în contradictoriu cu intimatii Agentia Domeniilor Statului, SC A SA MATCA, Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, Comisia Judeteana Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Galati, Comisia Locala Pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Matca, Asociatia Salariatilor PAS A Matca- prin lichidator judiciar Postolache Costel, SC A SA MATCA prin lichidator judiciar Postolache Costel împotriva sentintei civile nr. 2545 din 24.09.2009 pronuntata de Judecatoria Bârlad.

Obiectul cauzei – pretentii

La apelul nominal facut în sedinta publica au lipsit partile.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publica din data de 9 martie 2010, ce s-au consemnat în încheierea de sedinta din acea zi ce face parte integranta din prezenta decizie însa din lipsa de timp pentru deliberare s-a amânat pronuntarea pentru astazi, când, deliberând;

TRIBUNALUL,

Asupra recursului civil de fata;

Reclamantul AN a chemat în judecata pârâtii Agentia Domeniilor Statului, SC „A” SA Matca, jud. Galati, Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, solicitând ca, prin sentinta ce se va pronunta, sa fie obligati pârâtii la plata c/valorii productiei obtinute pe ultimii 3 ani si pe viitor, pâna la punerea efectiva în posesie cu suprafata de 1,62 ha teren, situata în extravilanul com. Matca, jud. Galati, în tarlaua 45, parcela 413/2- 2/1, conform titlului si a fisei de punere în posesie emisa de Comisia com. Matca, jud. Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Prin sentinta civila nr. 2545 din 24.09.2009 Judecatoria Bârlad a respins, ca neîntemeiate, exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtilor Agentia Domeniilor Statului si SC „A” Matca SA, ridicate de Comisia Judeteana Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor si exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, ridicata de pârâta SC „A” Matca SA.

A admis exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, ridicata de Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finantelor Publice, ridicata de Comisia Judeteana Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

A respins, ca ramasa fara obiect, exceptia netimbrarii cererii în despagubiri civile, ridicata de pârâta Agentia Domeniilor Statului.

A respins ca neîntemeiata, actiunea pentru despagubiri civile (plata c/valorii productiei obtinute pe ultimii 3 ani si pe viitor, pâna la punerea efectiva în posesie cu suprafata de 1,62 ha teren, situata în extravilanul com. Matca, jud. Galati, în tarlaua 45, parcela 413/2- 2/1) si pentru constatarea nulitatii absolute a contractului de concesiune nr. 9/23.05.2001 (încheiat între Agentia Domeniilor Statului si Asociatia Salariatilor PAS „A” Matca), actiune formulata de reclamantul AN, domiciliat în Galati, str. Serei nr. 34, împotriva pârâtilor:

-Agentia Domeniilor Statului, cu sediul în Bucuresti, str. Stirbei Voda nr. 43, sc.2, sector 1,

– SC „A” Matca SA, jud. Galati, cu sediul în com. Matca, jud. Galati,

-Asociatia Salariatilor PAS „A” Matca, jud. Galati, prin lichidatorul judiciar Postolache Costel, cu sediul în Tecuci,

-Comisia Judeteana Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor,

-Comisia com. Matca, jud. Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor,

A respins actiunea pentru despagubiri civile (plata c/valorii productiei obtinute pe ultimii 3 ani si pe viitor, pâna la punerea efectiva în posesie cu suprafata de 1,62 ha teren, situata în extravilanul com. Matca, jud. Galati, în tarlaua 45, parcela 413/2- 2/1) si pentru constatarea nulitatii absolute a contractului de concesiune nr. 9/23.05.2001, actiune formulata de reclamantul AN în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice, cu sediul în Bucuresti, str. Apolodor nr.17, sector 5, pentru lipsa calitatii procesuale pasive a Statului Român.

A luat act ca reclamantul AN a renuntat la judecata cererii în constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate nr. 13586/18.12.2008.

Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut urmatoarele:

Conform certificatului de mostenitor nr. 151/27.09.2000, emis de biroul notarului public Guritoiu Ilinca din Tecuci, AN si Arhip Vasile sunt mostenitori legali, în calitate de fiu, respectiv de nepot de fiu decedat, ai defunctilor Arhip Frasina, decedata la, si AT, decedat la.

Prin cererea înregistrata cu nr. 1340/24.03.1998 la Primaria com. Matca, jud. Galati, AT (tatal reclamantului) a solicitat sa i se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafata de 1 ha 6217 m.p. teren, situata pe raza com. Matca; aceasta cerere nu a fost solutionata.

Ulterior, în conditiile Legii nr. 247/2005, reclamantul AN a solicitat Comisiei com. Matca, jud. Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor sa i se reconstituie dreptul de proprietate pentru aceeasi suprafata de 1 ha 6217 m.p. teren, situata pe raza com. Matca. În cerere, reclamantul a aratat ca terenul pe care îl solicita se afla pe soseaua Tecuci-Matca si în prezent, pe acest teren, se afla livada de pomi fructiferi.

Cererea formulata de reclamant, sus aratata, a fost respinsa prin Hotarârea nr. 4/8.02.2006 emisa de Comisia Judeteana Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Împotriva Hotarârii nr. 4/8.02.2006 emisa de Comisia Judeteana Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a formulat plângere AN.

În considerentele sentintei civ. nr. 2018/2006, pronuntata de Judecatoria Tecuci, s-a retinut ca, potrivit declaratiilor martorilor audiati în instanta Chiritoiu Ion si Vulpe Gheorghe, parintii petentului au avut în proprietate teren plantat cu salcâmi, astazi cu livada, în pct. „Nisipuri”. Martorul Vulpe Gheorghe a declarat ca terenul era cultivat cu salcâmi pentru ca era „zona nisipoasa”. Martorul Chiritoiu Ion a declarat ca dupa colectivizare terenul a trecut la IAS Matca.

Sentinta civ. nr. 2018/1 nov.2006, pronuntata de Judecatoria Tecuci a ramas irevocabila prin decizia civ. nr. 596/14.12.2007 a Tribunalului Sibiu, prin respingerea recursului formulat de Comisia jud. Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor si a fost învestita cu formula executorie.

Prin încheierea din data de 30.07.2008, pronuntata de Judecatoria Galati în dosarul nr. 4186/233/2008, a fost admisa actiunea formulata de AN în contradictoriu cu Capra Mihai, în calitate de presedinte al Comisiei Judetene Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor si Comisia Judeteana Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor si s-a aplicat debitoarei Comisia Judeteana Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor o amenda civila de 50 lei/zi, începând cu data de 16.04.2008, pâna la executarea obligatiei stabilite prin sentinta civ. nr. 2018/1 nov.2006, pronuntata de Judecatoria Tecuci.

În executarea sentintei civ. nr. 2018/1 nov.2006, pronuntata de Judecatoria Tecuci, Comisia com. Matca, jud. Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a propus ca AN sa fie pus în posesia suprafetei de 1,62 ha teren cu vie, ce constituie tarlaua 45, parcela 413/2-2/1, având vecinatatile: N, S, E-drum; V- SC „A”, întocmind fisa de punere în posesie – fila 10 ds. 2668/324/2008 al Judecatoriei Tecuci.

Prin adresa nr. 1220/10.03.2008, Comisia com. Matca pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a solicitat Comisiei Judetene Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor validarea fisei de punere în posesie a lui AN si întocmirea unui titlu de proprietate pentru 1,62 ha teren.

Solicitarea Comisiei com. Matca nu a fost validata. Astfel, prin adresa nr. 48/24.04.2008, Prefectura Jud. Galati a comunicat Primariei com. Matca faptul ca suprafata de teren, pentru care a fost întocmita fisa de punere în posesie a reclamantului AN, a fost concesionata de catre ADS, catre SC A Matca SA; s-a mai aratat ca, deoarece prin sentinta civ. nr. 2018/2006 s-a anulat în parte titlul de proprietate emis Academiei Române pentru terenuri aflate pe teritoriul comunei Matca, se impune sa se refaca documentatia de punere în posesie a lui AN.

Anterior, prin contractul de concesiune nr. 9/23.05.2001, Agentia Domeniilor Statului, în calitate de concedent, a transmis catre Asociatia Salariatilor PAS „A” Matca, în calitate de concesionar, dreptul de a exploata suprafata de 2.290 ha teren, de categoriile arabil, pasuni, livezi, vii, aflata în perimetrul comunei Matca, jud. Galati, pentru o perioada de 49 de ani, în schimbul unei redevente.

La art. 2.6 din contractul aratat, s-a mentionat ca în cazul în care suprafata de teren ce face obiectul concesiunii a fost diminuata ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate, în temeiul unor acte normative sau în baza unor hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile, se va diminua în mod corespunzator si suprafata de teren prevazuta în contract.

Din actele aditionale nr. 1/21.02.2002, nr. 2/25.02.2002, nr. 3/9.04.2002 si nr.4/7.11.2002 la contractul de concesiune nr. 9/23.05.2001, rezulta ca suprafata de teren concesionata a fost ulterior diminuata la suprafata de 76,1 ha teren cu vie, aflata pe raza com. Matca.

Prin Protocolul nr. 12536/3.04.2002 de predare-primire a terenurilor cu destinatie agricola din domeniul privat al statului, Agentia Domeniilor Statului a predat si Comisia com. Matca, jud. Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a primit suprafata totala de 65,39 ha teren agricol si neagricol. În Protocol s-a mentionat ca terenul ce a facut obiectul predarii-primirii a fost administrat pâna la acea data de catre SC „A” Matca SA.

Din procesul-verbal întocmit la data de 22.03.2002 de catre reprezentantii ADS si ai Comisiei com. Matca, jud. Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, rezulta ca în suprafata de 65,39 ha este inclusa si tarlaua 45.

Prin contractul de arendare nr. 1411/25.04.2002, înregistrat la Primaria Tecuci cu nr. 230/30.04.2002, Academia Româna, în calitate de arendator, a arendat catre SC „A” Matca SA suprafata de 271, 06 ha teren, situata pe raza com. Matca si mun. Tecuci, jud. Galati, înscrisa în titlurile de proprietate nr. 0539/37/7.03.2002 si nr. 0539/38/7.03.2002 (titular Academia Româna).

Prin încheierea din 9.04.2008, pronuntata de Judecatoria Tecuci în dosarul nr. 1196/324/2008 al Judecatoriei Tecuci, a fost admisa cererea prin care Asociatia Salariatilor SC „A” Matca SA a solicitat înregistrarea hotarârii de dizolvare a asociatiei mentionate. În aceste conditii, Asociatia Salariatilor SC „A Matca” SA a fost citata în proces prin lichidatorul judiciar Postolache Costel.

Dupa ce fisa de punere în posesie cu suprafata de 1,62 ha teren în tarlaua 45, parcela 413/2-2/1 a fost invalidata de catre Comisia Judeteana Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin adresa nr. 4593/1.10.2008, Comisia com. Matca, jud. Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor l-a înstiintat pe reclamantul AN sa se prezinte la data de 8.10.2008, ora 9, la sediul Primariei Matca pentru a fi pus în posesia suprafetei de teren pe care acesta o avea de primit. În aceeasi adresa, s-a aratat ca propunerea pe care o facuse Comisia com. Matca pentru punerea în posesie a reclamantului cu suprafata de 1,62 ha nu a fost validata.

Adresa nr. 4593/1.10.2008 a fost primita de reclamant la data de 4.10.2008, cu confirmare de primire – filele 93- 94, dosar nr. 2668/324/2008.

Cu adresa nr. 1992/15.10.2008, Comisia com. Matca, jud. Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a solicitat Comisiei Judetene Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor sa valideze propunerea de punere în posesie a lui AN cu suprafata de 1,62 ha teren situata în tarlaua 45, parcela 413/3/2/1 si sa întocmeasca acestuia un titlu de proprietate pentru aceeasi suprafata de teren.

În continuare, prin Hotarârea nr.711/23.10.2008, Comisia Judeteana Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a validat propunerea Comisiei com. Matca si a întocmit titlul de proprietate nr. 13586/18.12.2008, prin care s-a reconstituit reclamantului AN dreptul de proprietate pentru suprafata de 1,62 ha teren pe raza com. Matca, jud. Galati, situata în tarlaua 45, parcela 413/3/2, având vecinatatile N, E, S- drum; V- Academia Româna.

La termenul de judecata din 4.06.2009, reclamantul a sustinut ca titlul de proprietate nr. 13586/18.12.2008 a fost întocmit prin nerespectarea dispozitiilor sentintei civila nr. 2018/1nov. 2006 a Judecatoriei Tecuci si nici a fisei de punere în posesie întocmita initial – încheierea de sedinta din 4.06.2009, fila 53 ds.1376/189/2009.

Privitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtilor Agentia Domeniilor Statului, SC „A” Matca SA si Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, ridicata de Comisia Judeteana Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor; exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, ridicata de pârâta SC „A Matca” SA; exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, ridicata de Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, s-au retinut urmatoarele:

– conform contractului de concesiune nr. 9/23.05.2001, parti ale acestui contract sunt Agentia Domeniilor Statului, în calitate de concedent, si Asociatia Salariatilor PAS „A” Matca, în calitate de concesionar; reclamantul a solicitat constatarea nulitatii absolute a contractului de concesiune nr. 9/23.05.2001, astfel ca Agentia Domeniilor Statului, SC „A” Matca SA si Asociatia Salariatilor PAS „A” Matca, prin lichidatorul judiciar Postolache Costel au calitate procesuala pasiva în cauza;

– conform art. 37 alin.1 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice „Statul nu raspunde pentru obligatiile organelor si celorlalte institutii de stat, ale întreprinderilor si organizatiilor economice de stat, precum si ale oricaror alte organizatii socialiste de stat, daca ele sunt persoane juridice. De asemenea, niciuna dintre aceste persoane juridice nu raspunde pentru obligatiile statului”. Agentia Domeniilor Statului este institutie a statului, astfel ca ea participa în raporturile juridice în nume propriu.

Astfel, potrivit art. 4 din H.G. nr. 97/ 2000 Agentia Domeniilor Statului este institutie de interes public de specialitate, cu personalitate juridica, care are ca scop:

„a) exercitarea în numele statului a prerogativelor privind dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole si terenurilor aflate permanent sub luciu de apa, apartinând domeniului privat al statului;

b) concesionarea bunurilor, activitatilor si serviciilor, precum si a terenurilor apartinând domeniului public sau privat, aflat în administrarea institutelor si statiunilor de cercetari stiintifice, a unitatilor de învatamânt agricol si silvic, a companiilor si societatilor nationale din domeniul de activitate al Ministerului Agriculturii si Alimentatiei”.

Cum în cauza este vorba de terenuri aflate în administrarea Agentiei Domeniilor Statului, Statul român prin Ministerul Finantelor nu poate avea calitate procesuala pasiva în aceasta cauza.

Privitor la exceptia netimbrarii, ridicata de Agentia Domeniilor Statului, cererea pentru plata daunelor a fost timbrata de catre reclamant cu suma de 3.082 lei, taxa judiciara de timbru, conform chitantei VS CLB 0091101/16.09.2009, si cu 5 lei timbru judiciar, depuse de reclamant la dosarul instantei la termenul din 24.10.2009.

Pentru temeinica solutionare a cauzei, s-a dispus efectuarea de expertize th. judiciare.

Astfel, prin raportul de expertiza th. judiciara topografica, întocmit de expertul Bîca Iulian Mihail, depus la dosarul instantei la data de 10.09.2009, a fost identificata suprafata de 1,62 ha teren, din tarlaua 45, parcela 413/2/2, din pct. „Nisipuri” de pe raza com. Matca, înscrisa în fisa de punere în posesie întocmita initial de catre Comisia com. Matca pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, stabilindu-se urmatoarele:

-suprafata de 1,62 ha teren vie face parte din parcela 413/2/2; parcela 413/2/2 a fost concesionata de catre ADS, catre Asociatia Salariatilor PAS A Matca, prin contractul de concesiune nr. 9/23.05.2001. Aceasta suprafata de teren a fost individualizata prin pct. 1-2-3-4-1 din anexa nr. 1 la raportul de expertiza;

-suprafata de 1,62 ha teren înscrisa în titlul de proprietate nr. 13586/18.12.2008, emis reclamantului AN, este de categoria livada si face parte din tarlaua 45, parcela 413/3/2; parcela 413/3/2 face parte din parcela 413/3, cu o suprafata de 24,30 ha livada, care a fost predata de catre ADS, catre Comisia com. Matca pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor prin Protocolul nr. 12536/3.04.2002 si a fost înscrisa în titlul de proprietate nr. 0539/37/ 7.03.2002 (titular Academia Româna). Suprafata de 1,62 ha din tarlaua 45, parcela 413/3/2 a fost individualizata prin pct. 5-6-7-8-5 din anexa nr. 1 la raportul de expertiza.

Prin precizarile facute oral în instanta la termenul de judecata din 24.09.2009, expertul th. judiciar Bîca Iulian Mihail a aratat ca atât tarlaua 45, parcela 413/2/2 (cu care reclamantul a fost pus în posesie initial), cât si tarlaua 45, parcela 413/3/2 (înscrisa în titlul de proprietate nr. 13586/18.12.2008 emis reclamantului AN) sunt amplasate pe raza com. Matca, în punctul denumit „Nisipuri” sau „Nisiparie” sau „Cernicari”, deosebirea dintre aceste terenuri constând în aceea ca terenul cu care reclamantul a fost pus în posesie initial era cultivat cu vie, iar terenul pentru care s-a emis titlu de proprietate este cultivat cu livada.

Potrivit art. 201 Cod. proc.civ., raportul de expertiza topografica este apreciat ca util si concludent, urmând sa fie retinut în solutionarea cauzei.

Prin raportul de expertiza th. agricola, întocmit de expertul Tudosa Petrea, depus la dosarul instantei la data de 10.09.2009, s-a constatat ca suprafata de1,62 ha teren înscrisa în fisa de punere în posesie întocmita de Comisia com. Matca pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din parcela 413/3/2 este de categorie exceptionala, este plantata cu vie, având 6480 butuci, cu o productie de 12.000 kg/ha. S-a stabilit ca daunele cauzate reclamantului prin lipsa de folosinta a suprafetei de 1,62ha teren în perioada 14.09.2007-1.06.2009 este de 49.518 lei.

Împotriva raportului de expertiza agricola au formulat obiectiuni Comisia Judeteana Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, SC A Matca SA. Si Agentia Domeniilor Statului, aratând ca expertiza a facut aprecieri care exced cadrul obiectivelor stabilite a fi solutionate de catre instanta.

Fata de întreaga situatie de fapt sus expusa, instanta a apreciat ca fiind relevanta împrejurarea ca, prin sentinta civ. nr. 2018/1nov. 2006, pronuntata de Judecatoria Tecuci, s-a constatat nulitatea absoluta a titlurilor de proprietate nr. 0539/37/7.03.2002 si nr. 0539/38/7.03.2002 având ca titular Academia Româna, si s-a reconstituit reclamantului AN dreptul de proprietate pentru suprafata de 1,62 ha teren pe teritoriul com. Matca, jud. Galati, în pct. „Nisipuri” (actualmente „Cernicari”), de la autorii petentului AT si Frasina. Asadar, conform dispozitivului sentintei civ. nr. 2018/1nov. 2006, suprafata de 1,62 ha teren, ce trebuia reconstituita în proprietatea reclamantului, se regaseste înscrisa în unul din cele doua titluri emise titularei Academia Româna.

Or, prin raportul de expertiza întocmit de expertul Bîca Iulian Mihail s-a constatat ca suprafata de 1,62 ha teren înscrisa în titlul de proprietate nr. 13586/18.12.2008, emis reclamantului AN, se regaseste înscrisa în titlul de proprietate nr. 0539/37/ 7.03.2002, emis titularei Academia Româna.

Relevante sunt si declaratiile martorilor Chiritoiu Ion si Vulpe Gheorghe, care, audiati la Judecatoria Tecuci în dosarul nr. 1675/2006, au aratat ca terenul pe care l-au avut în proprietate autorii reclamantului fusese plantat cu salcâmi, iar în prezent este plantat cu livada si este situat în pct. „Nisipuri”.

Or, prin titlul de proprietate nr. 13586/18.12.2008 s-a reconstituit reclamantului o suprafata de teren de 1,62 ha teren, pe care este plantata livada, este amplasata pe raza com. Matca, în pct. „Nisipuri” („Cernicari”) si se regaseste înscrisa în titlul de proprietate nr. 0539/37/ 7.03.2002 emis Academiei Române, titlu anulat partial prin sentinta civ. nr. 2018/1nov. 2006 a Judecatoriei Tecuci.

Potrivit art.27 alin.1-2 din Legea nr. 18/1991, republicata:

„(1) Punerea în posesie si eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptatiti nu pot avea loc decât numai dupa ce s-au facut în teren delimitarile necesare pentru masuratori, stabilirea vecinatatilor pe temeiul schitei, amplasamentului stabilit si întocmirea documentelor constatatoare prealabile.

(2) În toate cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, cu ocazia masuratorilor comisia locala ia act de recunoasterea reciproca a limitelor proprietatii de catre vecini, le consemneaza în documentele constatatoare, întocmind planurile parcelare si înainteaza documentatia comisiei judetene sau prefectului pentru validare si, respectiv, eliberarea titlurilor de proprietate”.

Totodata, prin art. 34 alin.2 din H.G. nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind atributiile si functionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, s-a prevazut ca „În cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente ale proprietarilor deposedati, iar proprietarii vecini recunosc limitele acestor proprietatii pe toate laturile, comisia locala ia act de recunoasterea reciproca a limitelor proprietatii, formulata în scris, întocmeste planurile parcelare si înainteaza în termen de 10 zile documentatia comisiei judetene sau prefectului pentru validare si, respectiv, pentru eliberarea titlurilor de proprietate”.

Potrivit alineatului 4 al aceluiasi articol, „Punerea în posesie se face prin întocmirea procesului-verbal, conform machetelor prevazute în anexa nr.19 si prin semnarea acestuia. Un exemplar al procesului-verbal se înmâneaza proprietarului împreuna cu schita terenului”.

Or, în actiunea dedusa în prezent judecatii reclamantul se prevaleaza de o fisa de punere în posesie care nu a fost datata, nu a respectat formularul impus de anexa nr. 19 la H.G. nr. 890/2005 si care nici nu a fost însotita de o schita a terenului.

La termenul de judecata din 24.09.2009, reclamantul a precizat ca terenul cu care el a fost pus initial în posesie a fost stabilit pe baza datelor pe care el, reclamantul, le-a furnizat membrilor Comisiei locale Matca pentru fond funciar. Rezulta ca, pentru identificarea terenului, nu a fost respectata nici procedura prevazuta de lege privitoare la punerea în posesie.

Fata de cele retinute, coroborate cu împrejurarea ca a fost întocmit reclamantului un titlu de proprietate pentru suprafata de 1,62 ha teren conform dispozitivului sentintei civ. nr. 2018/1nov. 2006, pronuntata de Judecatoria Tecuci, cererea prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtilor Comisia Judeteana Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor si Comisia com. Matca, jud. Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor sa-i plateasca c/valoarea productiei obtinute pe ultimii 3 ani si pe viitor, pâna la punerea efectiva în posesie cu suprafata de 1,62 ha teren, situata în extravilanul com. Matca, jud. Galati, în tarlaua 45, parcela 413/2- 2/1, conform titlului executor si a fisei de punere în posesie emisa de Comisia com. Matca, jud. Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, este neîntemeiata, nefiind îndeplinite conditiile prev. de art. 998-999 din Codul civil, aceasta cerere urmând sa fie respinsa.

Cu privire la cererea prin care reclamantul a solicitat constatarea nulitatii absolute a contractului de concesiune nr. 9/23.05.2001 (încheiat între Agentia Domeniilor Statului si Asociatia Salariatilor PAS „A” Matca), se apreciaza ca acest contract a fost încheiat cu respectarea cerintelor O.U.G. nr. 198/1999, în vigoare la acea data (O.U.G. nr. 198/1999 a fost abrogata prin Legea nr. 268/2001, publicata în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr. 299/7.06.2001).

Pentru considerentele aratate, cererea pentru constatarea nulitatii absolute a contractului de concesiune nr. 9/23.05.2001 va fi respinsa.

Consecinta a admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice, se va respinge actiunea formulata de reclamant în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice, pentru lipsa calitatii procesuale pasive a Statului Român.

La termenul de judecata din 24.09.2009, reclamantul a precizat ca solicita si constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate nr. 13586/18.12.2008 (titular AN), însa la acelasi termen reclamantul a aratat ca renunta la judecata acestui capat de cerere.

Conform art. 274 alin.1 Cod.proc.civ., cheltuielile de judecata efectuate de reclamant în proces, ramân în sarcina acestuia.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs AN considerând-o nelegala si netemeinica din urmatoarele motive:

-între considerente si dispozitiv exista o neconcordanta vadita ce a condus prin solutia pronuntata, la o vatamare grava prin încalcarea drepturilor procesuale;

-astfel, desi cererea de chemare în judecata a avut ca obiect pretentii, în cele noua pagini ale considerentelor nu exista o fraza prin care sa se motiveze solutia de respingere a actiunii. Mai mult decât atât, nu a solicitat ceea ce se mentioneaza în dispozitiv „sa fie obligati pârâtii la plata c/valorii productiei obtinute pe ultimii 3 ani si pe viitor, pâna la punerea efectiva în posesie cu suprafata de 1,62 ha teren”. Aceasta mentiune a fost adaugata în mod nelegal în dispozitiv fara nici o legatura cu cererea de chemare în judecata, iar exceptiile nulitatilor fac corp comun cu aceasta mentiune.

-instanta de fond nu a înteles obiectul actiunii, facând din nou o analiza a reconstituirii dreptului de proprietate, desi aceste aspecte au intrat în puterea de lucru judecat. În mod nelegal se face vorbire despre un titlu de proprietate nr. 13586/18.12.2008 emis de catre pârâta în mod unilateral în timpul prezentului proces, desi din raportul de expertiza topometrica rezulta ca la acest titlu nu exista fisa de punere în posesie, iar instanta ar fi trebuit sa se pronunte din oficiu asupra valabilitatii acestuia, asa cum prevad dispozitiile art. III din legea nr.169/1997 modificata prin Legea nr.247/2005.

-gresit prima instanta a apreciat ca prezenta actiune trebuie timbrata la valoare fara a arata textul de lege si cu nesocotirea dispozitiilor Legii nr.18/1991 deoarece este accesorie actiunii reconstituirii dreptului de proprietate.

În drept, recurentul invoca art. 304 pct.5 Cod proc.civila si 304 indice 1 C.proc.civila

Examinând cauza în raport de criticile formulate, a actelor dosarului, dar si sub toate aspectele potrivit art.304 indice 1 C.proc.civila, tribunalul constata ca recursul nu este întemeiat.

Prin cererea de chemare în judecata înregistrata la Judecatoria Tecuci la data de 04.08.2008 reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata c/valorii productiei obtinute pe ultimii 3 ani si pe viitor, pâna la punerea efectiva în posesie cu suprafata de 1,62 ha teren, situata în extravilanul com. Matca, jud. Galati, în tarlaua 45, parcela 413/2- 2/1, conform titlului executor si a fisei de punere în posesie emisa de Comisia com. Matca, jud. Galati pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

La data de 11.12.2008, prin concluzii scrise reclamantul AN arata ca „obiectul actiunii îl reprezinta obligarea pârâtilor sa îi restituie contravaloarea fructelor civile neîncasate ale imobilului revendicat teren în suprafata de 1,62 ha – din data ramânerii definitive si irevocabile a sentintei civile nr.2018/2006 a Judecatoriei Tecuci si pâna la punerea efectiva în posesie, prin eliberarea titlului de proprietate”. Acest obiect nu a fost modificat pe parcursul judecatii, prin notele de concluzii scrise de la filele 164-167 recurentul aratând ca solicita suma de 49.518 lei cu titlu de despagubiri civile pentru lipsa de folosinta a terenului cultivat cu vita de vie în suprafata de 1,62 ha pentru perioada 14.09.2007-01.06.2009.

În consecinta, sustinerea recurentului ca prima instanta s-ar fi pronuntat si ar fi analizat altceva decât s-a cerut este nejustificata, nefiind incident motivul de recurs prevazut de art.304 pct. 6 sau 304 pct.5 C.proc.civila. Împrejurarea ca în dispozitivul sentintei se mentioneaza obiectul actiunii nu este de natura sa aduca vreo vatamare recurentului nefiind încalcata nici o dispozitie legala.

Critica privind nemotivarea sentintei sub aspectul respingerii pretentiilor civile sau ca instanta ar fi retinut aspecte care nu au legatura cu pricina este neîntemeiata. Este de observat ca judecatorul de fond a expus în considerente motivele pentru care pretentiile recurentului legate de suprafata de 1,62 ha cu destinatia”vie” care i-a fost propusa initial de catre comisia locala de fond funciar Matca nu sunt întemeiate si ca în speta nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 998, 999 pentru antrenarea raspunderii civile delictuale în sarcina pârâtilor.

Pe fondul cauzei, în raport de continutul dispozitivului sentintei civile nr.2018/2006 a Judecatoriei Tecuci solutia pronuntata de instanta de fond este legala si temeinica avându-si corespondent în probele administrate.

Sentinta mentionata nu stabileste tarlaua, parcela si nici categoria de folosinta a suprafetei de 1,62 ha reconstituita ca drept de proprietate în beneficiul recurentului-reclamant, iar pentru titlurile de proprietate nr.0539-37 si 0539-38 din 07.03.2002 instanta nu indica care sunt suprafetele de teren în privinta carora acestea au fost constatate nul partial. Din considerente ar rezulta indirect ca reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 1,62 ha ar urma sa se faca din terenul detinut în prezent de Academia Româna si care este cultivat cu livada, desi autorul petentului a detinut la punctul „Nisipuri”teren plantat cu salcâmi. Aceste omisiuni care ar fi putut fi îndreptate prin recurgerea la procedura prevazuta de art. 281 indice 1 sau indice 2 Cod proc.civila, la cererea partii interesate, au condus la situatia litigioasa din prezenta cauza.

Prin urmare, pretentia recurentului de a i se atribui suprafata cu vie amplasata în tarla 45, parcela 413/2-2/1 indicata în actul de la fila 10 dosar 2668/324/2008 nu este sustinuta de titlul executoriu pâna la eventuala lamurire a acestuia si ca atare refuzul Comisiei Judetene Galati de atribuire a acestei suprafete de teren nu are caracterul unei fapte ilicite si nu poate duce la acordarea de despagubiri civile pentru lipsa de folosinta. Executarea titlului executoriu trebuie raportata strict la continutul dispozitivului acestuia prin prisma obligatiilor stabilite în sarcina Comisiei Judetene Galati de fond funciar si a competentelor acesteia astfel cum sunt reglementate de Legea nr.18/1991 si regulamentul de organizare si functionare aprobat prin HG nr. 890/2005.

În raport de competentele legale, comisia de fond funciar Matca avea obligatia sa identifice teren liber care sa fie atribuit recurentului în punctul Cernicari – Tecuci si sa faca propuneri în acest sens la Comisia Judeteana Galati în vederea validarii si întocmirii formalitatilor pentru eliberarea titlului de proprietate, titlu care a fost eliberat la data de 18.12.2009.

Pentru perioada cuprinsa între 30.07.2008(data pronuntarii încheierii nr.4186/233/2008 a Judecatoriei Tecuci) si 18.12.2008 nu s-a dovedit ca întârzierea îndeplinirii obligatiei de a emite titlu de proprietate de catre Comisia Judeteana Galati Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata Asupra Terenurilor se datoreaza faptei ilicite a acesteia.

Nulitatea absoluta reglementata de art. III alin.1 din legea nr.169/1997 nu opereaza din oficiu, asa cum sustine recurentul, ci se constata la cererea persoanelor enumerate de art. III alin. 2 din acelasi act normativ.

Nici ultimul de recurs nu este fondat.

Prezentul litigiu nu este un proces funciar astfel cum este definit de art.1 din Titlul XIII al legii nr.247/2005 si nu este scutit de la plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 16 indice1 din legea nr.146/1997, asa cum eronat afirma recurentul.

Actiunea este de natura patrimoniala, evaluabila în bani, fiind supusa potrivit art.2 alin.1 din legea nr.146/1997 taxei judiciare de timbru astfel încât în mod legal a fost calculata si determinata taxa de timbru aferenta.

Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.312 Cod proc.civila va respinge recursul declarat de AN împotriva sentintei civile nr. 2545 din 24.09.2009 a Judecatoriei Bârlad.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de AN împotriva sentintei civile nr. 2545 din 24.09.2009 a Judecatoriei Bârlad pe care o mentine.

Irevocabila.

Pronuntata în sedinta publica , azi 16 Martie 2010.

Presedinte,

MIRELA-CRISTINA TÂRLEAJudecator,

DIANA ELENA SÎRGHIJudecator,

IOLANDA-MIHAELA PASCARU

Grefier,

CAMELIA APOSTOL