Starea de fapt a fost corect reţinută de către instanţa de fond pe baza probelor administrate în cauză, inculpatul nu o contest recunoscând comiterea faptelor.
În fapt s-a reţinut că în data de 25.05.2010 în jurul orelor 11,00, inculpatul a pătruns fără drept în curtea locuinţei părţii vătămate Szucs Ştefan şi a distrus închizătoarea tip yală de la uşa de acces în bucătărie după care a părăsit imobilul. În cursul aceleiaşi zile, în jurul orelor 17,30, a intrat în curtea părţii vătămate Robotin Iolanda, a forţat sistemul de închidere al uşii de acces în locuinţă, a pătruns în casă, a sustras mai multe bunuri de uz casnic, a părăsit locuinţa şi a ascuns bunurile într-un tufiş. Prejudiciul cauzat a fost de 310 lei, rămas nerecuperat.
În mod corect s-a reţinut că inculpatul a comis o infracţiune de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 C.pen. şi o infracţiune de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin.1 lit. i C.pen.
În ceea priveşte infracţiunea de violare de domiciliu reţinută în sarcina inculpatului, încadrarea juridică nu este corectă. Astfel, nu este incidentă nici una dintre circumstanţele de calificare prevăzute de alin. 2 al art. 192 C.pen. fapta nefiind comisă de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopţii sau prin folosirea de calităţi mincinoase. Inculpatul a intrat singur în curtea părţii vătămate Szucs Ştefan, pe timp de zi. Şi această pătrundere reprezintă singurul act material al infracţiunii.
Faptul că inculpatul a pătruns şi în curtea casei părţii vătămate Robotin Iolanda nu poate fi reţinut ca al doilea act material al formei continuate a infracţiunii deoarece violarea de domiciliu în cazul acestei părţi vătămate este absorbită de infracţiunea de furt calificat comis prin efracţie.
În consecinţă, infracţiunea săvârşită de inculpat este cea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 C.pen. În mod corect instanţa de fond a reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunile din prezenta cauză în condiţiile recidivei postcondamnatorii, primul termen al acesteia constituindu-l pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin s.pen. 212/2005 a Judecătoriei Oradea din a cărei a fost liberat condiţionat la data de 13.11.2007 cu un rest rămas neexecutat de 908 zile.
Individualizarea judiciară a pedepselor aplicate pentru infracţiunile de distrugere şi furt calificat este corectă, corespunde criteriilor generale de individualizare prev. de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) având în vedere circumstanţele reale ale comiterii faptelor, valoarea prejudiciilor cauzate, lipsa de interes a inculpatului în a le recupera precum şi persoana acestuia, recidivist, dar a recunoscut comiterea faptelor.
În ceea ce priveşte infracţiunea de violare de domiciliu instanţa va înlătura dispoziţia de condamnare, va proceda la schimbarea încadrării juridice, iar apoi îl va condamna la o pedeapsă de 8 luni închisoare. Pentru individualizarea acestei pedepse, instanţa are în vedere criteriile prev. de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), circumstanţele reale ale comiterii faptei, modul în care inculpatul a comis-o precum şi persoana acestuia.
Instanţa de fond în mod corect a reţinut că infracţiunile din prezenta cauză sunt comise în termenul de liberare condiţionată, prin urmare, în mod corect a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 61 C.pen. însă, contopirea dintre restul rămas neexecutat şi pedeapsa aplicată în cauză trebuia efectuată în baza acestui text de lege şi nu în baza art. 39 alin. 2 C.pen. întrucât primele reglementează o situaţie specială de contopire în cazul în care infracţiunea ce constituie al doilea termen al recidivei a fost comisă în termenul de liberare condiţionată.
Cu privire la ordinea în care s-a efectuat operaţiunea de contopire considerăm că instanţa de fond ar fi trebuit întâi să aplice dispoziţiile de la recidivă şi apoi cele privind concursul de infracţiuni deoarece aceasta este ordinea stabilită conform art. 80 alin. 4 C.pen.
Aceasta însă nu mai poate fi modificată deoarece singurul care a exercitat o cale de atac este inculpatul şi s-ar încălca principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac prev. de art.372 C.pr.pen.
