Contract individual de muncă. Încheiere. Viciu de consimtământ.
Condiţiile legale ale încheierii contractului de muncă sunt cele comune tuturor contractelor din diferite ramuri de drept (art.948) cât şi cele specifice dreptului muncii (verificarea pregătirii profesionale şi a sănătăţii viitorului salariat). Consimţământul viciat face actul juridic să fie lovit de nulitate relativă. Pentru a fi viciu de consimţământ,dolul trebuie,însă, să fie probat de cel care-l invocă.
Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia nr. 387/13 martie 2006
Prin sentinţa civilă nr.1618/30.11.2005 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar civil nr.6043/2005 s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta As.P. nr.39 Cetate în contradictoriu cu pârâta P.R., având ca obiect anulare contract de muncă încheiat între parţi.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile art.1, 16, 55 C.M., art.948 C.Civ. că, în speţă, nu sunt cauze care să atragă nulitatea sau să determine anularea contractului de muncă.
Recursul declarat de reclamantă, în termenul legal a fost respins, de curte, ca nefondat, pe următoarele considerente:
Contractul individual de muncă, aşa cum este definit în art. 10 din Codul Muncii, este un act juridic cârmuit de principiul libertăţii de voinţă, în sensul că părţile sunt libere să negocieze clauzele acestuia cu observarea normelor legale imperative şi a contractului colectiv de muncă şi cu limitarea impusa de art. 11 şi 38 din Codul Muncii.
Condiţiile legale ale încheierii contractului de muncă sunt cele comune tuturor contractelor din diferite ramuri de drept (art.948) cât şi cele specifice dreptului muncii (verificarea pregătirii profesionale şi a sănătăţii viitorului salariat).
În speţă, contractul individual de muncă nr.252078/2004, precum şi actul adiţional nr.2/2004 la acest contract, în baza căruia intimata a dobândit calitatea de salariată în funcţia de administrator-casier este rezultatul acordului de voinţă al părţilor din litigiu.
Astfel, aceste acte au avut la bază atât hotărârea adunării generale a societăţii recurente din data de 22.04.2004 cât şi a comitetului executiv al asociaţiei din data de 6.05.04; sunt semnate de reprezentantul legal al recurentei, care în calitate de preşedinte, avea obligaţia statutara de a duce la îndeplinire hotărârile adunării generale şi ale comitetului executiv; de a parafa şi semna contractele individuale de muncă (art.lX pct.I,6,7 Statut).
Viciul de consimţământ invocat de recurentă constând în ascunderea stării de boală de către intimată este nedovedit; dimpotrivă cu actele medicale depuse în cauză se probează efectuarea examenului medical obligatoriu la angajare, concluziile acestui a fiind clare în sensul aptitudinii sale pentru exercitarea profesiei.
Faptul că era pensionata de gr. III de invaliditate nu înseamnă lipsa capacitaţii juridice a părţii de a încheia un asemenea act, contrar susţinerilor recurentei, ci are ca efect doar reducerea capacitaţii de muncă, ori, în acest sens, în speţă, de comun acord părţile au convenit un program redus de muncă de 4 ore.
Deasemenea, împrejurarea că în cadrul adunării generale s-a hotărât angajarea unui administrator 8 ore/zi nu este de natura să afecteze valabilitatea actului juridic în litigiu, durata timpului de lucru fiind rezultatul acordului dintre părţi; iar procesul verbal de şedinţă nu este opozabil intimatei, fiind un act intern al asociatiei.
Cat priveşte pregătirea profesională este de menţionat că recurenta avea obligaţia, potrivit art.18 C.M., informării salariatului în situaţia în care postul pe care urma sa-l ocupe presupunea studii de specialitate, aşa încât, în prezent nu-si poate invoca propria culpă sub acest aspect, potrivit principiului de drept “nemo auditor propiam turpitudinem allegans”.
De altfel, actul normativ invocat de recurentă dă posibilitatea urmării ulterioare a unui curs de pregătire profesionala (HG 400/2003).În acest context, în mod corect, prima instanţă a constatat întrunirea condiţiilor esenţiale ale încheierii unui asemenea act( capacitate, consimţământ, cauză, obiect.), precum şi a celor specifice legislaţiei muncii, soluţia fiind legală şi temeinică; considerente pentru care recursul a fost respins ca nefondat, potrivit art.312C.Pr.Civ. cu aplicare art.81 din Legea 168/1999.
