– Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei, art.138
Atâta vreme cât cererea privind atragerea raspunderii patrimoniale a fost formulata de catre lichidatorul judiciar, persoana care a actionat în numele si în interesul creditorilor, acesta este singurul care are calitate procesuala activa în calea de atac a recursului.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VI-A COMERCIALA,
DECIZIA COMERCIALA nr.100 R din 22.01.2010)
Prin sentinta comerciala nr.4158/26.08.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII a Comerciala a fost respinsa ca neîntemeiata cererea lichidatorului judiciar T si A SPRL împotriva pârâtului H W, iar în baza art.131 din Legea 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii de insolventa împotriva societatii debitoare S.C. R T I E I S.R.L. în contradictoriu cu creditoarea A F P S. 5; s-a dispus radierea debitoarei de la ORCTB, precum si plata remuneratiei si a cheltuielilor de procedura catre lichidatorul judiciar.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, judecatorul sindic a retinut, în esenta, urmatoarele:
Se invoca de catre lichidatorul judiciar savârsirea de catre paratul administrator al societatii a faptei de folosire a bunurilor persoanei juridice in folos propriu sau in cel al unei alte persoane prin nerecuperarea creantelor în cuantum de 965.848 lei si lipsa stocurilor în valoare de 786.329 lei, astfel cum apare în bilantul întocmit la data de 31.12.2004 .
Faptul nerecuperarii creantelor de la terte persoane nu echivaleaza cu fapta de a folosi bunurile sau creditele persoanei juridice in folos propriu sau în al alte persoane.
In conformitate cu prevederile art.138 din Legea 85/2006 judecatorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul societatii ajunsa în încetare de plati sa fie suportata de catre membrii organelor de conducere daca acestia prin activitatea lor culpabila au cauzat încetarea de plati a societatii debitoare.
Pentru a putea fi retinut ca pârâtul a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folos propriu sau in al unei alte persoane lichidatorul
judiciar trebuia sa arate in concret bunurile/creditele folosite in interes propriu si mai mult, ca folosirea acestora ar fi cauzat insolventa societatii debitoare, adica legatura de cauzalitate intre fapta administratorului si starea de insolventa. Sarcina probei incumba celui care face o afirmatie in fata judecatii, iar invocarea art.138 din lege nu atrage automat raspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere prevazând posibilitatea antrenarii acestei raspunderi, dar numai dupa administrarea de dovezi in acest sens.
Insa, din probele administrate in cauza, raportat la considerentele expuse, nu se poate retine savârsirea faptelor prevazute de art. 138 lit. a din lege in sarcina paratului,cu atât mai mult cu cat in patrimoniul societatii nu au fost identificate bunuri potrivit relatiilor emise de D.I.T.L. sector 2. Lipsa oricaror actiuni de recuperare a creantelor clienti, de natura sa determine majorarea capitalurilor blocate in creante, cu afectarea trezoreriei societatii si implicit capacitatea acesteia de achitare a obligatiilor, nu se constituie in fapta prevazuta la art.38 lit. a din Legea 85/2006 fara a se proba in concret folosirea bunurilor societatii in folosul propriu al paratului sau in cel al unei alte persoane de natura sa cauzeze starea de insolventa.
De asemenea instanta a retinut ca societatea debitoare nu a detinut în patrimoniu bunuri de natura imobilizarilor corporale (de natura materiala, concretizate în terenuri, constructii, mijloace de transport etc. destinate sa genereze beneficii economice ulterioare ca urmare a utilizarii lor in activitatea de exploatare), activele la care creditoarea face referire sunt active circulante în cuantum de 786.329 lei constând în stocuri, creante, capital, elemente patrimoniale destinate sa asigure continuitatea ciclului de exploatare, într-o permanenta schimbare si transformare in cadrul unui circuit al activitatii societatii, astfel încât nu se poate retine ca pârâtul a ascuns o parte din acest activ non material care sa conduca la incidenta dispozitiei art.138 lit.a din lege.
Fata de inexistenta unor bunuri in patrimoniul debitoarei , conform raspunsurilor la adresele emise de catre DITL sector 2, in temeiul dispozitiilor art.131 din Legea 85/2006, procedura de faliment împotriva debitoarei SC R T I E I SRL a fost închisa.
Potrivit art.131 din lege, in orice stadiu al procedurii, judecatorul sindic va da o sentinta de închidere a procedurii daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare, sentinta prin care se va dispune si radierea debitorului din registrul in care este înmatriculat.
Nu exista motive pentru mentinerea pe rol a unei proceduri fara a mai fi alte demersuri de efectuat si cereri de solutionat.
Împotriva acestei sentinte formuleaza recurs creditoarea A F P S. 5 solicitând admiterea recursului, modificarea hotarârii în sensul admiterii cererii formulate de lichidatorul judiciar si obligarea pârâtului la plata datoriilor restante ale debitoarei S.C. R T I E I SRL.
Motivele de recurs sunt, în esenta, urmatoarele:
Din bilantul contabil la 31.12.2003 depus la A F P S. 5 reiese faptul ca debitoarea figura cu creante de recuperat în cuantum de 1.697.920 lei si stocuri în valoare de 297.456 lei; de asemenea în bilantul întocmit la data de 31.12.2004 figurau creante de recuperat în cuantum de 965-8848 lei si stocuri în valoare de 786.329 lei.
În opinia recurentei, prin nerecuperarea sumelor datorate de partenerii de afaceri, bunurile au fost folosite în interesul persoanelor în favoarea carora a fost lasat sa curga termenul de prescriptie, fapta, prin omisiune, încadrându-se în prev. art.138 alin.1 lit.a din Legea 85/2006.
Din oficiu Curtea a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active, exceptie care urmeaza sa fie admisa, pentru urmatoarele considerente:
Cererea întemeiata pe dispozitiile art.138 din Legea 85/2006 a fost formulata în fata judecatorului sindic de catre lichidatorul judiciar al debitoarei, aflându-ne astfel în ipoteza prev. de art.138 alin.1. Ca atare, atâta vreme cât cererea privind atragerea raspunderii patrimoniale a fost formulata de catre lichidatorul judiciar, persoana care a actionat în numele si în interesul creditorilor, acesta este singurul care are calitatea procesuala activa în calea de atac a recursului. Atâta vreme cât lichidatorul judiciar nu a înteles sa formuleze recurs împotriva hotarârii judecatorului sindic prin care a fost respinsa propria cerere, nici o alta persoana nu se poate substitui acestuia în declararea caii de atac.
Daca legiuitorul a reglementat expres si situatia în care cererea privind atragerea raspunderii patrimoniale poate fi formulata, în anumite conditii, si de catre alte persoane decât lichidatorul/administratorul judiciar, în calea de atac a recursului aceste dispozitii nu se mai regasesc, normele existente fiind de stricta interpretare.
Fata de cele aratate mai sus, în temeiul art.137 alin.1 C.pr.civ. rap. la art.312 alin.1 C.pr.civ., Curtea a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active a recurentei A F P S. 5 si, în consecinta, a respins recursul declarat de catre aceasta ca fiind formulat de o persoana fara calitate procesuala activa.
